ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 195/2020

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare, secția civilă, la data de 28 iunie 2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare, a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000 RON daune morale, în urma cercetării sale abuzive de către autoritățile judiciare din România, respectiv Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare în dosarul cu nr. x/2012, fiind încălcate prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil și de durata rezonabilă prevăzut în Constituția României. La 3 noiembrie 2017, reclamantul A. a formulat o cerere modificatoare, prin care a arătat că își modifică pretențiile la suma de 100.000 euro. Prin încheierea de ședință din 9 noiembrie 2017, prima instanță a luat act de restrângerea acțiunii reclamantului, prin susținerea ca temei de drept al acțiunii doar a art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și, în consecință, a respins ca lipsite de obiect excepția de tardivitate și excepția de inadmisibilitate a acțiunii întemeiată pe art. 538 C. proc. pen.

Hotărârea pronunțată de tribunal în primă instanță Prin Sentința civilă nr. 112/D din 21 mai 2018, Tribunalul Satu Mare, secția I civilă, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Hotărârea pronunțată de curtea de apel în apel Prin Decizia nr. 86 A din 25 februarie 2019, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței tribunalului.

Cererea de recurs Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, reclamantul a declarat recurs, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Prin criticile formulate, recurentul-reclamant susține că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile în cauză, întrucât a analizat pur formal acțiunea dedusă judecății, considerând că argumentele instanței de fond sunt convingătoare pentru respingerea acțiunii. Susține că prin cercetarea abuzivă la care a fost supus timp de 4 ani la sesizarea din oficiu a procurorului, iar ulterior constatarea că fapta nu este prevăzută de legea penală, i s-a creat un real disconfort psihic și un prejudiciu de imagine care nu pot fi reparate decât prin admiterea acțiunii.

Procedura derulată în recurs În temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Raportul a fost comunicat părților, iar părțile nu au depus puncte de vedere la raport. Constatându-se încheiată procedura de filtru, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac, la data de 28 ianuarie 2019, fără citarea părților.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol. Totodată, conform art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488. Deși nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că, pe lângă posibilitatea încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței de apel în soluționarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. În cauză, Înalta Curte constată că deși recurentul a indicat ca temei de drept al cererii dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., din conținutul cererii de recurs, rezultă că acesta nu a formulat nicio critică de nelegalitate cu privire la decizia împotriva căreia a exercitat calea de atac, nearătând care sunt argumentele pentru care nu este legală soluția prin care curtea de apel a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru obligarea statului la acordarea de despăgubiri, ci a susținut doar că instanța de apel a analizat pur formal acțiunea dedusă judecății, considerând că argumentele instanței de fond sunt convingătoare pentru respingerea acțiunii. Or, condiția legală a dezvoltării criticilor din recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea unei hotărâri. Nu se poate considera că simpla indicare a unor prevederi legale în cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate în sensul exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ. care trebuie interpretate în sensul formulării, prin motivele de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalității invocate prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale. În aceste condiții, având în vedere că în cauză nu pot fi reținute nici motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului.