ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 437/2018

Ședința publică din data de 20 februarie 2018

Deliberând asupra cererii de recurs, Înalta Curte a constatat următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Satu Mare, secția I civilă, la data de 19 noiembrie 2015, reclamantul Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală reprezentată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare a solicitat obligarea pârâtului A. la plata sumei de 3.839.237 RON, precum și a accesoriilor aferente acestei sume, calculate de la data scadenței și până în ziua efectuării plății inclusiv, invocându-se dispozițiile art. 998-999 C. civ.

S-a susținut că aceste pretenții reprezintă prejudiciu produs bugetului de stat în perioada 01.03.2007-30.11.2011 prin conduita pârâtului, în virtutea calității acestuia de administrator statutar al S.C. B. S.A. Satu Mare - societate comercială aflată în procedura falimentului - conduită apreciată de către reclamantă ca reprezentând o "activitate infracțională".

Prin sentința civilă nr. 138 D din 23 mai 2016 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, secția I civilă, în dosarul nr. x/2015, au fost admise excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtului A. și a inadmisibilității cererii de chemare în judecată, invocate de către pârât prin întâmpinare.

Prin aceeași sentință, s-a respins acțiunea formulată de reclamant, având ca obiect obligarea pârâtului la plata sumei de 3.839.237 RON și a accesoriilor aferente acestei sume, calculate de la data scadenței și până în ziua plății efective, inclusiv.

S-a respins cererea pârâtului de obligare a reclamantului la plata unei amenzi judiciare, în temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) coroborat cu art. 12 C. proc. civ.

A fost obligat reclamantul să plătească pârâtului suma de 4.000 RON, cheltuieli de judecată ocazionate acestuia din urmă în primă instanță.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, reprezentată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare.

Prin decizia civilă nr. 1085/A/2016 din 5 decembrie 2016, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a respins excepțiile inadmisibilității și nulității apelului, invocate de intimatul A..

Totodată, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 138 D din 23 mai 2016 a Tribunalului Satu Mare, secția I civilă, în dosarul nr. x/2015, pe care a menținut-o.

A fost obligat reclamantul Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală reprezentată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare, la plata către intimatul A. a sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

În motivarea acestei decizii, instanța de apel a reținut, în esență, că în raport cu dispozițiile art. 72 și 73 din Legea nr. 31/1990, singura derogare în privința angajării răspunderii juridice a administratorilor unei societăți pe acțiuni în mod direct față de creditorii societății, este cea reglementată în cadrul procedurii insolvenței, prin Legea nr. 85/2006.

S-a apreciat că exercitarea acțiunii în răspunderea administratorului nu se poate realiza în temeiul dispozițiilor art. 998 - 999 C. civ., invocate în susținerea acțiunii, în condițiile în care prevederile legale au instituit o procedură specială, pentru ipoteza insolvenței societății comerciale, procedură care a fost urmată de reclamant, prin înscrierea la masa credală cu suma solcitată și în prezentul dosar.

La data de 7 martie 2017, reclamantul Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală reprezentată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare a formulat recurs împotriva acestei decizii, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a solicitat admiterea căii extraordinare de atac astfel cum a fost formulată, desființarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului reclamantului, cu consecința admiterii acțiunii.

În motivarea recursului, reclamantul a arătat, în esență, că instanța de apel, în mod nelegal și cu aplicarea greșită a legii a reținut, în motivarea respingerii apelului, faptul că exercitarea acțiunii în răspunderea administratorului nu se poate realiza în temeiul dispozițiilor art. 998-999 C. civ., în condițiile în care prevederile legale au instituit o procedură specială, pentru ipoteza insolvenței societății comerciale, procedură care a fost urmată de reclamant, prin înscrierea la masa credală cu suma solicitată și în litigiul pendinte.

În opinia recurentului, o astfel de interpretare echivalează cu exonerarea răspunderii delictuale a pârâtului pentru fapta proprie, procedura specială nefiind reglementată de C. civ., întrucât în cadrul procedurii insolvenței, practicianul în insolvență a statuat că nu sunt incidente prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006.

Sub acest aspect, recurentul-reclamant a mai învederat că, fapta de reținere și nevărsare a contribuțiilor individuale ale angajaților unei societăți comerciale la bugetul consolidat de stat nu se regăsește printre faptele limitativ prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006, astfel că nefiind incident acest text de lege, nu poate fi îngrădit dreptul reclamantului de a solicita angajarea răspunderii delictuale pentru fapta proprie pe un alt temei legal, respectiv art. 998-999 din vechiul C. civ.

În plus, recurentul-reclamant a mai susținut că, instanța în mod greșit a apreciat că prejudiciul suferit de instituția reclamantă nu poate fi valorificat în cadrul prezentului litigiu, în condițiile în care este deschisă procedura falimentului împotriva persoanei juridice.

În acest sens, recurentul a învederat că această interpretare este contrară legislației, atâta timp cât art. 397 alin. (5) din Legea 135/2010 privind C. proc. pen. deschide reclamantului accesul la justiție pentru recuperarea prejudiciului.

Din această perspectivă, recurentul a subliniat faptul că, nu pot fi confundate patrimoniul persoanei fizice cu cel al persoanei juridice, cum în mod greșit a reținut instanța, atâta timp cât accesul la justiție împotriva pârâtului este prevăzut de lege.

La data de 5 mai 2017, intimatul-pârât A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat în principal, în temeiul art. 493 alin. (1) și (5) C. proc. civ., anularea recursului pentru nerespectarea cerințelor de formă, precizându-se, sub acest aspect, că motivele invocate de recurent și dezvoltarea acestora nu se încadrează în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Sub acest aspect, s-a susținut că primul motiv de recurs a fost invocat pur formal și doar cu trimitere la temeiul de drept, fără a fi dezvoltat în conținutul cererii. S-a mai învederat că recurentul nu a invocat faptul ca hotărârea recurată nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază și nici faptul că ar cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura cauzei. Expunerea realizată de recurent în conținutul cererii de recurs nu se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susținând totodată că nu se încadrează nici în motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., situație care, în opinia intimatului, determina nulitatea recursului raportat la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

S-a mai arătat că, pentru a fi incident motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul ar fi trebuit sa invoce faptul că instanța de apel a aplicat un act normativ care nu este incident în speța sau că a dat eficiență unei norme generale, în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile sau, în ultimul rând, că a dat o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză.

Din această perspectivă, s-a susținut că recurentul, în dezvoltarea acestui motiv de recurs, nu face altceva decât sa critice legislația în vigoare.

În subsidiar, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, susținând că, în sarcina sa nu se poate reține o activitate neloială, respectiv un eventual prejudiciu al reclamantului care să fie în raport de cauzalitate cu vreo faptă a pârâtului.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu, reținându-se totodată, că instanța urmează a se pronunța cu prioritate asupra excepției nulității recursului invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare.

Prin încheierea din 17 octombrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părțile nu au depus la dosar punct de vedere asupra raportului.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la data de 20 februarie 2018.

Înalta Curte, potrivit art. 248 C. proc. civ., constituită în completul de filtru, va analiza cu prioritate excepția nulității recursului:

Conform prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din același Cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. prevăd că, în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., anulează sau respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Din analiza dispozițiilor legale evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiează și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se observă că, neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege, precum și formularea acestora cu depășirea termenului de recurs este sancționată cu nulitatea cererii de recurs.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

În speță, din expunerea criticilor aduse deciziei recurate rezultă că, deși au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., criticile la adresa deciziei atacate prezintă doar o succesiune de fapte și afirmații, fără a se formula critici concrete de nelegalitate împotriva deciziei din apel.

Art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În acest sens, în cuprinsul cererii de recurs, reclamantul a susținut că argumentarea instanței de apel nu corespunde stării de fapt și temeiului de drept indicat prin cerere de reclamant. S-a învederat că, nici instanța și nici partea adversă nu au invocat faptul că temeiul juridic indicat de reclamant ar constitui legea specială, care ar avea prioritate de aplicare, în temeiul principiului de drept specialia generalibus derogant. În consecință, reclamantul a susținut că, instanța de apel avea obligația de a analiza cererea sa în cadrul parametrilor legali indicați.

Analizând susținerile recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că, motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat formal, acesta vizând aspecte de netemeinicie și de stabilire a situației de fapt și nu o evaluare sub aspectul nelegalității deciziei atacate, care să permită încadrarea în textul de lege evocat.

Art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. reglementează situația în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În motivarea recursului, reclamantul a susținut că, instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile legale incidente în cauză, respectiv art. 998-999 C. civ., atunci când a reținut că exercitarea acțiunii în răspunderea administratorului nu se poate realiza în temeiul prevederilor legale evocate, în condițiile în care este instituită o procedură specială, pentru ipoteza insolvenței societății comerciale, procedură care a fost urmată de reclamant, prin înscrierea la masa credală.

Analizând acest motiv de recurs, Înalta Curte constată, de asemenea, că a fost indicat formal, întrucât recurentul nu arată în ce a constat în concret încălcarea sau greșita aplicare a dispozițiilor legale, ci își exprimă doar nemulțumirea față de soluția instanței de apel.

Recurentul-reclamant nu formulează veritabile critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată și care să permită astfel exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ., drept pentru care susținerile recurentului evidențiate în cererea de recurs nu pot fi reținute de către instanță ca și critici de nelegalitate.

În cadrul cererii de recurs, recurentul-reclamant a prezentat la modul general critici cu privire la răspunderea administratorului. Prin argumentele arătate, se constată că, în realitate, recurentul a reluat criticile formulate în apel, mare parte din motivele de recurs fiind o copie fidelă a acestora, fără a fi făcută o diferență între motivele de apel și cele de recurs.

În acest context, Înalta Curte constată că recursul nu a fost motivat în raport cu cerințele art. 486 și 488 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancțiunea nulității recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Aceasta întrucât, așa cum s-a arătat, în cadrul criticilor din prezentul recurs, se regăsesc reiterate mare parte din motivele cuprinse în cererea de apel, recurentul neformulând veritabile critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată și care să permită astfel exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.. Motivele de apel nu pot fi invocate tale quale în cadrul recursului, întrucât, procedând astfel, practic recurentul-reclamant critică soluția primei instanțe.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurentul- reclamant nu s-a conformat obligației reglementată de dispozițiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală reprezentată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare împotriva deciziei civile nr. 1085/A/2016 din 5 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 februarie 2018.