ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6090/2023
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6090/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 14 decembrie 2023
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea la data de 20 martie 2023 sub nr. x/2023, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială a Serviciului Român de Informații, solicitând instanței să se constate vătămarea drepturilor și intereselor sale legitime în sensul actualizării pensiei, prin măsura reglementată de art. VII din O.U.G. nr. 59/2017, obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fonduri pentru restituirea sumelor prevăzute prin indexarea și actualizarea pensiei, dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor art. 59 și art. 60 din Legea nr. 223/2015, rezultate prin aplicarea prevederilor Legii nr. 152/2017 și a prevederilor Legii nr. 153/2017 privind salarizarea din fonduri publice, de la data deschiderii drepturilor de pensie și H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad publicată în Monitorul Oficial nr. 41 din 13.01.2023, precum și obligarea pârâtei Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naționale să restituie sumele reținute din pensie rezultate din indexarea și actualizarea pensiei raportat la prevederile art. 38 din Legea nr. 153/2017, privind salarizarea din fonduri publice, prevederile Legii nr. 152/2017, dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor art. 50 și art. 60 din Legea nr. 223/2015, de la data deschiderii drepturilor de pensie și H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad publicată în Monitorul Oficial nr. 41 din 13.01.2023, art. 1 și art. 2, conform gradului deținut, sume actualizate cu indicele de inflație, dacă este cazul, și a plății dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.
Reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate extrinsecă a dispozițiilor art. VII, pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 59/2017, prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (3) si (5) și ale art. 79 alin. (1) din Constituție.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Hotărârea Tribunalului Tulcea – secția civilă, de contencios administrativ și fiscal
Prin sentința civilă nr. 657 din 24 mai 2023, pronunțată de Tribunalul Tulcea – secția civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța – secția contencios administrativ și fiscal.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată constă în obligarea pârâtei la efectuarea unor operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului pretins de reclamant, fiind circumscris art. 8 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, în coordonatele trasate de art. 9 alin. (5) teza finală din același act normativ.
Instanța competentă în soluționarea cererii de mai sus este cea prevăzută de art. 10 alin. (1) din Legea 554/2004, respectiv secția de contencios administrativ și fiscal a curții de apel, litigiul privind un act emis de autoritățile publice centrale (Guvernul României) și realizarea unor operațiuni administrative legate de acesta.
2.2. Hotărârea Curții de Apel Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal
Prin sentința nr. 240 din data de 2 octombrie 2023, Curtea de Apel Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea.
În considerentele acestei sentințe s-a reținut că temeiul de drept procedural al prezentei acțiuni este reprezentat de dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, indicat în mod expres de reclamant în cuprinsul cererii, reclamantul fiind nemulțumit că, în contextul emiterii O.U.G. nr. 59/2017, criticată de acesta ca nefiind constituțională, s-a modificat dreptul la actualizarea pensiei astfel cum era reglementat de dispozițiile art. 59 și art. 60 din Legea nr. 223/2015.
Instanța a reținut că, în raport de prevederile invocate în cererea de chemare în judecată, art. 9 din Legea nr. 554/2004, competența funcțională aparține instanței de contencios administrativ, însă competența materială aparține tribunalului, și nu curții de apel.
II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență.
Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:
Argumentele de fapt și de drept relevante
Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între instanțele sesizate îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu obiectul dedus judecății și prevederile legale incidente în materie.
În speță, acțiunea introductivă întemeiată pe art. 7 alin. (5) și art. 9 alin. (1), alin. (4) și alin. (5) din Legea nr. 554/2004 vizează solicitarea reclamantului de a se constata vătămarea drepturilor și intereselor sale legitime, în sensul actualizării pensiei, prin măsura reglementată de art. VII din O.U.G. nr. 59/2017, precum și asigurarea fondurilor, respectiv restituirea sumelor reținute din pensie, rezultate din indexarea și actualizarea pensiei raportat la art. 38 din Legea 153/2017 și H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad, sume actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.
Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe îl constituie problema identificării obiectului cauzei deduse judecății și a criteriului de determinare a competenței aplicabil cauzei, în raport de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că raportul juridic litigios nu vizează dreptul la pensie, în sine, nefiind puse în discuție aspecte privind stabilirea unui atare drept sau neîndeplinirea, în fapt, de către pârâtă, a unei obligații de achitare a pensiei.
Ceea ce a solicitat reclamantul prin cererea introductivă este, așa cum s-a precizat, acordarea de despăgubiri în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, indicat în mod expres în cuprinsul acțiunii, însoțită de excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. VII din O.U.G. nr. 59/2017. Cu alte cuvinte, este nemulțumit de faptul că, în contextul emiterii O.U.G. nr. 59/2017, s-a modificat dreptul la actualizarea pensiei de serviciu al cărei beneficiar este, astfel cum era reglementat de art. 59 și art. 60 din Legea nr. 223/2015, considerându-se vătămat de aplicarea prevederilor art. VII din O.U.G. nr. 59/2017.
Totodată, în vederea recuperării prejudiciului suferit, a solicitat acordarea de despăgubiri în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, ca efect al aplicării unui act normativ pretins a fi neconstituțional, fiind formulată în contradictoriu cu autoritățile publice centrale responsabile pentru cauzarea acestuia.
Așadar, Înalta Curte reține că reperele cadrului procesual obiectiv al cauzei pendinte sunt cele ale acțiunii în contencios administrativ reglementate de art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia: "(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță. (5) Acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative."
Prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilesc două criterii pentru determinarea instanței de contencios administrativ competente, respectiv pozitionarea autorității publice emitente a actului administrativ (autoritate centrală sau locală) și valoarea impozitului, taxei, contribuției care face obiectul actului administrativ.
Reclamantul, socotindu-se vătămat în drepturile și interesele sale legitime, a solicitat obligarea autorităților la repararea prejudiciului, astfel că, acțiunea fiind întemeiată pe art. 9 din Legea nr. 554/2004, nu operează criteriul valoric, ci este determinant criteriul rangului central al autoritățiilor publice pârâte (Guvernul României și Casa Sectorială de Pensii a Serviciului Român de Informații) față de care s-a solicitat acordarea de despăgubiri în situația în care prevederile ordonanței de urgență vor fi declarate neconstituționale, competența materială de soluționare a cauzei revenind, prin urmare, secției de contencios administrativ a curții de apel.
În concluzie, raportat la scopul urmărit de reclamant prin introducerea acțiunii de față pe rolul instanței de contencios administrativ, respectiv la obiectul concret al acțiunii ce constă în obligarea autorității pârâte, autoritate publică centrală, la plata de despăgubiri, competența materială și teritorială de soluționare a cauzei aparține, în conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. (5) coroborat cu art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Constanța, în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul reclamantul.
Temeiul legal al soluției adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei privind pe reclamantul A. și pe pârâții Casa Sectorială de Pensii a Serviciului Român de Informații, Guvernul României în favoarea Curții de Apel Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal. Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite înseși, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol precizează că nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită înseși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul A. și pe pârâții Casa Sectorială de Pensii a Serviciului Român de Informații, Guvernul României în favoarea Curții de Apel Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Pronunțată astăzi, 14 decembrie 2023.