ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 894/2023

Ședința publică din data de 21 februarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 01.10.2020 și precizată ulterior, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B., Instituția Prefectului Județului Mehedinți, Agenția Națională de Integritate și Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru ca, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se constate interdicția prevăzută de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2020, imposibilitatea de a mai ocupa o funcție eligibilă pe o perioadă de trei ani de încetare a mandatului al domnului B. primar la comuna Pătulele, jud. Mehedinți.

Prin sentința nr. 155/2021 din 13 mai 2021 Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a decis următoarele: "Ia act că reclamantul reclamantul A., cu domiciliul în comuna Pătulele, județul Mehedinți, în contradictoriu cu pârâții B., cu domiciliul în comuna Pătulele, județul Mehedinți, Instituția Prefectului Mehedinți, cu sediul în mun. Dr. Tr. Severin, județul Mehedinți, Agenția Națională de Integritate, cu sediul în București, și Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, cu sediul în București, renunță la cererea de chemare în judecată.

Ia act că pârâtul B. nu solicită cheltuieli de judecată.".

Împotriva sentinței nr. 155/2021 din 13 mai 2021 Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a formulat o cerere intitulată "recurs în interesul legii" reclamantul A., solicitând suspendarea din funcție a Primarului Comunei Pătulele, Județul Mehedinți.

Intimata-pârâtă Instituția Prefectului Mehedinți prin întâmpinare a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, pentru ipoteza declarării unui recurs, respingerea recursului în interesul legii, ca inadmisibil, pentru ipoteza declarării unui recurs în interesul legii.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând cu prioritate admisibilitatea recursului în interesul legii, din perspectiva dispozițiilor art. 514-515 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Art. 514 C. proc. civ. statuează că "Pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, colegiile de conducere ale curților de apel, precum și Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra problemelor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești.

Art. 515 C. proc. civ. dispune în sensul că "Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive, care se anexează cererii.".

Din cuprinsul textelor de lege menționate anterior rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

În prezenta cauză, recursul în interesul legii promovat este inadmisibil, deoarece nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 514-515 din C. proc. civ., fiind exercitat de un subiect de drept căruia legea nu îi recunoaște legitimare procesuală.

Mai mult, recursul promovat nu vizează soluționarea unei probleme de drept pentru care să se fi făcut dovada că a fost soluționată în mod diferit, prin hotărâri judecătorești definitive, pronunțate de mai multe instanțe judecătorești de pe teritoriul țării.

Sub aspectul titularului dreptului de a formula recursul în interesul legii, dispozițiile art. 514 din C. proc. civ. indică limitativ cine poate să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra probleme or de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești, respectiv, procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al înaltei Curți de Casație și Justiție, colegiile de conducere ale curților de apel și Avocatul Poporului.

Mai mult, dispozițiile art. 515 din același cod prevăd că "recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive, care se anexează cererii".

Aceste texte de lege stabilesc mecanismul, scopul și condițiile de admisibilitate ale recursului în interesul legii.

Prin urmare, prezenta cerere implică verificarea îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de textele de lege citate, după cum urmează:

- Calitatea procesuală a celui care solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra unor probleme de drept care au fost soluționate diferit de instanțele de judecată.

Cum sesizarea analizată a fost formulată de o simplă persoană fizică care deși este parte în procesul de fond, nu se regăsește printre titularii dreptului de sesizare prevăzuți de norma legală, această primă condiție nu este îndeplinită.

- O altă cerință de admisibilitate neîndeplinită în cauză presupune dovada că problemele de drept care formează obiectul sesizării au fost soluționate în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive, care se anexează cererii de sesizare.

O ultimă cerință ce se impune a fi verificată în privința analizei admisibilității sesizării se referă la obiectul recursului în interesul legii, în sensul că acesta trebuie să se circumscrie dispozițiilor art. 515 dini C. proc. civ., respectiv să privească probleme de drept soluționate diferit de instanțele judecătorești. Niciuna din cerințele de mai sus, nu sunt îndeplinite.

Norma de drept disputată trebuie să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară ori necorelată cu alte dispoziții legale și, din acest motiv, să existe posibilitatea de a fi interpretată diferit, generând astfel o practică judecătorească neunitară. Or, în speța de față, nu poate fi vorba despre așa ceva.

De asemenea, așa cum s-a arătat în precedent nu sunt îndeplinite nici condițiile prevăzute de art. 514 din C. proc. civ. pricind existența legitimității procesuale active.

În condițiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurentul reclamant A. la plata către intimatul pârât B. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.570 RON, reprezentând onorariu avocat achitat conform facturii fiscale aflată la dosar recurs.

In consecință, reținând că prin recursul promovat, nu s-a solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție ca, pe calea recursului în interesul legii, să stabilească o interpretare unitară a dispozițiilor legale relevante, nu s-a făcut dovada soluționării diferite a unor probleme de drept prin hotărâri judecătorești definitive, hotărârile judecătorești nefiind anexate cererii, iar condiția privind calitatea procesuală activă referitoare la promovarea recursului în interesul legii nu a fost îndeplinită, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 155/2021 din 13 mai 2021 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Obligă recurentul reclamant la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.570 RON către intimatul pârât B..

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 21 februarie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.