ÎCCJ, Secția I civilă

Ședința publică din data de 9 iulie 2020

Asupra cauzei de față, Înalta Curte constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată la 27 august 2014 pe rolul Tribunalului Ilfov, secția civilă, reclamanții Unitatea Administrativ-Teritorială Domnești, Consiliul Local Domnești și Primăria Domunei Domnești au chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând instanței obligarea pârâtului la plata sumei de 312.821,4 RON cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul adus bugetului comunei Domnești în perioada în care acesta a deținut funcția de primar pentru faptele în urma cărora a fost condamnat penal.

Prin sentința civilă nr. 1939 din 2 iulie 2015 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții Unitatea Administrativ-Teritorială Domnești, Consiliul Local Domnești și Primăria Domunei Domnești.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 312.821,40 RON, reprezentând despăgubiri și la plata sumei de 6.600 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, pârâtul A. a declarat recurs.

Prin încheierea din 7 noiembrie 2016, Curtea de Apel București a admis excepția necompetenței funcționale a secției a VIII-a contencios administrativ și fiscal și a trimis cauza spre competentă soluționare către una dintre Secțiile civile ale Curții de Apel București.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă sub nr. x/2017.

Prin încheierea nr. 4R din 22 februarie 2017, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă a admis excepția necompetenței materiale și a trimis cauza spre competentă soluționare secției de contencios administrativ și fiscal a aceleiași instanțe.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Prin decizia nr. 720 din 9 mai 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

În motivare, instanța a reținut că reclamanții au investit instanța cu o acțiune civilă întemeiată pe art. 1357-1386 C. civ., litigiul fiind soluționat în primă instanță de secția civilă a Tribunalului Ilfov. S-a constatat, însă că la primul termen de judecată în calea de atac a recursului, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal nu și-a analizat competența la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate, astfel încât excepția necompetenței funcționale a fost nelegal invocată la termenul ulterior.

Pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2017*.

Prin încheierea din 13 noiembrie 2017, instanța a recalificat calea de atac ca fiind apel, iar nu recurs.

Prin decizia nr. 20 din 18 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, au fost respinse, ca nefondate, excepțiile invocate de către părți.

A fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-pârât A. împotriva sentinței civile nr. 1939 din 2 iulie 2015 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă și a încheierii din 16 februarie 2015.

Împotriva deciziei nr. 20 din 18 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, recurentul A. a formulat recurs.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, care prin decizia nr. 5316 din 5 noiembrie 2019, în opinie majoritară, a admis excepția necompetenței materiale și a trimis cauza secției civile a instanței supreme.

În motivare, în opinie majoritară, s-a reținut că este întemeiată excepția de necompetență materială a secția contencios administrativ și fiscal, având în vedere faptul că secția nu are competența materială de a soluționa recursuri declarate împotriva unor decizii pronunțate în soluționarea apelurilor. Această competență revine secției civile a Înalta Curte de Casație și Justiție, ținând cont de faptul că prin regulatorul de competență s-a stabilit natura civilă a cauzei pe apelul declarat.

S-a reținut, de asemenea, că secția contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu are competența materială de a judeca apeluri, conform art. 466 și următoarele din C. proc. civ., apelul fiind o cale de atac devolutivă incompatibilă cu specificul contenciosului administrativ.

Faptul stabilirii prin regulatorul de competență - decizia nr. 720 din 9 mai 2017 Înalta Curte de Casație și Justiție - a competenței de soluționare în favoarea instanței de contencios administrativ, nu determină competența materială și pentru secția specializată de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, considerentele avute în vedere de instanța supremă în soluționarea conflictului de competență fiind procedurale - Curtea de Apel, secția contencios administrativ și fiscal nu și-a analizat în termen competența materială conform art. 131 alin. (2) C. proc. civ.

În opinia majoritară, instanța a reținut că regulatorul de competență a fost aplicat obligatoriu de către Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal care a judecat apelul civil, însă regulatorul nu poate fi opus și instanței ierarhic superioare, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, fără ca prin acesta să-i fie încălcată competența materială, competență determinată de dispozițiile art. 97 pct. 1 C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În raport de aceste dispoziții secția contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție are competența materială de a judeca calea de ataca a recursului împotriva unor hotărâri pronunțate în primă instanță de curțile de apel, iar nu recursul declarat împotriva unei decizii pronunțate în apel în cauza având ca obiect un litigiu de natură civilă.

În opinie separată, s-a arătat că nu mai poate fi repusă în discuție competența secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casați și Justiție în soluționarea căii de atac pentru că altfel s-ar repune în discuție însăși autoritatea de lucru judecat a regulatorului de competență pronunțat în prezenta cauză.

Prin pronunțarea regulatorului de competență este câștigată competența de soluționare a cauzei atât la nivelul instanței în favoarea căreia a fost stabilită competența prin regulator, cât și la nivelul instanțelor competente să soluționeze căile de atac în pricina respectivă, nemaifiind posibilă repunerea în discuție a competenței de soluționare a cauzei prin raportare la criteriile de departajare după materie și valoare.

Competența secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a recursului declarat împotriva deciziei nr. 20 din 18 martie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția VIII contencios administrativ și fiscal este atrasă în virtutea calității sale de instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, în raport de prevederile art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă:

La termenul de judecată din 9 iulie 202 instanța a reținut cauza în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale funcționale a secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului declarat de pârâtul A. împotriva deciziei civile nr. 20 din 18 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Analizând excepția necompetenței materiale, Înalta Curte reține următoarele:

În cauza dedusă judecății, fondul litigiului a fost soluționat în primă instanță de Tribunalul Ilfov, secția civilă care a pronunțat sentința civilă nr. 1939 din 2 iulie 2015.

Împotriva acestei sentințe, pârâtul A. a declarat recurs (recalificat ca fiind apel), calea de atac fiind înregistrată pe rolul secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

În această etapă procesuală s-a ivit conflictul negativ de competență între secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și secția a III-a civilă ale Curții de Apel București.

Prin decizia nr. 720 din 9 mai 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în pronunțarea regulatorului de competență, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Hotărârea pronunțată în soluționarea conflictului de competență are autoritate de lucru judecat, astfel încât nu mai poate fi repusă în discuție competența secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casați și Justiție în soluționarea căii de atac a recursului.

Soluționarea în apel a cauzei de către o secție specializată în contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel București atrage competența aceleiași secții din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a recursului împotriva hotărârii pronunțate de curtea de apel, față de soluția pronunțată cu autoritate de lucru judecat prin decizia nr. 720 din 9 mai 2017 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Criteriul materiei, în sensul de a stabili dacă în cauză este vorba de un litigiu de natură civilă ce ar trebui soluționat de instanța civilă de drept comun, iar nu de jurisdicția de contencios-administrativ, nu poate fi repus în discuție în recurs cu scopul determinării competenței de soluționare a căii de atac și al dezînvestirii secției de contencios administrativ a Înaltei Curți, pentru că s-ar eluda autoritatea de lucru judecat a regulatorului de competență pronunțat în prezenta cauză.

Nu se poate reține că regulatorul de competență pronunțat în cauză se aplică obligatoriu doar în ceea ce privește competența curții de apel, iar nu și în ceea ce privește competența instanței ierarhic superioare - în speță, Înalta Curte - cu motivarea că s-ar încălca astfel competența materială determinată de dispozițiile art. 97 pct. 1 C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, tocmai față de efectele autorității de lucru judecat a deciziei pronunțate în soluționarea conflictului de competență.

Astfel cum s-a reținut în motivarea opiniei separate, prin pronunțarea regulatorului de competență este câștigată competența materială de soluționare a cauzei, atât la nivelul instanței în favoarea căreia a fost stabilită competența prin regulator (în speță, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal), cât și la nivelul instanțelor competente să soluționeze căile de atac în pricina respectivă, nemaifiind posibilă repunerea în discuție a competenței de soluționare a cauzei prin raportare la criteriile de departajare după materie și valoare.

Verificând actele și lucrările dosarului, se constată, totodată, că secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a pronunțat, în aceeași cauză (dosar nr. x/2017), decizia nr. 3088 din 2 octombrie 2018, prin care a respins, ca nefondat, recursul declarat de titularul cererii de intervenție B. împotriva încheierii din 15 ianuarie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

În raport cu considerentele expuse, Înalta Curte va admite excepția necompetenței materiale a secției I civile și va declina competența de soluționare a recursului declarat de pârâtul A. împotriva deciziei civile nr. 20 din 18 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a instanței supreme.

Față de această soluție, constatându-se ivit conflictul negativ de competență între secția I civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți, în aplicarea art. 134 C. proc. civ., urmează a suspenda din oficiu judecata cauzei.

În temeiul dispozițiilor art. 136 alin. (3) C. proc. civ., dosarul va fi înaintat Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție competența de soluționare a recursului declarat de pârâtul A. împotriva deciziei civile nr. 20 din 18 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Constată ivit conflictul negativ de competență între secția I civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Suspendă din oficiu judecata cauzei și înaintează dosarul Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 iulie 2020.