ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5585/2022

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată, inițial, pe rolul Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 28.09.2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, obligarea pârâtului la emiterea ordinului pentru acordarea diplomei/distincției "Gheorghe Lazăr clasa I" pentru anul 2009, la plata premiului aferente de 20% din suma salariilor de bază primite în ultimele 12 luni anterioare semnării ordinului de acordare a distincției, actualizat cu rata inflației, precum și la plata dobânzii asupra sumei aferente, și stabilirea unui termen limită pentru acordarea diplomei și a premiului. Prin sentința civilă nr. 2 din 7 ianuarie 2019, Tribunalul Sibiu a admis excepția necompetenței materiale, ridicată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 58 din 19 martie 2019, Curtea a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtul Ministerul Educației Naționale prin întâmpinare și, în consecință, a respins, ca prescrisă, acțiunea formulată de reclamanta A..

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 si 8 din C. proc. civ. A arătat recurenta - reclamantă că prima instanță nu a soluționat cererea privind obligarea pârâtului la elaborarea ordinului conform Regulamentului de acordare a distincțiilor, premiilor în învățământ, iar fără aceasta nu există nici distincție, nici premiu și nici prescripție. Prin diferite acte normative, premiile și distincția "Gheorghe Lazăr" nu s-au acordat, însă, acest drept, fiind unul nepatrimonial, nu s-a prescris. S-a susținut că data scadenței obligației de plată a premiului aferent distincției este imediat concomitentă îndeplinirii obligației efective de emitere a ordinului de acordare a acesteia. Constrângerile bugetare care au impus adoptarea acestor reglementări restrictive nu pot justifica inacțiunea pârâtului și nu pot condiționa acordarea distincției, fiind astfel încălcate prevederile art. 20 alin. (1) din Constituția României și ale art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O. Instanța a stabilit ca termen de început al prescripției data de 30.09.2009 când a fost emis "ordinul de plată", care însă reprezintă doar ordinul de acordare a distincției, în condițiile în care ministerul nu are astfel de atribuții de plată ci instituția școlară. Referitor la adresa pârâtului din data de 13.04.2011, dată considerată de prima instanță ca dată de la care trebuia formulată acțiunea, în termen de 6 luni, s-a arătat că aceasta nu reprezintă un refuz nejustificat, conținând generalități legate de modalitatea de acordare a distincției. Rezultă că nu poate fi vorba despre un termen de 6 luni care să curgă de la acea dată. Consideră recurenta că prin refuzul emiterii ordinului privind acordarea distincțiilor de către M.E.N. s-au încălcat o serie de principii fundamentale de drept, respectiv principiul egalității de tratament, precum și principiul interzicerii discriminării. În jurisprudența recenta CEDO (Cauza Thlimmenos c. Greciei) s-a dezvoltat conceptul care reprezintă situația în care o lege, o politica sau o practica aparent neutra are un impact negativ disproporționat asupra unei persoane sau a unui grup de persoane, fără ca diferența de tratament aplicata sa poată fi justificata în mod obiectiv și rezonabil. S-a solicitat, în temeiul art. 20 al (3) din Legea 554/2004 si art. 312 al (2) si (3) din vechiul C. proc. civ., admiterea recursului, respingerea excepției prescripției dreptului susținută de pârât și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii și obligării autorității pârâte să emită în 30 de zile Ordinul de acordare a Distincției "Gheorghe Lazar" pentru personalul din învățământul preuniversitar de stat, prevăzută la art. 13 pct. 8 din Regulamentul aprobat prin Ordinul M.E.N. nr. 5435/2006 pentru anul 2008-2009, precum si anexa aferenta si Diploma completată, premiul aferent urmând a fi atribuit, conform Regulamentului, de către scoală în care a desfășurat activitatea didactică-

Apărările formulate în cauză Intimatul - pârât Ministerul Educației a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că in mod corect instanța fondului a constatat prescris dreptul la acțiune al reclamantei.

Procedura de soluționare a recursului Prin decizia nr. 1496 din 11 martie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, s-a respins recursul formulat de A. împotriva sentinței nr. 58 din 19 martie 2019 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat. Împotriva acestei decizii recurenta - reclamantă a formulat contestație în anulare. Prin decizia nr. 3464 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021 s-a admis contestația în anulare formulată de contestatoarea A.. S-a anulat decizia nr. 1496 din 11 martie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018.

Soluția instanței de recurs în rejudecare după admiterea contestației Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este nefondat, pentru următoarele considerente: Argumente de fapt și de drept relevante Reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere privind obligarea pârâtului, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului la acordarea diplomei/distincției "Gheorghe Lazăr clasa I", pentru anul 2009, la plata premiului aferent în valoarea de 20% din suma salariilor de bază primite în ultimele 12 luni anterioare semnării ordinului de acordare a distincției, actualizat cu rata inflației, precum și la plata dobânzii asupra sumei aferente. S-a solicitat stabilirea unui termen limită de acordare a diplomei și a premiului. Curtea de apel, prin sentința recurată, a reținut incidența prescripției dreptului de a obține premiul aferent diplomei, fiind aplicabile dispozițiile Decretului nr. 167/1958, care prevede un termen general de 3 ani, iar reclamanta s-a adresat instanței după împlinirea acestui termen, care a început să curgă de la data de 30.09.2009, data emiterii Ordinului de plată nr. x/2009. Totodată, s-a reținut că reclamanta s-a adresat pârâtului MEN pentru acordarea diplomei și a premiului aferent încă din anul 2011, iar în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii, în speță 13.04.2011. Raportat la considerentele și soluția primei instanțe, Înalta Curte constată neîntemeiate motivele de recurs circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. (nerespectarea cerinței de motivare a hotărârii), întrucât dispozițiile art. 248 din C. proc. civ. prevăd că: (1) Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. În raport de aceste considerente, soluționarea cauzei pe calea excepției prescripției dreptului la acțiune, face inutilă pronunțarea instanței asupra cererii privind obligarea pârâtului la elaborarea ordinului conform Regulamentului de acordare a distincțiilor, premiilor în învățământ, astfel că este neîntemeiată critica recurentei. În ceea ce privește motivele de recurs vizând încălcarea de către prima instanță a dispozițiilor legale privind prescripția, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., privind greșita aplicare a normelor de drept material, Înalta Curte le apreciază, de asemenea, neîntemeiate, cu următoarele precizări: Obiectul acțiunii în contencios administrativ este configurat de prevederile exprese ale art. 52 din Constituția României și ale art. 1 alin. (1) și (8) din Legea nr. 554/2004, în sensul că persoana care se consideră vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ sau prin refuzul rezolvării unei cereri adresate unei autorități publice poate sesiza instanța de contencios administrativ pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei cauzate. Cu alte cuvinte, în contenciosul administrativ, cererea privind recunoașterea unui drept sau a unui interes legitim și repararea pagubei cauzate este subsecventă cererii îndreptate împotriva unui act administrativ tipic sau asimilat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în caz contrar, competența revenind instanțelor civile, determinate potrivit criteriilor prevăzute de art. 1 pct. 1 și art. 2 pct. 1 lit. b) din C. proc. civ. Condițiile de exercitare a acțiunii în contencios administrativ sunt expres reglementate, astfel că dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: "Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii; Raportat la definiția noțiunii de "refuz nejustificat de a soluționa o cerere", dată de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, în mod corect prima instanță a reținut că reclamanta s-a adresat pârâtului Ministerul Educației pentru acordarea diplomei și a premiului aferent încă din anul 2011, conform adreselor depuse la filele x (dosarul Tribunalului Sibiu), astfel că Adresa nr. x/13.04.2011 constituie manifestarea explicită, din partea pârâtului, a refuzului soluționării cererii, reprezentând actul administrativ care poate face obiectul unei acțiuni in contencios administrativ. În aceste condiții se constată că prin cererea adresată Tribunalului Sibiu la data de 29.09.2018, termenul de 6 luni prevăzut de dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 a fost cu mult depășit, astfel că soluția primei instanțe prin care s-a constatat incidența prescripției este întemeiată. Constatând prescrierea dreptului reclamantei de a formula acțiunea în contencios administrativ, motivele de recurs ce vizează prescriția dreptului material, fondul pretențiilor referitoare la emiterea ordinului de acordare a distincției și stabilirea unui termen de plată a sumelor aferente premiului, nu mai pot fi analizate de instanța de recurs, potrivit dispozițiilor art. 248 din C. proc. civ., mai sus redate. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.