ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1283/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare, secția I civilă la data de 13.08.2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, obligarea pârâtului la plata sumei de 32.718,86 RON, reprezentând daune materiale (din care 21.873,68 RON cu titlu de cheltuieli de judecată ocazionate de soluționarea litigiului penal din dosar nr. x/2015 al Curții de Apel Oradea și respectiv al Înaltei Curți de Casație și Justiție, 1.0045,18 RON cu titlu de cheltuieli de deplasare ocazionate de soluționarea aceluiași litigiu penal și 800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată ocazionate în cursul urmăririi penale desfășurate în cadrul dosarului nr. x/2014 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea), precum și la plata unor daune morale de 109.500 euro (cuantificate prin înmulțirea numărului de 1095 zile, cât a durat desfășurarea întregului proces penal care l-a vizat pe reclamant, cu suma de 100 euro/zi), echivalent în RON la data plății efective, cu cheltuieli de judecată ocazionate în litigiul de față. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 72-74, art. 1341 C. civ. Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de netimbrare a cererii de chemare în judecată, excepția de inadmisibilitate a acțiunii, excepția lipsei calității procesuale pasive, iar în subsidiar a solicitat respingerea cererii, ca nefondată.

Primul ciclu procesual 2.1 Prin sentința nr. 87/D/29.05.2020, Tribunalul Satu Mare, secția I civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului; a respins excepția de inadmisibilitate a acțiunii; a admis în parte acțiunea; a obligat pârâtul la plata, către reclamant, în mod cumulativ, a sumei de 32.718,86 RON, reprezentând daune materiale (din care 21873,68 RON cu titlu de cheltuieli de judecată ocazionate cu ocazia soluționării litigiului penal din dosar nr. x/2015 al Curții de Apel Oradea și respectiv al Înaltei Curți de Casație și Justiție, 10045,18 RON cu titlu de cheltuieli de deplasare ocazionate cu ocazia soluționării aceluiași litigiu penal si 800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată ocazionate în cursul urmăririi penale desfășurate în cadrul dosarului nr. x/2014 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea), precum și la plata unor daune morale de 10.000 euro (echivalent în RON la data plătii efective); a respins restul pretențiilor solicitate de reclamanți în privința daunelor morale; a obligat pârâtul la plata sumei de 10.984 RON, cheltuieli de judecată ocazionate reclamantului în primă instanță. 2.2. Prin decizia nr. 825/A/23.06.2021, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția Națională Anticorupție-Serviciul Teritorial Oradea și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței; a schimbat în parte sentința nr. 87/D/29.05.2020, în sensul că a respins în tot acțiunea formulată de reclamantul A., împotriva pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată; a păstrat restul dispozițiilor sentinței apelate; a respins, ca nefondat, apelul reclamantului împotriva aceleiași sentințe. 2.3 Prin decizia nr. 849/13.04.2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 825/A/23.06.2021 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă; a casat, în parte, decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel cu privire la cheltuielile judiciare din dosarul penal; a menținut celelalte dispoziții ale deciziei atacate care nu contravin deciziei de casare.

Al doilea ciclu procesual Prin decizia nr. 1510/A/20.10.2022, pronunțată în rejudecare, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a admis apelurile declarate de apelanții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția Națională Anticorupție-Serviciul Teritorial Oradea și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor împotriva sentinței nr. 87/D/29.05.2020, pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr. x/2019, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor să achite reclamantului suma de 31.918,86 RON reprezentând daune materiale; a respins pretențiile reclamantului vizând plata daunelor morale; a obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor să achite reclamantului suma de 2.100 RON cheltuieli de judecată; a păstrat restul dispozițiilor sentinței apelate; a respins, ca nefondat, apelul reclamantului A., împotriva aceleiași sentințe; a obligat Statul Român, prin Ministerul Finanțelor să achite intimatului A. suma de 7.090,5 RON cheltuieli de judecată.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 1510/A/20.10.2022 a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor. A arătat recurentul că, în procesul penal, statul, prin organele de urmărire penală, are obligația de a declanșa acțiunea penală în cazurile prevăzute expres de lege, în vederea identificării faptelor penale, a autorilor și a pedepsirii acestora, în scopul restaurării ordinii de drept. Scopul statului, însă, este restaurarea ordinii de drept și aflarea adevărului, iar nu condamnarea inculpaților. Efectuarea unor demersuri judiciare care, în final, au dus la achitarea intimatului-reclamant constituie o materializare a ordinii de drept în materie penală - procesual penală, deoarece vinovăția unei persoane trebuie demonstrată în cursul unor dezbateri judiciare, cu respectarea dreptului la apărare. Achitarea este expresia unei ordini de drept democratice, ce permite unei persoane acuzate să-și dovedească nevinovăția, cu respectarea garanțiilor de legalitate. Achitările în procesul penal reprezintă dovada că justiția funcționează și că inculpații își pot prezenta nestingherit apărarea. În ceea ce privește dispozițiile legale la care instanța de apel face trimitere, respectiv art. 276 alin. (6) C. proc. pen., aceste prevederi nu permit interpretarea în sensul că intimatul - reclamant poate obține rambursarea cheltuielilor judiciare pretins a fi suportate în soluționarea dosarului penal în discuție, de la Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, întrucât nu există temei de drept pentru obligarea acestuia la plata unor astfel de pretenții pecuniare, fără niciun fel de distincții. Or, statul nu este parte în procesul penal, ci, potrivit art. 29 C. proc. pen. este un participant care îndeplinește un serviciu public de restaurare a ordinii de drept. Așadar, nu se poate reține că în cazul achitării, statul ar fi cel care pierde procesul, în sensul prevăzut de art. 453 C. proc. civ.. O astfel de interpretare ar conduce la concluzia săvârșirii unei fapte ilicite de către organul judiciar penal ori de câte ori soluția instanței nu ar confirma actul de inculpare. Or, în această situație, pe de o parte, s-ar ignora specificul cercetării judecătorești, care permite administarea de probe suplimentare în apărare, inclusiv valorificarea nulității actelor de procedură, iar pe de altă parte, s-ar impune procurorului ca la data întocmirii rechizitoriului și punerii în mișcare a acțiunii penale, să aibă certitudinea unei condamnări penale. Nu se poate reține existența unei fapte ilicite în ipoteza în care este vorba de îndeplinirea unei activități impuse sau permise de lege, în limitele prescrise de aceasta, ca în situația întocmirii rechizitoriului și trimiterii în judecată a unei persoane pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale. În privința cheltuielilor de judecată acordate, reprezentând onorariu de avocat, chiar dacă la dosarul cauzei se regăsesc facturi și chitanțe, partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil. Așadar, se poate spune că în cheltuielile de judecată se cuprind acele sume de bani care în mod real, necesar și rezonabil au fost plătite de partea care a câștigat procesul în timpul și în legătură cu acel litigiu. În acest sens, recurentul a învederat că Hotărârea din 24.05.2006 în Cauza Weissman și alții împotriva României, reclamanții au pretins 7000 USD pentru cheltuieli de judecată, fără a preciza dacă este vorba de cheltuieli efectuate în fața jurisdicțiilor interne sau pentru prezentarea cererii în fața Curții. Curtea a amintit faptul că, din punctul de vedere al art. 41 din Convenție, pot fi rambursate doar cheltuielile despre care s-a stabilit că au fost cu adevărat efectuate, că erau necesare și în cuantum rezonabil. Ținând cont de faptul că reclamanții nu au justificat cheltuielile de judecată pretinse, Curtea a decis să nu le acorde nicio sumă. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului relevă faptul că partea trebuie să dovedească sumele solicitate. Dar, chiar și atunci când partea nu dezvoltă cererea, nu detaliază, instanțele trebuie să ia în calcul înscrisurile de la dosar. Prin urmare, cheltuielile se acordă numai în măsura în care au fost dovedite. Cu toate acestea, chiar în prezența unor înscrisuri doveditoare, instanța are dreptul să cenzureze cheltuielile de judecată solicitate de către partea îndreptățită și să le acorde numai în măsura în care acestea apar drept justificate în raport de soluția pronunțată, precum și de obiectul și complexitatea cauzei. Instanței îi revine îndatorirea de a cerceta cu atenție înscrisurile doveditoare depuse de părți, pentru a le acorda doar cheltuielile efectiv alocate pentru susținerea acelui proces, întrucât, aceste cheltuieli au caracter de despăgubire pentru partea îndreptățită a le primi, nefiind indicat ca acestea să se transforme într-un izvor de îmbogățire fără justă cauză pentru parte. În concluzie, recurentul solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, cu consecința admiterii în tot a apelului formulat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor și respingând cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Apărările formulate în cauză În cauză nu s-a formulat întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile legale relevante în această materie, Înalta Curte constată următoarele: Obiectul cauzei este reprezentat de cererea pe care reclamantul a formulat-o împotriva Statului Român, prin care a solicitat despăgubiri materiale reprezentate de cheltuielile judiciare efectuate în dosarul penal nr. x/2015 finalizat cu soluție de achitare, precum și daune morale pentru suferințele pricinuite de durata procesului penal. Apreciind că decizia nr. 825/A din 23 iunie 2021 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, pronunțată în primul ciclu procesual al cauzei, suferă de viciul motivării contradictorii, corespondent motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus, prin Decizia nr. 849/13.04.2022, casarea hotărârii instanței de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași curte de apel care avea a da curs îndrumărilor sale cu aplicarea dispozițiilor art. 501 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., respectând caracterul obligatoriu al problemelor de drept dezlegate și judecând din nou, în limitele casării. Astfel, potrivit deciziei de casare, prin decizia nr. 825/A din 23 iunie 2021 instanța de apel a respins pretențiile reclamantului prin raportare la imposibilitatea reținerii unei culpe a statului decurgând din soluția de achitare ori din activitatea de cercetare penală a unei persoane, care este permisă de lege și al cărei specific (ce include posibilitatea administrării de probe în apărare ori invocării de nulități în privința actelor de procedură) nu impune în mod necesar procurorului ca la data întocmirii rechizitoriului și punerii în mișcare a acțiunii penale să aibă certitudinea unei condamnări penale. Or, reclamantul a solicitat acordarea daunelor morale prin raportare la prevederile art. 276 alin. (6) C. proc. pen. și art. 453 C. proc. civ. În rejudecare, față de aspectele obligatorii dezlegate prin Decizia nr. 849/13.04.2022, instanța de apel a validat, în parte, soluția instanței de fond și a obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor să achite reclamantului suma de 31.918,86 RON reprezentând daune materiale și a respins pretențiile reclamantului vizând plata daunelor morale. Instanța de apel a apreciat că aceste cheltuieli au fost necesare și rezonabile, fiind dovedite cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei. Prin memoriul de recurs, subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul pretinde că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 276 alin. (6) C. proc. pen. și art. 453 C. proc. civ. Critica este nefondată. Din analiza hotărârii recurate reiese că instanța de apel a verificat cerințele la care îndruma decizia de casare nr. 849/13.04.2022, analizând condițiile impuse de prevederile art. 276 alin. (6) C. proc. pen. și art. 453 C. proc. civ., cu respectarea dispozițiilor art. 501 C. proc. civ. Prin argumentele formulate recurentul nesocotește dispozițiile art. 501 C. proc. civ. și pretinde repunerea în discuție a unor aspecte deja tranșate prin Decizia nr. 849/13.04.2022, sens în care în memoriul de recurs învederează că statul nu este parte în procesul penal, ci un participant care îndeplinește un serviciu de restaurare a ordinii de drept, or prin decizia de casare (pag. 11-12) s-a statuat asupra obligației de garanție ce revine asupra Statului Român, în calitatea sa de titular al acțiunii penale. Argumentele privind o pretinsă lipsă a dovezilor cheltuielilor de judecată vizează aspecte ce țin de administrarea probatoriului în cauză, incompatibile cu calea extraordinară de atac a recursului. Se reține că instanța de recurs nu examinează faptele cauzei, existența și aprecierea lor aparținând puterii suverane a instanțelor de fond. Aceleași considerente se impun și criticilor privind cuantumul cheltuielilor de judecată stabilit de către instanța de apel. Potrivit Deciziei nr. 3/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, "stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câștigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei și la munca efectivă a apărătorului părții. De asemenea, presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii și o evaluare a ponderii pe care instanța trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul. În analiza sa, judecătorul trebuie să se raporteze, în permanență, la circumstanțele cauzei, instanța de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face." (par. 34). Reprezentând "o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice", "proporționalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților cu complexitatea și valoarea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate. În consecință, ea nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.." (par. 36-37). Prin urmare, critica recurentului, astfel cum este formulată, nu poate fi analizată prin prisma dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ. care au în vedere exclusiv corecta interpretare și aplicare a textului de lege unei situații de fapt stabilite în faza devolutivă a procesului, asupra căreia nu se mai poate interveni în recurs. În consecință, recursul formulat de recurentul-pârât, deși susține o nesocotire și o interpretare greșită de către instanța de apel a prevederilor art. 276 alin. (6) C. proc. pen. și art. 453 C. proc. civ., în realitate, prin argumentele expuse în memoriul de recurs, recurentul procedează la contestarea și ignorarea aspectele obligatorii dezlegate prin Decizia nr. 849/13.04.2022, astfel încât criticile au caracter nefondat. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, în baza art. 496 C. proc. civ., recursul ca nefondat.