ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 890/2020

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la data de 16.02.2015 pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar C.I.I. "B." a chemat în judecată pe pârâții A.J.F.P. Dolj, C. - consilier superior în cadrul A.J.F.P. Dolj, D. - consilier în cadrul A.J.F.P. Dolj, E. - șef serviciu în cadrul A.J.F.P. Dolj, F. - șef administrație ajunct al A.J.F.P. Dolj și G. - director general al D.G.R.F.P. Craiova, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata în solidar a sumei în cuantum de 1.500.000 RON, reprezentând prejudiciul material cauzat acesteia prin emiterea și punerea în executare a Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/26.03.2013. Reclamanta a depus 2 cereri adiționale, solicitând introducerea în cauză în calitate de pârâți a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Craiova, dar și a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Urmare a declinărilor succesive și a regulatorului de competență pronunțat în de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2015*, fiind administrate proba cu expertiză contabilă și interogatoriile pârâților funcționari publici care au participat la întocmirea și emiterea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii. Prin cererea din data de 23.01.2017 reclamanta și-a precizat cuantumul pretențiilor solicitate în cauza de față la suma de 2.081.700,21 RON despre care a arătat că se compune din sumele de: - 71.805 RON, reprezentând dobânda legală penalizatoare în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (2 1 ) din O.G. nr. 13/2011 pentru perioada 16.04.2013 - 08.07.2014 cu privire la sumele existente în conturile bancare ale reclamantei la data instituirii măsurilor asigurătorii, precum și cu privire la sumele încasate ulterior în aceste conturi; - 116.072 RON reprezentând contravaloarea salariilor nete achitate de reclamantă în perioada 16.04.2013 - 08.07.2014; - 91.910 RON reprerezentând contravaloarea impozitului și contribuțiilor sociale aferente salariilor achitate în perioada 16.04.2013 - 08.07.2014; - 1.801.913 reprezentând profitul nerealizat în perioada 16.04.2013 - 08.07.2014.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 84 din 8 februarie 2017 Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar C.I.I. "B.", în contradictoriu cu pârâții A.J.F.P. Dolj, C. - consilier superior în cadrul A.J.F.P. Dolj, D. - consilier în cadrul A.J.F.P. Dolj, E. - șef serviciu în cadrul A.J.F.P. Dolj, F. - șef administrație adjunct al A.J.F.P. Dolj și G. - director general al D.G.R.F.P. Craiova, D.G.R.F.P. Craiova și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect "despăgubire", așa cum a fost ulterior precizată.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și admiterea acesteia astfel cum a fost formulată. În motivarea recursului s-a arătat că problema de drept care a primit o dezlegare greșită din partea primei instanțe vizează interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale din materia răspunderii civile delictuale, iar instanța de fond a plecat de la o premisă greșită și anume, aceea că în urma emiterii și punerii în executare a unei decizii de instituire a măsurilor asigurătorii, singurul prejudiciu pe care îl poate încerca un contribuabil, constă în profitul pe care acesta l-ar fi putut obține dacă își desfășura activitatea fără ca măsura asigurătorie să fie instituită. Deși a reținut, în mod corect faptul că intimații-pârâți au săvârșit o faptă ilicită, constând în emiterea și punerea în executare a deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/26.03.2013, în ceea ce privește prejudiciul, încălcând dispozițiile art. 1385 alin. (3) și (4) C. civ., instanța de fond a considerat că prin fapta ilicită săvârșită societatea nu a fost privată decât de eventualul profit pe care l-ar fi putut obține dacă nu s-ar fi emis și pus în executare decizia menționată. Cum efectul instituirii popririi asigurătorii bancare constă în imposibilitatea debitorului de a mai dispune în mod liber de lichiditățile sale, contrar celor reținute de prima instanță, recurenta a apreciat că emiterea și punerea în executare a unei decizii de instituire a măsurilor asigurătorii poate determina acoperirea următoarelor categorii de daune: a) pierderea efectiv suferită (damnum emergens), reprezintă valoarea, exprimată în bani, cu care s-a micșorat patrimoniul debitorului - spre exemplu, suma de bani pe care terțul poprit, în loc să o indisponibilizeze, o virează direct către organul fiscal, fără ca acesta din urmă să o restituie debitorului; b) câștigul pe care debitorul l-ar fi putut realiza în condiții obișnuite și de care acesta a fost lipsit (lucrum cessans) semnifică valoarea cu care ar fi sporit patrimoniul debitorului dacă nu ar fi avut loc fapta ilicită - spre exemplu, dobânda legală aferentă sumelor existente în conturile debitorului la data înființării popririi asigurătorii și cea aferentă sumelor încasate ulterior în aceste conturi. c) cheltuielile pe care debitorul le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului - spre exemplu, sumele de bani avansate în vederea suspendării executării deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii; d) pierderea șansei de a obține un avantaj sau a evita o pagubă - spre execmplu, profitul nerealizat de debitor pe perioada instituirii măsurilor asigurătorii. Astfel, dobânda legală penalizatoare reprezintă o componentă a prejudiciului și este rezultatul direct, cert, inevitabil și imediat al faptei ilicite săvârșite de intimații-pârâți, neputând fi negată legătura de cauzalitate. De asemenea, contrar celor reținute de prima instanță, salariile achitate de recurenta-reclamantă, contravaloarea impozitelor și contribuțiilor sociale aferente, dar și profitul net nerealizat în perioada 16.04.2013-8.07.2014 reprezintă o pagubă efectivă. Motivul principal ce a condus la producerea prejudiciului menționat este blocarea accesului societății la orice financiare, urmare a instituirii măsurilor asigurătorii de către organul fiscal, această cauză fiind reținută și de către administratorul judiciar în cuprinsul raportului asupra cauzelor care au condus la starea de insolvență a societății.

Apărările formulate de intimați Intimații-pârâți Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova dar și funcționarii publici au depus întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Prezentul demers judiciar inițiat de reclamanta S.C. A. S.R.L. a vizat atragerea răspunderii civile delictuale a pârâților (instituții și funcționari publici) și repararea prejudiciului cauzat prin emiterea nelegală și punerea în executare a Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/26.03.2013. Prejudiciul pretins de reclamantă a fost precizat ca fiind format din dobânda legală penalizatoare pentru perioada 16.04.2013 - 08.07.2014 cu privire la sumele existente în conturile bancare ale reclamantei la data instituirii măsurilor asigurătorii, precum și cu privire la sumele încasate ulterior în aceste conturi, contravaloarea salariilor nete achitate de reclamantă, contravaloarea impozitului și contribuțiilor sociale aferente salariilor, precum și profitul nerealizat în aceeași perioadă. Instanța de fond a respins acțiunea, apreciind că probele administrate conduc la concluzia inexistenței unui raport de cauzalitate între fapta pârâților constând în instituirea popirii asigurătorii și prejudiciul indicat de reclamantă ca fiind urmare a acesteia. Fiind învestită cu recursul promovat de reclamantă și întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea atacată nu este rezultatul unei aplicări și interpretări greșite a normelor de drept material și nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare invocat. Astfel, din interpretarea dispozițiilor art. 1349 și următoarele C. civ., reiese că pentru angajarea răspunderii civile delictuale este necesară întrunirea cumulativă a condițiilor referitoare la existența unui prejudiciu, săvârșirea unei fapte ilicite, existența unei legături de cuzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, săvârșirea cu vinovăție a faptei ilicite prin care s-a cauzat prejudiciul. Analizând elementele prejudiciului pretins de reclamantă, Înalta Curte constată că probatoriul complet administrat în cauză relevă faptul că sumele din contul societății dar și cele încasate ulterior nu au fost indisponibilizate efectiv, iar aceasta a plătit salarii, comisioane și creditul bancar, transferând chiar sume către societăți afiliate și partenerii contractuali. Dobânda legală penalizatoare solicitată de recurentă pentru aceste sume nu putea fi acordată, câtă vreme dispozițiile O.G. nr. 13/2011 sunt aplicabile doar raporturilor contractuale între comercianți. De asemenea, această dobândă nu poate constitui decât un criteriu de evaluare al despăgubirii cuvenite reclamantei ca urmare al prejudiciului suferit prin lipsa profitului societății comerciale, care trebuie să fie determinată de instituirea măsurii asigurătorii. Se observă, totodată, că în cauză, pentru sumele existente în conturile bancare, societatea a beneficiat de dobânda calculată de instituția bancară, sumă care a rămas, de asemenea, în totalitate la dispoziția societății. De asemenea, contravaloarea salariilor achitate de reclamantă în perioada în care măsurile asigurătorii au produs efecte și contravaloarea impozitului și contribuțiilor sociale aferente acestora nu reprezintă un prejudiciu efectiv, ele fiind cheltuieli necesare desfășurării activității comerciale, ce urmau a fi acoperite prin profitul obținut. Contrar suținerilor recurentei, Înalta Curte reține că prejudiciul solicitat a fi acoperit nu poate fi format decât din profitul pe care aceasta l-ar fi putut obține din activitatea comercială desfășurată și pe care a fost împiedicată să îl obțină prin instituirea măsurii asigurătorii. Din probele administrate a reieșit, însă, faptul că înființarea popririi asigurătorii nu putea avea impactul financiar negativ pretins de reclamantă, întrucât anterior instituirii acestei măsuri societatea înregistra pierderi și diminuări semnificative ale cifrei de afaceri, ale adaosului comercial și ale profitului net, aceste rezultate datorându-se exclusiv deciziilor managariale. La data comunicării măsurii asigurătorii, contul recurentei figura cu un sold negativ, pentru care nu putea încasa dobânzi, iar în perioada 2013 - 2014 reclamanta a vândut către S.C. H. S.R.L. produse în valoare de 4.700.316,29 RON, pe care anterior le achiziționase cu valoarea de 4.690.338,46 RON, iar către S.C. I. S.R.L. produse în valoare totală de 3.552.227,09 RON, pe care anterior le achiziționase la prețul de 3.819.876,09 RON, sub prețul de achiziție. De asemenea, sumele de bani plătite ca salarii, invocate ca fiind parte componentă a prejudiciului, au fost încasate în cea mai mare parte de reprezentanții societății, din contul asupra căruia ar fi trebuit să acționeze poprirea. Prin urmare, în mod corect, instanța de fond a reținut neîndeplinirea condiției vizând existența unei legături de cauzalitate între instituirea popirii asigurătorii și prejudiciul material indicat de reclamantă. Pentru considerentele expuse, constatând că sentința primei instanțe nu este afectată de nelegalitate și nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare invocat, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,