ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4772/2022

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat anularea deciziei FGA nr. 23624/27.05.2020 prin care i s-a respins cererea de plată nr. x/24.03.2020 pentru suma de 5530 RON.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința nr. 490 din data de 6 aprilie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței nr. 490 din data de 6 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A.. În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se arată că, în mod greșit a reținut prima instanță faptul că cererea de plată ar fi fost depusă tardiv, întrucât acesta a luat act de hotărârea de deschidere a procedurii falimentului la data de 17.03.2017, atunci i-a fost comunicată, și fără a se afla în culpă, în mod evident la data formulării era în termen. Celelalte susțineri ale instanței sunt pe lângă obiectul judecății. Dispozițiile Legii nr. 503/2004 se completează cu cele ale Legii nr. 85/2014, care arată că termenul curge de la publicare cu anumite excepții, respectiv față de părțile din procedură nu și față de terți, precum și în situația unei noi proceduri, prima citație/comunicare se realizează tot potrivit dreptului comun, respectiv în condițiile C. proc. civ. Pentru aceste motive solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare urmând ca în fond să se dispună obligarea intimatei-pârâte la achitarea diferenței de 1908,94 RON.

Apărările formulate în cauză. Intimatul-pârât a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului. În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 25 august 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 16 martie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția instanței de recurs. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente: Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea deciziei FGA nr. 23624/27.05.2020 prin care i s-a respins cererea de plată nr. x/24.03.2020 pentru suma de 5530 RON. Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând, în esență că, termenul de 90 de zile până la care reclamantul trebuia să depună cererea de plată a fost depășit având în vedere că, dreptul de creanță al părții reclamante s-a născut cel mai târziu data rămânerii definitive a sentinței nr. 13630/16.11.2016 a Judecătoriei Sectorului 2 adică 12.07.2017, iar cererea nr. x a fost depusă la FGA la data de 24.03.2020. Învestită cu soluționarea cererii de recurs de față, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate. Astfel, prin cererea de recurs se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. Sub acest aspect, recurentul-reclamant susține că dispozițiile Legii nr. 503/2004 se completează cu cele ale Legii nr. 85/2014, care arată că termenul curge de la publicare cu anumite excepții, respectiv față de părțile din procedură nu și față de terți, precum și în situația unei noi proceduri, prima citație/comunicare se realizează tot potrivit dreptului comun, respectiv în condițiile C. proc. civ. În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă. Astfel, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, "în vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi" iar la alin. (2) "Cererea-tip de plată prevăzută la alin. (1) se formulează în scris de către potențialul creditor și se depune direct la sediul Fondului sau prin poștă, cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, prin poșta electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia. Odată cu cererea-tip de plată, persoana respectivă anexează înscrisurile justificative, în copie legalizată, din care să rezulte cu exactitate cuantumul sumelor solicitate." Dispozițiile art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților menționează: "Pentru încasarea de la Fond a indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva societății de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condițiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, și în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii Judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări". Prin urmare, conduita oricărui creditor de asigurare era precis determinată prin actele normative invocate, fiind inserate condițiile și termenele în care își pot exercita drepturile de a obține despăgubirile la care sunt îndreptățiți. Pentru realizarea acestor drepturi, persoanele interesate se pot raporta doar la dispozițiile legii și a actelor normative emise pentru organizarea și executarea legii cu relevanță pentru situația lor juridică. Termenul de 90 de zile prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015 și art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 este un termen de decădere, fiind reglementat de legiuitor pentru exercitarea unui drept subiectiv, nesusceptibil de suspendare sau de întrerupere, asemenea termenului de prescripție. Acest termen începe să curgă de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări, în cazul reclamantei de la data cunoașterii concrete a numărului de zile de îngrijiri medicale în funcție de care ar fi putut determina prejudiciul suferit. Or, stabilirea dreptului de creanță certă al recurentului-reclamant și a consecințelor evenimentului rutier ce a avut loc la data de 02.01.2013 din culpa conducătorului auto x, asigurat la S.C. B. S.A., rezultă din cuprinsul sentinței civile nr. 13630/16.11.2016, rămasă definitivă la data de 12.07.2017. Așa fiind, în cauză, acest din urmă moment poate fi considerat data nașterii creanței de asigurare de la care trebuie calculate cele 90 de zile prevăzute de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, în care persoana îndreptățită trebuie să formuleze cererea de plată. Înalta Curte constată că față de asigurătorul B. s-a deschis procedura de faliment prin hotărârea pronunțată de Tribunalul Sibiu la data de 16.02.2017, în Dosarul nr. x/2016, definitivă la data de 17.03.2017, creanțele ce fac obiectul prezentei cauze fiind creanțe născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, termenul de 90 de zile a început să curgă de la data de nașterii dreptului, respectiv de la data de 12.07.2017. Având în vedere cererea de despăgubire a fost depusă de reclamant la data de 20.03.2020, rezultă că aceasta a fost formulată cu nerespectarea termenului legal de 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță. Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt întemeiate, iar hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru toate considerentele expuse, soluția pronunțată de prima instanță fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.