ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5581/2022

Ședința publică din data de 22 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 14.01.2021 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub dosar nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară anularea rezoluției de clasare nr. 2965/A/28.09.2020 emisă în dosarul nr. x și a rezoluției de respingere a plângerii nr. C20-1495/19.11.2020.

Prin sentința civilă nr. 1263 din 23 septembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul pentru următoarele motive:

- sentința pronunțată este una formală, nemotivată și care nu răspunde sesizărilor și plângerilor formulate, respectiv, asupra refuzului comunicării unui răspuns scris de către magistrații S.I.I.J., lipsei verificărilor și sancționării infracțiunilor sesizate, lipsei materialului probator obținut în dosarul nr. x/2007;

- se refuză verificarea, anchetarea și sancționarea faptelor raportate prin sesizările adresate D.N.A. și Înaltei Curți de Casație și Justiție, deși toate aspectele sesizate întrunesc condițiile prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004;

- totodată, se refuză verificarea acestor aspecte și de către Consiliul Superior al Magistraturii și de către Inspecția Judiciară;

- Inspecția Judiciară, prin rezoluțiile atacate, nu a analizat probele de la dosar, limitându-se la conținutul sesizărilor, constatând în mod nelegal că lipsesc indiciile care să susținută săvârșirea abaterii disciplinare;

- s-a solicitat să se constate că aspectele sesizate au fost calificate ca posibile infracțiuni de către C.S.M. fiind declinate către D.N.A.;

- Curtea de Apel București a motivat în fals că au fost analizate toate aspectele prin rezoluțiile Inspecției Judiciare;

- totodată s-a arătat că despăgubirile solicitate sunt pe deplin dovedite, în raport de refuzul de a se verifica în concret cele reclamate.

- inspectorii judiciari nu au făcut nicio verificare concretă, nu au dispus atașarea dosarelor nr. x/2018, y/2020, nu au efectuat nicio adresă către D.N.A. pentru a se stabili starea de fapt.

Intimata - pârâtă Inspecția Judiciară a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt și de drept relevante

Prin rezoluția nr. 2965/A emisă la 28.09.2020 în lucrarea nr. x, de către pârâta Inspecția Judiciară - Direcția de inspecție judiciară pentru procurori, s-a dispus clasarea sesizării formulate de petentul A., prin care acesta a reclamat faptul că «magistrați procurori (nenominalizați) din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție refuză să îi comunice un răspuns în scris cu privire la sesizarea unor infracțiuni săvârșite de magistrați din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și de magistrații care au judecat dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Suceava/Curții de Apel Suceava, sesizare adresată inițial Direcției Naționale Anticorupție și trimisă spre competentă soluționare la secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție cu adresa nr. x/2019. Petentul a susținut că aceleași infracțiuni au fost sesizate atât în cadrul dosarului nr. x/2018 înregistrat la secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție, dosar având ca obiect și alte infracțiuni săvârșite de magistrații care au efectuat urmărirea penală/cercetarea judecătorească în dosarul în care petentul a fost condamnat pe probe obținute nelegal/ilegal de procurorii D.N.A., cât și "în plângerea împotriva rezoluției de clasare nr. C20-254/29.06.2020, nr. 14/II-2/26.06.2020 la rezoluția de clasare din 25.11.2019 dispusă în acest dosar", însă nu au fost luate în considerare la soluționarea cu celeritate a cauzei, încercând mușamalizarea/acoperirea acestor infracțiuni și împiedicarea aflării adevărului.

Rezoluția menționată a fost comunicată petentului, plângerea prealabilă formulată de acesta fiind respinsă de către inspectorul - șef al Inspecției Judiciare prin rezoluția din 19.11.2020 emisă în lucrarea nr. C20-1495.

Prin rezoluția nr. 3017/A emisă la 02.10.2020 în lucrarea nr. 20-3109, de către pârâta Inspecția Judiciară - Direcția de inspecție judiciară pentru judecători, s-a dispus clasarea sesizării formulate de petentul A. sub aspectul abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. m) teza a doua din Legea nr. 303/2004, prin care acesta și-a exprimat nemulțumirea cu privire la lipsa dosarelor nr. x/2007 și nr. y/2007 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție care reprezintă, în opinia sa, mijloacele de probă (interceptări, autorizări, aprobarea tuturor cererilor solicitate de DNA cu privire la ascultarea telefoanelor) pe care s-au format dosarele penale nr. x/2007 și nr. y/2007

Rezoluția menționată a fost comunicată petentului, plângerea prealabilă formulată de acesta fiind respinsă de către inspectorul - șef al Inspecției Judiciare prin rezoluția din 19.01.2021 emisă în lucrarea nr. C21/38.

Amintește Înalta Curte că, potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel că pe această cale se pot verifica exclusiv aspecte de nelegalitate a hotărârii atacate, iar nu de netemeinicie.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente, respectiv cele ale dispozițiilor art. 99 din Legea nr. 303/2004, raportat la procedura prevăzută de art. 47 din Legea nr. 317/2004.

Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a apreciat că actele administrative litigioase sunt motivate, fiind examinate argumentele relevante ale petentului, incluzând expunerea raționamentului logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Cu privire la aspectele invocate, s-a subliniat că, atât controlul exercitat de Inspecția Judiciară în materia răspunderii disciplinare a magistraților, cât și cel al instanței de contencios administrativ asupra actului autorității administrative menționate nu pot pune în discuție soluția dispusă într-o cauză penală, aceasta putând face doar obiectul căilor de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale.

Contrar celor susținute de recurent prin motivele de recurs, procedura demarată în fața Inspecției judiciare vizează, potrivit dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, verificarea sesizărilor privind activitatea sau conduita necorespunzătoare a magistraților ori în legătură cu încălcarea obligațiilor profesionale. Acest demers procesual este menit să sancționeze o conduită necorespunzătoare a procurorilor și judecătorilor iar nu să îndrepte erori de judecată, să stabilească o altă siuație de fapt decât cea reținută printr-o reapreciere a materialului probator.

În ceea ce privește reaua - credință invocată, aceasta nu se prezumă și nu există niciun fel de indiciu în acest sens care să rezulte din probatoriul administrat. Astfel, sub aspectul laturii subiective, se reține că magistratul care acționează cu rea-credință sau gravă neglijență realizează o distorsionare conștientă a dreptului, prin aplicarea greșită a legii, în mod voit, în scopul producerii unei vătămări sau acceptării producerii acesteia. Spre deosebire de buna-credință, care presupune că magistratul acționează cu grijă față de interesul public de înfăptuire a justiției, apără interesele legitime ale părților, își subordonează comportarea sa exigențelor ce decurg din îndatoririle profesionale și normele deontologice, reaua-credință presupune atât intenția de a manipula legea în mod conștient, cât și voința de a cauza o vătămare a intereselor uneia din părți, elemente care însă nu au fost probate în cauză prin trimiterea la un articol de presă, acestea reprezentând simple prezumții ale recurentului - reclamant.

De altfel nici autoritatea - pârâtă și nici instanța de fond, în cadrul verificărilor efectuate, cu precădere asupra dosarelor reclamante de recurentul - reclamant nu a identificat niciun fel de element care să contureze săvârșirea vreunei abateri prevăzute la art. 99 din Legea nr. 303/2004.

Înalta Curte reține că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul - reclamant nu a invocat critici concrete de nelegalitate, nici raportat la modalitatea de administrare a probatoriului în condițiile art. 73 alin. (3) și (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, nici raporatat la condițiile atragerii răspunderii disciplinare prin prisma prevederilor art. 99 lit. m) sau t) din Legea nr. 303/2004, limitându-se la a invoca nemulțumiri cu caracter general asupra magistraților implicați în instrumentarea dosarelor penale în cadrul cărora dl. A. a fost condamnat definitiv, procurorilor din cadrul DNA și DIICOT, respectiv judecătorilor din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curții de Apel Suceava și Tribunalului Suceava, aspecte care au făcut obiectul dosarului nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție.

De altfel, recurentul - reclamant nu argumentează existența unor atare indicii de nelegalitate în cauză, ci urmărește ca, pe calea unei sesizări disciplinare, să obțină reformarea unor soluții pronunțate în dosarul penal și revizuirea respectivelor cauze. Or, un asemenea demers este inadmisibil, căci reglementarea abaterilor disciplinare și posibilitatea recunoscută oricărei persoane de a le sesiza nu instituie o nouă cale de atac împotriva hotărârilor judecătorești, Inspecția Judiciară fiind abilitată să verifice exclusiv conduita judecătorilor prin prisma incidenței vreuneia dintre abaterile disciplinare reglementate de art. 99 din Legea nr. 303/2004, iar nu să acționeze ca o instanță extraordinară care să repună în discuție justețea unei decizii judiciare raportat la probele administrate într-o cauză și pe care aceasta se întemeiază.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1263 din 23 septembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 22 noiembrie 2022.