ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 11/2022

Ședința publică din data de 11 ianuarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 19.06.2018 sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului, organ de soluționare a contestației, să finalizeze procedura prin emiterea Deciziei de soluționare a contestației formulate împotriva Deciziei referitoare la obligațiile de plată și accesorii nr. x/31.12.2014, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 131 din 16 aprilie 2019, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția tardivității formulării cererii; a admis cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice-ANAF, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad și a obligat pârâtul să soluționeze contestația formulată de reclamant împotriva Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii, nr. x/31.12.2014, prin emiterea unei decizii de soluționare a contestației.

Împotriva sentinței civile nr. 131 din 16 aprilie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, solicitând, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea excepției tardivității și respingerea acțiunii formulate de reclamant, ca tardiv formulată.

În motivarea recursului, recurenta a susținut că prima instanța în mod greșit a respins excepția tardivității și prescripției acțiunii reclamantului, pronunțând o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Obiectul acțiunii în contencios administrativ este solicitarea reclamantului făcută instanței de judecată de a obliga pârâta la soluționarea contestației formulate împotriva Deciziei referitoare la obligațiile de plata accesorii nr. x/31.12.2014 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad.

Așa cum și reclamantul a precizat în acțiune, acesta a formulat contestație pe calea procedurii administrative împotriva Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/31.12.2014, depunând în acest sens plicul prin care a fost depusă contestația având data de 16.02.2015.

Art. 11 lit. c) din Legea nr. 554/2004 prevede în mod expres că termenul de introducere a acțiunii în contencios administrativ este de 6 luni de la data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile.

În contextul în care reclamantul a formulat plângerea prealabilă în luna februarie a anului 2015, termenul de soluționare de 45 de zile prevăzut de Codul de Procedură Fiscală a expirat în luna aprilie 2015, de atunci începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, se poate observa că reclamantul a depășit atât termenul de 6 luni prevăzut de alin. (1) cât și termenul de 1 an prevăzut de alin. (2) al art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Prima instanță a reținut că art. 11 din Legea nr. 554/2004 nu își găsește aplicabilitatea în prezenta speță, întrucât acest articol vizează doar acțiunile care au ca obiect anularea unor acte administrative, dar în speța de față este vorba de obligarea pârâtei de a soluționa o contestație în procedura prealabilă.

În opinia recurentei, această reținere a primei instanțe nu este corectă din moment ce art. 11 lit. c) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ vizează în mod expres chiar situația în care nu se soluționează contestația în termenul prevăzut de lege și termenul este de 6 luni de la: c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii.

Așa cum a arătat mai sus reclamantul putea formula o astfel de acțiune doar în termenul de 6 luni de la data când a expirat termenul de soluționare a contestației. Acest termen de soluționare a contestației a expirat în anul 2015, astfel că formularea unei acțiuni în contencios în anul 2018 nu poate fi acceptat.

Abordarea pe care prima instanța o are în soluționarea excepției invocate face ca o astfel de acțiune să fie imprescriptibilă, ceea ce nu este corect; o acțiune imprescriptibilă este prevăzută în mod expres prin lege, însă obligarea unei instituții de a soluționa o contestație nu se număra prin acestea.

De asemenea, și invocarea de către instanță a prevederilor art. 218 din Codul de procedură fiscală este greșită. Este adevărat că orice petent trebuie sa aștepte termenul de 45 de zile pentru soluționarea unei contestații înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ, dar după expirarea acestui termen, starea de pasivitate a reclamantului trebuia sancționată de prima instanța cu constatarea tardivității acțiunii, având în vedere că a formulat o acțiune în contencios cu acest obiect după aproximativ 3 ani de la data când nu a primit un răspuns la contestație.

Intimatul - reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond, ca fiind legală și temeinică.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a dispozițiilor legale incidente pricinii, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către pârâtă, este nefondat, sentința recurată fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei.

Examinând sentința atacată din perspectiva soluției pronunțate asupra excepției tardivității acțiunii, criticile recurentei-pârâte potrivit cărora reclamantul nu a respectat dispozițiile legale referitoare la termenul de introducere a acțiunii prevăzute de art. 11 din Legea nr. 554/2004, sunt neîntemeiate.

A susținut recurenta că reclamantul putea formula acțiunea doar în termenul de 6 luni de la data când a expirat termenul de soluționare a contestației - aprilie 2015.

Răspunzând criticii recurentei-pârâte, Înalta Curte constată că, la data de 16.02.2015, în temeiul art. 205 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, reclamantul a formulat contestație împotriva Deciziei referitoare la obligații de plată și accesorii, nr. x/31.12.2014.

Potrivit art. 70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, "Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare".

Întrucât pârâta nu a soluționat contestația, reclamantul a solicitat Curții de Apel Timișoara, la data de 28.07.2015, anularea Deciziei referitoare la obligații de plată și accesorii nr. x/31.12.2014, acțiunea fiind însă respinsă ca inadmisibilă prin Decizia nr. 1508/17.04.2018, soluție ce s-a bazat pe prevederile art. 218 din Codul de procedură fiscală, reținându-se că pentru a putea contesta decizia prin care au fost stabilite obligații fiscale în sarcina sa este necesară soluționarea contestației.

În contextul arătat, reclamantul a formulat prezenta cerere de chemare în judecată în baza art. 8 raportat la art. 18 din Legea nr. 554/2004, solicitând obligarea pârâtei la soluționarea contestației administrativ-fiscale.

Prin urmare, Înalta Curte reține, în acord cu opinia instanței de fond, că obiectul prezentei cauze nu îl constituie cererea de anulare a unui act administrativ-fiscal, ci obligația de a face, astfel încât dispozițiile legale invocate de recurentă - art. 11 din legea nr. 554/2004) - nu sunt incidente în cauză.

A admite ideea acreditată de recurentă că dispozițiile art. 11 lit. c) din Legea nr. 554/2004 vizează, contrar aprecierii instanței de fond, chiar situația în care nu se soluționează contestația în termenul prevăzut de lege, termenul de introducere a acțiunii fiind de 6 luni de la:

"c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii" ar echivala, în aprecierea instanței de control judiciar, cu încălcarea nepermisă a dreptului de acces la justiție, în condițiile în care reclamantul a urmat întocmai procedura de contestare instituită de lege, s-a conformate dispozițiilor legale, entitatea administrativ-fiscală fiind aceea care nu și-a îndeplinit obligația de soluționare în termen a contestației administrative.

De aceea, în lumina considerentelor prezentate, Înalta Curte reține ca fiind corect și legal soluționată cauza prin respingerea excepției tardivității acțiunii și obligarea pârâtului să soluționeze contestația formulată de reclamant împotriva Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii, nr. x/31.12.2014, prin emiterea unei decizii de soluționare a contestației.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad împotriva sentinței civile nr. 131 din 16 aprilie 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad împotriva sentinței civile nr. 131 din 16 aprilie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 11 ianuarie 2022.