ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 720/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 720/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia

nr. 720/2017

Asupra conflictului de competență de

față, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1939 din 02 iulie 2015 pronunțată de

Tribunalul Ilfov,

secția civilă, a fost

admisă acțiunea formulată de reclamanții A. Domnești

prin primar, B. Domnești prin primar, C. Domnești prin primar în

contradictoriu cu pârâtul D., pârâtul fiind obligat la plata către

reclamantă a sumei de 312.821,40 lei reprezentând despăgubiri și

6.600 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței nr. 1939 din 02 iulie

2015 pronunțate de Tribunalul Ilfov,

secția

civilă, a declarat recurs pârâtul D., solicitând casarea hotărârii

pentru motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 4, 6 și 8 C.

proc. civ., cu consecința rejudecării cauzei în fond.

Prin

încheierea de

ședință din data de 07 noiembrie 2016, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a Curții de Apel București

a admis

excepția necompetentei

funcționale a secției în soluționarea cererii de recurs

formulate de pârâtul D. împotriva sentinței civile nr. 1939 din 02 iulie 2015

pronunțate de Tribunalul Ilfov. A dispus trimiterea cauzei către una

dintre secțiile civile ale Curții de Apel București.

În motivarea soluției, s-au

reținut următoarele:

Prin cererea de chemare în

judecată, reclamanții și-au motivat pretențiile exclusiv pe

dispozițiile legale ce reglementează răspunderea civilă

delictuală, aceștia invocând art. 1357 și următoarele C.

civ., arătând că nu s-au constituit parte civilă m procesul

penal întrucât la acel moment au considerat că banii respectivi au fost

investiți în bunuri imobile ce făceau parte din patrimoniul comunei.

Tribunalul a soluționat cererea,

constatând întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale, cu

aplicarea dispozițiilor ari, 998-999 din V.C.C., în vigoare la data

săvârșirii faptei.

Potrivit art. 286 alin. (1) din G.U.G.

nr. 34/2006: „Procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor

pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire,

precum și cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea,

rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de

achiziție publică se soluționează în primă

instanță de către secția de contencios administrativ

și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află

sediul autorității contractante.

Art. 287 prevede că: "(1)

Despăgubirile pentru repararea prejudiciului cauzat în cadrul procedurii

de atribuire se solicită în justiție prin acțiune separată.

(2) Despăgubirile reprezentând prejudiciul cauzat printr-un act al

autorității contractante sau ca urmare a nesoluționării în

termenul legal a unei cereri privind procedura de atribuire, prin

încălcarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice,

se pot acorda numai după anularea în prealabil, potrivit legii, a actului

respectiv ori, după caz, după revocarea actului sau luarea

oricăror altor măsuri de remediere de către autoritatea contractantă.

(3) în cazul în care se solicită plata de despăgubiri pentru

repararea prejudiciului reprezentând cheltuieli de elaborare a ofertei sau de

participare la procedura de atribuire, persoana vătămată trebuie

să facă doar dovada încălcării prevederilor prezentei

ordonanțe de urgență, precum și a faptului că ar fi

avut o șansă reală de a câștiga contractul, iar aceasta a

fost compromisă ca urmare a încălcării respective."

Dispozițiile legale citate

reprezintă norme cu caracter special ce reglementează competența

instanței de contencios administrativ exclusiv în cazurile

menționate. Prejudiciile vizate sunt cele indicate, ce reprezintă

consecința directă a constatării nelegalității actelor

emise în procedura

achizițiilor

publice sau a nesoluționării în termenul legal a unei cereri privind

procedura de atribuire.

În cauza de față,

situația de fapt nu se circumscrie ipotezelor reglementate de

dispozițiile speciale citate, întrucât instanța este învestită

cu o cerere de chemare în judecată întemeiată pe dispozițiile răspunderii

civile delictuale pentru prejudiciul cauzat prin săvârșirea unei

infracțiuni, In acest context, se constată că soluționarea

acesteia revine în competența instanțelor civile.

Prin urmare, s-a apreciat că

instanța de fond este datoare să verifice dacă este

competentă din punct de vedere general, material și teritorial

să judece pricina în conformitate cu art. 131 din C. proc. civ.,

necompetența neputând fi invocată pentru prima dată în calea de

atac.

Nu aceeași este însă

situația în cazul necompetenței funcționale, având în vedere

că dispozițiile ce reglementează competență

funcțională sunt norme de organizare judiciară, întrucât

vizează și determină compunerea completului de judecată -

care, potrivit legii, poate fi compus dintr-un număr diferit de

judecători în funcție de natura litigiului - și prin urmare au

caracter imperativ.

Această interpretare reiese din

reglementarea, ea motiv de recurs, a „greșitei alcătuiri a

instanței" (art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.), distinct de cel

care vizează „încălcarea necompetenței de ordine publică a

altei instanțe" (art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.) și

fără impunerea condiției de a fi fost invocată, în

fața instanței de fond.

Prin urmare, întrucât instanța

învestită cu soluționarea căii de atac este datoare să

verifice dacă este competentă din punct de vedere funcțional,

observând că sentința recurată a fost pronunțată într-un

litigiu civil, s-a apreciat că se impune trimiterea cauzei către una

dintre secțiile civile ale Curții de Apel București în vederea

soluționării.

Investită prin declinare,

secția a lll-a civilă, pentru cauze cu minori și de familie a

Curții de Apei București, prin încheierea din 22 februarie 2017,

conform art. 200 alin. (2) din C. proc. civ., a scos cauza de pe rol,

ca urmare a excepției necompetenței materiale funcționale, în

vederea restituirii spre soluționare, secției a VlII-a contencios

administrativ și fiscal, a Curții de Apel București. Constatând

ivit conflictul negativ de competență, conform art. 200 alin. (2)

teza finală C. proc. civ. raportat ta art. 136 alin. (1) și (2) C.

proc. civ., a dispus înaintarea, spre soluționare, Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

În considerente s-au reținut

următoarele:

Litigiul de fond, având ca obiect

despăgubiri din achiziții publice Iară acordul B. și ca

urmare a abuzului în serviciu de drept penai, declanșat, după

intrarea în vigoare a N.C.P.C., este supus în totalitate regulilor N.C.P.C.

(art. 24 C. proc. civ.).

În esență, s-a reținut

faptul că, în speța de față, instanța de contencios

administrativ și fiscal de la secția a VIII-a, a Curții, de Apel

București, în favoarea căreia operase prorogarea de

competență materială funcțională, a invocat nelegal,

cu încălcarea termenului legal imperativ, excepția necompetenței

funcționale, în ciuda faptului că devenise competentă prin

prorogarea de competență din art. 130 alin. (2) din C. proc. civ.,

litigiul nemaiputând ti legal declinat unei instanțe civile de drept comun

în stadiul în care se află.

Astfel, prima instanță a

judecat litigiul, conform tuturor încheierilor de ședință de la

tribunal și sentinței obiect al căii de atac de față,

pronunțate de tribunal, în complet specializat în litigii de contencios

administrativ și fiscal, în privința căruia nici instanța

de control judiciar de la secția a VIII-a, a curții de apel nu a avut

de invocat, la primul său termen de judecată la care părțile

au fost legal citate, 26 septembrie 2016, vreo excepție de

necompetență funcțională în prezenta cale de atac și

în condițiile în care deja instanța de control judiciar de la secția

a VIII-a a curții de apel, de contencios administrativ și fiscal,

soluționase calea de atac declarată în același Dosar nr. x/93/2014,

de intervenientul E. împotriva uneia din încheierile tribunalului ce priveau pe

reclamanții A. Domnești prin primar, B. Domnești prin primar

și C. Domnești prin primar și pe pârâtul D., prin Decizia

civilă nr. 14 din 25 martie 2015 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Deoarece a operat legal (cum rezultă

din prevederile art. 130 alin. (2) și art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc.

civ.) prorogarea de competență în favoarea instanței de

contencios administrativ și fiscal de la secția a Vlll-a, a

Curții de Apel București, instanța de civil a apreciat că

nu mai este legal competentă să judece asupra căii de atac,

urmând a declina competența de soluționare în favoarea instanței

de contencios administrativ și fiscal devenită legal și astfel

exclusiv competentă prin prorogarea legală de competență ce

a fost stabilită de legiuitor, care (la art. 200 alin. (2) C. proc. civ.

introdus inițial de Legea nr. 138/2014, ca alin. (1), devenit alin. (2)

după republicarea C. proc. civ.) a stabilit imperativ asupra trimiterii

dosarului la secția competentă, prin încheiere data fără

citarea părților.

Cu privire la conflictul negativ de

competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată

în baza ari. 133 pct. 2 raportat Ia ari. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta

Curte reține următoarele:

N.C.P.C. reglementează, față de

vechea reglementare, pentru prima dată, prin art. 136, procedura de

soluționare a conflictelor de competență dintre două

secții sau complete specializate ale aceleiași instanțe

judecătorești.

Astfel, art. 136 C. proc. civ. oferă

soluție pentru situația în care două secții ale aceleiași

instanțe judecătorești se declară deopotrivă

necompetente să soluționeze o cauză. în acest sens art. 136 alin.

(1) prevede că: „Dispozițiile prezentei secțiuni privitoare la

excepția de necompetența și la conflictul de

competență se aplică prin asemănare și în cazul

secțiilor specializate ale aceleiași instanțe

judecătorești", iar potrivit alin. (2) ai aceluiași

articol: "Conflictul se va soluționa de secția instanței

stabilite potrivit art. 135 corespunzătoare secției înaintea

căreia s-a ivit conflictul".

Ca regulă, normele de competență

C. proc. civ. se aplică instanțelor judecătorești,

enumerate în art. 2 din Legea nr. 304/2004, astfel încât cazurile în care

legiuitorul a urmărit extinderea aplicării lor și completelor

sau secțiilor specializate din cadrul instanțelor reprezintă

excepția, de strictă interpretare și aplicare. Astfel de cazuri

sunt cele reglementate explicit în art. 123 C. proc. civ., privind

competența de soluționare a cererilor accesorii, adiționale

și incidentale, respectiv în art. 129-137 C. proc. civ., privind

excepția de necompetența și conflictul de competență

(în cazul secțiilor specializate din cadrul aceleiași instanțe).

Reclamanții au învestit instanța cu o

acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 1357, 1381 alin. (1),

art. 1385, art. 1386 C. proc. civ., solicitând obligarea pârâtului la plata

unei sume de bani, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul adus

bugetului com. Domnești în perioada în care acesta a deținut

funcția de primar, respectiv pentru faptele în urma cărora a fost

condamnat penal.

Litigiul a fost soluționat în primă

instanță de secția civilă, a Tribunalului Ilfov.

Împotriva hotărârii tribunalului a

declarat recurs pârâtul, cale de atac ce a fost înregistrată pe rolul

secției a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a Curții de

Apel București, competența de soluționare a cauzei fiind

declinată ulterior secției civile, a aceleiași instanțe.

Cele două secții ale

aceleiași instanțe, prin conflictul de competență generat,

deduc judecății problema dacă, potrivit legii, obiectul

acțiunii și

temeiul de

drept invocat, respectiv acțiune în pretenții întemeiată pe

dispozițiile C. civ., atrag sau nu o competență

specializată a instanței de judecată.

Prin recursul pârâtului, înregistrat la

data de 23 mai 2016, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a Curții de Apel București a fost prima învestită cu

soluționarea căii de atac. în cauză, s-a procedat la acordarea

primului termen de judecată - 26 septembrie  2016 (fila 53 - Dosar nr. x/93/2014

al secției a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a Curții

de Apel București), fără ca instanța să își

verifice competența, ulterior fiind acordat un al doilea termen de

judecată, ia care s-a invocat, din oficiu, excepția

necompetenței funcționale.

Competența specializată

funcțională, în raport de natura litigiului, este reglementată

de norme de ordine publică, astfel că aceasta trebuia analizată

la primul termen de judecată la care părțile erau legal citate.

Art. 130 al in .(2) C. proc. civ.

prevede că: „Necompetența materială și teritorială de

ordine publică trebuie invocată de părți ori de către

judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt

legal citate în fața primei instanțe".

Potrivit art. 131 alin. (1) C. proc.

civ., la primul termen de judecată la care părțile sunt legal

citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din

oficiu, să verifice și să stabilească dacă

instanța sesizată este competentă general, material și

teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de

ședință cu caracter interlocutoriu temeiurile de drept pentru

care constată competența instanței sesizate.

Textele invocate sunt complementare

și trebuie interpretate în sensul că verificarea competenței de

către instanță nu împiedică partea în drept ca, la

același termen, să invoce excepția de necompetența

materială sau teritorială exclusivă, astfel încât chestiunea

competenței să fie analizată și soluționată

definitiv, indiferent că inițiativa aparține instanței sau

părții interesate.

Se constată că secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a Curții de Apel

București nu și-a analizat competența la primul termen de

judecată la care părțile au fost legal citate, astfel că

aceasta trebuia să păstreze cauza spre soluționare, invocarea

excepției necompetenței funcționale la al doilea termen de

judecată fiind nelegală, cu încălcarea termenului imperativ

prevăzut de normele de procedură.

Prin urmare, se reține faptul

că, în cauză, la primul termen de judecată, în fața

instanței de recurs, completul de contencios administrativ și fiscal

din cadrul Curții de Apel București a apreciat că este competent

să

judece cauza, iar

părțile nu au invocat necompetența funcțională a

completului în raport de natura juridică a litigiului dedus

judecății.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte

va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de

soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică astăzi, 09 mai 2017.