ÎCCJ, Decizia nr. 92/2023

Ședința publică din data de 24 aprilie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Decizia nr. 4961 din 27 octombrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 1067 din 2 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020.

Împotriva deciziei menționate la pct. 1, a declarat recurs revizuentul A., în temeiul art. 513 alin. (6) și art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., pentru criticile arătate în continuare.

Hotărârea recurată nu este motivată, întrucât nu cuprinde analiza raporturilor juridice dintre revizuent și intimați, care constituie esența cererii de revizuire, chestiune în privința căreia, prin hotărârea a cărei revizuire se cere, a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare, astfel că instanța de revizuire în mod greșit a reținut că nu este întrunită identitatea de cauză, câtă vreme toate litigiile în care au fost pronunțate hotărârile la care se face referire în revizuire au drept fundament raporturile de serviciu și de muncă ale revizuentului, stabilite prin Ordinul ministrului muncii nr. 3004/03.12.2015, prin care a fost numit în funcția publică.

Se susține că instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită în mod greșit a reținut că angajatorul este Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea, iar nu Ministerul Muncii și Protecției Sociale, deși în toate cauzele anterioare, indicate în revizuire, atât Tribunalul Vâlcea, cât și Curtea de Apel Pitești au avut în vedere faptul că revizuentul a fost numit, prin concurs, în funcția de conducere de inspector șef adjunct în domeniul securității și sănătății în muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Vâlcea, prin Ordinul ministrului muncii nr. 3004/03.12.2015, astfel că angajatorul este ministerul, iar nu inspectoratul teritorial de muncă.

În consecință, se argumentează că hotărârea a cărei revizuire se solicită a fost pronunțată cu încălcarea puterii de lucru judecat cu privire la angajatorul revizuentului.

În susținere, recurentul-revizuent expune dispozițiile legale și competențele conferite Ministerului Muncii și Protecției Sociale, în calitate de angajator, arătând că are numai raporturi de activitate, iar nu de serviciu, cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea, astfel că inspectoratul teritorial este titularul obligației de plată a drepturilor sale salariale și conexe, în timp ce titularul dreptului de a aproba concediile revizuentului, în calitate de angajat al ministerului, este inspectorul general de stat din cadrul Inspecției Muncii, care este un organ de specialitate al Ministerului Muncii și Protecției Sociale.

Intimatul Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat.

Intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata Inspecția Muncii a formulat întâmpinare, prin care invocă excepția inadmisibilității recursului, în raport cu art. 513 alin. (5) din C. proc. civ., susținând că este inadmisibil recursul declarat în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ. împotriva unei hotărârii date în revizuire pentru hotărâri potrivnice vizând o hotărâre definitivă pronunțată în recurs, care nu este supusă recursului. În subsidiar, se solicită respingerea recursului, ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curți

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată prin întâmpinare de intimata Inspecția Muncii, Înalta Curte reține considerentele arătate în continuare.

Hotărârea ce formează obiectul recursului este pronunțată de o secție civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea unei cereri de revizuire formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Conform art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., "Dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul. În cazul în care revizuirea a fost soluționată de una dintre secțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul este de competența Completului de 5 judecători".

În concluzie, este admisibilă calea de atac a recursului la Compleul de 5 judecători, fiind neîntemeiată excepția invocată de intimata Inspecția Muncii.

Analizând recursul, Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

În speță, prin cererea formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuentul a solicitat revizuirea Deciziei nr. 1067 din 2 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020, susținând că, în privința chestiunii de drept referitoare la calitatea de angajator a Ministerului Muncii și Protecției Sociale, încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 166 din 5 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. x/2018, și a Deciziei nr. 340 din 8 mai 2020, pronunțată de Curea de Apel Pitești în dosarul nr. x/2020.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

De esența motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este ca hotărârile definitive potrivnice să fie pronunțate în cauze diferite, în privința cărora să existe tripla identitate de părți, cauză, obiect, pentru a se putea verifica respectarea autorității de lucru judecat, deoarece, potrivit definiției date efectului de lucru judecat prin dispozițiile art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.

În jurisprudența Curții Constituționale, s-a reținut că efectul admiterii revizuirii îl constituie "anularea celei din urmă hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare, dat fiind faptul că revizuirea reprezintă o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă, iar în cadrul judecării acesteia nu este permisă și soluționarea fondului pricinii", astfel că, "în ipoteza în care constată existența motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 (...), instanța competentă să soluționeze cererea de revizuire nu examinează temeinicia hotărârii atacate și nu decide care dintre hotărârile potrivnice în discuție este cea judicioasă, ci se rezumă la a anula ultima hotărâre cu privire la care constată că nesocotește autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare. Pentru a decide astfel, instanța se pronunță asupra identității de părți, obiect și cauză în procesele soluționate prin hotărârile comparate, care indică încălcarea autorității de lucru judecat a celei mai întâi pronunțate. Or, în verificarea existenței triplei identități menționate, nu este necesar ca instanța care soluționează cererea de revizuire să analizeze considerentele pe care instanțele și-au fondat soluțiile pronunțate, ci soluția pronunțată și impusă prin dispozitivul hotărârilor".

În aceste condiții, întemeiat s-a reținut și s-a argumentat în considerentele hotărârii atacate că, în privința litigiilor în care au fost pronunțate hotărârile invocate în susținerea motivului de revizuire, nu se verifică identitatea de părți, obiect și cauză, așa cum rezultă din expunerea elementelor celor trei litigii în sensul celor arătate în continuare.

Dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în care a fost pronunțată Decizia nr. 166/R-CONT din 5 februarie 2018, are ca obiect cererea prin care reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministrul Muncii și Justiției Sociale, a solicitat suspendarea executării Ordinului ministrului nr. 1057/2018.

Dosarul nr. x/2020 al Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în care a fost pronunțată Decizia nr. 340/R-CONT din 8 mai 2020, are ca obiect cererea prin care reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea, a solicitat suspendarea executării Raportului de evaluare a performanțelor profesionale pentru anul 2017, până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii de anulare a aceluiași act administrativ.

Dosarul nr. x/2020 al Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în care a fost pronunțată Decizia nr. 106/R-CONT din 2 noiembrie 2021, a cărei revizuire se solicită, are ca obiect cererea prin care reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Inspecția Muncii și Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea, a solicitat, în temeiul art. 4 din Legea nr. 337/2018, plata drepturilor salariale corespunzătoare perioadei 27.04.2020- 14.05.2020, inclusiv, respectiv pentru 13 (treisprezece) zile lucrătoare în care și-a desfășurat activitatea în cadrul instituției, precum și efectuarea mențiunilor corespunzătoare (rectificarea) în Registrul de evidență al funcționarilor publici gestionat de Inspecția Muncii, potrivit art. 10 alin. (1), art. 13 și art. 15 din H.G. nr. 432/2004.

Susținerile din recurs prin care recurentul-revizuent tinde să argumenteze temeinicia revizuirii formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 coroborat cu art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. pentru caracterul potrivnic al considerentelor hotărârilor, chiar în condițiile în care nu se verifică identitatea de părți, obiect și de cauză în litigiile indicate în revizuire, nu pot primi relevanța propusă, având în vedere statuările din jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 417 din 17 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1035 din 29 octombrie 2021, paragrafele 17 - 19. În același sens, Decizia nr. 8 din 14 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 27 mai 2020, paragrafele 17 și 18; Decizia nr. 346 din 16 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1104 din 19 noiembrie 2020, paragrafele 16 și 17), în care, sub acest aspect, s-au reținut următoarele:

"(...) revizuirea, la fel ca orice altă cale de atac, indiferent de caracterul acesteia - ordinară sau extraordinară, de reformare sau de retractare, devolutivă sau nedevolutivă - se îndreaptă împotriva soluției cuprinse în dispozitivul hotărârii. Chiar dacă, în concepția actuală a C. proc. civ., se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât și considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorității de lucru judecat nu poate viza decât soluția pronunțată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este, conform art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăți existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuție.

(...) art. 461 alin. (2) din același cod reglementează și problema considerentelor, în sensul că, potrivit acestuia, calea de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, și anume cele prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea. Într-o asemenea situație, instanța, admițând calea de atac, va înlătura acele considerente și le va înlocui cu propriile considerente, menținând soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate. Această ipoteză este valabilă însă numai în ceea ce privește căile de atac de reformare, întrucât necesită un control judiciar efectiv al hotărârii, iar nu și în ceea ce privește căile de atac de retractare, așa cum este revizuirea, ceea ce justifică, de altfel, soluția pronunțată de instanță în cazul încuviințării cererii de revizuire pentru cazul hotărârilor potrivnice, constând în anularea celei din urmă hotărâri și, după caz, trimiterea cauzei spre rejudecare.

În ceea ce privește considerentele prin care a fost soluționată pe cale incidentală o chestiune litigioasă (așanumitele considerente decizorii), Curtea a observat că nu pot constitui motiv de revizuire a celei de-a doua hotărâri ca urmare a faptului că ar contraveni considerentelor decizorii cuprinse într-o altă hotărâre anterioară. Aceasta, deoarece o astfel de ipoteză este exclusă de existența unei alte căi procedurale puse la îndemâna părții interesate încă din timpul soluționării celui de-al doilea proces, și anume posibilitatea acesteia de a invoca excepția autorității de lucru judecat cu referire la soluția dată cu privire la aceeași chestiune litigioasă rezolvată pe cale incidentală într-o cauză precedentă. Prin urmare, în condiții de diligență procesuală, se poate preveni apariția unor considerente decizorii contradictorii, astfel încât să nu se mai pună problema unei eventuale revizuiri întemeiate pe un asemenea motiv. Se valorifică astfel efectul pozitiv al lucrului judecat, consacrat de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit căruia oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă."

Criticile din recurs referitoare la omisiunea instanței de a analiza chestiunea de drept referitoare la raporturile juridice de serviciu ale recurentului-revizuent reprezintă, în realitate, nemulțumiri cu privire la soluția dată prin hotărârea a cărei revizuire se solicită. Or, în actualul stadiu procesual delimitat de art. 513 alin. (6) raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., atât instanța de revizuire, cât și instanța de recurs sunt limitate, de principiu, conform art. 513 alin. (3) C. proc. civ., la verificarea condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire, neavând competența de a realiza o examinare a aspectelor ce țin de fondul litigiului în care au fost pronunțate hotărârile invocate în cererea de revizuire.

Susținerile referitoare la nemotivarea hotărârii date în revizuire nu pot fi primite, întrucât, așa cum rezultă din analiza hotărârii atacate, aceasta respectă cerințele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., conținând "motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". În sensul acestor dispoziții procedurale, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv, întrucât o hotărâre care nu evocă reținerile ei constituie o dispoziție arbitrară, care anulează aproape toate principiile care guvernează procesul civil. Aceasta nu înseamnă, însă, că instanța este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor părților care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește decizia recurată, astfel că nu se poate reține incidența motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În sensul celor expuse, sunt edificatoare considerentele Curții Europene a Drepturilor Omului prin care s-a reținut că obligația pe care o impune art. 6 paragraful 1 instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (de exemplu, hotărârile pronunțate în cauzele Perez împotriva Franței și Van der Hurk împotriva Olandei,din 19 aprilie 1994), iar noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (de exemplu, hotărârile din cauzele Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997 și Albina împotriva României, din 28 aprilie 2005). Or, decizia ce formează obiectul recursului răspunde acestor exigențe.

În acest context, se cuvine a fi menționat și faptul că instanței nu îi revine sarcina exorbitantă de a răspunde tuturor susținerilor și criticilor formulate de recurentul cu privire la aspecte care excedează limitele cadrului procesual reglementat de art. 513 alin. (3) și (6) raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 coroborat cu art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul ce formează obiectul analizei în prezenta cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata Inspecția Muncii.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 4961 din 27 octombrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 24 aprilie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ.