ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1228/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Societatea Națională Nuclearelectrica S.A., Compania Națională a Uraniului S.A. București solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să oblige pârâtele la plata sumei de 101.727.813 RON reprezentând drepturi patrimoniale derivate din exploatarea procedeelor tehnice ce fac obiectul invențiilor lui, certificate prin brevetele cu nr. x/2014, procedeu de reciclare a uraniului din fosfatul de uranil și din alte materiale impure pe baza de uraniu și nr. 123618/2014 procedeu de instalație de obținere a pulberii de diuranat de amoniu, pentru perioada cuprinsă între 03.02.2012 și până la rămânerea definitivă a hotărârii care va fi pronunțată, funcție de perioada în care a utilizat fiecare fără drept respectivele procedee, obligarea pârâtelor să îi plătească pe viitor până la data expirării termenului de protecție 25.02.2028 și respectiv 13.03.2028, a unei sume anuale în cuantum de 33.909.271 RON pentru exploatarea brevetelor de invenție, cu cheltuieli de judecată.

Sentința pronunțată de tribunal Prin sentința civilă nr. 343 din 26 septembrie 2018, Tribunalul Argeș, secția civilă a admis în parte acțiunea privind pe reclamantul A. și pe pârâții Societatea Națională Nuclearelectrica S.A., Compania Națională a Uraniului S.A. București și a obligat pârâta la plata sumei de 4.015.582 RON reprezentând drepturi patrimoniale derivate din exploatarea procedeelor tehnice ce fac obiectul invențiilor aferente perioadei 2014-2018. Prin sentința civilă nr. 418 din 21 noiembrie 2018, Tribunalul Argeș, secția civilă a admis cererea de completare a dispozitivului hotărârii nr. 343/26.09.2018 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosar nr. x/2015 formulată la data de 03.10.2018 de către reclamantul A., pârâți fiind Societatea Națională Nuclearelectrica S.A. și Compania Națională a Uraniului S.A. București. A dispus completarea sentinței civile nr. 343/26.09.2018 în sensul că a obligat pe pârâte la 3100 de RON cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru și onorariu expert. Împotriva acestor sentințe au declarat apel pârâtele Societatea Națională Nuclearelectrica S.A. București, Compania Națională a Uraniului S.A. și reclamantul A..

Hotărârea pronunțată în apel Prin încheierea de ședință din 04 mai 2022 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2015, s-a dispus, în temeiul art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85 din 25 iunie 2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, suspendarea judecării cauzei privind apelurile declarate de reclamantul A. și pârâta Compania Națională a Uraniului S.A. București și prin Administrator Judiciar B., împotriva sentinței civile nr. 343 din 26 septembrie 2018, precum și de pârâta Societatea Națională Nuclearelectrica S.A. București, prin Sucursala F.C.N. Pitești împotriva aceleiași sentințe pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/2015, precum și împotriva sentinței civile nr. 418 din 21 noiembrie 2018 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/2015.

Recursul exercitat în cauză Împotriva încheierii de ședință din 04 mai 2022 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, reclamantul A. a declarat recurs, criticând soluția pentru nelegalitate. În cuprinsul memoriului de recurs reclamantul a arătat, în esență, că, în raport cu dispozițiile art. 75 din Legea nr. 85/2014, judecata în speța de față era exceptată de la măsura suspendării de drept. Consideră că instanța de apel a suspendat judecata cauzei fără să aibă în vedere că au declarat apel și reclamantul, și pârâtul. Arată că au fost interpretate greșit dispozițiile art. 75 din Legea nr. 85/2014, în sensul în care a considerat că numai reclamantul a declarat apel împotriva instanței de fond, fără să ia în calcul și apelurile declarate de partea debitoare. În drept, s-au invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Nu au fost identificate motive de ordine publică ce pot fi invocate în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Apărările formulate în recurs Intimata Compania Națională a Uraniului S.A. București, reprezentată de administrator special și de administrator judiciar B., a depus întâmpinare la dosarul cauzei prin care a invocat excepția inadmisibilității și excepția lipsei de interes a recursului și, pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Intimata Societatea Națională Nuclearelectrica S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului.

Procedura în filtru Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 25 iulie 2022 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fișa Ecris. Cauza a fost supusă procedurii de regularizare, fiind întocmit raportul de admisibilitate față de data inițială a dosarului, 03 februarie 2015. Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului s-a reținut că în opinia raportorului, recursul este formulat împotriva unei hotărâri supuse acestei căi de atac, urmând a aprecia completul asupra excepțiilor inadmisibilității recursului și lipsei de interes, încadrării motivelor de recurs în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și asupra admisibilității în principiu a recursului. Raportul a fost comunicat părților la datele de 04 și 05 aprilie 2022, conform dovezilor de la dosar recurs, care nu au depus puncte de vedere la raport. Prin încheierea din data de 14 februarie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepția inadmisibilității și excepția lipsei de interes a recursului declarat de reclamantul A., invocate de pârâta Compania Națională a Uraniului S.A. București. A fost admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 4 mai 2022 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2015. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru argumentele ce succed. În analiza prezentului recurs se află chestiunea legalității unei măsuri procedurale reglementate de Legea nr. 85/2014, respectiv suspendarea judecării apelurilor declarate de pârâtele Societatea Națională Nuclearelectrica S.A. București, Compania Națională a Uraniului S.A. și de reclamantul A., instanța de apel, în adoptarea măsurii, aplicând prevederile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014. Recurentul a indicat drept motiv de nelegalitate a încheierii recurate punctul 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât criticile formulate vizează interpretarea și aplicarea unei norme de procedură, recursul urmând a fi analizat prin prisma acestei ipoteze de casare. Înalta Curte reține că în speță reclamantul A. a cerut primei instanțe obligarea celor două pârâte, C. și CNU, la plata de despăgubiri pentru încălcarea drepturilor sale asupra a două brevete de invenție, solicitând ca fiecare dintre pârâte să fie obligată la despăgubiri corespunzător perioadei de utilizare neautorizată a brevetelor. Față de apărările formulate de pârâta C. prin întâmpinare (în sensul absenței calității procesuale pasive, cu argumentul că nu folosește la Fabrica de Combustibil Nuclear Pitești brevetele în discuție), reclamantul a depus la dosar o cerere de modificare a acțiunii, prin care, între altele, a arătat că renunță la judecarea cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta C.. Cercetând lucrările dosarului, instanța de recurs nu a identificat un act de procedură prin care Tribunalul să fi dat curs în mod formal actului de dispoziție al reclamantului cu privire la modificarea cadrului procesual, judecata în primă instanță continuând în contradictoriu cu ambele pârâte din cererea inițială. Acțiunea a fost admisă în parte, Tribunalul obligând "pârâta" (ce nu a fost nominalizată în minuta sau în dispozitivul sentinței) la plata sumei de 4.015.582 RON reprezentând drepturi patrimoniale derivate din exploatarea procedeelor tehnice ce fac obiectul invențiilor aferente perioadei 2014-2018. Considerentele decizorii ale sentinței pronunțate de prima instanță fac referire însă la utilizarea procedeului brevetat în cadrul activității sucursalei Feldioara a pârâtei Compania Națională a Uraniului. Ulterior, prin sentința civilă nr. 418 din 21 noiembrie 2018, Tribunalul Argeș a dispus completarea dispozitivului sentinței de mai sus la solicitarea reclamantului și a obligat ambele pârâte la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3100 RON. Sentințele nr. 343/2018 și nr. 418/2018 ale Tribunalului Argeș au fost atacate cu apel de ambele pârâte, iar reclamantul A. a apelat numai sentința nr. 343/2018. Pârâta C. a solicitat schimbarea în parte a sentințelor atacate, valorificând în cuprinsul apelului susțineri legate de calitatea sa în proces, arătând că reclamantul a renunțat la judecata cu pârâta Societatea Națională a Uraniului, iar aceasta din urmă nu s-a opus renunțării, astfel încât cadrul procesual nu a mai cuprins-o și pe aceasta, precum și că prima instanță nu a indicat pe care dintre pârâte o obligă la plata de despăgubiri, dar rezultă din circumstanțele cauzei că cea obligată a fost Compania Națională a Uraniului. Prin urmare, a apreciat că este nelegală obligarea sa prin sentința de completare a dispozitivului la plata de cheltuieli de judecată. Pârâta CNU a formulat apel împotriva ambelor sentințe, criticându-le de nelegalitate și de netemeinicie, cu scopul anulării acestora și trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanță. Reclamantul A. a atacat cu apel numai sentința nr. 343/2018, criticând-o din perspectiva cuantumului despăgubirilor acordate - cu scopul admiterii în tot a acțiunii, pentru sume superioare, de 19.599.003 RON pentru primul capăt al cererii și respectiv de 16.746.631 RON, pentru prejudiciul viitor (respins de prima instanță). Pe parcursul soluționării cauzei în apel, cu privire la apelanta-pârâtă CNU a fost inițiată procedura insolvenței, aceasta solicitând instanței aplicarea dispozițiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 în sensul suspendării judecării cauzei. Instanța de apel a apreciat aplicabile aceste dispoziții, luând prin încheierea recurată măsura suspendării judecății, cu argumentarea că ipoteza cauzei este tocmai cea la care se referă alin. (1) al textului, și anume obiectul cauzei este o creanță împotriva debitorului aflat în insolvență. Cu privire la situațiile de excepție din alin. (2) al art. 75, acestea au fost excluse de instanța de apel, iar cu privire la ipoteza reglementată de alin. (2) lit. a) din lege, s-a reținut: "Nu se poate reține nici incidența cazului menționat la lit. a), alin. (2), art. 75 din Lg. nr. 85 din 25 iunie 2014 având în vedere că solicitarea de suspendare a judecății a fost formulată chiar de către debitor, respectiv acesta din urmă a ales să nu invoce cazul de excepție. Conform prevederii legale nu ar fi suspuse suspendării căile de atac promovate de debitor împotriva acțiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschiderii procedurii, rezultând că acesta este singurul ce poate solicita continuarea judecății. Or, în prezentul dosar debitorul în insolvență este cel ce a solicitat suspendarea și numai acesta putea invoca situația de excepție de mai sus, însă a ales să nu o facă. Reclamantul și pârâta C.., nefiind debitori în insolvență nu puteau invoca prevederile art. 75, alin. (2), lit. a) din Lg. nr. 85 din 25 iunie 2014. Mai mult decât atât, se observă că nu ar fi posibilă judecata doar a căii de atac promovată de debitorul în insolvență raportat la interdependența acesteia cu cea a reclamantului - ambele căi de atac se referă la încălcarea, sau nu, a brevetelor de invenție și existența, sau nu, a prejudiciului invocat. Prin soluționarea uneia dintre acestea în mod evident s-ar realiza și o pronunțare asupra temeiniciei celeilalte." Potrivit art. 75 din Legea nr. 85/2014, act normativ aplicabil procedurii declanșate în privința pârâtei CNU, în partea relevantă pentru cauza de față: "(1) De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenței, prin depunerea cererilor de admitere a creanțelor. Repunerea pe rol a acestora este posibilă doar în cazul desființării hotărârii de deschidere a procedurii, a revocării încheierii de deschidere a procedurii sau în cazul închiderii procedurii în condițiile art. 178. În cazul în care hotărârea de deschidere a procedurii este desființată sau, după caz, revocată, acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului pot fi repuse pe rol, iar măsurile de executare silită pot fi reluate. La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acțiunea judiciară sau extrajudiciară, cât și executările silite suspendate încetează. (2) Nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin. (1): a) căile de atac promovate de debitor împotriva acțiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschiderii procedurii și nici acțiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva debitorului;(…)" În primul rând, se impune a sublinia caracterul eronat al argumentului instanței de apel în sensul că măsura suspendării și aplicarea normei de excepție din alin. (2) al art. 75 sunt lăsate de legiuitor la latitudinea persoanei juridice aflate în procedura insolvenței, caz în care s-a considerat că trebuie dat curs solicitării de suspendare, indiferent dacă era incidentă o ipoteză de excepție. Rezultă din conținutul normei în discuție, mai sus reprodusă, că suspendarea judecății operează de drept, fiind astfel în prezența unei norme imperative, a cărei aplicare nu depinde de conduita părților. Aceeași concluzie este necesară și cu privire la alin. (2) al art. 75, ce reglementează situațiile de excepție, în care suspendarea de drept nu operează, față de modul de formulare a textului - "Nu sunt supuse suspendării de drept (…)", legiuitorul folosind și în acest caz o exprimare ce sugerează caracterul obligatoriu al măsurilor ce pot fi luate de instanță, fără a lăsa loc cu privire la valorificarea opțiunii procesuale a părților din proces. De altfel, caracterul imperativ al suspendării de drept din primul alineat atrage după sine același caracter cu privire la situațiile exceptate de la suspendare, deoarece rațiunile care au justificat instituirea cazului de suspendare (și anume asigurarea unei soluționări unitare și concertate de către judecătorul sindic a tuturor pretențiilor de recunoaștere a unei creanțe împotriva debitorului aflat în insolvență) nu se regăsesc în ipotezele prevăzute de alineatul al doilea, caz în care măsura suspendării de drept (ea însăși una excepțională) nu trebuie să se aplice. De aceea, contrar celor reținute de instanța de apel, era necesar a examina aplicarea prevederilor legale în discuție, atât sub aspectul necesității suspendării de drept, cât și din perspectiva incidenței uneia dintre excepțiile reglementate de lege. În al doilea rând, aprecierea instanței de apel în sensul că aceasta este învestită cu soluționarea mai multor căi de atac, numai cea a debitorului fiind exceptată de la suspendare, iar soluționarea apelurilor nu se poate face decât împreună față de interdependența susținerilor părților, primește o nuanțare. Astfel, din perspectiva necesității de a soluționa împreună toate căile de atac declarate împotriva aceleiași hotărâri - principiu prevăzut de art. 471 1 alin. (8) C. proc. civ. - această susținere este corectă. Cu toate acestea, de la regula astfel instituită se pot ivi și excepții, iar în cazul aplicării unor norme speciale, derogatorii de la dreptul comun, este posibil ca acest principiu să fie înlăturat de la aplicare. În speță, în mod indiscutabil, calea de atac declarată de reclamantul care a câștigat parțial litigiul în primă instanță se încadrează în cazul legal de suspendare de drept prevăzut de art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014; din perspectiva reclamantului, pentru partea din pretențiile sale respinsă de prima instanță nu există o hotărâre (nici măcar cu autoritate de lucru judecat provizorie sau una fără caracter executoriu sau definitiv), iar față de efectul devolutiv al apelului (reglementat de art. 476 alin. (1) C. proc. civ.) și de solicitarea sa adresată Curții de apel ca, în urma schimbării sentinței atacate, cererea de chemare în judecată să fie admisă pentru totalitatea pretențiilor formulate în fața primei instanțe, judecata ce ar urma să fie realizată de instanța de apel echivalează unei devoluțiuni de fond. Pentru partea din pretenții respinsă, reclamantul (creditor) nu se bucura, deci, de o creanță recunoscută prin hotărâre judecătorească la momentul intrării pârâtei CNU în faliment și această ipoteză se încadrează în cazul de suspendare de drept prevăzut de alin. (1) al art. 75. Pe de altă parte, în măsura admiterii parțiale a acțiunii, suntem în ipoteza de excepție de la suspendarea de drept prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2014, în sensul că instanța este învestită cu calea de atac promovată de debitor (pârâta apelantă CNU) împotriva unei acțiuni a creditorului (reclamantul A.) declanșată anterior începerii procedurii insolvenței. Prin urmare, soluționarea căii de atac declarate de pârâta CNU împotriva hotărârii primei instanțe în privința admiterii parțiale a acțiunii este exceptată expres și imperativ de la suspendarea de drept reglementată de alin. (1) al textului. În plus, instanța de apel are a soluționa și apelul declarat de cea de-a doua pârâtă, Societatea Națională Nuclearelectrica, pe care insolvența celeilalte pârâte nu o privește și care se plânge în mod esențial (după cum s-a arătat în cele ce preced) de greșita sa obligare la plata cheltuielilor de judecată prin sentința de completare a dispozitivului, iar rezolvarea acestei chestiuni presupune și tranșarea susținerilor acestei apelante referitoare la modificarea cadrului procesual pasiv în fața primei instanțe. Nici această cale de atac nu este supusă suspendării de drept, deoarece nu privește o acțiune îndreptată împotriva unui debitor aflat în insolvență. Cu referire la argumentul interdependenței căilor de atac, deși aparent el este pertinent, Înalta Curte observă - relevant - că potrivit acțiunii formulate cele două pârâte nu stau în judecată solidar, reclamantul menționând că solicită obligarea fiecărei pârâte la despăgubiri în limita utilizării neautorizate a brevetelor sale. Prin urmare, poziția procesuală a celor două pârâte - dintre care una nu se găsește în procedura insolvenței - este distinctă. Totodată, în ceea ce privește legătura intrinsecă dintre susținerile reciproce ale reclamantului și ale pârâtei aflate în insolvență, deși aceasta nu poate fi negată, ea nu este absolută, inclusiv pentru că o bună parte dintre pretențiile pentru care reclamantul a declarat apel privesc o altă perioadă a despăgubirilor (pentru viitor), perioadă exclusă complet de prima instanță și în privința căreia susținerile din apelurile celor două părți nu se suprapun. De aceea, legătura în discuție nu poate conduce la înlăturarea necesității de a suspenda de drept acțiunea împotriva debitoarei (respectiv calea de atac promovată de reclamant); corelativ, această legătură nu trebuie să conducă și la suspendarea căii de atac declarate de debitor, care are dreptul procesual de a continua judecata, potrivit alin. (2) al art. 75. De aceea, acceptând că este posibil ca soluționarea separată a căilor de atac, în mod excepțional, să conducă la dezlegarea definitivă unor chestiuni care să se bucure apoi de autoritate de lucru judecat cu ocazia soluționării pretenției a cărei judecată se suspendă de drept, singura soluție care răspunde tuturor imperativelor cuprinse în norma specială este cea a suspendării apelului declarat de reclamant și a continuării judecății apelurilor declarate de cele două pârâte. În consecința tuturor acestor argumente, apreciind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamant, va casa încheierea recurată și va trimite cauza către instanța de apel pentru a proceda conform celor mai sus arătate.