ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 859/2022

Ședința publică din data de 15 februarie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.02.2019, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF. și GG. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Botoșani:

•reîncadrarea fiecărui judecător solicitant în parte si recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 9.04.2015, respectiv de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 1.12.2015 și

•obligarea pârâților la viața pentru fiecare lună pentru fiecare judecător solicitant în parte. până la recunoașterea efectivă a dreptului. a diferenței dintre venitul la care suntem îndreptățiți și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 521 din data de 01 octombrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IX -a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției cu privire la capătul II de cerere și respinge cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu acesta pe capătul II de cerere ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

A admis excepția prescripției dreptului de a solicita plata diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți reclamanții și venitul efectiv plătit pentru perioada 09.04.2015-11.02.2016 și respinge această cerere ca prescrisă.

A disjuns cererea formulată K. și dispune constituirea unui nou dosar.

A repus cauza pe rol în ceea ce privește cererea formulată K. și a acordat termen în continuarea judecății cauzei la data de 22.10.2019 pentru când se vor cita părțile, iar reclamanta cu mențiunea de a depune întreaga cerere de chemare în judecată prin care a învestit Tribunalul Mureș cu cauza civilă nr. 149/102/2019.

A admis în parte acțiunea, a anulat în parte Ordinul Ministrului Justiției nr. 91/C/04.01.2019 în ceea ce privește valoarea de referință sectorială și obligă pârâtul Ministerul Justiției la emiterea unei noi decizii în care drepturile salariale și celelalte drepturi aferente să fie stabilite prin raportare la o valoare de referință sectorială de 440,15 RON în perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,16 RON în perioada 01.12.2015-31.12.2017.

A obligat pârâtul Tribunalul Botoșani la plata pentru fiecare lună începând cu 12.02.2016 până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți reclamanții și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Împotriva sentinței civile nr. 521 din data de 01 octombria 2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâții Tribunalul Botoșani și Ministerul Justiției, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, pârâtul Tribunalul Botoașani a arătat că prima instanță s-a limitat la enumerarea modificărilor legislative intervenite (Legea nr. 284/2010, O.U.G. nr. 83/2014, Legea nr. 71/2015. O.U.G. nr. 57/2015, O.U.G. nr. 20/2016. O.U.G. nr. 43/2006), cu referire la salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, precum și Decizia Curții Constituționale nr. 23/26.09.2016, publicată în M.O. 899/9.112016 și Dccizia nr. 794/15.12.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțate pentru dezlegare unor chestiuni de drept, reținând în esență că:

"în mod nelegat s-a refuzat luarea în considerare a majorării în rapott de valoarea de referință sectorială recunoscută prin hotărâri judecătorești".

Totodată, arată că, "scopul legiuitorului, prin actele norrnative emise ulterior anului 2015, este tocmai acela dc înlăturare a inechităților salariale existente categorii profesionale care desfășoară aceeași activitate". enumerând în continuare dispozițiile legislative care au dus la înlăturarea inechităților salariale.

Cu toate acestea, cenzurează soluția aleasă de legiuitor și stabilește pe cale judiciară alte drepturi salariale, susținând că "reclamanții au făcut dovada că personalul auxiliar din cadrul instanțelorjudecătorești beneficiază deja de o hotărâre definitivă prin care sunt salarizați prin raportare Ia o valoare de referință sectorială (". ...)că asfel de valori de referință sectorială au fost recunoscute și judecătorilor prin hotărâri executorii ".

Într-adevăr, influența jurisprudenței este considerabilă, dar în cauza supusă judecății, nu poate fi recunoscută ca un izvor de drept, deoarece hotărârile judecătorești nu au efect " erga omnes", iar așa cum s-a reținut și prin hotărârea primei instanțe, scopul actelor emise după anul 2015, a fost tocmai de a înlătura inechităților salariale existente între categorii profesionale care desfășoară aceeași activitatc. Mai mult, hotărârile judecătorești invocate de reclamanți în sprijinul cererii și reținute de prima instanță în motivarea hotărârii, fac referire la personalul auxiliar din cadrul instantelor judecătorești.

Referitor la Decizia nr. 794/15 decembrie 2016 a Curții Constituționale și Decizia nr. 23 pronunțată de ICCJ, de carc se prevalează, reclamanții, arată că acestea nu au efect retroactiv. Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituția României, "Deciziile Culții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României de la data publicării, deciziile sunt gcncral obligatorii și au putere numai pentru viitor." Neretroactivitatea aplicării deciziilor Curții Constituționale a fost subliniată chiar de către aceasta, în Decizia nr. 838/2009, undc se precizeză expres " Efectul ex nunc al actelor Curții constituie o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept".

Aceste dispoziții sunt aplicabile și Deciziei 23 din 26 septembrie 2016 a Înaltei Curte de Casație pronunțată în dosarul nr. x/2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 899 din 9 noicrnbric 2016, obligatorie de la această dată pentru instanțe, decizie la care au făcut referire reclamanții.

În motivarea căii de atac exercitate, recurentul Ministerul Justiției, contrar celor reținute de către prima instanță prin sentința civilă recurată, a arătat că, Ordinul ministrului justiției nr. 91/C/04.01.2019 a fost emis ținând seama de Ordinul ministrului justiției nr. 2066/C/24.05.2018 prin care s-au pus în aplicare dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, respectiv au fost stabilite în beneficiul intimaților-reclamanți drepturile salariale cuvenite pentru perioada 09.04.2015 - 30.06.2018, în aplicarea Legii-cadru nr. 153/2017, calculate având în vedere valoarea de referință sectorială de 421,36 RON, pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv de 463,5 RON pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017.

Pe fondul cauzei, a arătat că, potrivit art. 3

1

din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, astfel cum a fost modificat și completat prin O.U.G nr. 43/2016 "prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

Alin. (1)

2

al aceluiași articol stabilea "În aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești."

Prin Decizia nr. 794/2016, Curtea Constituțională a decis că dispozițiile art. 3

1

alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituționale, reținând în motivarea deciziei că "în vederea egalizării prevăzute de art. 3

1

alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare", care trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile/definitive, urmează să se stabilească prin raportare la aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă și în specialitate, aceleași condiții de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică."

Așa fiind, a susținut că la data de 15.03.2018 președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a emis Ordinul nr. 75 prin care s-a stabilit că judecătorii, magistrații-asistenți, personalul auxiliar de specialitate și personalul conex din cadrul instanței supreme sunt salarizați pentru perioada 9.04.2015-30.11.2015 prin acordarea valorii de referință 421,36 RON (VRS 405 la care se adaugă procentul de 4% prevăzut de O.G. nr. 13/2008), iar pentru perioada 1.12.2015-31.12.2017 se acordă valoarea de referință 463,5 RON (VRS 405 la care se adaugă 4% prevăzut de O.G. nr. 13/2008 și 10% conform Legii nr. 293/2015).

Ca atare, ținând cont de faptul că la data de 24.05.2018 ministrul justiției a emis ordine prin care s-a dispus recalcularea drepturilor salariale pentru judecători, asistenți judiciari, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurilor din Ministerul Justiției, potrivit celor statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Ordinul nr. 75/15.03.2018, iar nu sentinței civile nr. 1961/2017 a Tribunalului Dâmbovița, după cum susține în mod eronat prima instanță.

Totodată, a fost comunicată curților de apel recomandarea nr. 8/28038/2018, în vederea calculării salariilor de bază în funcție de valorile de referință sectoriale avute în vedere de cele două acte administrative.

Ordinul nr. 75/15.03.2018 al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost emis având în vedere sentința civilă nr. 1961/1010.2017 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. x/2017, privind acordarea valorii de referință sectorială în sumă de 405 RON + 4% procent prevăzut de O.G. nr. 13/2008 + 10% procent prevăzut de Legea nr. 293/2015.

După cum se poate observa, intimaților-reclamanți le-a fost acordat procentul de 4% prevăzut de O.G. nr. 13/2008, iar adăugarea unui procent de 8,5 % depășește chiar cadrul legal aplicabil la nivelul anului 2008, anul apariției O.G. nr. 13/2008, motiv pentru care apreciem că, în mod greșit, prima instanță a admis acțiunea ca fiind întemeiată.

Arată că niciun ordonator de credite în cadrul familiei ocupaționale "Justiție" nu a emis acte administrative, pentru magistrați, prin care să se procedeze la recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi salariale, prin raportare la valoarea de referință sectorială de 484,18 RON.

Pe de altă parte, prin sentința civilă nr. 829/2018 pronunțată de către Tribunalul Dâmbovița, definitivă, au fost acordate diferențe de drepturi salariale, exclusiv, pentru categoria profesională a personalului auxiliar, iar nu s-a dispus obligarea unei instituții sau autorități publice din cadrul familiei ocupaționale "Justiție" la recunoașterea unei alte valori de referință sectorială în favoarea magistraților.

La data de 20 ianuarie 2020, recurentul - pârât Ministerul Justiției a depus la dosar note scrise prin care a invocat excepția rămânerii fără obiect a acțiunii, motivat de faptul că a fost emis Ordinul nr. 4988/C/2019.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile formulate sunt nefondate.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere, când, "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material". Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat în mod greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, după cum se va arăta în continuare.

Intimații-reclamanți, judecători în cadrul Judecătoriei Botoșani, au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect, în esență, obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unor noi ordine de încadrare salarială, pentru fiecare în parte, prin care să se dispună reîncadrarea și recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 09.04.2015, respectiv de 484,18 RON începând cu 01.12.2015, obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți intimații-reclamanți și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Soluționând cauza, prima instanță a admis în parte acțiunea reclamanților, a dispus anularea în parte a Ordinului nr. 91 din 04.01.2019 în ceea ce privește valoarea de referință sectorială și a obligat pârâtul Ministerul Justiției la emiterea unei noi decizii în care drepturile salariale și celelalte drepturi aferente să fie stabilite prin raportare la o valoarea de referință sectorială de 440,15 RON în perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,16 RON în perioada 01.12.2015-31.12.2017.

Totodată, a obligat pârâtul Tribunalul Botoșani la plata pentru fiecare lună începând cu data de 12.02.2016 și până la recunoașterea efectivă a dreptului a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți reclamanții și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

În esență, criticile recurenților-pârâți vizează interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor legale incidente în materia stabilirii drepturilor salariale, astfel încât instanța de control judiciar urmează să le analizeze în mod unitar și să răspundă acestora prin argumente comune, în raport de finalitatea lor concretă.

Sub un prim aspect, recurentul Ministerul Justiției a susținut că acțiunea a rămas fără obiect înturcât pretențiile intimaților - reclamanți au fost satisfăcute în urma emiterii Ordinului nr. 4988/C/2019 prin care s-a dispus acordarea drepturilor salariale prin raportare la valoarea de referință sectorială de 484,16 RON.

Referitor la lipsa de obiect a acțiunii în raport cu emiterea Ordinului nr. 4988/C/29.11.2019, instanța de control judiciar reține că acest ordin a fost emis în cursul judecății, astfel că obiectul acțiunii exista, atât la data introducerii cererii, cât și la data pronunțării hotărârii de fond.

De, asemenea, la art. 3 lit. b) din Ordinul nr. 4988/C/29.11.2019 se menționează, în ceea ce privește plata drepturilor, că aceasta se va realiza pentru intervalul 01.12.2016-30.11.2019 după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției.

Prin urmare, Înalta Curte constată că emiterea ordinului colectiv, după soluționarea cauzei în primă instanță, cu consecința recalculării cuantumului indemnizației de încadrare brute cuvenite reclamanților, nu reprezintă o împrejurare de natură a lipsi de obiect acțiunea ci o punere în executare parțială a sentinței recurate, în contextul în care, până la momentul pronunțării prezentei hotărâri, nu s-a făcut dovada emiterii noilor ordinele individuale de salarizare.

În continuare, Înalta Curte apreciază că este important a se aminti că legislația în privința salarizării personalului din sistemul justiției a parcurs mai multe etape, iar salarizarea a fost realizată inițial prin Legea nr. 284/2010 (în prezent abrogată prin Legea nr. 153/2017) și prin Legea nr. 71/2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 233 din 06.04.2015, care a intrat în vigoare la data de 09.04.2015 și prin care a fost aprobată O.U.G. nr. 83/2014.

Prin acest din urmă act normativ s-a stabilit obligația egalizării indemnizațiilor pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice la nivelul maxim aflat în plată în cadrul aceleiași autorități sau instituții. Ulterior, prin Legea nr. 293/2015 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 83/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 884 din 25 noiembrie 2015, a fost stabilită o majorare cu 10% a indemnizațiilor, inclusiv pentru Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție".

Prin O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016 s-a prevăzut că în anul 2016 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

La data de 01.07.2016 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prin care a fost introdus art. 31, în temeiul căruia, avându-se în vedere diferențele nejustificate ale veniturilor din sistemul bugetar pentru persoanele care își desfășurau activitatea în aceleași condiții, a fost stabilită obligația egalizării nivelului veniturilor în raport de nivelul maxim aflat în plată.

În fine, prin O.U.G. nr. 43/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 673 din 31 august 2016, a fost modificată O.U.G. nr. 57/2015, în sensul înlocuirii principiului egalizării indemnizațiilor în raport de nivelul maxim existent, cu regula conform căreia acest nivel se va stabili fără a se ține seama de drepturile salariale stabilite prin hotărâri judecătorești.

Textele legale care prevăd regula amintită au făcut obiectul controlului de constituționalitate, prin Decizia nr. 794/2016 din data de 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale statuându-se în sensul constatării neconstituționalității dispozițiilor art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare.

Instanța de contencios constituțional a reținut, în esență, că dispozițiile legale în discuție contravin principiului egalității în fața legii, consacrat prin art. 16 din Constituție, astfel că pentru respectarea acestuia nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, prevăzut de O.U.G. nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcții, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie aceleași pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

În acest context normativ și ținând cont de faptul că printr-o hotărâre pronunțată de Tribunalul Mureș, rămasă definitivă prin neapelare, personalul auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești beneficiau deja de salarizarea solicitată de reclamanții din cauza pendinte, în mod just a apreciat instanța de fond că se impune recalcularea indemnizației de încadrare a acestora pe baza valorii de referință sectorială de 440,15 RON începând cu data de 09.04.2015 și prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,16 RON începând cu data de 01.12.2015.

Critica Tribunalului Botoșani referitoare la faptul că hotărârile judecătorești nu au efect "erga omnes" iar hotărârile judecătorești invocate de reclamanți și reținute de prima instanță, fac referire la personalul auxiliar, nu poate fi primită în raport de Decizia nr. 36/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În acest sens a fost avută în vedere Decizia nr. 36/04.06.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare".

Totodată, concluzia instanței de fond nu contrazice nici aplicarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, care evidențiază principiul egalității în fața legii a tuturor categoriilor de salariați, inclusiv a magistraților, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătorești obținute anterior și incluse în baza de salarizare.

Așa cum s-a arătat în precedent, decizia Curții Constituționale consacră soluția adoptată prin Legea nr. 71/2015, clarificările aduse fiind de natură să susțină aplicarea legii menționate în forma intrată în vigoare la data de 09 aprilie 2015. De altfel, instanța de contencios constituțional nu a făcut decât să elimine disparitățile de interpretare, fără să introducă un nou criteriu de calcul al indemnizațiilor.

În concret, Curtea Constituțională a statuat în cuprinsul paragrafului 21 că soluția legislativă a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim s-a adoptat începând cu Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la 9 aprilie 2015.

Totodată, instanța de contencios constituțional a statuat că efectul neconstituționalității art. 31 alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015 constă în faptul că nivelul maxim al salariului de bază/indemnizația de încadrare la care se face egalizarea trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. În consecință, personalul care lucrează în aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației aflate în plată, indiferent de instituție sau autoritate publică.

Așadar, reglementările O.U.G. nr. 83/2004 cu modificările și completările aduse de Legea nr. 71/2015 sau O.U.G. nr. 57/2015 cu modificările și completările aduse de O.U.G. nr. 20/2016 și O.U.G. nr. 43/2016 au ca scop ca personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, să fie salarizat la nivelul maxim, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții, premisa de aplicare a textului legal fiind stabilirea la autoritatea/instituția publică a unui nivel maxim de salarizare, în raport de care să fie uniformizate și celelalte drepturi salariale, având un cuantum inferior, plătite pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, atunci când titularii își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Totodată, este de observat faptul că, raportat la familia ocupațională "Justiție" stabilită de actele normative menționate și de instanța de contencios constituțional prin Decizia nr. 794/15.12.2016, Curtea de apel a avut în vedere, în mod corect, situația de fapt existentă la data pronunțării hotărârii recurate.

Se observă așadar, că la emiterea actelor administrative de salarizare, era necesar să se aibă în vedere valoarea concretă a valorii de referință sectorială, care trebuia să fie de 440,15 și de 484,16 RON, în acord cu dispozițiile O.G nr. 13/2008 care stabileau:

"ART. 1 (1) Valoarea de referință sectorială prevăzută în anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările ulterioare, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 2% față de nivelul din luna decembrie 2007.

(2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, creșterea valorii de referință sectoriale este de 2% față de valoarea din luna septembrie 2008.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică și pentru personalul din serviciile de probațiune salarizat potrivit Legii nr. 327/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din serviciile de probațiune".

"ART. 2 (1) Valoarea de referință sectorială prevăzută în anexele nr. 1c, 2c și 3c la Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 4% față de nivelul din luna decembrie 2007.

(2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, creșterea valorii de referință sectoriale este de 4,5% față de valoarea din luna septembrie 2008".

Reiese așadar că acest act normativ a stabilit majorarea VRS pentru personalul din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererile de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile formulate ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâții Tribunalul Botoșani și Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 521 din 1 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 februarie 2022.