ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5407/2023

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 21.03.2023, sub nr. x/2023, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate vătămarea drepturilor și intereselor sale legitime în sensul actualizării pensiei, prin măsura reglementată de art. VII din O.U.G. nr. 59/2017, obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fonduri pentru restituirea sumelor prevăzute prin indexarea și actualizarea pensiei, dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor art. 59 și art. 60 din Legea nr. 223/2015, rezultate prin aplicarea prevederilor Legii nr. 152/2017 și a prevederilor Legii nr. 153/2017, privind salarizarea din fonduri publice, de la data deschiderii drepturilor de pensie, respectiv 01.09.2017, și H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad publicată în Monitorul Oficial nr. 41 din 13.01.2023, precum și obligarea pârâtei Casa Sectorială de Pensii a M.A.I. să restituie sumele reținute din pensie rezultate din indexarea și actualizarea pensiei raportat la prevederile art. 38 din Legea nr. 153/2017, privind salarizarea din fonduri publice, prevederile Legii nr. 152/2017, dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor art. 50 și art. 60 din Legea nr. 223/2015, de la data deschiderii drepturilor de pensie, respectiv 15.12.2016, și H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad publicată în Monitorul Oficial nr. 41 din 13.01.2023, art. 1 și art. 2, conform gradului deținut, de agent șef principal, sume actualizate cu indicele de inflație, dacă este cazul, și a plății dobânzii legale penalizatoare peevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

A invocat reclamantul exceptia de neconstitutionalitate extrinsecä a disp. art. VII, pct. 2 si 3 din O.U.G. nr. 59/2017, prin raportare la dispozitiile art. 1 alin. (3) si (5) și ale art. 79 alin. (1) din Constitutie, care afecteazä Ordonanta de urgentä a Guvernului nr. 59/2017 în ansamblul său.

2.1. Hotărârea Tribunalului Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 700/2023 din 7 iunie 2023, Tribunalul Tulcea a admis excepția necompetenței sale materiale, ridicată din oficiu, și a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată constă în obligarea pârâtei la efectuarea unor operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului pretins de reclamant, fiind circumscris art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în coordonatele trasate de art. 9 alin. (5) teza finală din același act normativ.

Astfel, instanța competentă în soluționarea cererii este cea prevăzută de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv secția de contencios administrativ și fiscal a curții de apel, litigiul privind un act emis de autoritățile publice centrale (Guvernul României) și realizarea unor operațiuni administrative legate de acesta.

Totodată, a reținut că, deși ordonanța de Guvern atacată nu reprezintă un act administrativ ci normativ, prevederile art. 10 mai sus citat vor fi aplicabile prin analogie, pentru identitate de rațiune juridică, față de rangul central al organului emitent al actului contestat.

Pe de altă parte, raportat la competența specială a completelor de asigurări sociale din cadrul tribunalelor, aceasta este reglementată expres de dispozițiile art. 153 din Legea nr. 263/2010, iar între categoriile de litigii ce fac obiectul acestei jurisdicții nu se regăsesc și cele având ca obiect acțiunile împotriva ordonanțelor de Guvern, conform art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, tribunal a reținut că, în cauză, competența de soluționare a cererii de chemare în judecată aparține Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 20.07.2023, sub același număr de dosar.

2.2. Hotărârea Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 205 din 11 septembrie 2023, Curtea de Apel Constanța a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea, secția de contencios administrativ și fiscal, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea conflictului negativ de competență și a suspendat soluționarea cauzei până la soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut că litigiul nu privește un act administrativ emis sau încheiat de autoritățile publice centrale și că, deși titlul art. 9 din Legea nr. 554/2004 este Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului, obiectul litigiului nu este reprezentat de anularea/constatarea neconstituționalității unui act administrativ emis de o autoritate publică centrală-Guvernul României. După cum rezultă din Decizia nr. 660/2007 a Curții Constituționale, obiectul acțiunii nu poate fi apreciat ca fiind reprezentat de constatarea neconstituționalității (nelegalității lato sensu) a celor două ordonanțe de urgență, și nu este reprezentat nici de obligarea autorității publice centrale să emită un act administrativ, să elibereze un înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.

În acest context, curtea de apel a apreciat că obiectul litigiului este reprezentat de despăgubiri, conform art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 și, chiar dacă cererea de obligare la despăgubiri este formulată în contradictoriu inclusiv cu Guvernul României, competența de soluționare nu aparține curții de apel.

Competența este determinată în raport de rangul autorității numai atunci când obiectul acțiunii îl constituie anularea unui act administrativ (altele decât cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON), obligarea autorității să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.

În schimb, când litigiul are ca obiect acte care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale precum și accesorii ale acestora, legea specială stabilește un criteriu valoric, care este aplicabil și cererilor privind actele administrative care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de rangul autorității. Rangul autorității emitente este relevant numai în cazul cererilor care au ca obiect acte administrative neevaluabile.

Or, fiind stabilit că litigiul nu privește acte administrative neevaluabile pentru care competența să se determine după rangul autorității, devine incident criteriul valoric, chiar dacă obiectul cererii este obligarea la despăgubiri și nu la anularea unui act administrativ evaluabil, iar cuantumul provizoriu al despăgubirilor solicitate de reclamant nu atinge cuantumul stabilit de legea specială pentru a atrage competența materială a curții de apel.

Drept urmare, admițând excepția necompetenței sale materiale, Curtea de Apel Constanța a declinat competența de soluționare a cauzei către Tribunalul Tulcea, secția de contencios administrativ și fiscal.

II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între instanțele sesizate îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu obiectul dedus judecății și prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reține că obiectul cererii introductive îl reprezintă acordarea de despăgubiri în temeiul dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, indicat în mod expres de către reclamant în cuprinsul acțiunii, însoțită de excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. VII, pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 59/2017.

Reclamantul este nemulțumit că, în contextul emiterii O.U.G. nr. 59/2017, s-a modificat dreptul la actualizarea pensiei de serviciu al cărei beneficiar este, astfel cum era reglementat de dispozițiile art. 59 și art. 60 din Legea nr. 223/2015, considerându-se vătămat de aplicarea prevederilor art. VII pct. 2 și 3 din ordonanța de urgență menționată, iar, în vederea recuperării prejudiciului astfel suferit, a solicitat acordarea de despăgubiri în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004. Cererea de chemare în judecată privește atragerea răspunderii pentru reținerile din drepturile de pensie, operate nelegal ca efect al aplicării unui act normativ pretins a fi neconstituțional, fiind formulată în vederea reparării unui prejudiciu, în contradictoriu cu autoritățile publice centrale responsabile pentru cauzarea acestuia.

Astfel, în raport cu scopul urmărit de reclamant prin introducerea acțiunii și cu obiectul acesteia, constând în obligarea autorităților pârâte la plata de despăgubiri și la emiterea unui act administrativ prin care să dispună încetarea vătămării, competența materială și teritorială de soluționare a cauzei se stabilește în conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. (5) coroborat cu art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004.

Prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilesc două criterii pentru determinarea instanței de contencios administrativ competente, respectiv pozitionarea autorității publice emitente a actului administrativ (autoritate centrală/locală) și valoarea impozitului, taxei, contribuției care face obiectul actului administrativ.

În cauză, acțiunea fiind întemeiată pe art. 9 din Legea nr. 554/2004, nu operează criteriul valoric, ci este determinant criteriul rangului central al autoritățiilor publice pârâte (Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne) față de care reclamanții au solicitat acordarea de despăgubiri în situația în care prevederile ordonanței de urgență vor fi declarate neconstituționale și obligarea la emiterea unui act administrativ prin care să dispună încetarea vătămării, competența materială de soluționare revenind secției de contencios administrativ a curților de apel.

În consecință, în raport și cu dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că instanța competentă material și teritorial să soluționeze cauza în prima instanță este Curtea de Apel Constanța, domiciliul reclamantului aflându-se în circumscripția teritorială a acesteia.

Pentru aceste considerente, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne și Guvernul României, în favoarea Curții de Apel Craiova.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 16 noiembrie 2023.