ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 628/2022

Ședința publică din data de 24 martie 2022

După deliberare, asupra recursului dedus judecății, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția civilă la 27 august 2014, sub nr. x/2014, reclamanții Primăria Municipiului Domnești prin primar, Unitatea Administrativ Teritorială Domnești, prin primar și Consiliul Local Domnești, prin primar au solicitat obligarea pârâtului A. la plata sumei de 538.371,54 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul adus bugetului comunei Domnești în perioada în care acesta a deținut funcția de primar, precum și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 13 ianuarie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul Ilfov, secția civilă a constatat că litigiul este de competența funcțională a unui complet specializat în soluționarea litigiilor de contencios administrativ, motiv pentru care a trimis dosarul în vederea repartizării aleatorii unui complet specializat în soluționarea litigiilor de contencios administrativ.

Prin sentința nr. 1406 din 11 mai 2015, Tribunalul Ilfov a admis acțiunea reclamanților Primăria Municipiului Domnești, prin primar, Unitatea Administrativ Teritorială Domnești, prin primar și Consiliul Local Domnești, prin primar, în contradictoriu cu pârâtul A.; l-a obligat pe pârât să plătească reclamanților suma de 538.371,54 RON, reprezentând despăgubiri și suma de 3.000 RON, cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat redus.

Prin decizia civilă nr. 4739 din 13 octombrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal a admis recursul formulat de recurentul pârât A. împotriva sentinței nr. 1406 din 11 mai 2015 și a încheierii din 13 ianuarie 2015, pronunțate de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2014. A casat sentința recurată și a trimis cauza, spre rejudecare, în vederea soluționării acesteia de un complet specializat în materie civilă.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția civilă sub nr. x/2014*.

Prin cererea formulată la 9 februarie 2017, pârâtul A. l-a chemat în garanție pe numitul B..

La 30 mai 2017, numitul C. a formulat cerere de intervenție principală.

Prin încheierea din 3 octombrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul Ilfov, secția civilă, a dispus, alături de alte măsuri, respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de intervenție formulată de C. și respingerea, ca tardivă, a cererii de chemarea în garanție formulate de pârâtul A..

Prin decizia nr. 722A din 14 iunie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de intervenientul C. împotriva încheierii din 3 octombrie 2017, pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția civilă, în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimații-reclamanți Consiliul Local Domnești, prin primar, Primăria Comunei Domnești, prin primar și Unitatea Administrativ Teritorială Domnești, prin primar și intimatul-pârât A..

Prin sentința nr. 4445 din 12 decembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul Ilfov, secția civilă a respins acțiunea formulată de reclamanții Primăria Municipiului Domnești, prin primar, Unitatea Administrativ Teritorială Domnești, prin primar și Consiliul Local Domnești, prin primar, în contradictoriu cu pârâtul A..

Prin decizia nr. 661 A din 19 aprilie 2021, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanții-reclamanți Primăria Municipiului Domnești, prin primar, Unitatea Administrativ Teritorială Domnești, prin primar și Consiliul Local Domnești, prin primar, împotriva sentinței civile nr. 4445 din 12 decembrie 2019, pronunțate în dosarul nr. x/2014 de Tribunalul Ilfov, secția civilă. I-a obligat pe apelanții-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată către intimat, în cuantum de 5000 RON.

În practicaua aceleiași decizii s-a reținut că instanța de apel a admis excepția lipsei calității procesuale active a numitului C. în declararea apelului incident, pe motiv că acesta nu a avut calitatea de parte în primă instanță.

Împotriva deciziei nr. 661 A din 19 aprilie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, reclamanții Primăria Municipiului Domnești, prin primar, Unitatea Administrativ Teritorială Domnești, prin primar și Consiliul Local Domnești, prin primar au declarat recurs, criticând decizia pentru nelegalitate.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanții, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., au susținut că instanțele de fond și apel au reținut greșit situația de fapt dedusă judecății și nu au analizat înscrisurile aflate la dosarul cauzei, aspect ce a condus la soluționarea eronată a litigiului, fără a se ține cont de faptul că, anterior, cererea de chemare în judecată a fost admisă în baza aceluiași probatoriu.

Recurenții au afirmat că au făcut dovada prejudiciului solicitat, prin înscrisurile depuse la dosar, constând în sentințe judecătorești prin care au fost obligați la plata unor sume de bani urmare a acțiunilor pârâtului A.. Au menționat că prin acordurile de mediere încheiate au diminuat valoarea pretențiilor decurgând din contractele de achiziție publică pentru bunuri și servicii, care au fost analizate prin sentințele judecătorești depuse, contracte ce nu se regăsesc în evidențele primăriei, fiind semnate de fostul primar, fără acordul Consiliului Local. Au precizat că Primăria Domnești și Unitatea Administrativ Teritorială Domnești nu au beneficiat de bunurile și serviciile ce au făcut obiectul contractelor anterior menționate.

Au arătat că instanța de fond a reținut în motivarea sentinței că reclamanții nu s-au constituit părți civile în dosarul penal în care pârâtul A. avea calitatea de inculpat. Au considerat, însă, că acest aspect nu are legătură cu cauza pendinte, întrucât prejudiciul ce rezultă din faptele penale pentru care fostul primar a fost condamnat a făcut obiectul unui alt dosar, aflat în prezent în faza de executare silită. Prejudiciul reclamat în cauză constă în penalitățile achitate de recurenți în urma pronunțării sentințelor judecătorești și încheierii acordurilor de mediere cu S.C. D. S.R.L. și S.C. E. S.R.L..

Recurenții au susținut că instanțele de fond și apel au dat dovadă de superficialitate în analiza materialului probator, reținând greșit că reclamanții nu au dat curs convocărilor la expertiză și nu au pus la dispoziția expertului înscrisurile solicitate. Au afirmat că au prezentat expertului toate documentele pe care le dețineau, dovadă în acest sens fiind e-mail-urile transmise și procesul-verbal încheiat cu ocazia predării documentelor.

Au solicitat să se aibă în vedere că instanța de judecată, în primul ciclu procesual, a admis cererea de chemare în judecată, iar după casarea sentinței, pârâtul nu a adus alte probe care să contrazică situația expusă și dovedită de recurenți, deși casarea s-a dispus tocmai în acest sens.

În susținerea motivului de recurs încadrabil în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții au invocat dispozițiile art. 1349, art. 1357, art. 1358, art. 1359 C. civ., precum și prevederile O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, arătând că sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii patrimoniale a pârâtului A. pentru prejudiciile aduse în perioada în care a deținut calitatea de primar.

Prin întâmpinare, intimatul A. a invocat excepția nulității recursului, susținând că aspectele expuse în cuprinsul cererii de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 10 februarie 2022 completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată la 24 martie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse în continuare.

Recurenții și-au întemeiat criticile aduse deciziei recurate pe prevederile art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ. potrivit cărora casarea unei hotărâri în recurs se poate dispune când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, dar și pe prevederile punctului 8 ale aceluiași articol care reglementează un alt caz de casare, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

10.1 În dezvoltarea motivului de recurs, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reclamanții au susținut că instanța de apel a reținut greșit situația de fapt dedusă judecății și nu a analizat înscrisurile aflate la dosarul cauzei, din care rezultă că au făcut dovada prejudiciului solicitat, fiind obligați prin sentințe judecătorești la plata unor sume de bani ca urmare a încheierii unor contracte de achiziție publică ce au fost semnate de către fostul primar A.. Au arătat că instituțiile în numele cărora pârâtul A. a semnat, nu au beneficiat de aceste produse sau servicii, însă instanța a considerat că atâta vreme cât nu au fost contestate în termenul special prevăzut de O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune, de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, sumele prevăzute în cuprinsul acestora, precum și penalitățile aferente trebuie plătite.

Curtea de Apel a reținut cu privire la acest aspect că în cauză se pretinde obligarea pârâtului (care a avut funcția de primar și a semnat contractele în baza cărora a fost angajată răspunderea contractuală a reclamanților) la repararea prejudiciului constând în penalitățile de întârziere la care au fost obligați reclamanții prin hotărâri judecătorești (sentința civilă nr. 1438/31.05.2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2013 rămasă definitivă, sentința civilă nr. 1441/31.05.2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2012 rămasă definitivă, sentința civilă nr. 1443/03.06.2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2012, sentința civilă nr. 3806/09.12.2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2012, sentința civilă nr. 3246/04.11.2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov, precum și sentința civilă nr. 1492/06.06.2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2012 rămasă definitivă) sau pe care le-au convenit prin acordurile de mediere încheiate în scopul diminuării sumelor de bani ce trebuiau plătite în baza sentințelor judecătorești.

În contra a ceea ce susțin recurenții se constată că instanța de apel a reținut existența prejudiciului în patrimoniul reclamanților, statuând că această condiție poate fi considerată ca dovedită, fiind o sumă care trebuie achitată de reclamanți și care are ca efect diminuarea patrimoniului.

Cu toate acestea, instanța de apel a înlăturat susținerile, reiterate și în prezenta cale de atac, potrivit cărora Primăria Domnești și Unitatea Administrativ Teritorială Domnești nu au beneficiat de bunurile și serviciile ce au făcut obiectul contractelor anterior menționate, dând eficiență efectului pozitiv al puterii de lucru judecat în ceea ce privește executarea propriilor obligații de către societățile contractante, care este dovedit de constatările instanțelor, cuprinse în hotărârile judecătorești menționate anterior.

Astfel, s-a constatat că în sentința civilă nr. 3246/04.11.2013 se menționează în mod expres cu referire la contractul nr. x/18.06.2010, că au fost livrate și recepționate produsele (de) către cumpărător-Primăria Comunei Domnești; în sentința civilă nr. 1443/03.06.2013, cu referire la contractul nr. x/21.04.2010 s-a reținut expressis verbis livrarea produselor; în sentința civilă nr. 1438/31.05.2013, cu referire la contractul nr. x/21.04.2010, se reține livrarea produselor; în sentința civilă nr. 1441/31.05.2013, ce privește contractul nr. x/21.06.2010 se reține că prin neinvocarea în apărare a excepției de neexecutare a contractului, pârâtele sunt obligate să plătească prețul; prin sentința civilă nr. 1492/06.06.2013 cu referire la contractul nr. x/13.04.2010, a fost admisă acțiunea și ulterior finalizat conflictul conform acordului de mediere; iar în sentința civilă nr. 3806/09.12.2013, în ceea ce privește contractul nr. x/2010, se reține în mod expres livrarea produselor.

Dând eficiență efectului pozitiv al puterii de lucru judecat al sentințelor invocate chiar de către reclamanți, instanța de apel a constatat că instanțele care au admis acțiunile societăților D. S.R.L. și E. S.R.L. în atragerea răspunderii contractuale a reclamanților au considerat valabil încheiate contractele, rezultând că acestea, obținând executarea contractului în instanță și-au executat propriile obligații, în sensul că au livrat produsele obiect al contractelor, această concluzie fiind consecința interpretării logice și raționale a soluțiilor pronunțate în acele cauze.

Raportat la conținutul acestor sentințe și la probele administrate în speță s-a apreciat că nu s-a făcut dovada că pârâtul ar fi semnat comenzile, contractele, facturile și recepția mărfurilor în vederea obținerii unui folos material și nu în calitatea sa de reprezentant al primăriei și nici că îi revenea obligația personală a înregistrării, în contabilitate și în registrul de intrări a acestor acte, astfel încât Curtea de apel a apreciat că nu este dovedită fapta ilicită prejudiciabilă.

După cum se poate observa instanța a motivat soluția pronunțată în raport de înscrisurile depuse la dosarul cauzei și, din această perspectivă Înalta Curte apreciază că motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi primit, decizia recurată fiind redactată în concordanță cu exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Faptul că instanța de judecată, în primul ciclu procesual, a admis cererea de chemare în judecată, iar după casarea sentinței, a dispus o altă soluție ca urmare a reinterpretării probatoriilor administrate fără ca intimatul să administreze alte probe așa cum pretind recurenții, nu reprezintă un motiv de nelegalitate al hotărârii atacate ci este consecința trecerii prin filtrul gândirii și analizei logico juridice a probelor administrate de către judecătorul învestit cu rejudecarea cauzei, operațiunea de reinterpretare a probelor fiind în concordanță cu dispozițiile art. 500 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea casată nu are nicio putere.

Recurenții au susținut că instanțele de fond și apel au reținut greșit în cuprinsul hotărârilor pronunțate că reclamanții nu au dat curs convocărilor la expertiză și nu au pus la dispoziția expertului înscrisurile solicitate, dovadă în sens contrar fiind e-mail-urile transmise și procesul-verbal încheiat cu ocazia predării documentelor.

Înalta Curte constată că recurenții sunt în eroare cu privire la ceea ce s-a statuat de către instanța de apel cu privire la acest aspect.

Astfel, Curtea de apel a reținut cu privire la aplicarea de către tribunal a dispozițiilor art. 335 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia, în cazul în care una dintre părți opune rezistență sau împiedică în orice alt mod efectuarea lucrării, instanța va putea socoti ca dovedite afirmațiile făcute de partea adversă cu privire la împrejurarea de fapt ce face obiectul lucrării, în contextul administrării tuturor celorlalte probe, că prima instanță nu a arătat în mod explicit ce afirmații ale pârâtului a considerat dovedite, în condițiile în care prin expertiză se urmărea calculul penalităților, iar pârâtul a susținut constant că nu le datorează, dar având în vedere însă că aplicarea acestei norme nu a avut nicio relevanță probatorie, a înlăturat acest considerent din motivarea primei instanțe, în considerarea celor expuse în propriile considerente.

De altfel, critica astfel formulată nu se subsumează prevederilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., fiind invocate aspecte ce țin de administrarea probelor.

Recurenții mai critică motivarea sentinței instanței de fond în care se face vorbire de cauza penală în care pârâtul a avut calitatea de inculpat, imputând reclamanților că nu s-au constituit părți civile, cu toate că acel dosar viza un alt prejudiciu pentru care pârâtul A. a suferit o condamnare, precum și considerentele din care ar rezulta că nu datorau aceste sume de bani și că nu au "chemat în garanție vreo persoană pe care să o fi apreciat ca făcându-se vinovată de plata acestor sume".

Înalta Curte reține că, pe de o parte, se critică în calea de atac a recursului motivarea primei instanțe și nu a deciziei atacate, pronunțată de către instanța de apel, ce face obiectul prezentului control judiciar.

Pe de altă parte, considerentele instanței de fond nu au fost păstrate în apel, așa cum s-a arătat, cu titlu preliminar, de către Curtea de apel, în rejudecare, care, făcând aplicarea art. 500 C. proc. civ., a menționat că va înlătura toate argumentele care se bazează pe cele hotărâte de instanța de fond în primul ciclu procesual.

Ca atare, față de cele expuse anterior, se constată că instanța de apel a motivat în mod corespunzător hotărârea atacată, iar susținerile recurenților nu sunt fondate, hotărârea atacată fiind corect argumentată în fapt și în drept, neexistând nicio contradictorialitate în motivarea soluției, dezlegarea dată de instanța de apel problemelor de drept deduse judecății fiind pe deplin și coerent reținută în considerente ce nu se contrazic și care conduc la soluția din dispozitiv, motiv pentru care va fi respins motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

10.2. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se constată că recurenții au invocat dispozițiile art. 1349, art. 1357, art. 1358, art. 1359 C. civ., precum și prevederile O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, arătând că sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii patrimoniale a pârâtului A. pentru prejudiciile aduse în perioada în care a deținut calitatea de primar.

Or, așa cum s-a arătat în analiza motivului de recurs precedent, ca urmare a stabilirii situației de fapt și interpretării probatoriului s-a constatat de către instanța de apel că nu s-a făcut dovada că pârâtul ar fi semnat comenzile, contractele, facturile și recepția mărfurilor pentru obținerea unui folos material și nu în calitatea sa de reprezentant al primăriei și nici că îi revenea obligația personală a înregistrării, în contabilitate și în registrul de intrări a acestor acte.

De asemenea s-a constatat că instanțele care au admis acțiunile civile anterioare în atragerea răspunderii contractuale a reclamanților au considerat valabil încheiate contractele de achiziții, astfel încât pretinsele neregularități în atribuirea acestora s-a apreciat că trebuiau invocate de reclamanți în procedura pusă de lege la îndemâna lor, o atare apărare fiind tardivă în fața instanței de apel.

O astfel de concluzie este în concordanță cu statuările instanțelor anterioare, care se impun cu autoritate de lucru judecat, un exemplu în acest sens fiind sentința nr. 1438 din 31.05.2013 în cadrul căreia instanța de judecată a stabilit:

"Tribunalul reține că suntem în prezenta unui contract valabil, ce nu a fost contestat în condițiile art. 255 și următoarele din O.U.G. nr. 34/2006, care nu a fost declarat nul sau reziliat și pentru care nu s-a invocat nicio cauză de neexecutare a contractelor de achiziție publică".

Recurenții, în contra a ceea ce a constatat instanța de apel a fi dovedit, solicită a se statua în recurs, printre altele: că pârâtul a săvârșit faptele ilicite, urmărind obținerea unui folos material deoarece toate comenzile, contractele, facturile și recepția mărfurilor poartă doar semnătura acestuia, iar la solicitarea organelor de cercetare, a comunicat faptul că nu are încheiate contracte cu aceste societăți și nu există niciun fel de datorii; că aceste contracte nu apar înregistrate nici în registrul de intrare ieșire din cadrul primăriei, nepurtând niciun număr de înregistrare, iar conform Legii nr. 215/2001 privind administrația publică locală și Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 34/2006 contractele de achiziție publică nu pot fi întocmite fără parcurgerea unor etape prealabile și fără ca acestea să fie prinse în bugetul instituției; că procesele-verbale de recepție a mărfii sunt semnate doar de primarul A., deși conform Dispoziției nr. 119 din data de 07.04.2010 dată de același primar, s-au constituit comisii pentru evaluarea ofertelor și pentru recepția contractelor de achiziții publice.

Instanța de recurs nu are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt care deja a fost constatată, deoarece modul în care instanțele de fond au interpretat probele administrate și au stabilit pe baza acestora o anumită situație de fapt nu constituie motiv de recurs în reglementarea art. 488 C. proc. civ.

O reinterpretare a probatoriilor administrate în cauză nu mai este posibilă în calea de atac a recursului, așa cum s-a arătat anterior, astfel încât Înalta Curte de Casație și Justiție nu mai poate reanaliza înscrisurile depuse la dosar, așa cum solicită recurenții, pentru a schimba datele referitoare la situația de fapt, astfel cum a fost reținută de către instanțele anterioare.

Având în vedere situația de fapt stabilită de către instanța de apel și care nu mai poate face obiectul criticilor în calea de atac a recursului (ce poate viza doar motivele de nelegalitate strict și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.), în mod just s-a apreciat că, nefiind dovedită fapta ilicită prejudiciabilă, nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, astfel cum sunt impuse în mod cumulativ de dispozițiile art. 998-999 C. civ., aplicabile speței în conformitate cu dispozițiile art. 3 din Legea nr. 71 din 3 iunie 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., potrivit cărora actele și faptele juridice săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a C. civ. nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data săvârșirii ori producerii lor (prejudiciul pretins decurgând din încheierea unor contracte încheiate în cursul anului 2010).

În atare condiții, chiar dacă prejudiciul adus bugetului reclamanților este cert și evaluabil în bani, reținându-se natura licită a faptelor pârâtului, nu se poate considera că sunt îndeplinite celelalte condiții ale răspunderii civile delictuale, respectiv legătura de cauzalitate și vinovăția.

Este cert, raportat la cele arătate mai sus și consemnate în considerentele hotărârii atacate, că instanța de apel a aplicat și interpretat în mod corect textele legale incidente în cauză respectiv dispozițiile art. 998-999 din C. civ. de la 1864 (în speță, așa cum s-a arătat anterior, nefiind incidente dispozițiile noului C. civ., respectiv ale art. 1349, art. 1357, art. 1358, art. 1359 C. civ., invocate de recurenți).

Față de aceste împrejurări, nefiind incident nici motivul de recurs reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, potrivit art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat reclamanții Primăria Comunei Domnești, prin primar, Unitatea Administrativ Teritorială Domnești, prin primar, și Consiliul Local Domnești, prin primar, împotriva deciziei nr. 661/A din 19 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții Primăria Comunei Domnești, prin primar, Unitatea Administrativ Teritorială Domnești, prin primar, și Consiliul Local Domnești, prin primar, împotriva deciziei nr. 661/A din 19 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 martie 2022.