ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 553/2023

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Agenției Naționale pentru Integritate, solicitând anularea ca Raportului de evaluare nr. x/13.10.2020 întocmit la data de 13.10,2020 de către inspectorul de integritate B., raport comunicat reclamantei la data de 16.10.2020, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1254 din 23 septembrie 2021, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Integritate.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta A. au declarat recurs. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. În opinia recurentei, în motivarea sentinței recurate sunt reluate susținerile ANI, fără ca instanța fondului să motiveze de ce o parte dintre criticile formulate în acțiunea introductivă sunt înlăturate. De asemenea, instanța fondului nu oferă nici un fel de motivare privind înlăturarea probei cu martorul C. și nici a înscrisurilor depuse (adeverința emisă de IAR în care se precizează că a primit indemnizație de membru CA și nu de președinte) O primă critică din acțiunea introductivă viza faptul că activitatea de evaluare pentru o perioadă de cca 14 ani încalcă termenul general de prescripție de 3 ani. Motivarea instanței, care preia susținerile pârâtei, nu se referă la termenul de prescripție, ci la dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010. O altă critică viza faptul că nota de sesizare din oficiu nu este motivată și că a fost aprobată de către un funcționar care semnează pentru directorul general, fără să-și decline identitatea și să precizeze funcția deținută. Deși a încuviințat proba cu martorul C. și a procedat la audierea acestuia, instanța fondului nu menționează în sentință motivele pentru care a înlăturat complet susținerile martorului, care conduceau la o soluție diametral opusă celei date prin hotărâre. Recurenta mai arată că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. art. 79 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 161/2003. Instanța fondului, la fel ca și pârâta ANI, în mod greșit a considerat că avizarea proiectelor de ordin al ministrului în discuție reprezintă participare la luarea deciziilor. Prin avizul de legalitate, Direcția Juridică, atestă că ordinul de ministru a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale la emiterea unui act administrativ, nicidecum dacă e necesară numirea cuiva în CA sau cine este persoana nominalizată Referitor la fondul cauzei, recurenta solicită a se avea în vedere argumentele prezentate pe larg în acțiunea introductivă, răspunsul la întâmpinare și concluziile scrise, în sensul că: - nota de sesizare din oficiu nu este motivată și a fost aprobată de către un funcționar care a semnat pentru directorul general D., fără să-și decline identitatea și să precizeze funcția deținută; potrivit prevederilor art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. b) din Legea 176/2010, invocate de ANI ca temei în drept al sesizării, în notă trebuiau menționate motivele care au condus la propunerea de a se dispune începerea verificărilor, care să permită conducerii inspectorilor de integritate să aprobe verificarea sau, în cazul în care o respinge, să motiveze refuzul pe care trebuie să îl transmită președintelui Agenția Națională de Integritate; - nu a existat pretinsul conflict de interese, nu a rezolvat nici o cerere, nu a luat nici o decizie și nu a participat la luarea vreunei decizii cu privire la persoane fizice și juridice cu care să aibă relații cu caracter patrimonial, deci în cazul său nu sunt incidente dispozițiile art. 79 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003; - deoarece nu a luat nici o decizie și nu a participat la luarea vreunei decizii, nu sunt incidente nici dispozițiile art. 79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003; - întrucât Decizia nr. 1136/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal privește o situație de fapt diferită de situația de fapt din cauza de față, astfel cum a reținut și instanța fondului, dezlegările Înaltei Curți de Casație și Justiție nu pot fi aplicate în această cauză. În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară

Apărările formulate în cauză Intimata Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei") Înalta Curte reține că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților." Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune. Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat. Prin urmare, verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar reține că aceasta îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de fond înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii de chemare în judecată. Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinței recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanța de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raționamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinței, astfel că nu se poate susține, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului. Doctrina și jurisprudența au afirmat constant că o motivare clară și cuprinzătoare a unei hotărâri judecătorești nu presupune analizarea tuturor afirmațiilor părților, ci doar a acelora cu caracter esențial, chiar și acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real și păstrându-și echilibrul dar și obiectivitatea, susținerile ambelor părți cu interese contrare în proces, dar doar acele susțineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretențiilor deduse judecății și cu soluția ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluții, urmând a fi filtrate și cenzurate respectivele susțineri, fie în sensul reținerii, fie în cel al înlăturării lor. Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material") Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin Raportul de evaluare nr. x/13.10.2020 s-a reținut că recurenta-reclamantă, director al Direcției Juridice și Relații Internaționale din cadrul Ministerului Economiei a încălcat prevederile privind conflictul de interese, instituit de dispozițiile art. 79 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 161/2003 cu modificările și completările ulterioare. Astfel, s-a reținut că recurenta-reclamantă, în calitate de director al Direcției Juridice și Relații Internaționale din cadrul Ministerului Economiei, a avizat trei ordine, respectiv Ordinul nr. 916/23.07.2018 emis de ministrului economiei, prin care este nominalizată, în vederea alegerii de către Adunarea Generală a Acționarilor, în calitate de administrator provizoriu al E. S.A., Ordinul ministrului economiei nr. 1133/03.09.2018 prin care este nominalizată (împreună cu alte persoane), în vederea prelungirii, de către Adunarea Generală a Acționarilor, a duratei mandatului de administrator provizoriu al E. S.A. și Ordinul nr. 1489/15.11.2018 emis de ministrul economiei, prin care este nominalizată, în vederea alegerii de către Adunarea Generală a Acționarilor în calitate de administrator provizoriu al E. S.A. și în funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Societății. Înalta Curte constată că raportul de evaluare are în vedere starea de conflict de interese în care s-a aflat funcționarul public, respectiv Directorul Direcției Juridice și Relații Internaționale, care, potrivit atribuțiilor corespunzătoare postului pe care îl ocupa, a avizat, din punct de vedere al legalității, un act administrativ prin care se consfiintea propria numire în anumite consilii de administrație,. Prin urmare, în mod corect, instanța de fond a reținut că, în cauză, sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 79 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 161/2003, respectiv recurenta a fost chemată să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor și deciziile respective privesc persoane fizice și juridice cu care are relații cu caracter patrimonial. Avizarea pentru legalitate constituie o etapă operațională anterioară, dar obligatorie pentru emiterea unui ordin de ministru și nu se poate susține, așa cum susține recurenta, că avizarea pentru legalitate este o operațiune care nu este nici măcar necesară și care nu produce efecte juridice. De altfel, în cadrul operațiunii de avizare pentru legalitate, recurenta, director al Direcției Juridice si Relații Internaționale, avea obligația de a analiza inclusiv în ce măsură este legal să-și avizeze propria numire în cadrul CA al IAR Ghimbav din punct de vedere al respectării regimului juridic al conflictului de interese, deci inclusive în ceea ce privește art. 79 alin. (1) lit. a) si c) din Legea nr. 161/2003. Operațiunea de avizare nu exclude luarea unei decizii, deoarece funcționarul public parcurge un proces decizional anterior acordării vizei de legalitate a respectivului înscris. Prevederile legale nu condiționează existența conflictului de interese de caracterul determinant sau nu al participării funcționarului interesat, sancționarea conflictului de interese urmărește să asigure obiectivitatea funcționarului cu prilejul luării deciziilor sale. În ceea ce privește Decizia nr. 1136/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, instanța de control judiciar reține că în acea cauză Înalta Curte a statuat că acea clasificare a avizelor (facultative, consultative, etc) poate fi utilă doar într-o speță care are ca obiect analiza legalității actului, iar nu sub aspectul conflictelor de interese. Faptul că, în calitate de director general al Direcției Juridice și Relații Internaționale din cadrul Ministerului Economiei, a avizat trei ordine de ministru, prin care ea însăși era nominalizată din partea acționarului majoritar, ca membru al Consiliului de Administrație al IAR Ghimbav este suficientă pentru a se putea reține că nu a respectat principiile legal instituite pentru prevenirea conflictului de interese în exercitarea funcțiilor publice. Potrivit art. 79 alin. (2) prevede că funcționarul public trebuie să se abțină de la rezolvarea cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii si să-l informeze de îndată pe șeful ierarhic căruia îi este subordonat direct. Înalta Curte apreciază că recurenta avea obligația legală de a evita situația în care deciziile luate în exercitarea funcției publice să poată fi influențate de interesele sale și, în consecință, să se abțină de la avizarea Ordinului nr. 916/23.07.2018, Ordinului ministrului economiei nr. 1133/03.09.2018 și a Ordinului nr. 1489/15.11.2018. Astfel fiind, se reține că prin participarea recurentei în procesul decizional și avizarea pentru legalitate a ordinelor de ministru, în calitate de director al Direcției Juridice și Relații Internaționale din cadrul Ministerului Economiei, funcție publică de conducere, și-a manifestat direct interesul personal și patrimonial, încălcând dispozițiile legale referitoare la conflictul de interese. În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.