ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 934/2023

Ședința publică din data de 22 februarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată la data de 15.01.2021 sub nr. x/2021, inițial pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, iar ulterior declinării de competență, pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea H.G. nr. 1355/2001, emisă de pârât, privind inventarul domeniului public, precum și constatarea falsei H.G. nr. 1355/2001 emisă de Guvernul României și suprapunerea cu actele acestora de proprietate.

1.2. La data de 20.09.2021 reclamanții au depus cerere modificatoare la cererea de chemare în judecată, prin care au solicitat introducerea în cauză, pe lângă pârâtul Guvernul României, a pârâtelor instituția Administrația Prezidențială și Avocatul Poporului, structurând solicitările cererii de chemare în judecată în 4 puncte, astfel: 1.constatarea nulității absolute a H.G. nr. 1355/2001 privind inventarul domeniului public, prin care s-a stabilit pe domeniul reclamanților un drum comunal cu lățimea de 6 ml., fără acte de proprietate și fără a fi măsurată suprafața drumului; 2. să se constate că H.G. nr. 1355/2001 nu este un act constitutiv în favoarea unității administrativ teritoriale Ghimpețeni și nici a domeniului public, în lipsa unei hotărâri de guvern de preluare a bunurilor de la comuna Nicolae Titulescu; 3. să se constate falsul H.G. nr. 1355/2001 și suprapunerea cu actele de proprietate ale reclamanților; 4. să se constate că prin prevederile stabilite prin Constituția României celelalte două pârâte - instituția Administrația Prezidențială și Avocatul Poporului - au obligația de a apăra drepturile și libertățile cetățeanului român, în speță ale reclamanților.

1.3. La termenul de judecată din 12.11.2021, Curtea de Apel Craiova a stabilit obiectul cererii de chemare în judecată, în sensul că pct. 2 și 3 din cererea modificatoare constituie motive de nulitate ale capătului de cerere care urmărea anularea H.G. nr. 1355/2001 și au fost introduse în dosar pârâtele UAT Nicolae Titulescu, pentru care a fost emisă hotărârea de guvern contestată în anul 2001 și UAT Ghimpețeni, comună înființată prin reorganizarea comunei Nicolae Titulescu, conform Legii nr. 84/2004, în raza căreia se află, în prezent, drumul sătesc 6, indicat la poziția 91 din H.G. nr. 1355/2001.

2.1. Prin încheierea nr. 103 din data de 20 decembrie 2021, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de reclamanții A. și B., prin reprezentant convențional C., ca rămasă fără obiect și a respins cererea de recuzare a titularului completului de judecată C13B, formulată de reclamanții A. și B., prin reprezentant convențional C., in dosarul nr. x/2021, ca nefondată.

2.2. Prin sentința civilă nr. 25 din data de 28 ianuarie 2022, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Administrația Prezidențială și Avocatul Poporului cu privire la capătul de cerere privind anularea H.G. nr. 1355/2001 și a respins, ca atare, cererea formulată împotriva acestora.

Totodată, prima instanță a admis excepția inadmisibilității cererii privind anularea H.G. nr. 1355/2001 și a respins cererea ca inadmisibilă.

Nu în ultimul rând, instanța de fond a admis excepția lipsei de interes cu privire la cererea formulată în contradictoriu cu Administrația Prezidențială și Avocatul Poporului și a respins cererea ca lipsită de interes.

Împotriva hotărârilor judecătorești menționate la punctul I.2. de mai sus au declarat recurs reclamanții A. și B., criticându-le pentru nelegalitate prin invocarea cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Recurenții au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate și, în principal, rejudecarea cauzei cu consecința admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată și completată, iar, în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare.

Printr-un prim set de argumente recurenții au criticat soluția de respingere a cererii de recuzare formulate de aceștia împotriva domnului judecător D., arătând, în esență, că, în cauză, era incident cazul de incompatibilitate reglementat de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., existând, în opinia recurenților, suficiente indicii apte a genera o suspiciune rezonabilă asupra lipsei de imparțialitate a judecătorului fondului.

Recurenții au învederat că nu au beneficiat de un proces echitabil, câtă vreme judecătorul vizat de cererea de recuzare a promovat de la Tribunalul Olt, instanță unde recurenții au susținut că nu au avut niciodată câștig de cauză. Totodată, recurenții au apreciat că inclusiv conduita judecătorului, de a respinge cererea lor de amânare pentru comunicarea întâmpinărilor UAT Ghimpețeni și UAT Nicolae Titulescu și pentru a formula răspuns la întâmpinare, și de a luat cauza în pronunțare pe excepția de inadmisibilitate, fără a se discuta probele propuse, reprezintă indicii ale lipsei de imparțialitate.

Au mai invocat recurenții și influența primarilor celor două unități administrativ teritoriale pârâte în cauza pendinte, precum și pretinsa apartenență a magistratului vizat de cererea de recuzare la diverse grupuri de interese, dar și faptul că acesta a protestat în față instituției Tribunalului Olt și a suspendat activitatea instanței.

Printr-un alt set de critici, urmare unei succinte prezentări a situației de fapt ce a stat la baza emiterii H.G. nr. 1355/2001, recurenții au apreciat ca fiind nelegală aplicarea, în cauza pendinte, de către prima instanță, a prevederilor Legii nr. 554/2004 în privința capătului de cerere privind constatarea caracterului de fals al H.G. nr. 1355/2001 emisă de intimatul Guvernul României, în raport de suprapunerea suprafețelor vizate de antereferita hotărâre de guvern cu cele ce fac obiectul actelor de proprietate ale recurenților. Din această perspectivă, recurenții au învederat că cererii lor îi sunt aplicabile prevederile art. 1349 C. civ., raportat la art. 549 C. proc. civ. și art. 44 din Constituția României, coroborat cu art. 6 CEDO.

De asemenea, recurenții au argumentat și în sensul nelegalității soluției de admitere a excepției inadmisibilități acțiunii, susținând că nu aveau obligația de a se adresa organului administrativ - jurisdicțional cu plângere prealabilă, întrucât, pe de o parte, actul atacat nu are natura juridică de act administrativ individual, iar, pe de altă parte, acesta nu a fost comunicat recurenților. În opinia recurenților, aceștia au dreptul de a se plânge direct instanței competente, potrivit art. 6 din Legea nr. 554/2004, neexistând un organ superior Guvernului României căruia să îi fie adresată plângerea prealabilă.

Au mai susținut recurenții că nu există autoritate de lucru judecat în raport cu dispozițiile hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2013 al Curții de Apel București, dată fiind motivarea în drept și în fapt a acțiunii pendinte, cu atât mai mult cu cât, în opinia recurenților, această excepție nici nu a fost invocată.

De asemenea, recurenții au criticat și soluția de respingere, ca lipsită de interes, a cererii formulate în contradictoriu cu Administrația Prezidențială și Avocatul Poporului, câtă vreme atribuțiile unor astfel de instituții constau în apărarea drepturilor prevăzute de Constituție, inclusiv a drepturilor de proprietate ce aparțin familiei Ene, în sensul anulării actelor ilegale ale autorităților administrative, în spiritul principiilor și valorilor democrației și statului de drept.

4.1. Prin întâmpinarea depusă, intimatul - pârât Avocatul Poporului a invocat excepția nulității recursului pentru lipsa semnăturii și lipsa indicării domiciliului recurenților și a reiterat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

De asemenea, din perspectiva fondului cauzei, intimatul a solicitat, urmare unei succinte prezentări a aspectelor dezlegate de prima instanță, respingerea recursului ca nefondat, apreciind că nu poate fi reținută incidența cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât soluția primei instanțe este una temeinică și legală.

4.2. În cauză a formulat întâmpinare și intimata - pârâtă Administrația Prezidențială, prin care, urmare unei prezentări a obiectului cauzei, apărărilor formulate de o astfel de parte în fața primei instanțe și soluției date de instanța de fond, intimata a invocat, în principal, excepția nulității recursului pentru nemotivarea căii de atac, apreciind, în esență, că, prin argumentele evocate, recurenții nu au adus sentinței atacate critici de nelegalitate încadrabile în cazurile de casare limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci doar critici de netemeinicie.

În subsidiar, intimata a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și păstrarea sentinței civile atacate, ca temeinică și legală.

4.3. Împotriva recursului promovat de recurenții - reclamanți a formulat întâmpinare și UAT Ghimpețeni, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru lipsa semnăturii și pentru nemotivare, apreciind, în esență, că recurenții - reclamanți nu și-au îndeplinit obligația de a semna și a motiva calea de atac promovată, câtă vreme, din această din urmă perspectivă, argumentele invocate prin memoriul de recurs nu pot fi încadrate, în opinia intimatei, în cazurile de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, intimata a argumentat în sensul că soluția atacată de recurenți este legală și temeinică, fiind corect și complet motivată, în strictă concordanță cu normele legale incidente și cu probele existente la dosar, neexistând niciun motiv care să atragă nulitatea actului administrativ atacat, sens în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

4.4. La dosarul cauzei a depus întâmpinare și Guvernul României, prin care a solicitat anularea recursului pentru netimbrare și pentru lipsa semnăturii, precum și pentru neîndeplinirea, de către recurenți, a obligațiilor ce le incumbau în virtutea prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., coroborat cu art. 488 din același act normativ, apreciind intimatul că în cererea de recurs nu au fost dezvoltate motivele de nelegalitate pentru care este criticată sentința instanței de fond.

În subsidiar, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea, ca temeinică și legală a soluției instanței de fond, apreciind, în esență, că prima instanță a interpretat corect și a făcut o justă aplicare a prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin răspunsul la întâmpinările depuse de UAT Ghimpețeni, Guvernul României, Administrația Prezidențială și Avocatul Poporului, prin evocarea unor apărări similare celor învederate prin memoriul de recurs, recurenții - reclamanți au solicitat respingerea excepțiilor și apărărilor invocate de intimați, apreciind susținerile acestora ca fiind neîntemeiate.

6.1. În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 23 iunie 2022 s-a fixat termen de judecată la data de 11 ianuarie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

6.2. Prin încheierea de ședință din data de 11 ianuarie 2023, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului pentru lipsa semnăturii, invocată de intimații - pârâți Avocatul Poporului, UAT Ghimpețeni și Guvernul României, excepția nulității recursului pentru neindicarea domiciliului, invocată de intimatul - pârât Avocatul Poporului, excepția nulității recursului pentru netimbrare, invocată de intimatul - pârât Guvernul României și excepția nulității recursului pentru nemotivare, invocată de pârâții Administrația Prezidențială, Guvernul României și Unitatea Administrativ Teritorială a Comunei Ghimpețeni, ca neîntemeiate, fiind, totodată, acordat termen de judecată la data de 22 februarie 2023.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și încheierea și sentința recurate, în raport de motivele de casare invocate, normele legale incidente și aspectele învederate în întâmpinări, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanții A. și B. este nefondat, pentru următoarele considerente:

A. Examinând criticile aduse de recurenți soluției cuprinse în încheierea nr. 103 din data de 20 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte le găsește nefondate, apreciind soluția primei instanțe ca fiind consecința unei corecte interpretări și aplicări a prevederilor art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., ce reglementează faptul că judecătorul este incompatibil a judeca "atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea lor".

Înalta Curte constată că, prin cererea de recuzare, reclamanții au invocat cazul de incompatibilitate prevăzut de antereferitul text normativ, suspectând o lipsă de imparțialitate din partea judecătorului fondului, dedusă din faptul că acesta ar fi promovat la Curtea de Apel Craiva de la Tribunalul Olt, a respins cererea lor de amânare pentru comunicarea întâmpinărilor UAT Ghimpețeni și UAT Nicolae Titulescu și pentru a formula răspuns la întâmpinare, a rămas în pronunțare asupra excepției de inadmisibilitate fără a se discuta probele propuse, a protestat în față Tribunalului Olt (suspendând activitatea unei astfel de instanțe) și s-ar afla în relații de colaborare cu primarii celor două unități administrativ teritoriale pârâte.

Cu titlu de repere teoretice necesare în delimitarea parametrilor analizei ce urmează a fi realizată în recurs, Înalta Curte reține că, din interpretarea prevederilor art. 124 alin. (2) din Constituție și art. 2 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, rezultă că în favoarea judecătorului operează prezumția de imparțialitate, astfel că partea care invocă prevederile legii procesuale sus-menționate trebuie să facă dovada contrară acestei prezumții.

Totodată se reține că în jurisprudența Curții EDO s-a arătat că existenta imparțialității în sensul art. 6 par. 1 din Convenție trebuie determinată conform unui test subiectiv, pe baza convingerilor personale ale judecătorului cauzei, dar și conform unui test obiectiv, menit să stabilească dacă un judecător a oferit suficiente garanții pentru a exclude orice îndoială legitimă în această privință (cauza Hauschildt c. Danemarcei, hotărârea din 24 mai 1989).

În cauza de față, după cum corect a reținut și prima instanță, prezumția ce operează în favoarea judecătorului recuzat nu a fost răsturnată. Faptul că acesta a activat anterior la o altă instanță sau că a protestat în față Tribunalului Olt, nu constituie o dovadă suficientă pentru a se reține lipsa de imparțialitate în litigiul pendinte, câtă vreme practica respectivei instanțe și rațiunile protestului magistraților nu au o legătură concretă cu dosarul de față (nereprezentând elemente obiective care să privească, în mod concret, cauza sau conduita/activitatea desfășurată de judecătorul recuzat în aceasta). De asemenea, astfel de aspecte nu reprezintă nici indicative efective ale convingerilor personale ale judecătorului recuzat cu privire la chestiunile relevante în cauza ce face obiectul prezentului dosar (în sensul testului subiectiv).

Totodată, respingerea unor cereri și solicitări ale recurenților nu este de natură a conduce la existența cazului de incompatibilitate reglementat de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., testul obiectiv privind oferirea suficientelor garanții pentru a exclude orice îndoială legitimă impunând existența unor îndoieli privitoare la imparțialitate care să poată fi justificate în mod rezonabil, iar nu speculativ.

Or, din motivarea soluției de respingere a cererilor formulate de recurenți nu se poate întrevedea vreo urmă de lipsă de imparțialitate din partea judecătorului recuzat, eventualele nemulțumiri ale părților cu privire la modul de soluționare a cererilor neputând fi valorificate prin formularea unei cereri de recuzare. Cererea de recuzare nu constituie o cale de atac împotriva soluțiilor date de prima instanță, cu ocazia soluționării acesteia neputând fi făcute aprecieri cu privire la corectitudinea admiterii sau respingerii unor cereri sau cu privire la modul de dezlegare de către instanța de judecată a unor chestiuni invocate în cadrul litigiului.

Cât privește chestiunea eventualelor relații cu reprezentanții intimatelor unități administrative teritoriale, Înalta Curte reține că afirmațiile recurenților sunt pur speculative, nefiind furnizate informații sau dovezi concrete în sensul celor arătate.

În raport de astfel de repere, Înalta Curte consideră că nu există niciun indiciu pentru care imparțialitatea și obiectivitatea judecătorului fondului să fi fost știrbită, motiv pentru care apreciază nefondate criticile aduse de recurenți încheierii nr. 103 din data de 20 decembrie 2021, subsumate de aceștia cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

B. Nefondate sunt și criticile aduse de recurenți sentinței civile nr. 25 din data de 28 ianuarie 2022 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Printr-un prim set de critici au arătat că prima instanță ar fi aplicat în mod eronat, în demersul de soluționare a capătului de cerere privind constatarea caracterului fals al H.G. nr. 1355/2001 și suprapunerii cu actele de proprietate ale reclamantului, prevederile Legii nr. 554/2004, învederând că cererii lor îi sunt aplicabile prevederile art. 1349 C. civ., raportat la art. 549 C. proc. civ. și art. 44 din Constituția României, coroborat cu art. 6 CEDO.

Analizând astfel de critici, Înalta Curte reține că, deși prin cererea modificatoare, recurenții au formulat un petit distinct prin care au solicitat să se constate aspectele antereferite, prin argumentele aduse au evocat, în realitate, tot nelegalitatea actului administrativ atacat. În acest context, argumentele prin care reclamanții au susținut că emiterea hotărârii de guvern s-ar fi realizat cu încălcarea art. 1349 C. civ., raportat la art. 549 C. proc. civ. și art. 44 din Constituția României, coroborat cu art. 6 CEDO privesc fondul verificării modului de emitere a actului administrativ atacat (H.G. nr. 1355/2001), verificare ce intră în sfera de aplicare a prevederilor Legii nr. 554/2004, câtă vreme prin manifestarea de voință a reclamanților exprimată prin chiar demersul de învestire a unei instanțe de contencios administrativ, aceștia au deferit soluționării o cerere având drept petit principal anularea actului administrativ indicat mai sus.

Pe cale de consecință, în mod corect prima instanță a reținut, inclusiv în privința capătului de cerere privind constatarea caracterului fals al H.G. nr. 1355/2001, drept aplicabile prevederile Legii nr. 554/2004, nerealizarea, de către judecătorul fondului, a unei analize a cauzei din perspectiva art. 1349 C. civ., raportat la art. 549 C. proc. civ. și art. 44 din Constituția României, coroborat cu art. 6 CEDO având drept justificare demersul de soluționare a litigiului pe cale de excepție, iar nu pe fond. Prin admiterea unei astfel de excepții s-a reținut incidența unui fine de neprimire a acțiunii în contencios administrativ, constând în neparcurgerea procedurii prealabile, aspect ce a făcut de prisos analiza pe fond a cererii și administrarea unui probatoriu în acest sens.

Examinând, în continuare, în raport de criticile formulate de recurenți, legalitatea soluției primei instanțe de respingere a cererii privind anularea H.G. nr. 1355/2001 ca inadmisibilă, Înalta Curte reține că hotărârea de guvern în discuție atestă domeniul public al județului Olt și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Olt. Actul administrativ se referă exclusiv la bunurile care fac parte numai din acest domeniu, subiectul căruia i se adresează fiind clar individualizat, astfel încât hotărârea de guvern antereferită reprezintă, cum corect a reținut și prima instanță, un act administrativ individual și nu un act administrativ normativ, deoarece nu conține reguli/norme generale.

După cum reiese din art. 7 din Legea nr. 554/2004, procedura administrativă prealabilă referitoare la un act administrativ de natura celui în discuție este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune, a cărei neîndeplinire este sancționată cu respingerea acțiunii ca inadmisibilă, potrivit art. 193 alin. (1) C. proc. civ.. De asemenea, conform art. 12 din Legea nr. 554/2004, printre documentele pe care reclamantul trebuie să le anexeze acțiunii se număra și orice înscris care face dovada îndeplinirii procedurii prealabile. Or, reclamanții nu s-au conformat dispozițiilor imperative ale art. 7 din Legea nr. 554/2004, fiind, astfel, corectă soluția pronunțată de instanța de fond.

Cât privește aspectul necomunicării H.G. nr. 1355/2001 către recurenți, Înalta Curte reține că în M. Of. nr. 639 și 639 bis din 29 august 2002 au fost publicate sus indicata hotărâre și anexele acesteia, inclusiv cea cuprinzând inventarul bunurilor care aparțineau, în 2001, domeniului public al comunei Nicolae Titulescu, jud. Olt iar din 2004, urmare reorganizării comunei Nicolae Titulescu și a înființării, prin Legea nr. 84/2004, comunei Ghimpețeni, jud. Olt. Or, de la data publicării hotărârii de guvern și a anexelor sale în Monitorul Oficial - 29 august 2002- aceasta a devenit opozabilă recurenților.

În ceea ce privește argumentele prin care recurenții consideră nelegal demersul de invocare, de către instanța de fond, a autorității de lucru judecat atașată hotărârilor pronunțate în dosarul nr. x/2013 al Curții de Apel București, Înalta Curte observă că, în realitate, indicarea unor astfel de hotărâri de către prima instanță s-a realizat cu titlu de argument secundar, nefiind valorificat, în realitate, de către instanță, vreun efect al lucrului judecat al acestora în cauza pendinte.

De asemenea, nu se poate o reține nici o eronată aplicare a art. 6 din Legea nr. 554/2004, câtă vreme, în cauza pendinte, nu suntem în prezența unui act administrativ susceptibil, potrivit legii, a face obiectul unei jurisdicții speciale administrative, în sensul reglementat de antereferitul text normativ.

Pe cale de consecință, în mod legal prima instanță a admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată și a respins, ca atare, acțiunea în contencios administrativ, fiind nefondate criticile aduse unei astfel de soluții din prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de către recurenți.

Cât privește maniera în care judecătorul fondului a soluționat cauza în contradictoriul cu intimații Avocatul Poporului și Administrația Prezidențială, Înalta Curte observă că, prin aspectele învederate în memoriul de recurs, reclamanții nu au formulat critici concrete care să vizeze considerentele expuse de prima instanță, din această perspectivă, prin sentința atacată.

Argumentele prezentate de recurenți vizează aspecte de fond ale cauzei (conduita autorităților locale ce, în opinia reclamanților, trebuia sancționată de cele două instituții), iar nu soluțiile instanței de fond de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a celor doi pârâți în ceea ce privește capătul de cerere privind anularea H.G. nr. 1355/2001 și a excepției lipsei de interes a recurenților în ceea ce privește petitul 4 al cererii de chemare în judecată modificată (prin care reclamanții au solicitat să se constate că Avocatul Poporului și Administrația Prezidențială au obligația de a apăra drepturile și libertățile cetățeanului român). Or, cum instanța a soluționat cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu sus indicații pârâți prin reținerea incidenței unor excepții care au făcut de prisos analiza fondului cauzei, instanța de control judiciar nu poate da eficiență argumentelor aduse în recurs de reclamanți (ce vizează fondul cauzei).

De altfel, și dacă s-ar trece peste astfel de aspecte, Înalta Curte, analizând, în acest sens, și apărările intimatului Avocatul Poporului din întâmpinare (expuse sub titulatura de reiterare a excepției lipsei calității procesuale pasive a instituției), consideră corectă soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Avocatului Poporului și Administrației Prezidențială în ceea ce privește capătul de cerere privind anularea H.G. nr. 1355/2001, câtă vreme acești pârâți nu au calitatea de autorități emitente ale actului administrativ individual atacat și nici nu sunt beneficiarele acestuia.

De asemenea, corectă este și soluția de admitere a excepției lipsei interesului reclamanților în formularea capătului de cerere privind constatarea atribuțiilor ce incumbă celor doi pârâți în virtutea prevederilor constituționale, câtă vreme reclamanții nu au indicat folosul practic urmărit de aceștia prin învestirea instanței cu soluționarea acestui petit, nefiind indicată legătura dintre o eventuală constatare de către instanță a atribuțiilor intimaților - pârâți evocate de recurenții - reclamanți și interesul concret al acestora, privit din perspectiva art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, ce vizează vătămarea unui drept sau interes legitim.

În concluzie, Înalta Curte constată că atât încheierea nr. 103 din data de 20 decembrie 2021, cât și sentința civilă nr. 25 din data de 28 ianuarie 2022, ambele pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, sunt apărate de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanții A. și B., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva încheierii nr. 103 din data de 20 decembrie 2021 și a sentinței civile nr. 25 din data de 28 ianuarie 2022, ambele pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 22 februarie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.