ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5575/2022

Ședința publică din data de 22 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București, secția a IV a civilă, și, prin declinare, la Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, sub numărul x/2020, reclamantul Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea al județului Constanța a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea deciziei nr. 22713/17.02.2020.

Prin Decizia nr. 22713/13.02.2020, Fondul de Garantare a Asiguraților a respins cererea de plată formulată de reclamantul ISU Dobrogea, reținând, prin raportare la prevederile art. 14 alin 1 din legea nr. 213/2015, că reclamantul a înțeles să formuleze și să depună cererea de plată după expirarea termenului legal de 90 de zile de depunere a cererilor de plată la FGA pentru asigurătorul S.C. A. S.A., în faliment.

Prin sentința civilă nr. 182 din 15 februarie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea formulată de reclamantul Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea al Judetului Constanța, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În esență, s-a arătat că cererea a fost depusă în termen, întrucât la data producerii accidentului asigurătorul nu era în procedura de faliment, iar luarea măsurilor pentru repararea autospecialei pentru stins incendii, au fost permise de către Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București ulterior.

Astfel, asiguratul a efectuat în luna septembrie 2019 solicitarea de plată, in termenul de 90 de zile de la primirea, la data de 10.07.2019, a acceptului cu privire la introducerea în reparații a autospecialei de către Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și anularea deciziei privind respingerea cererii de plată a sumei reprezentând contravaloarea reparației.

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, respinsă în ședința publică, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Invocându-se dispozițiile art. 14 alin. (1) teza I din Legea nr. 213/2015, s-a arătat că cererea de plată a fost depusă cu depășirea termenului de 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt și de drept relevante

Reclamantul Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea al Județului Constanța a formulat la data de 26.09.2019 cererea de plată înregistrată la FGA sub nr. x, prin care a solicitat plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea reparațiilor autovehiculului avariat marca x, cu număr de înmatriculare x, aparținând ISU "Dobrogea".

Reclamantul a formulat cererea de plată în baza poliței de asigurare RCA seria x emisă de S.C. A. S.A., la data de 26.09.2019, fiind înregistrată la F.G.A. sub numărul x.

Prin Decizia nr. 22713/13.02.2020, Fondul de Garantare a Asiguraților a respins cererea de plată formulată de reclamantul I.S.U. Dobrogea, reținând, în esență, că prin raportare la prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, reclamantul a înțeles să formuleze și să depună cererea de plată după expirarea termenului legal de 90 de zile de depunere a cererilor de plată la FGA pentru asigurătorul S.C. A. S.A. în faliment.

În drept, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015:

"În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. (…)."

Potrivit art. 20 alin. (1) din Norma A.S.F. nr. 16/2015 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară:

"Pentru încasarea de la Fond a indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva societății de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condițiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, și în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări. Cererea de plată se adresează Fondului și se depune la sediul acestuia, direct sau prin poștă, cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, prin poșta electronică ori prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia. Cererea de plată se poate depune și la mandatarii desemnați de către Fond în acest scop. (…)."

În ceea ce privește motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate de recurent circumscrise dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. privind modul în care instanța de fond a interpretat/aplicat greșit dispozițiile legale privind data nașterii dreptului de creanță și greșita reținere a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 215/2015 și art. 20 alin. (1) din Norma A.S.F. nr. 16/2015.

Văzând textele legale mai sus redate, rezultă că, pentru a se putea naște pentru pârâtul F.G.A. obligația de plată a unei creanțe de asigurări, în primul rând, persoana care pretinde că este titulara unei astfel de creanțe de asigurare are obligația formulării unei cereri de plată adresate Fondului într-un termen de decădere de 90 de zile, care începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior.

Așadar, legiuitorul a fixat expres două momente obiective ca dată de început pentru curgerea acestui termen de decădere: fie data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment (în acest caz dreptul de creanță fiind născut anterior), fie data nașterii dreptului de creanță, când acesta s-a născut ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.

Instanța de control judiciar reține, în acord cu opinia judecătorului fondului, că în speță este vorba despre o creanță născută anterior rămânerii definitive a hotărârii de faliment astfel că termenul de formulare a cererii privind despăgubirea era de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Așa cum s-a arătat, în raport de dispozițiile legale mai sus expuse, împrejurarea că reclamanta nu a avut acordul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul București de a formula reclamanții, nu se încadrează în vreo cauză de întrerupere sau de suspendare a termenului de decădere.

A reținut judecătorul fondului că deschiderea procedurii de faliment împotriva S.C. A. S.A. s-a realizat prin încheierea din data de 16.02.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2016 de către Tribunalul Sibiu, devenind definitivă la data de 17.03.2017, iar evenimentul rutier din care a rezultat prejudiciul a cărei reparare o solicită reclamantul a avut loc la 04.11.2015. Prin urmare, în cauză termenul de 90 de zile a început să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment, astfel că cererea din data de 26.09.2019 este depusă cu mult după expirarea acestuia.

Cererea de deschidere a dosarului de daună sau cererea de reparații nu are valoarea unei cereri de plată adresată Fondului de Garantare a Asiguraților, în cauză fiind incidentă procedura de despăgubire prevăzută de Legea nr. 213/2015.

Legea nr. 213/2015 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 550 din 24 iulie 2015, iar Norma ASF nr. 16/2015 a fost publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 667 din 2 septembrie 2015, ambele acte normative fiind accesibile oricărei persoane interesate și previzibile prin prisma clarității textelor menționate anterior.

Totodată, având în vedere art. 13 alin. (2) din Legea 213/2015 coroborat cu art. 17 alin. (2) și (3) din Norma ASF nr. 16/2015, este necontestat că Fondul a publicat pe site-ul său informații referitoare la demersurile necesare pentru obținerea de la Fond, de către creditorii de asigurări, a despăgubirilor/indemnizațiilor, informații ce cuprind date referitoare la Fond, cadrul legal aplicabil, condițiile și modalitățile de efectuare a plăților, date referitoare la documentele, condițiile și formalitățile ce trebuie îndeplinite pentru încasarea despăgubirii/indemnizației.

Prin urmare, reținând că Decizia nr. 22713/13.02.2020 a fost emisă de pârât cu respectarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 213/2015 și ale art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților, Înalta Curte constată că sentința recurată, prin care s-a respins contestația formulată împotriva acesteia, ca neîntemeiată, este legală, fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea al Județului Constanța împotriva sentinței civile nr. 182 din 15 februarie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 22 noiembrie 2022.