ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.09.2023

ÎCCJ, Decizia nr. 66/2023

HOTĂRÂRE
25.09.2023
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 66/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 25 septembrie 2023

Asupra contestației de față,

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 8 august 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, printre altele, a menținut măsura preventivă a controlului judiciar pe cauțiune luată față de inculpații A. și B., astfel cum a fost modificată prin încheierea din data de 21 iulie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022.4 și prin încheierea din data de 19 aprilie 2023.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul nr. x/2016 din 22 februarie 2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, au fost trimiși în judecată inculpații:

- A., în stare de libertate sub măsura preventivă a controlului judiciar pe cauțiune, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la trafic de influență și spălarea banilor, prevăzute de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 291 din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că: în datele de 19.09.2016 și 07.02.2017, l-a ajutat pe inculpatul C. să pretindă de la martorul D. un comision de 10% din valoarea contractului pe care societatea acestuia îl avea cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1, având ca obiect servicii pază, în schimbul influenței pe care C. urma să o exercite asupra funcționarilor responsabili din cadrul acestei Direcții, atât în mod direct, cât și prin intermediul primarului Sectorului 1 București, A., pentru a asigura buna desfășurare a contractului, atât sub forma plății la timp a facturilor, cât și sub forma actualizării tarifelor, C. primind în baza acestei solicitări suma totală de 105.000 RON în numerar, precum și suma de 8.640 RON sub forma plății unor facturi fiscale fictive emise de societatea E.. Ajutorul acordat de inculpatul A. a constat în faptul că acesta, cu prilejul celor două întâlniri pe care le-a avut cu martorul D. în biroul său din cadrul Primăriei Sectorului 1, i-a întărit acestuia convingerea că inculpatul C. este trimisul său și că trebuie să țină legătura cu acesta pentru buna desfășurare a contractului, confirmând caracterul real al influenței acestuia din urmă. În schimbul acestui ajutor, inculpatul A. a fost principalul beneficiar al sumelor primite de inculpatul C. de la martorul D. cu titlu de preț al traficării influenței; în perioada ianuarie 2008 – martie 2019, timp în care acesta a realizat venituri licite totale de 637.687 RON (reprezentând o medie de aproximativ o mie de euro pe lună), prin ascunderea adevăratului proprietar și a adevăratei proveniențe a sumelor de bani, a procedat la depunerea de sume de bani în numerar prin intermediul fostei soții, inculpata B., cu care conviețuiește și cu care are un copil minor, și a menajerei F., în conturi bancare deschise pe numele acestora – în total 3.255.465 RON și 231.117 euro; achiziționarea de bunuri imobile pe numele fostei soții, în sumă totală de 305.000 euro și 470.000 RON, sume plătite de asemenea în numerar; acordarea unui împrumut, tot în numerar, către G. în cuantum de 920.000 de euro prin intermediul fostei soții; achiziționarea tot prin intermediul fostei soții de bijuterii, inclusiv diamante în valoare de 9.784.295 RON; restituirea, în perioada 2010-2012, pe parcursul unui an și jumătate, în mai multe tranșe, în numerar, a sumei de 240.000 de RON împrumutată în data de 13.09.2010 de la martorul H., prin intermediul inculpatei B., în contul căreia a fost transferată suma împrumutată și care a fost utilizată în data de 15.09.2010 pentru achiziționarea, pe numele acesteia a unui autoturism de lux marca x, în valoare de 59.494 euro; toate aceste sume de bani având proveniență infracțională;

- B., în stare de libertate sub măsura preventivă a controlului judiciar pe cauțiune pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la spălarea banilor, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, constând în aceea că, în perioada ianuarie 2008 – martie 2019, l-a ajutat pe inculpatul A. ca, prin ascunderea adevăratului proprietar și a adevăratei proveniențe a sumelor de bani, să procedeze la depunerea de sume de bani în numerar prin intermediul inculpatei, cei doi conviețuind și având un copil minor, și prin intermediul menajerei F., în conturi bancare deschise pe numele acestora – în total 3.255.465 RON și 231.117 euro; achiziționarea de bunuri imobile pe numele acesteia în sumă totală de 305.000 euro și 470.000 RON, sume plătite de asemenea în numerar; acordarea unui împrumut, tot în numerar, către G. în cuantum de 920.000 de euro prin intermediul acesteia; achiziționarea, prin intermediul acesteia, de bijuterii, inclusiv diamante în valoare de 9.784.295 RON; împrumutarea, în data de 13.09.2010, de la martorul H. a sumei de 240.000 de RON, prin intermediul inculpatei în contul căreia a fost transferată suma împrumutată, care în data de 15.09.2010 a fost utilizată pentru achiziționarea, de asemenea pe numele acesteia, a unui autoturism de lux marca x, în valoare de 59.494 euro și restituirea ulterioară, în perioada 2010-2012, pe parcursul unui an și jumătate, în mai multe tranșe, în numerar, a sumei împrumutate; toate aceste sume de bani având proveniență infracțională;

Prin ordonanța din 03.12.2020, s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune cu un cuantum al cauțiunii de 1.000.000 de euro față de inculpatul A. și instituite obligații pe durata acesteia. La aceeași dată, prin ordonanță a fost luată măsura controlului judiciar pe cauțiune cu un cuantum al cauțiunii de 200.000 de euro față de inculpata B. și instituite obligații pe durata acesteia. Măsurile preventive au fost prelungite succesiv în cursul urmăririi penale și apoi pe toată perioada camerei preliminare care s-a finalizat la data de 19 octombrie 2022, prin rămânerea definitivă a încheierii nr. 258 din 21 iunie 2022, pronunțate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția penală, în dosarul nr. x/2022, prin care s-a constatat legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății privind pe inculpații A., C. și B..

Ulterior, prin încheierea din 24 octombrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală a constatat legalitatea și temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar pe cauțiune dispuse față de inculpații A. și B., iar prin încheierea din data de 26 octombrie 2022, s-a menținut măsura preventivă a controlului judiciar pe cauțiune luată față de inculpați, astfel cum a fost modificată prin încheierea din 21 iulie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022.4, rămasă definitivă prin necontestare.

Pe parcursul cercetării judecătorești, măsura preventivă a controlului judiciar pe cauțiune luată față de inculpații A. și B. a fost menținută succesiv, prin încheierile din 14 decembrie 2022, 1 februarie 2023, 22 martie 2023, 10 mai 2023 și 26 iunie 2023.

Prin încheierea din 19 aprilie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală, în dosarul nr. x/2023, definitivă, s-a modificat conținutul măsurii controlului judiciar pe cauțiune luate față de inculpata B., prin ordonanța din data de 03.12.2020 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, în dosarul nr. x/2016, în sensul înlăturării obligației impuse inculpatei de a nu lua legătura cu martorii I. și F..

Prin încheierea din 8 august 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală în dosarul nr. x/2023, s-a menținut măsura preventivă a controlului judiciar pe cauțiune luată față de inculpații A. și B., astfel cum a fost modificată prin încheierea din data de 21 iulie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022.4 și prin încheierea din data de 19 aprilie 2023.

Verificând legalitatea și temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar pe cauțiune dispusă în cauză față de inculpații A. și B., în raport cu dispozițiile art. 362 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 208 alin. (5) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a constatat că temeiurile care au determinat luarea și, ulterior, menținerea față de inculpați a respectivei măsuri de prevenție subzistă, fiind îndeplinite, în continuare, cerințele prevăzute de art. 216 din C. proc. pen.

Astfel, instanța de fond a menționat că de la data de 26 iunie 2023, când a fost menținută măsura de prevenție, nu au intervenit împrejurări de fapt noi de natură să înlăture concluzia la care a ajuns instanța cu privire la întrunirea exigențelor prevăzute de lege, probele administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și în cadrul cercetării judecătorești, justificând în continuare presupunerea rezonabilă că inculpații A. și B. au săvârșit faptele penale ce fac obiectul cercetării judecătorești în prezenta cauză, așa cum prevăd dispozițiile art. 202 alin. (1) teza I din C. proc. pen.

Împrejurarea că, între timp, s-a finalizat de către instanță audierea martorilor propuși de acuzare, în opinia instanței de fond, nu poate constitui, prin ea însăși, un element care să conducă la concluzia încetării temeiurilor care au justificat luarea și menținerea succesivă a măsurii, cu consecința revocării acesteia. Astfel, se reține că cercetarea judecătorească este în plină desfășurare, instanța urmând să administreze probele deja încuviințate la cererea inculpaților, precum și să procedeze la audierea acestora în situația în care vor fi de acord să dea declarații în fața instanței.

Analizând temeinicia măsurii controlului judiciar pe cauțiune luată față de inculpați, din perspectiva dispozițiilor art. 202 alin. (3) teza I din C. proc. pen., în raport cu gravitatea infracțiunilor de care aceștia sunt acuzați, dedus din limitele de pedeapsă prevăzute de lege, natura acestora, urmarea produsă, funcția deținută de inculpatul A. (primar al Sectorului 1 București), calitate în care îi incuba obligația de a păstra valorile sociale ocrotite de lege și interesele generale ale societății, multitudinea tranzacțiilor imobiliare și valoarea împrumuturilor acordate, instanța de fond a apreciat că respectiva măsură de prevenție este, în continuare, proporțională cu gravitatea faptelor ce formează obiectul acuzației penale, fără ca prin aceasta să se încalce prezumția de nevinovăție, ca principiu fundamental ce guvernează procesul penal, în ansamblul său.

Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a considerat că măsura preventivă a controlului judiciar, cu obligațiile ce se impun a fi respectate pe durata ei de către inculpați, este în continuare necesară pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal, în condițiile în care cercetarea judecătorească se află în plină desfășurare, interdicția impusă inculpaților de a lua legătura cu martorii din cauză, obligarea de a informa organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței și supunerea acestora unei supravegheri speciale din partea organelor de poliție desemnate, constituind garanții ale derulării în bune condiții a procedurii judiciare, dar și ale soluționării dosarului într-un termen rezonabil.

Referitor la aspectele invocate de inculpați cu privire la durata excesivă a măsurii preventive, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a apreciat că trecerea timpului, ca element de noutate, trebuie raportată la toate aspectele care obiectivează cauza, respectiv complexitatea acesteia, gravitatea acuzațiilor aduse, relațiile sociale lezate prin comiterea presupuselor fapte, context în care s-a constatat că durata măsurii preventive a controlului judiciar se încadrează în limitele unui termen rezonabil, în accepțiunea dată atât de dispozițiile art. 215

1

alin. (8) din C. proc. pen., cât și de principiile statuate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Prin urmare, instanța de fond a constatat subzistența temeiurilor care au determinat luarea și, ulterior, menținerea măsurii preventive față de inculpați, caracterul necesar și proporțional al acesteia în raport cu gravitatea acuzațiilor și scopul urmărit, precum și faptul că nu au fost invocate împrejurări noi din care să rezulte nelegalitatea ori netemeinicia măsurii.

Împotriva încheierii pronunțate de prima instanță la data de 26 iunie 2023 în dosarul nr. x/2023, în termen legal, a formulat contestație inculpata B., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți, Completul de 5 Judecători la data de 11 august 2023, sub numărul x/2023, primul termen de judecată fiind fixat în mod aleatoriu la data de 23 august 2023.

În raport cu imposibilitatea constituirii completului pentru termenul din data de 23 august 2023, prin rezoluția din camera de consiliu din data de 21 august 2023, s-a dispus preschimbarea termenului în data de 25 septembrie 2023, termen la care au avut loc dezbaterile.

Susținerile apărătorului ales al contestatoarei inculpate B. și ale reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Examinând legalitatea și temeinicia încheierii contestate, atât prin prisma motivelor invocate de contestatoarea inculpată, prin apărător, dar și din oficiu, sub toate aspectele, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători apreciază contestația ca fiind nefondată, urmând a o respinge ca atare, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 362 alin. (2) din C. proc. pen., în cauzele în care față de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, instanța este datoare să verifice în cursul judecății, în ședință publică, legalitatea și temeinicia măsurii preventive procedând potrivit dispozițiilor art. 208 din C. proc. pen.

Potrivit art. 208 alin. (4) din C. proc. pen., în tot cursul judecății, instanța verifică, prin încheiere, din oficiu, periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii controlului judiciar ori a controlului judiciar pe cauțiune sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menținerea acestei măsuri.

Potrivit art. 242 alin. (1) din C. proc. pen. măsura preventivă se revocă, din oficiu sau la cerere, în cazul în care au încetat temeiurile care au determinat-o ori au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii, dispunându-se, în cazul reținerii și arestării preventive, punerea în libertate a suspectului ori a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.

Referitor la condițiile generale care să justifice luarea unei măsuri preventive se reține că acestea sunt reglementate de art. 202 din C. proc. pen.

Astfel, dispozițiile art. 202 alin. (1) din C. proc. pen. prevăd obligativitatea existenței unor probe sau indicii temeinice din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că acuzatul a săvârșit o infracțiune, dispozițiile alin. (3) ale aceluiași articol prevăd proporționalitatea măsurii cu gravitatea faptelor penale ce îi sunt imputate acestuia și caracterul necesar al respectivei măsuri pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea ei, iar dispozițiile alin. (2) impun inexistența unei cauze care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale.

Raportând criticile de netemeinicie formulate de contestatoarea inculpată B., prin apărător ales, la dispozițiile legale anterior menționate, precum și la gravitatea faptei de care este acuzată contestatoarea inculpată B., respectiv complicitate la infracțiunea de spălare de bani, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători apreciază că argumentele invocate nu sunt de natură să modifice ori să infirme concluzia la care a ajuns, în mod justificat, prima instanță când a menținut măsura preventivă a controlului judiciar pe cauțiune.

Analizând punctual îndeplinirea cumulativă a condițiilor generale ce concură la dispunerea măsurii preventive a controlului judiciar pe cauțiune în speța dedusă judecății, se constată că prima instanță, contrar celor susținute de contestatoarea inculpată, a procedat în mod justificat atunci când a dispus menținerea măsurii, reținând că sunt întrunite, atât cerința de proporționalitate a măsurii cu scopul urmărit prin dispunerea acesteia, cât și condiția necesității măsurii pentru realizarea scopului prevăzut de art. 202 alin. (1) din C. proc. pen., respectiv pentru buna desfășurare a procesului penal, împiedicarea sustragerii inculpatei de la judecată ori pentru prevenirea săvârșirii unei alte infracțiuni.

Astfel, prin raportare la particularitățile dosarului, stadiul actual al cercetării judecătorești, complexitatea cauzei, natura și gravitatea faptelor reținute în sarcina inculpatei, dedus din limitele de pedeapsă prevăzute de lege [infracțiunea prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019], constată că sunt îndeplinite și la acest moment procesual cerințele dispozițiilor art. 202 alin. (1) din C. proc. pen., probele administrate în faza de urmărire penală și în fața instanței de fond permițând în continuare să se aprecieze asupra existenței unor motive verosimile care justifică bănuiala întemeiată că inculpata a săvârșit faptele reținute în sarcina sa.

Totodată, instanța de control judiciar apreciază că nici conduita procesuală a inculpatei și nici împrejurările concrete ale cauzei, în condițiile în care în cauză urmează a fi administrate probatorii (audierea mai multor martori propuși de apărare), nu justifică revocarea măsurii preventive a controlului judiciar pe cauțiune.

Mai mult, contestatoarea inculpată B. nu a indicat, argumentat și dovedit, vreo împrejurare cu caracter de noutate sau elemente noi care să fie apte să pună în discuție caracterul rezonabil al suspiciunii implicării sale în activitățile presupus ilicite, pentru care a fost dedusă judecății, suspiciune pe care s-a grefat luarea și, ulterior, menținerea măsurii preventive analizate astfel încât, în final, să conducă instanța la concluzia că s-ar impune revocarea măsurii preventive sub imperiul căreia se află.

În ceea ce privește durata măsurii preventive, instanța de control judiciar apreciază că are în continuare un caracter rezonabil, în raport cu scopul urmărit, cu stadiul procesual, gravitatea infracțiunilor cercetate, numărul inculpaților și faptelor, precum și în raport cu împrejurarea că inculpatei i s-a restrâns dreptul la libera circulație începând cu data de 3 decembrie 2020. De asemenea, instanța de control judiciar a reținut că nu au existat perioade de pauză în care organele judiciare să fi stat în pasivitate.

Prin urmare, în concordanță deplină cu legislația națională și cu jurisprudența CEDO, apreciind că asigurarea bunei desfășurări a procesului penal poate fi realizată, la acest moment procesual, numai prin menținerea măsurii preventive a controlului judiciar pe cauțiune față de inculpata B., prin raportare și la natura interesului public ocrotit, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 Judecători, în baza dispozițiilor art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpata B. împotriva încheierii din data de 8 august 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2023.

De asemenea, în temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., instanța de control judiciar va obliga pe contestatoarea inculpată B. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea inculpată, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 85 RON, va rămâne în sarcina statului.

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpata B. împotriva încheierii din data de 8 august 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatoarea inculpată la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea inculpată, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 85 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 septembrie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-11-13
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 78/2023
infracțiunilor de corupție, au fost trimiși în judecată inculpații: - A., în stare de libertate sub măsura preventivă a controlului judiciar pe cauțiune, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la trafic de influență și spălarea ba
ÎCCJ 2023-06-15
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 52/2023
Deliberând asupra contestațiilor de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din data de 10 mai 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2023, print
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 8/2025
dosarul nr. x/1/2024, se constată că, în ceea ce îl privește pe contestatorul A, instanța de apel a avut în vedere deciziile Curții Constituționale și a efectuat o analiză a termenului de prescripție a răspunderii penale, precum și cu privi
ÎCCJ 2023-10-30
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 72/2023
Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din data de 20 septembrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2023, p
ÎCCJ 2023-01-30
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 9/2023
Asupra contestației de față, În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din data de 14 decembrie 2022, pronunțată în Dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, printre altele,
Sursă