ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2398/2022

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Primul ciclu procesual:

I.1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată la data de 26 aprilie 2018 pe rolul Tribunalului Arad, secția I civilă, reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, în nume propriu și în reprezentarea Statului Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat, în contradictoriu cu pârâții A., B., C., D. și E., obligarea, în solidar, a pârâților la plata sumei de 2.351.975 RON reprezentând prejudiciul cauzat bugetului general consolidat de către aceștia, în calitate de coordonatori ai F., G., H., I., J. și K., prin faptele pentru care au fost cercetați în dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și pentru care au fost trimiși în judecată în dosarul nr. x/2014 al aceleiași curți de apel, precum și la plata accesoriilor, conform art. 119 și art. 120 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, calculate până la data plății efective a prejudiciului.

În drept, reclamanta s-a prevalat de dispozițiile art. 1357-1359 C. civ., art. 192-194 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Prin sentința nr. 137 din 26 iunie 2018, Tribunalul Arad, secția I civilă a admis excepția necompetenței funcționale, invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a III-a de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale a aceluiași tribunal; a dispus trimiterea dosarului către aceasta.

Prin încheierea civilă nr. 738 din 04 octombrie 2018, Tribunalul Arad, secția a III-a contencios administrativ și fiscal litigii de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței materiale funcționale a secției privind judecata acțiunii având ca obiect obligarea pârâților la plata sumei reprezentând prejudiciu cauzat bugetului consolidat al statului, pe calea acțiunii în răspundere civilă delictuală; a constatat competența funcțională în favoarea secției I civile a tribunalului; a constatat ivit conflictul negativ de competență între cele două secții ale Tribunalului Arad; în baza art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. civ. a trimis dosarul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea judecării conflictului.

Pronunțând regulatorul de competență, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 83 din 27 noiembrie 2018, a stabilit competența materială și funcțională de soluționare a cauzei în favoarea secției I civile a Tribunalului Arad.

I.1.2. Sentința pronunțată de Tribunalul Arad:

Prin sentința nr. 114 din 07 mai 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Arad, secția I civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția inadmisibilității acțiunii; a respins acțiunea civilă în răspundere delictuală exercitată de reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, în nume propriu și în reprezentarea Statului Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală.

I.1.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Timișoara:

Prin decizia nr. 245 din 21 noiembrie 2019, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins apelul declarat de reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, în nume propriu și în reprezentarea Statului Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, împotriva sentinței nr. 114 din 07 mai 2019 a Tribunalului Arad, secția I civilă; a obligat apelanta la plata, către intimata-pârâtă B., a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

I.1.4. Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție:

Prin decizia nr. 2625 din 09 decembrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, în nume propriu și în reprezentarea Statului Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva deciziei nr. 245 din 21 noiembrie 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă; a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

I.2. Al doilea ciclu procesual:

Prin decizia civilă nr. 343 din 16 decembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a admis apelul declanșat de către apelanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, în nume propriu și în reprezentarea Statului Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, împotriva sentinței civile nr. 114 din 07 mai 2019, pronunțate de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimații-pârâți A., B., C., D. și E.; a schimbat sentința apelată în sensul că a admis în parte acțiunea formulată de către reclamantă și, în consecință, a obligat pârâții A. și B. la plata sumei de 1.729.966 RON cu titlu de pretenții, precum și la plata accesoriilor conform art. 119 și 120 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, calculate până la data plății efective a prejudiciului; a respins în rest acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâții C., D. și E..

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 343 din 16 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a declarat recurs reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, în nume propriu și în reprezentarea Statului Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 30 martie 2022, sub nr. x/2018***, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2.

II.1. Motivele de recurs:

Recursul declarat de reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, în nume propriu și în reprezentarea Statului Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală a fost motivat prin însăși cererea de recurs, conform prevederilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ., fiind invocată incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii față de toți pârâții, astfel cum a fost formulată, și obligarea acestora la plata sumei totale de 2.351.975 RON, la care urmează a se calcula accesorii.

În motivarea căii de atac, a arătat că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală, în sensul în care instanța de apel a apreciat în mod greșit că obligațiile datorate bugetului de stat sunt în sumă de 1.506.221 RON, sumă la care sunt obligați doar pârâții A. și B., vinovați de săvârșirea faptelor, nu și pârâții C., D. și E., deși din actele depuse la dosar, rezultă că din sumele cu care societățile în speță figurează în fișa fiscală au fost generate și neachitate de către pârâți (inculpați) prin înființarea succesivă a firmelor menționate și mutarea salariaților de pe o firmă pe alta, toți pârâții acționând în solidar la săvârșirea faptei ilicite, fapt reținut și de către instanța penală.

Raportându-se la dispozițiile art. 85 din vechiul Codul de procedură fiscală, a susținut că organele de inspecție fiscală nu au emis decizii de impunere pentru societățile F. S.R.L., G. S.R.L., H. S.R.L, I. S.R.L., J. S.R.L. și K. S.R.L. pentru suma totală de 2.351.975 RON reprezentând impozitele și contribuțiile aferente drepturilor salariate, întrucât aceste obligații au fost deja născute prin declarațiile depuse pe numele societăților menționate, însă aceste sume nu au fost niciodată achitate și nici nu a existat vreodată intenția de a se achita de către persoanele care au coordonat din umbră aceste societăți, ceea ce a conturat premeditarea prejudicierii bugetului de stat cu suma totală de 2.351.975 RON.

Cu privire la această sumă, recurenta-reclamantă a menționat că față de numiții A., B., C., D. și E., în calitate de reprezentanți ai S.C. L. S.R.L. și în calitate de coordonatori ai S.C. F., S.C. G., S.C. H., S.C. I., S.C. J. și S.C. K., s-au fost efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. a) și c) din Legea nr. 241/2005, întrucât s-a constatat că inculpații au adus un prejudiciu total în sumă de 4.139.736 RON.

În cauză, Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, s-a constituit parte civilă cu suma de 4.139.736 RON reprezentând obligații fiscale datorate bugetului consolidat statului.

Prin sentința penală nr. 25 din 28 ianuarie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Timișoara a dispus condamnarea inculpaților A., B., C., D. și E., cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. a) și c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

Prin aceeași sentință, instanța penală a constatat că prejudiciul în sumă de 2.156.081 RON a fost parțial reparat prin recuperarea sumei de 1.228.466 RON de către partea civilă ANAF. Totodată, a obligat inculpații în solidar la plata sumei de 927.615 RON reprezentând prejudiciu nerecuperat către partea civilă ANAF cu dobânzi, majorări de întârziere și penalități până la data plății integrale a prejudiciului, în baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen. a lăsat nesoluționată acțiunea civilă exercitată de partea civilă ANAF pentru suma de 2.351.974 RON pentru care partea civilă nu a emis decizie de impunere.

Prin decizia penală nr. 79 din 29 martie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a desființat în parte sentința apelată; a schimbat încadrarea juridică dată faptei reținute în sarcina fiecăruia dintre inculpați din infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 241/2005 în infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale, inclusiv nesoluționarea acțiunii civile pentru suma totală de 2.351.974 RON.

A arătat recurenta-reclamantă că motivarea instanței sub aspectul că suma datorată bugetului de stat este de doar 1.506.221 RON, întrucât pârâții C., D. și E. nu se fac vinovați de săvârșirea faptei ilicite, aceștia neavând putere de decizie sau atribuții în acest sens, nu poate fi luată în considerare în condițiile în care aceștia răspund în calitate de coordonatori în fapt ai F., G., H., I., J. și K., după cum rezultă din sentința penală nr. 25 din 28 ianuarie 2016 a Curții de Apel Timișoara, prin aceea că sumele cu care aceste societăți figurează în fișa fiscală au fost generate și neachitate de către inculpați prin înființarea succesivă a firmelor menționate și mutarea salariaților de pe o firmă pe alta.

Conform declarațiilor administratorilor acestor societăți, care au avut calitatea de martori în dosarul penal, aceștia au acceptat în schimbul unor sume modice, raportat la prejudiciul care urma să fie creat, să figureze ca administratori, iar, ulterior semnării documentelor, aceștia au declarat că nu au desfășurat activitate pe societăți și nici nu a au fost vreodată la sediul acestora, fapt constatat de către organele de cercetare penală și de către instanța de judecată printr-o hotărâre definitivă; mai mult decât atât, prin declarațiile date în fața organelor de cercetare penală, aceștia recunosc săvârșirea faptelor descrise în rechizitoriu și își însușesc probele administrate în cursul urmăririi penale.

Deși în dosarul penal nr. x/2014, Curtea de Apel Timișoara a lăsat nesoluționată latura civilă cu privire la suma de 2.391.975 RON, întrucât sunt obligații de natură salarială, constatând că în penal fapta nu mai este incriminată, a rămas răspunderea civilă, instanța reținând că recurenta-reclamantă are posibilitatea de a continua acțiunea de recuperare a sumelor în cauză pe alte căi procedurale, față de toți pârâții, sens în care a menținut sechestrul asigurător dispus asupra bunurilor proprietatea inculpaților până la concurența suma de 2.391.975 și nu doar asupra sumei de 1.506.221 RON, de unde rezultă fără dubiu suma datorată bugetului de stat precum și faptul că aceștia au calitate procesuală pasivă în speță.

A apreciat că, în cauză, sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 1357-1359 C. civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală, respectiv existența unui prejudiciu cert, acesta să nu fi fost recuperat încă, să fie direct și actual, să fie personal și să rezulte din încălcarea sau atingerea unui interes, scopul prezentei acțiuni constând în repararea integrală a prejudiciului cauzat prin infracțiune părții care s-a constituit parte civilă în cursul procesului penal.

Din analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, cât și în faza judecății, a rezultat în mod clar certitudinea prejudiciului în sumă de 2.351.974 RON; la aceasta sumă se adaugă, în temeiul O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (în vigoare la data săvârșirii faptei), dobânzi și penalități de întârziere calculate până la data stingerii sumei datorate.

Cu privire la existența unei faptei ilicite, a menționat decizia penală nr. 79 din 29 martie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, rămasă definitivă, prin care a dispus condamnarea inculpaților A., B., C., D. și E., cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută și pedepsită de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005.

În ceea ce privește legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, a precizat că aceasta rezultă din faptul că activitatea persoanelor, care desfășurau serviciile de curățenie și care figurau angajate F., G., H., I., J. și K., era în fapt coordonată de către L. S.R.L.; s-au preluat la L. S.R.L., din punct de vedere fiscal, toate persoanele angajate în mod artificial pe societățile amintite, respectiv s-a considerat că toate cheltuielile cu salariile și cu contribuțiile aferente drepturilor salariale reprezintă cheltuieli ale L. S.R.L.; legătura de cauzalitate rezultă și din hotărârea judecătorească a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care, pentru aceste operațiuni, a condamnat definitiv pârâții.

Cu privire la vinovăție, ca element al răspunderii civile delictuale, a arătat că, în urma cercetărilor desfășurate de organele abilitate, pârâții a fost trimiși în judecată, deci s-a reținut săvârșirea faptelor cu vinovăție.

Neachitarea obligațiilor fiscale la bugetul consolidat al statului, precum și nerespectarea prevederilor Codul fiscal și Codului de procedură fiscală, cât și a normelor privind societățile comerciale - Legea nr. 31/1990, relevă existența vinovăției celor care a cauzat prejudiciul față de bugetul general consolidate al statului.

A precizat că, în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură fiscală, pentru neachitarea de către debitor la termenul de scadență a obligațiilor de plată la bugetul de stat, se datorează după acest termen, obligații fiscale accesorii ce urmează a fi achitate în conformitate cu principiul accesorium sequitur principale, împrejurare în raport de care a solicitat obligarea pârâților și la achitarea obligațiilor fiscale accesorii, ca parte integrantă a prejudiciului creat bugetului de stat prin lipsa de folosință a sumelor de bani ce trebuiau virate la termenele scadente prevăzute de lege.

II.2. Apărările formulate în cauză:

II.2.1. Întâmpinarea:

La data de 27 aprilie 2022, prin poștă electronică, în termen legal, intimații-pârâți C. și D. au depus întâmpinări, prin care au solicitat, pe cale de excepție, respingerea recursului, ca tardiv, și ca nul, iar în subsidiar, respingerea căii de atac, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

În susținerea excepției tardivității recursului, au arătat că motivele de recurs nu au fost depuse în termenul legal, iar în ceea ce privește excepția nulității recursului, au precizat că, deși, recurenta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aceasta nu a motivat în concret modalitatea în care au fost încălcate și aplicate greșit de către instanța de apel normele de drept material și care sunt aceste norme, rezumându-se a relua motivele prezentate în cererea de chemare în judecată.

Pe fondul recursului, a susținut, în esență, cu referire la istoricul litigiului, au arătat că nu sunt îndeplinite cerințele referitoare la fapta ilicită, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, precum și cele ce vizează vinovăția, în sensul în care nu a deținut calitatea de asociat sau administrator al niciuneia din societățile F. S.R.L., G. S.R.L., H. S.R.L., I. S.R.L., J. S.R.L. și K. S.R.L. despre care s-a susținut că aveau obligația de plată a unor creanțe fiscale, nu a avut mandat pentru exercitarea actelor de administrare și gestiune ale societăților sau pentru efectuarea plăților taxelor și creanțelor societăților, nu au avut niciodată dreptul sau obligația de a declara sau plăti impozitele și contribuțiile aferente drepturilor salariale pentru societățile în cauză, nu au făcut nici un fel de operațiuni de plată a taxelor și creanțelor societăților sau de împiedicare a plății taxelor.

Totodată, și-au exprimat acordul ca recursul, în măsura în care este admisibil în principiu, să fie soluționat de completul de filtru.

II.2.2. Răspunsul la întâmpinare:

La data de 12 mai 2022, prin poștă, în termen legal, recurenta-reclamantă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, în nume propriu și în reprezentarea Statului Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimații-pârâți C. și D., prin care a solicitat respingerea excepției tardivității recursului, având în vedere că din actele existente la dosar rezultă că recursul a fost declarat în termen. Astfel, potrivit ștampilei aplicate pe plic, decizia atacată a fost comunicată la data de 17 februarie 2022, iar recursul a fost trimis prin poștă la data de 15 martie 2022, în termenul de 30 de zile, conform prevederilor C. proc. civ.

În ceea ce privește excepția nulității recursului, a arătat că aceasta a fost invocată în mod formal de către intimați și fără a analiza aspectele susținute prin recursul declarat, calea de atac fiind motivată atât în fapt, cât și în drept, recurenta-reclamantă arătând în mod expres motivele pentru care instanța de apel a dat o hotărâre cu încălcarea greșită a normelor de drept material, dezvoltând pe larg cele susținute în cererea de recurs.

II.3. Procedura de filtrare a recursului:

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., la data de 13 septembrie 2022, a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, la data de 27 septembrie 2022 și, respectiv, la data de 28 septembrie, potrivit proceselor-verbale de înmânare aflate la dosar, iar, la data de 06 octombrie 2022, intimații-pârâții C. și D. au depus punct de vedere la raport, prin care au reiterat aspectele ce țin de excepția nulității recursului și de fondul căii de atac.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din 01 noiembrie 2022, completul de filtru a stabilit termen de judecată la data de 06 decembrie 2022, în camera de consiliu, fără citarea părților, în vederea discutării admisibilității în principiu a recursului declarat de reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, în nume propriu și în reprezentarea Statului Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, împotriva deciziei civile nr. 343 din 16 decembrie 2021 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul în condițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit căruia în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, în ceea ce privește excepția tardivității declarării recursului, invocată de intimații-pârâți C. și D., prin întâmpinarea formulată în cauză, se reține că în raport cu data primirii deciziei atacate de către funcționarul însărcinat cu primirea corespondenței din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Arad, respectiv 17 februarie 2022, potrivit mențiunilor înscrise de către agentul poștal în procesul-verbal de înmânare aflat la dosarul nr. x/108/2018*** al Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, termenul de 30 de zile, prevăzut de dispozițiile art. 485 alin. (1) C. proc. civ., s-a împlinit la data de 20 martie 2022, într-o zi nelucrătoare (duminică), prelungindu-se până în prima zi lucrătoare care a urmat, adică luni (21 martie 2022), astfel că cererea de recurs înaintată instanței de apel prin poștă, la data de 15 martie 2022, astfel cum apare aceasta înscrisă pe ștampila aplicată pe plicul poștal aflat la 14 din dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost depusă în termenul prevăzut de lege.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte urmează să respingă, ca neîntemeiată, excepția tardivității declarării recursului, invocată de intimații-pârâți C. și D..

În ceea ce privește excepția nulității recursului, invocată de aceeași intimați, reținută și de către instanță, din oficiu, se au în vedere următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 488 din același cod, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Dispozițiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. dispun că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității, astfel că în cazul neindicării motivelor de casare, din cele prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recursul este lovit de nulitate. Aceeași sancțiune intervine, conform art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

În acest sens, instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judiciar eficient numai în măsura în care astfel de motive de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă explicită și se referă la una din situațiile cuprinse în art. 488 C. proc. civ.

În cuprinsul cererii de recurs cu care a învestit Înalta Curte, recurenta-reclamantă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, în nume propriu și în reprezentarea Statului Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, nu a formulat critici concrete care să aibă legătură cu soluția pronunțată prin hotărârea recurată, sub aspectul nelegalității, cu toate că a indicat norma de drept material pretins a fi încălcată - dispozițiile art. 1357-1359 C. civ., și nici nu a dezvoltat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe care și-a fundamentat demersul judiciar.

Deși nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că, pentru a putea fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze argumentele reținute de instanța anterioară în justificarea soluției pronunțate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Așadar, recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor legale, condiția dezvoltării motivelor de nelegalitate implicând obligația de a arăta argumentele prin care se tinde a demonstra pentru care considerente este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel.

Înalta Curte observă că, prin argumentația adusă, recurenta-reclamantă nu a formulat critici punctuale în raport de raționamentul curții de apel care a determinat admiterea apelului declarat de aceasta împotriva sentinței atacate, cu consecința admiterii în parte a acțiunii, menite să tindă a demonstra nelegalitatea judecății finalizate prin decizia recurată, partea rezumându-se a reitera in extenso chestiuni legate de situația de fapt a speței și de modul de apreciere a probelor în evidențierea îndeplinirii cumulative a condițiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, prevăzute de dispozițiile art. 1357 C. civ., care, însă, au făcut obiectul apărărilor în cadrul motivelor deduse judecății apelului, în primul ciclu procesual, parte reluate prin cererea de recurs formulată împotriva primei hotărâri a instanței de apel, ceea ce relevă o indicare pur formală a incidenței cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Simpla susținere a recurentei-reclamante în sensul că decizia atacată este nelegală nu se circumscrie noțiunii de critici de nelegalitate a actului procedural atacat care să permită exercitarea controlului judiciar de către instanța de recurs, atât timp cât argumentele expuse în prima parte a cererii de recurs ce au condus la această concluzie nu s-au grefat pe raționamentul curții de apel ce a determinat soluția instanței de apel prin decizia recurată, ci pe aspecte ce reclamă situația de fapt și probatoriul administrat în cauză, reținute de instanța de apel în considerentele hotărârii, relativ la calitatea director general și director financiar în cadrul societății L. S.R.L. a pârâților A. și B., obligați la plata sumei de 1.506.221 RON datorată bugetului de stat, la săvârșirea faptei ilicite constând în neîndeplinirea obligațiilor fiscale reprezentând profit și contribuții aferente drepturilor salariale, astfel cum rezultă din probele administrate în dosarul penal, precum și la cuantumul prejudiciului adus bugetului de stat în sumă de 2.351.975 RON, conform declarațiilor depuse de fiecare societate în parte, sumă lăsată nesoluționată de către instanța penală.

Prin urmare, aspectele deduse judecății prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului nu se circumscriu cazurilor expres reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., fiind în realitate critici de netemeinicie, împrejurare ce echivalează cu nemotivarea recursului.

Altfel spus, interpretarea și aplicarea probatoriului se face definitiv în fața instanței de apel, instanța de recurs putând fi sesizată să se pronunțe exclusiv asupra motivelor de casare prevăzute de lege, examinarea situației de fapt, respectiv reaprecierea probatoriului, neîncadrându-se în acestea, în concepția C. proc. civ.

În aceleași coordonate se încadrează și susținerile părții în ceea ce privește aprecierea greșită de către instanța de apel a prejudiciului cauzat bugetului consolidat al statului ca fiind suma de 1.506.221 RON și că aceasta nu este datorată și de către pârâții C., D. și E., care nu se fac vinovați de săvârșirea faptei ilicite, întrucât sumele cu care societățile în speță figurează în fișa fiscală au fost generate și neachitate de către pârâți prin înființarea succesivă a firmelor menționate și mutarea salariților de pe o firmă pe alta, după cum rezultă din actele depuse la dosar, toți pârâții acționând în solidar la săvârșirea faptei ilicite, aspect reținut de către instanța penală.

În continuare, Înalta Curte observă că recurenta-reclamantă a invocat într-o amplă motivare, cu trimitere la situația de fapt dedusă judecății apelului, la probatoriul administrat și soluțiile pronunțate în procesul penal (înscrisuri, proba testimonială), îndeplinirea condițiilor reglementate de dispozițiile art. 1357-1359 C. civ. în ceea ce privește existența prejudiciului, a faptei ilicite, a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, precum și a vinovăției, ca elemente componente ale răspunderii civile delictuale a pârâților, însă, după cum s-a relevat în partea introductivă a prezentei analize, readucerea în discuție în aceeași formulă a unor chestiuni ce au primit dezlegare juridicțională în ciclul procesual anterior, depășește sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte reținând că argumentele invocate de către reclamantă nu reprezintă critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sau în vreunul dintre celelalte cazuri de casare descrise de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (5) cu referire la art. 486 alin. (1) lit. d), art. 489 alin. (2) și art. 488 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, în nume propriu și în reprezentarea Statului Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, împotriva deciziei civile nr. 343 din 16 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, în nume propriu și în reprezentarea Statului Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, împotriva deciziei civile nr. 343 din 16 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 06 decembrie 2022.