Decizia nr. 549/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generala Regională a Finanțelor Publice Timișoara -Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea Deciziei nr. 503/18.12.2015 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală- Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor în soluționarea contestației formulate împotriva Deciziei de Impunere nr. x/02.02.2015 privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, și, pe cale de consecința, obligarea intimatei la soluționarea pe fond a contestației formulate împotriva Deciziei de Impunere nr. x/02.02.2015 privind obligațiile suplimentare de plată stabilite.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 200 din 4 iunie 2021, judecând cauza, în fond, după casare, a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Agenția Județeană a Finanțelor Publice Arad, a anulat Decizia nr. 503/18.12.2015 de soluționare a contestației și a obligat pârâta ANAF la soluționarea contestației.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Agenția Județeană a Finanțelor Publice Arad au declarat recurs. 3.1. Pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, în motivarea recursului, arată că instanța în mod eronat își însușește argumentele societății, reținând că organele fiscale nu au respectat ordinea și modalitățile de comunicare a actelor administrativ-fiscale către intimată. Critică hotărârea întrucât instanța nu a dezvoltat un raționament logico-juridic propriu bazat pe prevederile legale aplicabile și probele administrate, și-a argumentat hotărârea pronunțată prin însușirea în întregime a susținerilor intimatei, fără a ține cont de apărările formulate în acest sens și fără a arăta motivele pentru care acestea au fost înlăturate. Astfel, instanța de fond a pronunțat hotărârea atacată cu încălcarea dispozițiilor art. 44 alin. (4) și alin (5), art. 207 și art. 217 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Contestația societății cu nr. 41/10.11.2015 a fost înregistrată la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad cu nr. 43730 în data de 13.11.2015, conform ștampilei acestei instituții aplicată pe contestație. Învederează că actele administrative contestate au fost comunicate societății la data de 11.02.2015 la sediul social al acesteia, însă plicul a fost returnat de C.N.Poșta Română la data de 25.02.2015 cu mențiunea "lipsă domiciliu". Față de această situație, în cauză au devenit incidente prevederile art. 44 alin. (4) și alin. (5) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală care instituie ordinea modalităților de comunicare a actelor administrativ fiscale. În aplicarea acestor prevederi legale, Decizia de impunere nr. x/02.02.2015, emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x/02.02.2015, a fost comunicată prin afișarea concomitentă atât la sediul organului fiscal emitent - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad cât și pe pagina de internet a A.N.A.F. În acest sens pe pagina de internet a ANAF a fost publicat "Anunțul" individual nr. 2214 din data de 02.03.2015, sens în care a fost încheiat și Procesul-verbal privind îndeplinirea procedurii de comunicare prin publicitate nr. x/02.03.2015. Potrivit art. 44 alin. (5) din O.G. nr. 92/2003, actul administrativ fiscal contestat se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afișării Anunțului individual nr. 2214/02.03.2015, respectiv în data de 17.03.2015, care reprezintă data de la care începe să curgă termenul de 30 de zile - termen care se încheie în data de 17.04.2015. Așadar, întrucât comunicarea prin poștă cu scrisoare recomandată nu a fost posibilă, actele administrativ-fiscale au fost comunicate societății prin afișarea atât la sediul Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad cât și pe pagina de internet a ANAF a Anunțului nr. x/02.03.2015 de emitere a actelor administrativ fiscale pe numele acestuia. În opinia recurentei, organele fiscale au respectat întocmai procedura și ordinea de comunicare a actelor administrativ-fiscale prevăzută de legea specială -respectiv mai întâi prin poștă cu confirmare de primire și ulterior prin publicitate - astfel încât instanța de fond reține în mod nefondat că au fost încălcate prevederile legale în materie. Având în vedere situația de fapt prezentată, față de data publicării anunțului - 02.03.2015 - și de prevederile art. 44 alin. (5) din O.G. nr. 92/2003, termenul de depunere a contestație începe să curgă de la data de 17.03.2015 și se încheie la data de 17.04.2015, iar societatea a depus contestația la data de 13.11.2015 depășind termenul prevăzut de lege cu aproape 7 luni de zile. În acest sens sunt și prevederile art. 207 din O.G. nr. 92/2003, potrivit cărora: "Contestația se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii." Din formularea textului de lege invocat reiese fără dubiu că termenul de contestare este un termen imperativ, de decădere. În același timp, din raportul de inspecție fiscală reiese că și Avizul de inspecție fiscală nr. x/27.08.2014 a fost comunicat societății tot la adresa domiciliului fiscal, fiind confirmat de primire în data de 10.09.2014. Totodată, s-a mai consemnat și faptul că în urma verificărilor efectuate de organele de inspecție fiscală, societatea nu funcționa la sediul social declarat la ONRC. Mai mult, la art. 44 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, referitor la comunicarea actului administrativ fiscal, se face referire la domiciliu fiscal al contribuabilului și nu la sediul social. 3.2. Pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Agenția Județeană a Finanțelor Publice Arad, în motivarea recursului, arată că prima instanță în mod greșit nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad invocată de pârâtă, față de solicitarea reclamantei de anulare a Deciziei nr. 503/18.12.2015 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și de obligare a autorității emitente la soluționarea pe fond a contestației formulate împotriva Deciziei de impunere nr. x/02.02.2015 privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, Decizia nr. 503/18.12.2015 privind soluționarea contestației administrative formulată de către petentă împotriva Deciziei de impunere nr. x/02.02.2015 privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de Inspecția Fiscală din cadrul A.J.F.P. Arad a fost emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, astfel că acțiunea a fost formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă, întrucât în cauză aceasta nu este emitenta vreunui act administrativ a cărui nelegalitate reclamanta o invocă. Pe fondul cauzei, recurenta susține că prima instanță greșit reține că, actul administrativ nu a fost comunicat contribuabilului la adresa din București, str. x OB 408, locație în care societatea are sediul social și astfel nu a fost primit de către aceasta. Recurenta precizează faptul că, Decizia de impunere nr. x/02.02.2015, Raportul de inspecție fiscală nr. x/02.02.2015 și Procesul-verbal nr. x/02.02.2015 au fost comunicate societății cu adresa nr. x/02.02.2015, prin poștă cu confirmare de primire la domiciliul fiscal declarat al societății reclamante, însă plicul a fost returnat de C.N. Poșta Română la data de 11.02.2015. Având în vedere această situație. întrucât comunicarea prin postă nu a fost posibilă, organele de inspecție fiscală au procedat la comunicarea actelor prin publicitate în conformitate cu prevederile art. 44. alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, în vigoare la acea dată, prin afișarea, concomitentă atât la sediul organului fiscal emitent Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, cât si pe pagina de Internet a A.N.A.F. "Anunțul" individual nr. 2214 din data de 02.03.2015 încheindu-se în acest sens, Procesul-verbal privind îndeplinirea procedurii de comunicare prin publicitate nr. x/02.03.2015. Anunțul Individual a fost retras în data de 18.03.2015, actul administrativ considerându-se comunicat reclamantei - intimate la data de 17.03.2015. Astfel, termenul de depunere a contestației prevăzut de Codul de procedură fiscală are caracter imperativ și începe să curgă de la data comunicării actelor administrative fiscale, respectiv de la data de 17.03.2015. Actul administrativ fiscal contestat se consideră comunicat în 15 zile de la data afișării Anunțului individual nr. 2214/02.03.2015, respectiv data de 17.03.2015, care reprezintă data de la care începe să curgă termenul de 30 de zile și se sfârșește în data de 17.04.2015 inclusiv, contrar celor reținute de prima instanță. Din documentele existente la dosarul acuzei, reiese că S.C. A. S.R.L. a înregistrat, la registratura A.J.F.P. Arad, sub nr. x, la data de 13.11.2015, peste termenul de 30 de zile prevăzut de art. 207. alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, încălcându-se astfel dispozițiile imperative referitoare la termenul de depunere. În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurente, a dispozițiilor legale incidente pricinii, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate. Cu toate că au fost formulate motive de recurs distincte, Înalta Curte le va analiza și răspunde prin considerente comune. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara, Înalta Curte constată că prin sentința recurată instanța de fond nu a obligat autoritatea la nimic, astfel că această critică este neîntemeiată și nu poate fi primită. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material") Înalta Curte reține că din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanta a contestat Decizia de soluționare a contestației nr. 503/18.12.2015, formulată împotriva Deciziei de Impunere nr. x/02.02.2015 privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, pentru suma totală de 42.568.257 RON. Din Decizia de soluționare a contestației nr. 503/18.12.2015 rezultă că pârâta ANAF-DGSC a apreciat contestația reclamantei ca fiind tardivă, deoarece nu ar fi fost respectat termenul prevăzut de art. 207 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003. Recurenta-pârâtă ANAF a reținut că actele administrative contestate au fot comunicate la 11.02.2015 la sediul social al reclamantei, dar plicul a fost returnat la 25.02.2015, context în care decizia de impunere a fost comunicată prin afișare la sediul organului fiscal AJFP Arad, precum și pe pagina de internet a ANAF, cu întocmirea procesului-verbal de afișare nr. x/02.03.2015. Organele de control fiscal au recunoscut că nu ar fi fost posibilă comunicarea prin poștă, iar actele se consideră a fi fost comunicate la 17.03.2015 prin afișare. Reclamanta a avut sediul la adresa din Splaiul Independenței nr. 319 OB 408, sector 6 până la 07.06.2012, contractul fiind reziliat de plin drept. Reclamanta a susținut că nu a avut loc o comunicare legală și că a luat cunoștință de actele administrative numai după ce a formulat două cereri către recurentele-pârâte, cereri soluționate parțial, întrucât raportul de inspecție fiscală a fost transmis numai după reiterarea cererii nr. x/02.10.2015. Potrivit certificatului constatator emis de ONRC sub nr. x/30.10.2015, S.C. A. S.R.L. avea sediul social declarat în Splaiul Independenței nr. 319 OB 408, în baza contractului de locațiune emis de S.C. B. S.R.L. la 17.01.2012, cu sediu secundar declarat la adresa din București. Înalta Curte constată că instanța de fond în mod temeinic și legal a reținut că încercarea de comunicare a actului prin poștă, pentru a justifica recurgerea la modalitatea comunicării prin publicitate, nu reprezintă un demers rezonabil de comunicare a deciziei de impunere, în temeiul art. 44 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, întrucât scrisoarea recomandată a fost expediată la o adresă la care reclamanta nu funcționa, așa cum a rezultat din certificatul emis de ONRC. Deși recurentele aveau cunoștință de sediul secundar din București, Drumul Între Tarlale, nr. 122D, declarat ca atare la organele fiscale și dovedit cu certificatul ONRC, nu s-a realizat o comunicare la acest sediu, și nici la sediul principal menționat de același certificat ONRC. Astfel fiind, în mod corect instanța de fond a constatat că recurentele nu au procedat la comunicarea actului în conformitate cu prevederile legale, iar termenul de 30 zile prevăzut de art. 207 Codul de procedură fiscală nu a început să curgă decât după data la care reclamanta a primit decizia de impunere și raportul de inspecție fiscală solicitate explicit în luna septembrie 2015 de la pârâte. Prin adresa nr. x/15.10.2015 emisă de către pârâta ANAF se comunică spre știință reclamantei decizia de impunere, procesul-verbal din 02.02.2015, anunțul individual nr. x/02.03.2015 și procesul-verbal nr. x/02.03.2015. Raportul de inspecție fiscală a fost transmis cu adresa nr. x/06.11.2015. Reclamanta a depus contestația administrativă la data de 13.11.2015. Înalta Curte apreciază că instanța de fond în mod corect a anulat Decizia nr. 503/18.12.2015 de soluționare a contestației și a obligat pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală să soluționeze contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere, prin emiterea unei noi decizii de soluționare a contestației, apreciind că această contestație este formulată în termenul prevăzut de lege. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.: "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității" Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident, deoarece casarea unei hotărâri, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate obține când este vorba de încălcarea unei norme de procedură de natură imperativă sau dispozitivă, sancțiunea fiind nulitatea absolută sau nulitatea relativă. Înalta Curte constată că susținerile recurentei sunt neîntemeiate pe acest aspect, în cauză nefiind încălcate regulile de procedură. În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.