ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 317/2020

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

La data de 8 aprilie 2013, pe rolul Judecătoriei Satu Mare, sub nr. x/2013, a fost înregistrată cererea petentei A. SRL având ca obiect contestație la executare împotriva executării silite pornită de către B. Baia Mare în dosarul nr. x/2012, precum și cererea de chemare în garanție, formulată de aceeași petentă, împotriva pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu Mare.

În motivare, petenta A. SRL a învederat Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu Mare se face răspunzătoare pentru blocarea temporară a activității sale, ceea ce a determinat executarea silită de către B. Pretențiile au fost evaluate la suma de 657.027,64 RON, reprezentând 464.401,4 RON credit restant, 180.751,24 RON dobânzi restante, 11.875 RON comisioane restante, 17.080,88 RON cheltuieli de executare. A mai arătat că, la data de 19 aprilie 2010, Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu Mare a emis Decizia nr. 41698 din 19 aprilie 2010 de atragere a răspunderii solidare a SC A. SRL prin care era obligată la plata sumei de 1.743.380 RON. Odată cu emiterea deciziei, s-a procedat la încărcarea fișei analitice pe plătitor cu suma de 1.743.380 RON pe care reclamanta nu a datorat-o niciodată la bugetul consolidat al statului, blocarea tuturor conturilor bancare și interdicția de înstrăinare a bunurilor societății.

Prin încheierea din 3 martie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/2013, Judecătoria Satu Mare, secția civilă a disjuns cererea de chemare în garanție de contestația la executare, dispunând trimiterea acesteia la serviciul registratură, în vederea înregistrării sub un alt număr de dosar.

Astfel, cererea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Satu Mare, sub nr. x/2015, care, prin Sentința civilă nr. 2183 din 16 iunie 2015, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare.

Prin Sentința civilă nr. 704/CA/din 30 septembrie 2015, pronunțată în Dosarul x/2016, Tribunalul Satu Mare, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare, generând conflictul negativ de competență, soluționat de Curtea de Apel Oradea, prin Sentința civilă nr. 27/C/din 10 noiembrie 2015, în sensul stabilirii competenței în favoarea Tribunalului Satu Mare.

Tribunalul Satu Mare, prin Sentința civilă nr. 361/D din data de 21 decembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamanta SC A. SRL, prin lichidator judiciar C., împotriva pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu Mare, a obligat pe pârâtă să achite reclamantei suma de 17.140 RON cu titlu de despăgubiri civile și să achite reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 13.125 RON.

Prin Decizia civilă nr. 1292/A din 18 decembrie 2018, Curtea de Apel Oradea, secția a l-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC A. SRL, prin lichidator judiciar C. împotriva Sentinței civile nr. 361/D din data de 21 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în Dosarul nr. x/2015 și a admis apelul civil declarat de apelanta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare, împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a respins, în totalitate, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL.

Împotriva Deciziei civile nr. 1292/A din 18 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a declarat recurs SC A. SRL, cu a cărui soluționare a fost învestită înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză.

Recurenta-reclamantă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei aceleiași instanțe, spre rejudecare.

Prin critica încadrată în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel a încălcat prevederile art. 425 C. proc. civ., art. 6 alin. (1) Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 21 alin. (3) din Constituția României.

În ceea ce privește încălcarea art. 425 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea atacată este nemotivată, instanța nu a analizat punctual aspectele deduse judecății și nu s-a pronunțat asupra motivelor de apel invocate, fiind încălcat astfel dreptul la un proces echitabil.

A subliniat că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, arătându-se atât motivele pentru care au fost admise, cât și cele pentru care au fost înlăturate cererile părților.

În continuare, sub același aspect, a susținut că, în mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa, argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Prin critica încadrată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a afirmat că hotărârea instanței de apel este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, a arătat că instanța de apel nu a motivat de ce nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii civile delictuale, respectiv art. 1357 C. civ., ci s-a mulțumit să redea articole din C. proc. civ., fără să explice concret care condiții nu sunt îndeplinite, dar a constatat că fapta nu ar fi fost săvârșită cu vinovăție, fapt nemotivat de instanța de apel.

Recurenta-reclamantă a considerat că pe lângă prevederile art. 1357 și 1349 din C. civ., trebuia avute în vedere și prevederile cuprinse în art. 221 - 224 din același act normativ, referitoare la răspunderea persoanelor juridice de drept public, pentru faptele licite și ilicite ale organelor de conducere în funcțiile încredințate.

A susținut că, așa cum a arătat și prin cererea de chemare în judecată, prejudiciul este sigur și cuprinde în conținutul său, atât prejudiciul actual, prezent, cât și prejudiciul viitor, și prejudiciul care nu a fost reparat încă.

Caracterul direct al prejudiciului este dat de raportul de cauzalitate între fapta ilicită și acel prejudiciu injust, care a cauzat victimei o pagubă. Acest caracter are în vedere un element obiectiv, adică raportul de cauzalitate și nu unul subiectiv.

În continuare, recurenta-reclamantă a considerat că în cauza de față nu se poate vorbi despre un prejudiciu eventual pentru a nu se ține cont de expertiză, ci despre un prejudiciu prognozat care este cuprins în cel viitor și care poate fi evaluat, și chiar dacă nu s-a produs încă, și există certitudinea că acesta se va produce în viitor, fiind astfel susceptibil de evaluare, expertul clarificând acest aspect, făcând referire în expertiză atât la existența cât și la întinderea lui.

Cu privire la constatarea instanței de apel, în sensul că nu s-a demonstrat săvârșirea cu vinovăție a faptei ilicite, a considerat că argumentele instanței sunt greșite, susținând, că, în speță, sunt întrunite elementele constitutive pentru angajarea răspunderii civile delictuale.

Printr-o altă critică, recurenta-reclamantă a susținut că raționamentul instanței cu privire la cuantumul prejudiciului stabilit este eronat pentru următoarele considerente: La data de 19 aprilie 2010, Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu Mare a emis Decizia nr. 41698 din 19 aprilie 2010, decizie de atragere a răspunderii solidare a SC A. SRL, prin care aceasta a fost obligată la plata sumei de 1.743.380 RON către bugetul consolidat al statului. Odată cu emiterea acestei decizii, Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu Mare a procedat atât la încărcarea fișei analitice pe plătitor cu suma de 1.743.380 RON, sumă pe care reclamanta nu a datorat-o niciodată bugetului consolidat al statului, cât și la blocarea tuturor conturilor bancare ale societății, precum și la interdicția de înstrăinare a tuturor bunurilor aflate în proprietatea acesteia.

După emiterea deciziei și până la finalizarea proceselor prin care s-a constatat și confirmat nelegalitatea și anularea actelor emise de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu Mare, societatea reclamantă nu a putut să își desfășoare activitatea având conturile blocate, nu a putut participa la nicio licitație publică datorită încărcării fișei plătitorului cu datorii pe care nu le avea, iar orice încercare de a contracta lucrări era respinsă de eventualii potențiali beneficiari pentru același motiv al existentei în evidențele fiscale a unei datorii, precum și datorită faptului că erau blocate conturile bancare.

Așa fiind, reclamanta a fost în imposibilitate de a plăti ratele scadente la banca, cu toate că la data emiterii deciziei de atragere a răspunderii solidare, societatea avea TVA de recuperat, TVA ce a fost restituit societății abia la data de 4 iunie 2014, prin Raportul de inspecție fiscală nr. x din 4 iunie 2014, mult după ce societatea a intrat în insolvență.

Decizia nr. 41698 din 19 aprilie 2010, emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare, a fost anulată definitiv abia la data de 17 decembrie 2011, iar Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare a procedat la ridicarea popririlor și ștergerea din evidențele fiscale a sumei ce se dorea a fi imputată, abia în luna decembrie 2011, după ce, prin Sentința civilă nr. 156/CA din 26 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în Dosarul nr. x/2010, cât și prin Decizia nr. 2353/CA/2011-R a Curții de Apel Oradea, s-a dispus anularea Deciziei nr. 41698 din 19 aprilie 2010, privind atragerea răspunderii solidare, precum și a tuturor actelor subsecvente.

După ce au fost anulate actele emise în mod abuziv, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare, prin adresa din 5 iulie 2011, a solicitat anularea unui transfer patrimonial, cu toate că nu avea niciun drept asupra imobilului respectiv. Această acțiune a făcut obiectul Dosarului nr. x/2010, iar Tribunalul Satu Mare, prin Sentința civilă nr. 238/2012/F din 14 februarie 2012, a respins acțiunea formulată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare, soluție menținută și prin Decizia nr. 581/2012-RC din 27 septembrie 2012 a Curții de Apel Oradea.

Acțiunile abuzive, repetate ale Administrației Județene a Finanțelor Publice Satu Mare au început la data de 19 aprilie 2010 și au luat sfârșit la data de 27 septembrie 2012, cu doar 3 zile înainte de începerea executării silite de către B. în Dosarul execuțional nr. x/2012

Recurenta-reclamantă apreciază că actele abuzive întocmite de AJFP Satu Mare au avut efecte economice și juridice negative și au perturbat grav activitatea societății în perioada 19 aprilie 2010 - 27 septembrie 2012, iar după această dată, consecințele negative s-au materializat prin executarea silită pornită de B., chestiune constatată și prin expertiza efectuată în cauză de expertul numit de instanță.

În ceea ce privește motivarea instanței, în sensul că nu s-a creat un prejudiciu și că nu s-a făcut dovada unei activități de anvergură, recurenta a arătat că instanța de fond a apreciat corect faptul că emiterea deciziilor de atragere a răspunderii solidare au afectat negativ activitatea societății, constatând faptul ca această acțiune a administrației fiscale a reprezentat un act ilicit producător de prejudicii. Pentru a se lămuri în legătură cu cuantumul prejudiciului cauzat, instanța de judecată a solicitat efectuarea unei expertize fiscale, care a avut ca obiectiv stabilirea prejudiciului creat ca urmare a emiterii deciziilor abuzive. În opinia recurentei-reclamante, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare este cea care se face răspunzătoare de situația juridică și financiară în care se află în prezent SC A. SRL, fiind executată silit în Dosarul execuțional nr. x/2012, ceea ce a condus și la deschiderea procedurii insolvenței.

Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 27 septembrie 2019, conform dovezilor aflate la filele x, care nu au depus punct de vedere la raport, iar prin rezoluția din data de 03 decembrie 2019 a fost acordat termen la data de 5 decembrie 2019 pentru analiza, în complet de filtru, a admisibilității, în principiu, a recursului.

La data de 9 iulie 2019, prin poștă, intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea, ca legală și temeinică, a hotărârii atacate.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prioritar, Înalta Curte apreciază că se impune a se reține că admisibilitatea unui recurs, în condițiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., presupune analiza de către completul de filtru, a îndeplinirii cumulative a condițiilor de fond și de formă a cererii de recurs, stabilite sub sancțiunea nulității de prevederile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., care reglementează conținutul cererii de recurs, de dispozițiile art. 489 din C. proc. civ., care se referă la încadrarea criticilor în motivele de casare, expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., și de dispozițiile art. 485 din C. proc. civ., referitoare la termenul de exercitare a recursului, a legalității căii de atac exercitate și a îndeplinirii de către recurent a obligației legale de achitare a taxei judiciare de timbru.

De asemenea, se reține că în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare.

Analizând admisibilitatea în principiu a căii de atac din perspectiva încadrării criticilor formulate de reclamanta SC A. SRL în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile susținute nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În cauză, prin Decizia civilă nr. 1292 din 18 decembrie 2018, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC A. SRL, prin lichidator judiciar C. împotriva Sentinței civile nr. 361/D din data de 21 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în Dosarul nr. x/2015 și a admis apelul civil declarat de apelanta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare, împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a respins, în totalitate, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, reținând, în esență că reclamanta nu a probat producerea unui prejudiciu ca urmare a popririi dispuse conturilor societății de către organele fiscale în perioada 3 noiembrie 2010 - 24 noiembrie 2011, în care nu a fost indisponibilizată nicio sumă de bani și nici existența unui raport de cauzalitate între scăderea veniturilor realizate și deciziile fiscale emise de către pârâtă. A mai reținut că reclamanta nu a prezentat dovezi din care să reiasă existența unor contracte în derulare și neonorate ca urmare a înființării popririi.

Cu privire la acțiunea în pretenții, din perspectiva existenței prejudiciului, ca o condiție a antrenării răspunderii civile delictuale, instanța de apel a reținut că venitul planificat, prognozat, nu reprezintă un venit sigur, și din această perspectivă nu poate fi reținut ca un prejudiciu cert, iar în ceea ce privește legătura de cauzalitate, aceasta nu este incidentă, de vreme ce executarea silită, respectiv poprirea inițiată de B., a fost pornită la data de 9 octombrie 2012, după aproximativ un an după ridicarea popririi de către organul fiscal, astfel că nerestituirea creditului contractat de la B., comisioanele și cheltuielile de executare silită nu reprezintă o consecință a emiterii deciziilor fiscale.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte constată că recurenta, în argumentarea motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., s-a rezumat a face ample referiri la poziția doctrinei și jurisprudenței europene cu privire la obligația ce le incumbă instanțelor de a motiva hotărârile judecătorești, în respectarea dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat și garantat de prevederile art. 6 din Convenție (paginile 2, 3 și 4 din memoriul de recurs). Or, aceste susțineri ale recurentei nu reprezintă argumente care să poată fi subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În argumentarea aceluiași motiv de casare, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta a mai arătat că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra niciunui capăt de cerere, nu a motivat de ce nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii delictuale și nu a ținut cont de probatoriul administrat în cauză, încălcând astfel dreptul la un proces echitabil.

Deși s-a arătat, prin aceste argumente, incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., această susținere este una pur formală, recurenta-reclamantă nedezvoltând critici care să arate, în concret, care sunt capetele de cerere asupra cărora instanța de apel a omis să se pronunțe, respectiv care dintre condițiile, prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii civile delictuale, nu a fost motivată de către instanță.

Astfel, Înalta Curte constată că susținerile recurentei-reclamante care ar releva o pretinsă omisiune a instanței de apel de a analiza capetele de cerere cu care a fost învestită nu relevă o situație de nelegalitate a hotărârii recurate, în sensul celor anterior relevate, ci tind la o reevaluare a situației de fapt a cauzei, ce nu poate fi realizată în fața instanței de recurs.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., reclamanta învederează faptul că instanța de apel în mod greșit a reținut faptul că nu sunt întrunite condițiile prevăzute pentru atragerea răspunderii civile delictuale.

Astfel, deși în opinia recurentei, incidența acestui motiv de casare ar rezulta din împrejurarea că "instanța de apel nu motivează cauzele pentru care nu sunt îndeplinite condițiile pentru atragerea răspunderii civile delictuale, ci se mulțumește să înșire articolele din C. proc. civ., fără să explice concret care condiții nu sunt îndeplinite, dar constată că fapta nu ar fi fost săvârșită cu vinovăție, fapt nemotivat de instanța de apel", precum și din faptul că "raționamentul avut la baza cuantificării prejudiciului de către instanța de fond este eronat", cu trimiteri ample la poziția doctrinară cu privire la vinovăție, la cuantificarea prejudiciului, precum și la situația de fapt care a generat, în opinia recurentei, producerea prejudiciului și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu (paginile 5 - 19 din memoriul de recurs), aceste susțineri nu reprezintă critici de nelegalitate a hotărârii recurate, ci vizează aspecte ce țin de aprecierea probelor, astfel că nu pot fi supuse cenzurii instanței de recurs.

De asemenea, excedează controlului de nelegalitate ce se exercită în calea de atac a recursului, aspectele relevate de către recurenta-reclamantă cu privire la împrejurările de care instanța ar fi trebuit să țină cont atunci când a cuantificat prejudiciul suferit de reclamantă și care vizează rezultatul expertizei fiscale, reaua-credință a pârâtei precum și faptul că "prin emiterea de către Direcția Generală a Finanțelor Publice a atâtor acte nelegale, anulate de către instanțele de judecată, s-a adus un prejudiciu, astfel cum acest a fost calculat de către expertul numit în cauză", aceste chestiuni vizând situația de fapt a speței și care nu susțin nelegalitatea hotărârii atacate.

Scopul căii de atac a recursului nu este acela de a rejudeca cauza pe fond, ci acela de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, așa cum impun și exigențele dispozițiilor art. 483 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că aspectele dezvoltate de recurenta-reclamantă în cuprinsul cererii de recurs vizează aprecierea probelor și situația de fapt a speței, nereprezentând veritabile critici de nelegalitate a hotărârii instanței de apel, astfel încât nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului.

În plus, în speță, instanța de apel, în raport de criticile aduse de apelanta-reclamantă, a respins apelul declarat de aceasta, apreciind că sunt nefondate susținerile formulate cu privire la existența unui prejudiciu cert și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.

Or, raportat la considerentele hotărârii recurate și la aspectele invocate în susținerea cererii de recurs, Înalta Curte reține că niciuna dintre criticile aduse de recurenta-pârâtă soluției date de către instanța de apel nu vizează raționamentul acesteia care a dus la respingerea, ca nefondat, a apelului, ca efect al aplicării normelor legale incidente cauzei.

Așa fiind, cum criticile formulate de recurenta-reclamantă nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte, va anula recursul declarat de reclamanta SC A. SRL Satu Mare, prin lichidator judiciar C. Satu Mare împotriva Deciziei civile nr. 1292/A/2018 din data de 18 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta SC A. SRL Satu Mare, prin lichidator judiciar C. Satu Mare împotriva Deciziei civile nr. 1292/A/2018 din data de 18 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 februarie 2020.

GGC - LM