ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1033/2019

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la această instanță sub dosar cu nr. x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată în judecată pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice a Județului Satu Mare, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună:

- obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 euro, cu titlu juridic de daune morale, ca urmare a erorii judiciare datorate de cercetarea și condamnarea în primă instanță a reclamantului, pe nedrept, de către Curtea de Apel Oradea;

- obligarea pârâtului la plata sumei de 59.391,32 RON, cu titlu juridic de daune materiale, constând în onorarii de avocat, cheltuieli de transport, cazare și altele, cheltuieli efectuate de către reclamant în perioada cercetării și judecării acestuia, conform Tabelului centralizator și a actelor atașate la acțiune;

- obligarea pârâtului la plata coeficientului de inflație pentru veniturile diminuate ale reclamantului în cursul cercetărilor, venituri în cuantum de 32364 RON, precum și la plata dobânzii legale aferente pentru suma disponibilizată, de la data reținerii veniturilor și până în momentul în care s-a dispus restituirea acestor sume către reclamant;

- cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 135/D din data de 11 mai 2017 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, au fost respinse excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive a Statului și inadmisibilitatea acțiunii, invocate de către pârât.

A fost admisă în parte acțiunea civilă în răspundere civilă delictuală formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice a Județului Satu Mare și în consecință:

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 10.000 RON daune morale, despăgubiri civile în sumă de 59.392 RON reprezentând cheltuielile suportate de reclamant în Dosarul penal nr. x/2012 al Curții de Apel Oradea finalizat prin Decizia civilă de achitare nr. 69/26.02.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și suma de 2470 RON reprezentând coeficientul de inflație pentru veniturile salariale, la care se adaugă și dobânda legală, aferentă sumei de 32.364 RON reactualizată (drepturi salariale virate la 14.05.2015 cu O.P. nr. x de către I.P.J. Satu Mare) pentru perioada februarie 2012 - martie 2015.

Au fost respinse restul pretențiilor formulate de către reclamant. Cheltuielile de judecată urmează a fi solicitate pe cale separată.

Prin Decizia nr. 73/A/2018 din 26 februarie 2018 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, a respins ca inadmisibil apelul formulat de apelantul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, împotriva Sentinței civile nr. 135/D din 11 mai 2017 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul A., în contradictoriu cu intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca prin Administrația Județeană A Finanțelor Publice Satu Mare, cu sediul în Satu Mare, județul Satu Mare, împotriva Sentinței civile nr. 135/D din 11 mai 2017 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, a admis ca fondat apelul civil formulat de apelantul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare, în contradictoriu cu intimatul A., împotriva Sentinței civile nr. 135 D din 11 mai 2017, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o schimbă în totalitate în sensul că a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare.

După o succintă prezentare a istoricului cauzei, s-a susținut că hotărârea recurată este nelegală, întrucât instanța de apel a depășit limitele apelului cu care a fost învestită și, astfel, a încălcat prevederile art. 9 alin. (2) C. proc. civ. cu raportare la art. 477 alin. (1) C. proc. civ., atunci când a considerat că nu se poate antrena răspunderea civilă delictuală a statului, deoarece în cauză nu există o faptă ilicită, deși prin apelul Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu s-au adus astfel de critici. Astfel cum rezultă din lecturarea deciziei recurate, instanța de apel a procedat la rejudecarea întregii cauze, deși nu era sesizată cu astfel de solicitare și, mai mult decât atât, a analizat doar trunchiat aspectele cu care a fost învestită instanța de fond și care au stat la baza admiterii acțiunii recurentului de azi. Instanța de apel s-a limitat la analiza faptei ilicite reclamată de către recurent doar prin prisma greșitei sale trimiteri în judecată, deși prin acțiunea introductivă s-a argumentat faptul că ilicitul civil constă în greșita trimitere în judecată a recurentului, și condamnarea acestuia în primă instanță.

S-a mai susținut că, fără să existe o justificare în acest sens, compunerea completului de judecată a fost schimbată, încălcându-se principiul continuității completului de judecată și dispozițiile legale care prevăd posibilitatea schimbării completului de judecată în raport de anumite impedimente.

În ceea ce privește fondul cauzei, s-a arătat că trebuie să se aibă în vedere și jurisprudența recentă a Curții Europene a Drepturilor Omului, care consemnează că instanțele interne au obligația de a soluționa problemele generate justițiabililor de greșita aplicare a legii și prejudiciile create acestora prin încălcarea unor drepturi ale acestora respectiv, cele generate de unele erori judiciare (Vlad și alții contra Romanici, Brudan contra României).

După o succintă prezentare a istoricului cauzei, s-a susținut că hotărârea recurată este parțial nelegală, în ceea ce privește soluția pronunțată pe excepția de inadmisibilitate a apelului. Consideră că se impunea respingerea excepției invocate, întrucât procurorul este acel participant în procesul civil care reprezintă interesele societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor, potrivit art. 131 alin. (1) din Constituția României. Prin participarea procurorului în procesul civil legea are în vedere participarea Ministerului Public, printr-unul din parchetele care îl constituie. Procurorul poate să pună concluzii în orice proces civil, în orice fază a acestuia, dacă apreciază că este necesar pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor și intereselor cetățenilor. În procesul civil, procurorul nu are calitatea de parte, în sens material, calitate de parte aparține întotdeauna titularului dreptului subiectiv ce formează obiectul litigiului, care este liber să dispună de acest drept și să-și exercite fără nicio constrângere toate drepturile procesuale. Așadar, procurorul nu este reprezentant al statului în procesul civil, el fiind doar un exponent al intereselor generale ale societății, consacrate prin Constituție și prin legi.

În conformitate cu prevederile art. 92 alin. 4 C. proc. civ., procurorul poate să exercite căile de atac împotriva hotărârilor pronunțate în cazurile prevăzute la alin. (1), chiar dacă nu a pornit acțiunea civilă, precum și atunci când a participat la judecată în condițiile legii.

Participarea în cauzele civile nu impune efectiv prezența fizică în sala de judecată a părții sau a reprezentantului acesteia, ci participarea se poate realiza și în forma scrisă, prin depunerea de acte procesuale: întâmpinări, note de ședință, concluzii scrise, cauza putându-se judeca și în lipsa părților, atunci când măcar una a cerut judecarea în lipsă sau este prezentă la dezbateri.

În prezenta cauză, la termenul din 21.10.2016. instanța de fond a luat act că în aceeași zi, prin fax, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA - Serviciul Teritorial Oradea a depus la dosar note scrise prin raportare la cererea reclamantul A., pe care a apreciat-o ca inadmisibilă. La același termen instanța de fond a luat act de Sentințele civile nr. 35/C/2016 și 102/C/2016 ale Tribunalului Bihor înaintate ca anexe la notele scrise de către parchet.

În atare situație, în virtutea rolului stabilit de legiuitor, procurorul a participat la soluționarea în fond a acestei cauze, a formulat concluzii și a exercitat calea de atac a apelului, în conformitate cu dispozițiile art. 486 alin. (4) C. proc. civ.

Se consideră că în cauză se impunea respingerea excepției formulate, întrucât procurorul avea calitate procesuală în cauză, aceea de participant și, de asemenea, trebuia să se constate că apelul declarat era admisibil, în condițiile în care reprezentantul Ministerului Public a participat la soluționarea cauzei pe fond.

S-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor declarate de reclamantul A. și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea împotriva Deciziei civile nr. 173/A din 26 februarie 2018 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă.

Prin rezoluția completului din 8 iunie 2018, cererile de recurs au fost comunicate cu mențiunea de a se depune întâmpinare în termen de 30 zile de la comunicare.

Asupra îndeplinirii condițiilor de formă ale recursurilor, sub sancțiunea nulității, conform art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., s-a constatat îndeplinirea acestor cerințe legale.

Recursurile au fost declarate la 13 aprilie 2018 și la 18 aprilie 2018, motivate în termenul prevăzut de art. 485 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

La recursul declarat de reclamant, intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGRFP Cluj-Napoca a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului în totalitate, iar Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea a formulat întâmpinare și răspuns la întâmpinarea Statului Român prin Ministerul finanțelor Publice, prin care a solicitat respingerea recursului reclamantului.

Analizând recursurile declarate prin prisma dispozițiilor legale și a celor reținute în raportul privind admisibilitatea în principiu a recursurilor, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile sunt nefondate pentru cele ce urmează:

În cauză nu este incident motivul de nelegalitate invocat și reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. deoarece decizia atacată nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material incidente în speță.

Nu pot fi primite motivele recurentului reclamant ce vizează nepronunțarea de către instanță asupra criticilor formulate de apelantul Statul Român deoarece instanța de apel a respectat dispozițiile art. 477 alin. (1) C. proc. civ., respectiv limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat. De altfel, prin motivele de apel, Statul Român a solicitat modificarea în totalitate a sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii reclamantului, iar Curtea de apel a reținut că susținerile Statului Român sunt fondate în sensul că acțiunea reclamantului nu îndeplinește condițiile de admisibilitate reglementate de art. 538 - 539 C. proc. pen., neputând fi antrenată astfel răspunderea civilă delictuală a Statului Român.

Astfel, în mod just s-a reținut că cererea reclamantului nu întrunește condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv cerințele art. 1357, 1373, 72 alin. (1) și (2), art. 73 C. civ., nefiind realizată dovada faptei ilicite, a vinovăției, a prejudiciului de imagine printr-o atingere adusă reputației și prestigiului profesional al reclamantului, prin faptele organului judiciar, precum și a raportului de cauzalitate.

Prin al doilea motiv de recurs, se invocă de către recurentul reclamant incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. ce vizează compunerea completului de judecată, motiv ce nu poate fi primit. Pentru a fi incident acest caz de casare a hotărârii atacate, este necesar ca hotărârea sa fi fost pronunțată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii.

Acest motiv de casare reglementat de dispozițiile procedurale este destinat să garanteze respectarea principiului continuității dezbaterilor.

Dispozițiile art. 214 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. impune cerința ca membrii completului care judecă procesul să rămână aceiași în tot cursul judecății și vizează două situații distincte.

Prima ipoteză se referă la imperativul pronunțării hotărârii judecătorești de judecătorii care au participat la dezbaterea în fond a pricinii. O atare cerință se impune din perspectiva în care ar fi inacceptabil ca o hotărâre judecătorească să fie pronunțată de către alți judecători decât cei care au pronunțat hotărârea. Hotărârea este casabilă chiar dacă numai unul dintre membrii completului de judecată nu a participat la soluționarea cauzei în fond.

A doua ipoteză vizează nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la repartizarea aleatorie a cauzelor. Acest temei de casare este destinat a asigura respectarea dispozițiilor privitoare la repartizarea aleatorie a cauzelor, împrejurare de natură a garanta transparența și imparțialitatea desemnării judecătorilor.

Prin urmare, în esență, textul legal în discuție se referă la pronunțarea hotărârii de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii.

Așadar, legea sancționează nerespectarea pe parcursul procesului a dispozițiilor privitoare la repartizarea aleatorie a completului, nu numai la momentul procesual al dezbaterii cauzei pe fond. Și schimbarea compunerii completului de judecată conduce la aceeași consecință procedurală ca și schimbarea întregului complet, dacă o atare măsură nu a fost dispusă cu respectarea condițiilor legale.

În cauza de față, analizând conținutul înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, se constată că judecătorul care a formulat cerere de abținere a fost înlocuit în mod legal urmare a admiterii cererii sale de abținere, iar schimbarea ulterioară a celuilalt membru al completului a intervenit urmare a modificării componenței completului de apel C5, începând cu data de 01.01.2018, potrivit Hotărârii nr. 43 din data 27.12.2017 a Colegiului de conducere al Curții de Apel Oradea.

Prin urmare, contrar susținerilor recurentului reclamant, la termenul stabilit pentru când au avut loc dezbaterile asupra fondului apelului, 05.02.2018, au participat judecătorii, astfel cum au fost desemnați în mod legal, judecători care au și pronunțat decizia civilă recurată.

Împrejurarea că a operat o modificare a completului învestit cu soluționarea cauzei nu este în măsură să atragă incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., atâta timp cât aceasta a fost efectuată cu respectarea dispozițiilor legale, respectiv a prevederilor din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor, astfel cum a fost aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015.

De asemenea, Curtea reține că în această cauză nu au fost eludate dispozițiile legale care prevăd obligativitatea participării la pronunțare a acelorași judecători care au participat la dezbateri.

Nici susținerile recurentului reclamant din finalul memoriului de recurs privind jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului nu pot conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate, neindicându-se în mod concret care sunt dispozițiile de drept material în privința cărora instanța ar fi procedat la o eronată aplicare sau interpretare.

Pentru aceste considerente, recursul declarat de reclamant se va respinge ca nefondat.

Conform art. 92 alin. (4) din noul C. proc. civ., procurorul poate să exercite apelul în două cazuri: împotriva hotărârilor pronunțate de prima instanță pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicție și ale dispăruților precum și în alte cazuri expres prevăzute de lege, când procurorul poate porni acțiunea civilă, dar și împotriva hotărârilor judecătorești ale primei instanțe, când procurorul a participat la judecată, în condițiile legii. În prima ipoteză, din simpla lecturare a textului de lege [art. 92 alin. (4) din noul C. proc. civ.] rezultă că procurorul poate să exercite calea de atac a apelului împotriva hotărârilor pronunțate de prima instanță în cazurile prevăzute la alin. (1) - acțiunile civile pornite pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicție și ale dispăruților, precum și în alte cazuri expres prevăzute de lege, când procurorul poate porni acțiunea civilă - chiar dacă nu a pornit acțiunea civilă și chiar dacă nu a participat la judecată, textul de lege neimpunând o asemenea condiționare, care se regăsește, însă, în celălalt caz.

În ceea ce privește a doua ipoteză, procurorul poate formula apel împotriva oricărei hotărâri judecătorești pronunțate în primă instanță, singura condiție fiind participarea sa la judecată.

Dacă procurorul nu a participat însă la judecată în primă instanță, acesta nu poate să formuleze calea de atac a apelului. Această concluzie se desprinde din însăși formularea textului de lege, dispozițiile actuale ale noului C. proc. civ. fiind suficient de clare, ele impunând condiția ca procurorul să fi participat la judecată în fața primei instanțe pentru a putea formula apel împotriva hotărârii acesteia, condiție neîndeplinită în speța supusă judecății.

Nu pot fi primite susținerile recurentei Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea în sensul că este îndreptățită să exercite căile de atac împotriva hotărârii în cauză pentru că este participant în cauză, deoarece din analiza înscrisurilor din dosar rezultă că nu a participat niciun reprezentant al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea, contrar afirmațiilor acesteia.

În mod just Curtea de apel a reținut că în considerentele încheierii de ședință din 21 octombrie 2016 a fost exprimat punctul de vedere în scris de Ministerul Public în sensul că procurorul nu va participa la judecată deoarece prezența acestuia nu este obligatorie și că ulterior, la ședințele de judecată care au urmat nu a participat nici un procuror reprezentant al Ministerului Public în fața instanței de fond.

În contextul operațiunii de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale, ale art. 92 alin. (4) C. proc. civ., instanța de apel a concluzionat în mod legal că procurorul nu a participat în mod efectiv la judecarea cauzei, exprimându-și în scris și în mod neechivoc opțiunea de a nu participa la judecată în prezenta speță, prin procurorul de ședință, deoarece participarea acestuia nu este obligatorie.

Pentru aceste considerente, se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul A. și de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea împotriva Deciziei nr. 173A din 26 februarie 2018 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul A. și de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea împotriva Deciziei nr. 173A din 26 februarie 2018 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 mai 2019.

Procesat de GGC - NN