ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5804/2022

Ședința publică din data de 6 decembrie 2022

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 09.09.2020, sub nr. x/2020, astfel cum a fost completată și precizată, reclamantul A. a chemat în judecată Tribunalul București, secția a VIII-a și pârâții persoane fizice B., C., D. și E. din cadrul secției a VIII-a litigii de muncă și asigurări sociale, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună anularea în totalitate a sentinței civile nr. 5862/11.09.2017, act administrativ unilateral individual emis de Tribunalul București ca autoritate publică, în urma constatării faptului că este nulă de drept, prin care a fost vătămat grav în dreptul său la o judecată dreaptă, obiectivă, nepărtinitoare. De asemenea, a solicitat obligarea pârâților la plata de daune materiale și morale în cuantum de 500.000 de euro, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1, art. 2 alin. (2) și art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 55/2004, C. civ., C. proc. civ.

Tribunalul București a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, raportat la pretențiile reclamantului,

La termenul din 26 martie 2021 instanța de fond a pus în discuție excepția necompetenței materiale.

Prin sentința civilă nr. 463 din 26 martie 2021 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei promovate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Tribunalul București, secția a VIII-a, B., C., D. și E., în favoarea Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că raportul juridic de conflict dedus judecății privește un act emis de o autoritate publică locală, nu centrală, iar norma de competență citată este una de ordine publică, imperativă.

Potrivit art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, completată și modificată prin Legea nr. 212/2018:

"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său".

Deși reclamantul are domiciliul în București, în cazul în care cererea este introdusă împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea (respectiv a unui asistent judiciar ori în ipoteza în care chiar instanța de judecată are calitatea de pârât), remediul este prevăzut de art. 127 alin. (2) și 21 C. proc. civ. și nu constă în stabilirea competenței în favoarea instanței ierarhic superioare, ci a uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Hotărârea ce face obiectul prezentei contestații în anulare

Prin Decizia nr. 5465 pronunțată la data de 10 noiembrie 2021 în dosarul nr. x/2021 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 463 din 26 martie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Contestația în anulare exercitată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 5465 pronunțată la data de 10.11.2021 în dosarul nr. x/2021 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a formulat contestație în anulare contestatorul A., întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) punctele 1 și 3 din C. proc. civ.

În susținerea contestației în anulare a arătat contestatorul că decizia atacată cu prezenta contestație în anulare este nulă de drept, motiv pentru care solicită anularea acesteia, fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1din C. proc. civ., ce reglementează situația când " instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale" și pct. 2, ce reglementează situația când " hotărârea fost pronunțată de un alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii", pct. 5 " instanța a încălcat regulile de procedură" și punctul 8 " hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", motive de nelegalitate evidente.

Susține că, în opinia sa, completul nr. 10, care are, evident, o altă alcătuire, componență, nici nu a respectat obligațiile ce îi incumbau, potrivit art. 425 pct. b) și c) din C. proc. civ., privind conținutul hotărârii judecătorești,

Solicită astfel a se admite excepția de nelegalitate a motivării deciziei care nu respectă cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) C. proc. civ., motivarea hotărârii fiind inexactă și insuficientă.

Apărările formulate de intimați

Deși contestația în anulare le-a fost comunicată în termenul legal tuturor intimaților, niciunul dintre aceștia nu a combătut susținerile contestatorului în cadrul unei întâmpinări, astfel cum impun dispozițiile art. 508 alin. (2) C. proc. civ., nedepunerea întâmpinării atrăgând sancțiunea prevăzută de art. 208 alin. (2) din C. proc. civ., aplicabilă doar în ipoteza în care intimații înțelegeau să propună probe sau să invoce excepții de ordine privată, drepturi de care nu s-au prevalat în acestă etapă procesuală.

Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Analizând mai întâi cererea de suspendare a judecății și cererea de sesizare a organelor de cercetare penală, formulate de contestatorul A., Înalta Curte urmează a le respinge, ca inadmisibile, raportat la dispozițiile art. 307 C. proc. civ. ce sunt aplicabile doar în situația denunțării ca fals a unui înscris în înțelesul de mijloc de probă, astfel cum acesta este definit de art. 265 C. proc. civ. ("orice scriere sau altă consemnare care cuprinde date despre un act sau fapt juridic, indiferent de suportul ei material ori de modalitatea de conservare și stocare").

Cererea contestatorului de sesizare a organelor de cercetare penală pentru săvârșirea unor infracțiuni neidentificate, nu impun prezentei instanțe o conduită în sensul solicitat de către acesta, deoarece nu întrunește cerințele art. 304 C. proc. civ., contestatorul având posibilitatea să adreseze cererea pentru săvârșirea de infracțiuni direct instituțiilor competente, din considerentele părții nereieșind aspecte relevante, de natură să influențeze judecarea acestei căi de atac.

Nici suspendarea pe art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. nu poate fi reținută, raportat la plângerea ce a fost adresată de contestator secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție și înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sub nr. x/2019, în considerarea faptului că, din înscrisurile depuse la dosar de către contestator și atașate la dosar, nu rezultă că "s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea", astfel cum impun normele de procedură ce reglementează suspendarea facultativă.

Cum legiuitorul a statuat în sensul că pe calea contestației în anulare pot fi valorificate doar anumite nereguli procedurale prevăzute în sens strict și limitativ de dispozițiile art. 503 din C. proc. civ., iar nu cele referitoare la fondul raportului juridic dedus judecății, Înalta Curte va respinge atât cererea de suspendare a judecății, cât și cererea de sesizare a organelor de cercetare penală, formulate de contestatorul A., ca inadmisibile.

Trecând la analizarea contestației în anulare, respectiv la temeiurile de fapt și de drept invocate de contestator, Înalta Curte reține că această cale de atac de retractare, nedevolutivă, poate fi exercitată în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 503 din C. proc. civ., republicat.

Contestația în anulare poate fi exercitată numai pentru motivele anume prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (1) C. proc. civ., contestația în anulare de drept comun poate fi exercitată numai în situația în care partea nu a fost legal citată și nici nu a fost prezentă la termenul când a avut loc judecata.

Contestația în anulare specială, reglementată de dispozițiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ., poate fi introdusă în patru cazuri distincte, respectiv atunci când hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; când instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent în termen; când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

A doua ipoteză a acestui motiv de contestație în anulare vizează, în primul rând, încălcări ale normelor referitoare la alcătuirea instanței, produse în fața instanței de recurs, iar în al doilea rând, pentru ca acest motiv să fie invocat, este necesar ca în fața instanței de recurs excepția referitoare la alcătuirea greșită a instanței să fi fost invocată, iar instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra excepției respective.

Prin urmare, neinvocarea excepției sau respingerea ei de către instanța de recurs reprezintă situații care conduc la depășirea limitelor acestui motiv de contestație în anulare.

În speța de față, contestatorul și-a întemeiat contestația în anulare pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1 și 3 din C. proc. civ., ce prevăd următoarele" (2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

În susținerea motivului contestației în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., contestatorul a arătat faptul că instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, hotărârea fiind pronunțată de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei și a cărui compunere a fost schimbată cu încălcarea legii, sens în care invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1,2,5,6 și 8 din C. proc. civ. incidente în cazul unei alte căi extraordinare de atac, respectiv în cazul căii de atac a recursului.

Înalta Curte reține că, față de dispozițiile art. 44 raportate la art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., pretinsul motiv de incompatibilitate trebuia invocat până la închiderea dezbaterilor în fața instanței de recurs, iar nu ulterior pronunțării deciziei atacate, cum este cazul în speță.

Verificând dosarul de recurs se constată că acesta a avut un singur termen de termen de judecată, iar din practicaua deciziei rezultă că în fața instanței de recurs nu s-a invocat de către contestator nici excepția de necompetență a instanței și nici încălcarea vreunei norme referitoare la alcătuirea greșită a instanței, condiție sine qua non pentru admisibilitatea contestației în anulare, părțile lipsind la apelul nominal făcut în ședința publică.

Reține Înalta Curte că la momentul soluționării recursului, contestatorul, fiind legal citat, avea posibilitatea să se prezinte personal, să ia cunoștință de compunerea completului de judecată și să invoce direct în ședința publică excepția referitoare la nelegala alcătuire a instanței de recurs, ori la necompetența instanței de a judeca recursul.

Totodată, se reține și faptul că nu a fost invocată de către contestator nici starea de incompatibilitate a vreunuia dintre judecătorii investiți cu soluționarea dosarului nr. x/2021 al ÎCCJ și nici nu s-a formulat cerere de recuzare în temeiul art. 44 C. proc. civ.

În atare situație constată Înalta Curte că, în prezenta cauză, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ.,

În ceea ce privește motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.,Înalta Curte reține că, în raport de formularea clară a acestui text, această cale extraordinară de atac nu este admisibilă decât în cazul în care instanța de recurs, respingând în totalitate sau admițând în parte recursul, a omis analizarea unui motiv de recurs ce ar fi putut conduce la admiterea în tot a acestuia, iar nu și atunci când instanța a respins recursul în temeiul unei excepții procesuale, cum este în cauza dedusă judecății, deoarece numai în cazul analizei pe fond a recursului este posibil să se omită analizarea unui motiv de recurs.

Or, având în vedere că, la momentul judecării recursului, instanța de recurs, astfel cum s-a menționat chiar în cuprinsul considerentelor deciziei " înainte de a examina motivele de recurs invocate în cauză", a analizat cu prioritate excepția inadmisibilității, invocată din oficiu și, constatând întemeiată excepția, a respins recursul, ca inadmisibil, nici motivul de contestatie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. nu este incident în speță, recursul nefiind respins pe fondul său, prin raportare la criticile formulate de recurent, ci, pe cale de excepție, în considerarea faptului că împotriva hotărârii de declinare a competenței nu se poate exercita nici o cale de atac.

Prin urmare, Înalta Curte, constatând că niciunul dintre argumentele aduse de către contestatorul A. nu poate fi încadrat în cazurile de contestație în anulare specială, reglementate de art. 503 alin. (2) pct. 1 și 3 din C. proc. civ., va respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă.

Temeiul procesual al soluției date contestației în anulare

Având în vedere considerentele expuse și ținând seama de prevederile 307, art. 304, art. 413 alin. (1) pct. 2 și art. 508 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1 și 3 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge atât cererea de suspendare a judecății și cererea de sesizare a organelor de cercetare penală, formulate de contestatorul A., cât și contestația în anulare, astfel cum au fost formulate de contestatorul A., ca inadmisibile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecății și cererea de sesizare a organelor de cercetare penală, formulate de contestatorul A., ca inadmisibile.

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 5465 din 10 noiembrie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 6 decembrie 2022.