ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2555/2020

Ședința publică din data de 25 noiembrie 2020

Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției, fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 05 februarie 2020, pe rolul Curții de Apel Oradea, secția I civilă, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare a declarat recurs împotriva deciziei nr. 909/A/2019 din 03 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 24 februarie 2020 și repartizat, aleatoriu, spre soluționare completului de filtru nr. 10.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și modificarea, în tot, a sentinței civile nr. 239/D din 29 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul Satu Mare și, pe cale de consecință, să se dispună, în principal, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, iar, în subsidiar, reducerea despăgubirilor acordate de către instanța de fond, pentru aplicarea greșită a dispozițiilor legale privind acordarea de către instanță a daunelor morale, din perspectiva în care, în cauză, nu a fost depășit un termen rezonabil pentru soluționarea cauzei penale.

În continuare, recurentul-pârât a arătat că, pentru acordarea daunelor morale, se impune administrarea de probe corespunzătoare care să contureze atât dimensiunea suferințelor fizice, cât și întinderea prejudiciilor morale la care a fost supusă victima, simpla stabilire a sumei de către reclamant nefiind suficientă.

Referitor la cuantumul sumei solicitate, a arătat că se impune nu doar o apreciere globală, subiectivă, din partea reclamantului, ci și dovada acesteia, iar în absența unor astfel de dovezi, și dat fiind faptul că prevederile art. 538 C. proc. pen. nu conțin referiri la modul în care se realizează repararea prejudiciului, aplicabile fiind doar dispozițiile C. civ., recurentul a susținut că principiul reparării integrale a pagubei împiedică acordarea, cu titlu de despăgubiri, a unor sume mari de bani, nejustificate în raport cu întinderea prejudiciului real suferit, instituția răspunderii delictuale neputându-se transforma într-un izvor de îmbogățire fără just temei a celor ce pretind dezdăunări.

Legislația română nu conține un text legal care să prevadă criteriile după care trebuie evaluat cuantumul despăgubirilor, însă acest fapt nu dă dreptul reclamantului de a solicita obligarea statului la plata unei sume, la liberul său arbitru.

Prin urmare, recurentul a opinat că se impune ca instanța de control judiciar să aibă în vedere că aprecierea cuantumului prejudiciului moral se face în funcție de criterii rezultând din împrejurările concrete ale cauzei deduse judecații, în funcție de probele administrate.

Pe de altă parte, recurentul a arătat că, pentru daunele produse, ca urmare a mediatizării procesului penal, Statul Român nu poate fi răspunzător, neavând rolul de a cenzura informațiile apărute, întrucât s-ar încălca dreptul fundamental la exprimare, prevăzut și garantat de Constituția României.

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, criteriul echității, în materia despăgubirilor morale, are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar în același timp, despăgubirile să nu se constituie în amenzi excesive pentru autorii prejudiciului și nici în venituri nejustificate pentru victime, context în care instanța sesizată cu repararea prejudiciului nepatrimonial trebuie să stabilescă o sumă necesară, nu atât pentru a repune persoana vătămată într-o situație similară cu cea avută anterior, cât pentru a-i procura satisfacții de ordin moral, susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privată.

S-a mai arătat că reclamantul a solicitat acordarea de daune morale într-un cuantum considerabil, fără a face dovada acestora, însăși soluția de achitare a sa prin hotărârea pronunțată fiind de natură a oferi o satisfacție morală, așa cum, în mod frecvent, s-a reținut în hotărârile pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

În ceea ce privește obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată, acesta a susținut că, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., partea care a pierdut procesul poate fi obligată să suporte cheltuielile de judecată ocazionate de proces, însă, pentru aceasta, trebuie să se rețină culpa sa procesuală, respectiv faptul că, prin atitudinea sa în cursul derulării procesului, partea care a pierdut să fi determinat aceste cheltuieli, iar partea care solicită cheltuielile de judecată să fi câștigat, în mod irevocabil, procesul, or, în cauză, nu este incidentă niciuna dintre aceste situații. Ca atare, neputând fi reținută reaua-credință sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale, recurentul a susținut că nu poate fi reținută în sarcina sa obligația de plată a cheltuielilor de judecată.

Cererea de recurs a fost comunicată intimaților la data de 09 martie 2020, conform dovezilor aflate la filele x, care nu au depus întâmpinare.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a reținut că, în opinia raportorului, partea are deschisă calea de atac a recursului, recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, este formulat în termen legal și îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) din C. proc. civ., sub sancțiunea nulității.

Totodată, s-a reținut că, având în vedere prevederile art. 493 C. proc. civ., completul de filtru va dispune asupra admisibilității în principiu a recursului și va aprecia cu privire la încadrarea criticilor formulate de recurentul-pârât în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Completul de filtru C10, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la 31 iulie 2020, respectiv la 03 august 2020.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raport.

Examinând admisibilitatea recursului în raport de prevederile art. 493 alin. (5) cu referire la art. 499 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În cauză, prin decizia civilă nr. 909/A/2019 din 03 decembrie 2019, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a respins, ca nefondate, apelurile civile declarate de apelantul-reclamant A. și de apelanții-pârâți Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare și Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, reținând, în esență, că durata procedurilor penale desfășurate împotriva reclamantului a fost nerezonabilă, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, raportat la circumstanțele concrete ale cauzei și la criteriile impuse de jurisprudența Curții Europene, iar daunele morale în cuantum de 23.000 RON, acordate pentru încălcarea dreptului reclamantului la un proces echitabil sunt rezonabile, în raport cu dreptul fundamental încălcat.

Prin motivele de recurs, recurentul-pârât a criticat cuantumul daunelor morale acordate și a susținut că, în cauză, s-a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor legale privind acordarea de către instanță a daunelor morale, fără a indica textul de lege greșit aplicat și fără dezvolta aceste critici care, analizate, să poată fi circumscrise aspectelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În privința aplicării criteriilor de stabilire a despăgubirilor reprezentând daunele morale, instanța supremă a fost constantă în a stabili imposibilitatea analizei în recurs a chestiunii cuantumului daunelor morale, apreciindu-se că aceasta nu reprezintă o problemă de legalitate, ci doar de temeinicie, astfel încât nu poate constitui obiect al controlului judiciar în recurs.

Referitor la susținerea recurentului că prevederile art. 538 C. proc. pen. nu conțin referiri la modul în care se realizează repararea și că sunt aplicabile doar prevederile C. civ., Înalta Curte constată că, deși inițial reclamantul și-a întemeiat cererea de chemare în judecată și pe dispozițiile art. 538-539 C. proc. civ., la termenul de judecată din 06 octombrie 2007, reprezentantul convențional al reclamantul a precizat, expres, că cererea se întemeiază pe dispozițiile art. 5 și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar nu și pe cele ale art. 538-539 C. proc. pen., întrucât nu a existat o arestare a reclamantului, iar la termenul de judecată din 17 noiembrie 2017, reprezentantul reclamantului și-a precizat, din nou, temeiul de drept și a învederat că cererea de chemare în judecată se întemeiază pe dispozițiile art. 5 și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și pe dispozițiile art. 539 C. proc. pen. privind privarea nelegală de libertate.

Prin sentința civilă nr. 239/D din 29 octombrie 2018, Tribunalul Satu Mare, secția I civilă a reținut că cererea reclamantului întemeiată pe dispozițiile art. 539 C. proc. pen. și pe cele ale art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului este nefondată, întrucât, față de reclamant, nu s-a luat măsura arestării preventive, singura măsură care poate să constituie premisa de analiză a întrunirii condițiilor prevăzute de art. 539 C. proc. pen., întrucât textul de lege vorbește despre măsura arestării preventive, și nu despre măsuri preventive restrictive de libertate, dispozițiile legale fiind de strictă interpretare și neputând fi extinse la alte forme de privare sau limitare privind libertatea de mișcare.

Prin decizia recurată, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a reținut că, prin motivele de apel, nu s-au criticat considerentele din cuprinsul sentinței pronunțate de instanța de fond, prin care au fost înlăturate ca fiind aplicabile speței dispozițiile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului ori cele ale art. 539 C. proc. pen., aspecte care nu au mai făcut obiect al analizei instanței de apel.

Prin urmare, susținerea recurentului că prevederile art. 538 C. proc. pen. nu conțin referiri la modul în care se realizează repararea prejudiciului pretins nu poate fi analizată de instanța de recurs, întrucât aceste dispoziții legale nu sunt incidente în cauza dedusă judecății, iar obligația statului nu a fost determinată de aplicarea acestor dispoziții legale.

În ceea ce privește critica conform căreia Statul Român nu este răspunzător pentru daunele produse, ca urmare a mediatizării procesului penal, Înalta Curte constată că aceste susțineri sunt străine cauzei, întrucât reclamantul nu a dedus judecății aspecte cu privire la mediatizarea procesului penal.

Referitor la critica recurentului că nu s-a depășit un termen rezonabil pentru soluționarea cauzei penale, Înalta Curte reține că această critică a fost formulată doar din perspectiva cuantumului daunelor morale acordate de către instanța de fond, fără ca recurentul să dezvolte aspecte de nelegalitate care să privească considerentele avute în vedere de către instanța de apel la pronunțarea hotărârii.

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-pârât a criticat obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, însă aceste critici, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 3/2020 privind examinarea recursului în interesul legii, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 181 Partea I din 05 martie 2020, țin de netemeinicie și de aprecierea probelor administrate de instanța de fond, neputând forma obiectul controlului de legalitate al instanței de recurs.

Având în vedere că recurentul nu a arătat care sunt criticile de nelegalitate ale deciziei atacate și că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecății nu îndeplinește cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (3) din același act normativ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare împotriva deciziei nr. 909/A/2019 din 03 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare împotriva deciziei nr. 909/A/2019 din 03 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 noiembrie 2020.