ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4009/2023

Ședința publică din data de 20 septembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele;

Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 20.02.2023 și înregistrată sub nr. x/2023, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate vătămarea drepturilor și intereselor sale legitime în sensul actualizării pensiei, prin măsura reglementată de art. VII din O.U.G. nr. 59/2017, obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fonduri pentru restituirea sumelor prevăzute prin indexarea și actualizarea pensiei, dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor art. 59 și art. 60 din Legea nr. 223/2015, rezultate prin aplicarea prevederilor Legii nr. 152/2017 și a prevederilor Legii nr. 153/2017, privind salarizarea din fonduri publice, de la data deschiderii drepturilor de pensie, respectiv 01.09.2017, și H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad publicată în Monitorul Oficial nr. 41 din 13.01.2023, precum și obligarea pârâtei Casa Sectorială de Pensii a M.A.I. să restituie sumele reținute din pensie rezultate din indexarea și actualizarea pensiei raportat la prevederile art. 38 din Legea nr. 153/2017, privind salarizarea din fonduri publice, prevederile Legii nr. 152/2017, dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor art. 50 și art. 60 din Legea nr. 223/2015, de la data deschiderii drepturilor de pensie, respectiv 15.12.2016, și H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad publicată în Monitorul Oficial nr. 41 din 13.01.2023, art. 1 și art. 2, conform gradului deținut, de agent șef principal, sume actualizate cu indicele de inflație, dacă este cazul, și a plății dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Prin încheierea nr. 551/03.05.2023 pronunțată de Tribunalul Tulcea a fost admisă excepția de necompetență materială, ridicată din oficiu, competența materială de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., fiind declinată în favoarea Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată constă în obligarea pârâtei la efectuarea unor operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului pretins de reclamant, fiind circumscris art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în coordonatele trasate de art. 9 alin. (5) teza finală din același act normativ.

Tribunalul a reținut că, instanța competentă în soluționarea cererii este cea prevăzută de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv secția de contencios administrativ și fiscal a curții de apel, litigiul privind un act emis de autoritățile publice centrale (Guvernul României) și realizarea unor operațiuni administrative legate de acesta.

Chiar dacă ordonanța de Guvern atacată (O.G. nr. 59/2017) nu reprezintă un act administrativ ci normativ, prevederile art. 10 mai sus citat vor fi aplicabile prin analogie, pentru identitate de rațiune juridică, față de rangul central al organului emitent al actului contesta.

Pe de altă parte, raportat la competența specială a completelor de asigurări sociale din cadrul tribunalelor, aceasta este reglementată expres de dispozițiile art. 153 din Legea nr. 263/2010, iar între categoriile de litigii ce fac obiectul acestei jurisdicții nu se regăsesc și cele având ca obiect acțiunile împotriva ordonanțelor de Guvern, conform art. 9 din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia:,,(1 Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță. (2) Instanța de contencios administrativ, dacă apreciază că excepția îndeplinește condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, sesizează, prin încheiere motivată, Curtea Constituțională și suspendă soluționarea cauzei pe fond. (3) După pronunțarea Curții Constituționale, instanța de contencios administrativ repune cauza pe rol și dă termen, cu citarea părților. Dacă ordonanța sau o dispoziție a acesteia a fost declarată neconstituțională, instanța soluționează fondul cauzei; în caz contrar, acțiunea se respinge ca inadmisibilă. (4) În situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I. (5) Acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative, aspect față de care a admis excepția ridicată din oficiu, și a dispus declinarea competenței materiale de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 29.05.2023 sub nr. x/2023.

Prin sentința civilă nr. 156 din data de 26 iunie 2023, Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența soluționării cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții: Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, în favoarea Tribunalului Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ si Fiscal.

Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel a reținut că reclamantul a chemat în judecată pârâții solicitând să se constate vătămarea drepturilor și intereselor sale legitime în sensul actualizării pensiei, prin măsura reglementată de art. VII din O.U.G. nr. 59/2017, obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fonduri pentru restituirea sumelor prevăzute prin indexarea și actualizarea pensiei, dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor art. 59 și art. 60 din Legea nr. 223/2015, rezultate prin aplicarea prevederilor Legii nr. 152/2017 și a prevederilor Legii 153/2017, privind salarizarea din fonduri publice, de la data deschiderii drepturilor de pensie, respectiv 01.09.2017, și H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad publicată în Monitorul Oficial nr. 41 din 13.01.2023, precum și obligarea pârâtei Casa Sectorială de Pensii a M.A.I. să restituie sumele reținute din pensie rezultate din indexarea și actualizarea pensiei raportat la prevederile art. 38 din Legea nr. 153/2017, privind salarizarea din fonduri publice, prevederile Legii nr. 152/2017, dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor art. 50 și art. 60 din Legea nr. 223/2015, de la data deschiderii drepturilor de pensie, respectiv 15.12.2016, și H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad publicată în Monitorul Oficial nr. 41 din 13.01.2023, art. 1 și art. 2, conform gradului deținut, de agent șef principal, sume actualizate cu indicele de inflație, dacă este cazul, și a plății dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Totodată, a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispoziției art. VII pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 59/2017 prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) și ale art. 79 alin. (1) din Constituție, care afectează Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017 în ansamblul său.

În drept, reclamantul a indicat dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora "(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță.

(2) Instanța de contencios administrativ, dacă apreciază că excepția îndeplinește condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, sesizează, prin încheiere motivată, Curtea Constituțională și suspendă soluționarea cauzei pe fond.

(3) După pronunțarea Curții Constituționale, instanța de contencios administrativ repune cauza pe rol și dă termen, cu citarea părților. Dacă ordonanța sau o dispoziție a acesteia a fost declarată neconstituțională, instanța soluționează fondul cauzei; în caz contrar, acțiunea se respinge ca inadmisibilă.

(4) În situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(5) Acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative."

Cererea reclamantului este grefată pe dispozițiile art. 9 alin. (5) din lege, având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin O.U.G. nr. 59/2017 constând în restituirea sumelor prevăzute prin indexarea și actualizarea pensiei, în lipsa modificărilor survenite prin O.U.G. nr. 59/2017.

Curtea a apreciat că refuzul actualizării pensiei și restituirii sumelor precizate mai sus, care fundamentează cererea în despăgubiri a reclamantului - alături de neconstituționalitatea invocată în raport de anumite dispoziții legale - creează coordonatele procesuale ale litigiului de față, incidente inclusiv în stabilirea competenței materiale în soluționarea cauzei.

Competența materială în litigiile de contencios administrativ este reglementată prin art. 10 alin. (1) din legea nr. 554/2004 potrivit cărora "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

La stabilirea instanței de contencios administrativ competente prin raportare la dispozițiile art. 10 din lege trebuie avut în vedere faptul că obiectul principal al acțiunii, așa cum este arătat explicit la art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nu poate fi constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță. Rezultă de aici că stabilirea instanței competente se realizează în funcție de capătul de cerere având ca obiect fie restituirea sumelor reținute sau acordarea de despăgubiri egale cu sumele reținute, fie obligarea la emiterea unei decizii privind emiterea unui act administrativ prin care să se dispună încetarea reținerilor din pensie.

Cum obiectul cauzei privește plata unor sume de bani în cuantum total de până la 3.000.000 de RON, Curtea de Apel a apreciat că, în aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) din legea contenciosului administrativ, competența materială în soluționarea cauzei de față aparține tribunalului, secția de contencios administrativ.

Astfel cum dispozițiile art. 9 alin. (1) teza finală din lege statuează expres, excepția de neconstituționalitate nu poate forma obiectul principal al acțiunii, astfel că în cauză nu poate fi atrasă competența curții de apel prin raportare la emitentul ordonanței pretins vătămătoare. Aceasta întrucât ordonanța de urgență constituie act normativ cu putere de lege, care nu poate face obiectul controlului judiciar. Așa cum s-a arătat, acest aspect reiese chiar din modul de reglementare al acțiunilor împotriva ordonanțelor Guvernului în legea contenciosului administrativ, art. 9 stipulând expres că obiectul principal al unei astfel de acțiuni nu poate fi constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță.

În același sens, dispozițiile art. 126 alin. (6) din Constituție statuează "Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepția celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum și a actelor de comandament cu caracter militar. Instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale. 2

Potrivit art. 1 alin. (2) din legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională este unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, iar potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 "Actele normative se inițiază, se elaborează, se adoptă și se aplică în conformitate cu prevederile Constituției României, republicată, cu dispozițiile prezentei legi, precum și cu principiile ordinii de drept."

De asemenea, potrivit art. 1 alin. (4) din Constituție, "Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale".

Cu privire la competența unei instanțe de a modifica sau abroga legi, Curtea Constituțională a reținut, prin decizia nr. 818 din 3 iulie 2008:

"În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective."

Prin decizia menționată au fost declarate neconstituționale, printre altele, dispozițiile art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Dacă voința legiuitorului ar fi fost în sensul ca acțiunile întemeiate pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 să fie soluționate de secția de contencios administrativ a curții de apel, în considerarea calității procesuale pasive a Guvernului României, ar fi menționat expres competența acestei instanțe. În schimb, art. 9 alin. (1) și (2) operează cu sintagma "instanța de contencios administrativ", fără nici o circumstanțiere. Mai mult, art. 9 alin. (4) utilizează sintagma "instanța de contencios administrativ competentă", ceea ce nu poate trimite, așadar, decât la dispozițiile art. 10 alin. (1) și la criteriile de diferențiere acolo redate.

Având în vedere aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., instanța a apreciat întemeiată excepția invocată și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Tulcea.

Ca urmare a ivirii conflictului negativ de competență, în temeiul art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., instanța a trimis dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Tulcea, secția contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește cadrul procesual se constată că, cererea de chemare în judecată vizează pretenția reclamantului de obligare a pârâtului Guvernul României la asigurarea fondurilor pentru restituirea sumelor reținute din pensie cu titlu de CAS, începând cu luna ianuarie 2022 și până la momentul încetării reținerii, sume actualizate cu indicele de inflație și a plății dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, respectiv obligarea pârâților la restituirea sumelor reținute din pensie cu titlu de CASS, începând cu luna ianuarie 2022 și până la momentul încetării reținerii, sume actualizate cu indicele de inflație și a plății dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, precum și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. XXIV (pct. 12 și 13) din O.U.G. nr. 130/2021.

Înalta Curte constată că, cererea reclamantului se întemeiază pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora "(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță. (2) Instanța de contencios administrativ, dacă apreciază că excepția îndeplinește condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, sesizează, prin încheiere motivată, Curtea Constituțională și suspendă soluționarea cauzei pe fond. (3) După pronunțarea Curții Constituționale, instanța de contencios administrativ repune cauza pe rol și dă termen, cu citarea părților. Dacă ordonanța sau o dispoziție a acesteia a fost declarată neconstituțională, instanța soluționează fondul cauzei; în caz contrar, acțiunea se respinge ca inadmisibilă. (4) În situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I. (5) Acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative."

Înalta Curte observă că, cererea reclamantului este grefată pe dispozițiile art. 9 alin. (5) din lege, având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin O.U.G. nr. 130/2021, constând în plata unor sume egale cu reținerile făcute din pensia reclamantului cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuției de 10% din ceea ce depășește suma lunară de 4000 de RON pentru fiecare drept de pensie.

În acest context, în mod corect a reținut Curtea de Apel că obiectul cererii de față constă în plata către reclamant - cu titlu de despăgubiri - a contribuțiilor sociale obligatorii constând în asigurările sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii, pentru partea care depășește suma de 4000 de RON, iar natura sumelor solicitate cu titlu de despăgubiri creează coordonatele procesuale ale litigiului de față, așadar inclusiv în privința competenței materiale în soluționarea cauzei.

Dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează competența materială în litigiile de contencios administrativ și statează în mod expre că: "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Sub aspectul competenței materiale de soluționare a cauzei este irelevantă împrejurarea că în calitate de pârât, reclamantul a chemat în judecată Guvernul României care este o autoritate publică centrală, având în vedere că art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face referire la criteriul valoric al contribuțiilor stabilite prin actul administrativ atacat, și anume de până la 3.000.000 de RON (care se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale) și mai mari de 3.000.000 de RON (care se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel), dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

De asemenea, se vor avea în vedere dispozițiile art. 228 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății care menționează în mod expres că: "Persoanele care au obligația plății contribuției de asigurări sociale de sănătate, precum și modul de stabilire, termenele de declarare și de plată ale contribuției sunt prevăzute în Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare."

Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 (2) Contribuțiile sociale obligatorii reglementate prin prezentul cod sunt următoarele:

a) contribuțiile de asigurări sociale, datorate bugetului asigurărilor sociale de stat;

b) contribuția de asigurări sociale de sănătate, datorată bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate;

c) contribuția asiguratorie pentru muncă, datorată bugetului general consolidat."

Iar conform art. 1 din Legea nr. 207/2015 "administrarea creanțelor fiscal" constă în oricare din activitățile desfășurate de organele fiscale în legătură cu:

a) înregistrarea fiscală a contribuabililor/plătitorilor și a altor subiecte ale raporturilor juridice fiscale;

b) declararea, stabilirea, controlul și colectarea creanțelor fiscale;

c) soluționarea contestațiilor împotriva actelor administrative fiscale;

d) asistența/îndrumarea contribuabililor/plătitorilor, la cerere sau din oficiu;

e) aplicarea sancțiunilor în condițiile legii;"

De asemenea, dispozițiile art. 1 pct. 10 din Legea nr. 207/2015 definesc creanța fiscală ca fiind dreptul la încasarea oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat, reprezentând creanța fiscală principală și creanța fiscală accesorie.

Creanța fiscală principală constă în "dreptul la perceperea impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale, precum și dreptul contribuabilului la restituirea sumelor plătite fără a fi datorate și la rambursarea sumelor cuvenite, în situațiile și condițiile prevăzute de lege", iar creanța fiscală accesorie este definită ca fiind "dreptul la perceperea dobânzilor, penalităților sau majorărilor aferente unor creanțe fiscale principale, precum și dreptul contribuabilului de a primi dobânzi, în condițiile legii".

Având în vedere că obiectul cauzei se întemeiază pe dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 și privește plata unor contribuții de asigurări sociale de sănătate, așadar a unor creanțe fiscale în cuantum total de până la 3.000.000 de RON, Înalta Curtea constată că, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din legea contenciosului administrativ, competența materială în soluționarea cauzei aparține tribunalului, secția de contencios administrativ.

În consecință, pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne și Guvernul României, în favoarea Tribunalului Tulcea, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 20 septembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.