ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5374/2023

Ședința publică din data de 15 noiembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 02.04.2021 pe rolul Curții de Apel București, reclamantul A., prin președinte B., a solicitat în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Integrare și C.:

- obligarea A.N.I. la comunicarea Raportului de evaluare din data de 18.01.2021, prin care s-a dispus clasarea lucrării referitoare la C. privind regimul juridic al conflictului de interese în materie administrativă;

- obligarea A.N.I la comunicarea sesizării către parchet privind încălcarea de către C. a regimului juridic al conflictului de interese penal,

- anularea concluziei Raportului de evaluare din data de 18.01.2021 privind clasarea plângerii privind încălcarea de către C. a regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă și obligarea A.N.I. la soluționarea motivată a sesizării reclamantului privind încălcarea de către C. a regimului juridic al conflictul de interese în materie administrativă,

- obligarea A.N.I. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluționarea cauzei.

Prin încheierea din 10 decembrie 2021 Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiate excepția inadmisibilității contestației, excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes invocate de pârâta Agenția Națională de Integritate.

Ulterior, prin sentința civilă nr. 583 din 18 martie 2022 Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea privind pe reclamantul A., prin președinte B., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Integritate și C., ca neîntemeiată, obligând reclamantul la plata către pârâtul C. a cheltuielilor de judecată în sumă de 5000 RON.

Pârâta Agenția Națională de Integritate a declarat recurs împotriva încheierii din 10 decembrie 2021 și, în subsidiar, împotriva considerentelor sentinței civile nr. 583 din 18 martie 2022 și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea în tot a încheierii și, în rejudecare, în principal, admiterea excepției inadmisibilității acțiunii, iar, în subsidiar, admiterea excepției lipsei de interes și a lipsei calității procesuale active, invocate în fața instanței de fond.

În subsidiar, s-a solicitat admiterea recursului declarat împotriva considerentelor sentinței, înlăturarea și înlocuirea acestora cu propriile considerente, menținând dispozitivul hotărârii conform art. 461 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a arătat că respingerea excepțiilor inadmisibilității acțiunii, a lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes, prin încheierea din data de 10.12.2021, s-a produs ca urmare a greșitei interpretări și aplicări a dispozițiilor Legii nr. 554/2004 coroborat cu prevederile art. 22 alin. (4) din Legea nr. 176/2010.

A arătat recurenta, cu privire la respingerea excepției inadmisibilității, că Legea nr. 176/2010 este normă specială, care reglementează procedurile care se desfășoară în fața Agenției Naționale de Ințegritate privind constatarea incidentelor de integritate, procedura fiind finalizată cu întocmirea unui raport.

Atunci când constată inexistența unui incident de integritate, raportul nu are natura unui act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) pt.c) din Legea nr. 554/2004, deoarece nu dă naștere, nu modifică și nu stinge niciunui/niciun raport juridic, nefiind aplicabil art. 1 din Legea nr. 554/2004, iar în al doilea rând, legiuitorul nu stabilește posibilitatea contestării raportului de clasare, potrivit art. 21 alin. (4) din Legea nr. 176/2010.

Instanța de fond a apreciat nelegal că raportul de evaluare prin care se clasează o lucrare pentru inexistența unui incident de integritate are regimul juridic al unui act administrativ, dat fiind că pentru a se reține incidența art. 1 din legea nr. 554/2004, este necesar să existe o vătămare, produsă reclamantului de respectivul act administrativ. Or, în speță, această condiție nu este îndeplinită.

Arată recurenta că pentru a se analiza cine are calitatea de a ataca raportul de clasare, precum și dacă în cauză există sau nu o vătămare produsă intimatului printr-un act administrativ, era necesar a se analiza dacă exista sau nu un act care să se înscrie în categoria actelor administrative, potrivit definiției de la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, care să facă obiectul unei acțiuni în contencios administrativ.

Raportul de evaluare prin care se clasează o activitate de evaluare desfășurată la nivelul ANI nu reprezintă un act administrativ, în sensul legii, întrucât acesta nu dă naștere, nu modifică și nu stinge niciunui/niciun raport juridic, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Raportul de evaluare ANI de clasare, prin care se atestă inexistența unui incident de integritate, comunicat, exclusiv persoanei evaluate, nu modifică realitatea juridică existentă, în sensul în care nu generează obligații legale nici în sarcina persoanei evaluate, și nici a instituțiilor terțe, și nici nu atrage incidența unor sancțiuni, pentru a putea fi admisibila/justificată o acțiune de anulare a sa.

Totodată, nu stinge raporturi juridice, dat fiind că ANI nu are prerogative jurisdicționale, iar constatările din raportul de clasare nu se subsumează unui raport juridic preexistent, finalizat prin emiterea raportului de evaluare privind inexistența conflictului de interese.

Prin solicitarea formulată, intimatul-reclamant urmărește de fapt să se stabilească printr-o decizie a instanței existența unui conflict de interese în sarcina intimatului-pârât C..

Nu se poate reține că ANI, prin emiterea raportului de clasare, validează respectarea prevederilor legale sau că împiedică producerea altor consecințe juridice.

Faptul că raportul este rezultatul soluționării unei petiții nu îl transformă într-un act administrativ care să poată foi contestat în instanță.

Mai arată recurenta că deși instanța de fond a apreciat că raportul este act administrativ, nu a mai procedat, în continuare, la analiza existenței vătămării, produse de acest act.

Încheierea nu prezintă argumente și nu indică în care dintre ipotezele legale prevăzute de art. 1 din Legea nr. 554/2004 se încadrează demersul judiciar al intimatului, respectiv: este vătămat într-un drept al său sau într-un interes legitim, cu atât mai mult cu cât în susținerea excepției s-a învederat că acțiunea este inadmisibilă și din perspectiva art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În continuare, recurenta-pârâtă arată că intimatului nu i-a fost încălcat un drept subiectiv prin emiterea raportului de clasare, nefiind lezat un interes legitim privat sau public, așa cum sunt definite de art. 2 alin. (1) lit. c), p) și lit. q) din Legea nr. 554/2004.

O acțiune în contencios obiectiv nu poate fi formulată decât în condițiile și cu respectarea art. 8 alin. (1/1) din Legea nr. 554/2004 care prevede că: "Persoanele fizice și persoanele juridice de drept privat pot formula capete.de cerere prin care invocă apărarea unul interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea: interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat".

Aceste dispoziții relevă expres caracterul subsidiar al capetelor de cerere întemeiate pe vătămarea interesului public, admisibilitatea unor astfel de cereri fiind condiționată de interesul personal al intimatului. Nelegalitatea obiectivă a actului administrativ se justifică prin prisma interesului public, dar și a interesului personal al intimatului.

Intimatul nu arată în ce mod Raportul de evaluare al A.N.I. i-ar prejudicia interesele legitime private, definite de legiuitor ca fiind "posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat".

Raportul de clasare contestat în prezenta speță nu este adresat intimatului-reclamant și nu încalcă niciunul dintre drepturile sau interesele sale legitime publice sau private, nu/afectează scopul statutar al acestuia și nu-i pretinde o anumită conduită.

Referitor la respingerea excepțiilor lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes, ca fiind neîntemeiate, arată recurenta că din perspectivă art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, cu încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 32, și art. 33 din C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. s), art. 8 din Legea nr. 554/2004, art. 28 din Legea nr. 62/2011 și art. 22 din Legea nr. 176/2010.

Reținerea instanței potrivit căreia reclamanta solicită anularea unui act administrativ prin care se constată inexistența unei situații de incompatibilitate cu privire la o persoană care a făcut parte din Consiliul de administrație al Institutului Național pentru Fizica Laserilor, Plasmei și A. vizează în mod evident drepturile membrilor institutului" nu are legătură cu cauza, neavând fundament juridic și fiind doar o afirmație lipsită de temei.

Judecătorul fondului nu a identificat șj nu a arătat în ce mod situațiile de fapt prezentate în cuprinsul raportului de clasare vizează în mod evident drepturile membrilor sindicatului care își desfășoară activitatea în cadrul institutului, în condițiile în care lecturând raportul de evaluare, nu poate fi identificată nicio decizie luată de persoana evaluată, membru în Consiliul de Administrație al A. care să vizeze raporturile de muncă ale salariaților. De altfel, deciziile consiliului de administrație pot fi contestate separat în justiție, potrivit legii.

Potrivit art. 2 alin;(1). lit. s) din Legea nr. 554/2004 sunt organisme sociale interesate acele "structuri neguvernamentale, sindicate, asociații, fundații și altele asemenea, care au ca obiect de activitate protecția drepturilor diferitelor categorii de cetățeni sau, după caz, buna funcționare a serviciilor publice administrative."

De asemenea, potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004:

"Persoanele fizice și persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat".

Învederează recurenta că intimatul-reclamant nu justifică niciun interes legitim, nici privat și nici public, în promovarea acțiunii.

Statutul afișat pe web site-ul propriu, definește la art. 4 scopul A., dovedind că sindicatul nu are interes în promovarea unei acțiuni de anulare a raportului de evaluare prin care s-a dispus clasarea referitor la intimatul C., pentru că nu corespunde scopului prevăzut în statutul propriu.

În consecință, raportat la împrejurarea că cererea intimatului-reclamant nu întrunește cumulativ condițiile legale prevăzute de art. 32 și art. 33 din C. proc. civ., și anume cerința referitoare la justificarea unui interes în formularea cererii, încheierea din data de 10.12.2021, respectiv sentința civilă sunt pronunțate cu încălcarea și interpretarea greșită a prevederilor de drept material indicate.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale active invocate, instanța de fond a menționat doar dispozițiile art. 28 din Legea nr. 62/2011 și faptul că aceste dispoziții nu trebuie interpretate restrictiv, însă potrivit Legii nr. 176/2010 are calitatea procesuala de a contesta raportul de evaluare doar persoana evaluată, aceasta fiind singurul titular al dreptului la acțiune în raportul juridic dedus judecății și generat de supunerea raportului de evaluare verificării instanțelor competente.

Potrivit art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011, organizațiile sindicale au calitate procesuală activă, putând introduce orice acțiune în justiție în numele membrilor lor, în scopul apărării drepturilor acestora, decurgând din legislația muncii. Or, nici din această perspectivă nu se poate aprecia că intimatul Sindicatul deține calitate procesuală activă, cauza prezentă nefiind una care să se înscrie în prevederile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 62/2011.

În susținerea recursului la considerente, recurenta ANI a arătat că acele considerente ale sentinței recurate referitoare la presupusa calitate de funcționar public a intimatului-pârât C., ceea ce ar determina incidența art. 79 din Legea nr. 161/2003, sunt pronunțate cu încălcarea prevederilor legale privind statutul funcționarului public (legea nr. 168/1999 și Codul Administrativ), ale Legii nr. 176/2010 și Legii nr. 161/2003.

Intimatul-pârât C. nu are calitatea de funcționar public, fiind o persoană care a deținut o funcție de conducere contractuală, care își desfășoară activitatea în cadrul unei instituții publice și, pe cale de consecință, potrivit art. 1 alin. (1) pct. 31 teza primă, a depus declarații de avere și de interese, îndeplinidu-și obligația legală aferentă deținerii și exercitării funcțiilor de conducere din cadrul unei instituții publice.

Instanța de fond reține în mod eronat faptul că, în raport de modalitatea de numire, funcția de director al D. este o funcție publică, așadar pârâtul avea calitatea de funcționar public.

Chiar dacă intimatul a fost numit în funcție printr-un act administrativ, respectiv prin ordin de ministru, în cadrul unei instituții publice aflate în șubordinea Ministerului Educației Naționale, acesta și-a desfășurat activitatea de director D. în baza contractului individual de muncă nr. x/15.11.2000 privind angajarea în funcția de director D. si a fișei de post nr. 01 J15.11.2000 anexă la contractul Individual de muncă).

Or, potrivit art. 4 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, dar și actualelor prevederi ale art. 37 din Codul Administrativ, raporturile de serviciu ale unui funcționar public nu doar se nasc, dar se și exercită pe baza actului administrativ de numire, emis în condițiile legii.

Însă, actul administrativ de numire trebuie să conțină temeiul legal al numirii, numele funcționarului public, denumirea funcției publice, data de la care urmează să exercite funcția publică, drepturile salariale, locul de desfășurare a activității, durata programului de lucru. Totodată, fișa postului se anexează actului administrativ de numire.

În speță, toate aceste aspecte au fost prevăzute de contractul individual de muncă, fișa postului fiind o anexa a acestuia, având în vedere că intimatul-pârât a ocupat o funcție de conducere contractuală în cadrul D..

Instanța de fond își întemeiază eronat argumentația potrivit căreia directorul general al D. este funcționar public pe prevederile art. 37 din Regulamentul de organizare și funcționare, a statului de funcții și a organigramei Unității Executive pentru finanțarea învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării aprobate prin Ordinul nr. 4864/2011.

Intimatul-pârât C. NU are calitatea de funcționar public, sau vreuna dintre calitățile prevăzute de Legea nr. 161/2003, astfel cum sunt aplicabile dispozițiile acestei legi.

În concluzie, arată recurenta că acele considerente privind echivalența perfectă dintre funcția publică și calitatea de funcționar public, precum și cele privind incidența în prezenta speță a art. 79 din Legea nr. 161/2003 sunt profund eronate, și pronunțate cu încălcarea tuturor normelor de drept material anterior menționate, impunându-se înlăturarea lor.

Deși au fost legal citați, intimatul-reclamant A., prin președinte B. și intimatul-parât C. nu au depus întâmpinare și nu au formulat apărări în cauză.

Examinând hotărârile atacate prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că se impune, cu prioritate, verificarea legalității măsurilor dispuse de instanța de fond prin încheierea interlocutorie din data de 10.12.2021, prin care aceasta s-a pronunțat asupra unor excepții cu caracter peremptoriu/dirimant, privind inadmisibilitatea acțiunii, lipsa calității procesuale active a reclamantului Sindicatul și lipsa de interes a acestuia în promovarea cererii de chemare în judecată. O astfel de cercetare prioritară a criticilor de nelegalitate privind încheierea de ședință din 10.12.2021 este justificată deoarece, în eventualitatea casarii și, în rejudecare, a admiterii uneia din cele 3 excepții, analiza legalității soluției asupra fondului cauzei devine inutilă.

Totodată, Înalta Curte va observa, prin raportare la argumentele privind inexistența unui drept al reclamantului recunoscut de art. 1 din Legea nr. 554/2004 de a formula acțiune în justiție, pe motiv că acesta nu justifică o vătămare, invocate de recurenta-pârâtă ANI în susținerea excepției inadmisibilității, că acestea au mai degrabă legătură cu calitatea procesuală activă a reclamantului, iar nu cu inadmisibilitatea cererii, astfel că se impune a fi analizată cu prioritate soluția instanței de fond de respingere a excepției lipsei calității procesuale active, urmând ca abia mai apoi, în ipoteza menținerii, să se procedeze la verificarea naturii juridice a actului contestat și, implicit, a admisibilității acțiunii în anulare.

De asemenea, în analiza soluției asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamamntului Sindicatul, Înalta Curte va proceda inclusiv la verificarea aspectelor invocate în recurs, în legătură cu lipsa unui interes al acestuia în demararea litigiului, dat fiind că, în contencios adminsitrativ, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (1) și (2) și art. 8 alin. (1) și (1)

1

, de cele mai mule ori condițiile de formulare a cererii în justiție privind calitatea procesuală și interesul părții de a acționa se întrepătrund, impunându-se analiza lor împreună, în cadrul verificărilor referitoare la calitatea procesuală activă.

Având așadar de analizat, cu prioritate, legalitatea soluției de respingere a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului Sindicatul, Înalta Curte va observa mai întâi dispozițiile normei speciale aplicabile litigiului de față, mai exact prevederile Legii nr. 176/2010, care la art. 22 arată următoarele:

"(1)Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilității în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanța de contencios administrativ. (...)

(4)Dacă în urma evaluării declarației de interese, precum și a altor date și informații, inspectorul de integritate constată inexistența unei stări de incompatibilitate sau a unui conflict de interese, întocmește un raport în acest sens, pe care îl transmite persoanei care a făcut obiectul evaluării, în condițiile art. 17 alin. (5) teza a doua.(...)"

Se constată că norma specială nu recunoaște, în mod explicit, persoanei investite cu dreptul de a sesiza ANI, în vederea cercetării conflictului de interese, dreptul de a continua demersul, prin formularea unei acțiuni în anularea Raportului prin care se constată inexistența conflictului.

Pe de altă parte însă, norma cu caracter special nici nu conține interdicții exprese cu privire la dreptul titularului sesizării de a formula acțiune în justiție.

Or, în lipsa unei interdicții în norma specială, aceasta se va completa cu norma generală, care în materia contenciosului administrativ este reprezentată de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Așadar, chiar dacă în temeiul Legii nr. 176/2010 intimatului-reclamant A. nu i se recunoaște calitate procesuală activă în scopul formulării acțiunii în anulare, în verificarea acestei calități va fi necesară analiza îndeplinirii condițiilor din Legea nr. 554/2004, care permit terților atacarea în justiție a actelor emanând de la autorități/instituții publice, apreciate de aceștia ca având caracter vătămător.

O astfel de analiză, deși a fost avută în vedere de instanța de fond cu ocazia verificării calității procesuale active a reclamantului, soluția pronunțată în final a fost adoptată însă cu greșita interpretare și aplicare a prevederilor art. 1 alin. (2) și art. 8 alin. (1) și (1)

1

din Legea nr. 554/2004, dar și a Legii nr. 62/2011 a dialogului social.

Astfel, potrivit Legii contenciosului administrativ, art. 1 alin. (1) și (2):

"(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.

(2)Se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.(...)"

Totodată, potrivit art. 8 alin. (1) și alin. (1)

1

din același act normativ:

"1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanței de contencios administrativ și cei care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă

(1

1

)Persoanele fizice și persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat. (...)"

În interpretarea dispozițiilor legale enunțate, s-a pronunțat la data de 02.03.2020 Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 8/2020 reținând următoarele:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), r) și s) și art. 8 alin. (1

1

) și (1

2

) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că:

În vederea exercitării controlului de legalitate asupra actelor administrative la cererea asociațiilor, în calitate de organisme sociale interesate, invocarea interesului legitim public trebuie să fie subsidiară invocării unui interes legitim privat, acesta din urmă decurgând din legătura directă dintre actul administrativ supus controlului de legalitate și scopul direct și obiectivele asociației, potrivit statutului."

Având în vedere aceste dispoziții legale, dar și dezlegările obligatorii ale ÎCCJ anterior enunțate, se va concluziona în sensul că, potrivit Legii contenciosului administrativ, dețin calitate procesuală activă și pot formula acțiune în anulare cei vătămați în mod direct printr-un act administrativ emanând de la o autoritate/instituție publică sau asimilate acestora, acțiunile formulate de organismele social interesate în protejarea interesului public rămânând la rândul lor în sfera contenciosului subiectiv, aceste organisme fiind chemate să justifice cu prioritate existența interesului legitim privat, "decurgând din legătura directă dintre actul administrativ supus controlului de legalitate și scopul direct și obiectivele organismului social - asociație, potrivit statutului acestuia (...)" (nn. Decizia RIL 8/2020).

Calitatea procesuală activă a reclamantului A. a fost justificată de acesta în fața instanței de fond prin aceea că este titularul sesizării ce a declanșat cercetarea conflictului de interese, astfel că, în continuare, justifică calitate și interes în promovarea acțiunii în anulare, precum și prin aceea că sunt incidente prevederile art. 28 din legea nr. 62/2011 a dialogului social care nu limitează dreptul Sindicatului de a acționa doar la acțiuni de dreptul muncii.

Cu privire la primul aspect, astfel cum s-a arătat anterior, se observă că deși Legea nr. 176/2010 recunoaște dreptul oricărei persoane de a formula o sesizare la ANI, operând astfel o prezumție legală asupra îndeplinirii de către aceștia a condiției interesului și a calității de a acționa, totuși legiuitorul a limitat exercitarea dreptului la acțiune la declanșarea verificărilor și soluționarea efectivă a petiției/sesizării, ulterior titularului sesizării nefiindu-i recunoscut un drept de a continua demersul său, prin atacarea raportului emis de ANI cu acțiune în anulare.

Așadar, în justificarea calității procesuale active pentru introducerea acțiunii în anulare, titularul sesizării nu se mai poate prevala de dispozițiile art. 12 din Legea nr. 176/2010, care îi recunosc un drept inițial de sesizare, fiind evident că o astfel de interpretare nu corespunde scopului normei.

Pentru a i se recunoaște dreptul la acțiune în anularea Raportului însă, titularul sesizării poate să dovedească lezarea intereselor sale private sau ale drepturilor sale, în condițiile Legii nr. 554/2004.

Or, în legătură cu aceste condiții, Înalta Curte, contrar concluziilor instanței de fond, va reține că în litigiu nu se probează îndeplinirea lor, deoarece intimatul-reclamant nu justifică un interes legitim privat pentru a acționa.

În acest sens, se constată că actul prin care recurenta-pârâtă ANI a constatat cu nu există conflict de interese nu este de natură a vătăma interesele private ale intimatului. Nici soluția adoptată de ANI și nici considerentele din conținutul actului nu privesc pe reclamantul Sindicatul, nu au legătură cu activitatea acestuia și nu conțin considerații de natură a produce un prejudiciu moral sau patrimonial intimatului-reclamant.

Totodată, cum corect a observat și recurenta ANI, se constată că potrivit Statutului Sindicatului (art. 2), pus la dispoziția publicului pe site-ul A..ro/statut-2/, scopul înființării Sindicatului a fost acela de a "garanta și apăra exercitarea dreptului sindical și respectarea drepturilor fundamentale ale omului, consfințite prin Constituția României, prezentul Statut și legile în vigoare".

Se mai reține că potrivit art. 4 din Statut:

A. este o organizație socio-profesională al cărei scop este apărarea și promovarea intereselor profesionale, economice, social-culturale și sportive ale membrilor săi, realizate prin:

· Participarea la elaborarea și avizarea Regulamentul Intern și a Contractului Colectiv de Muncă.

· Participarea la negocierile Contractelor Individuale de Muncă, la solicitarea membrilor de Sindicat.

· Participarea directă la apărarea și susținerea îmbunătățirii condițiilor de muncă și de viață ale membrilor de Sindicat.

· Organizarea și îndrumarea manifestărilor sociale, cultural-artistice, turistice și sportive

· Organizarea acțiunilor de protest.(...)"

De asemenea, potrivit Legii nr. 62/2011 privind dialogul social (în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, moment în raport de care se apreciază calitatea procesuală activă), organizațiile sindicale se constituie "în scopul apărării drepturilor prevăzute în legislația națională, în contractele colective și individuale de muncă sau în acordurile colective de muncă, precum și în pactele, tratatele și convențiile internaționale la care România este parte, pentru promovarea intereselor profesionale, economice și sociale ale membrilor săi (...)" (art. 1 lit. u) din Lege)

Art. 28 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, invocat de intimatul-reclamant, dispune în sensul că:

"Organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși.

(2)În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în mod expres.

(3)În exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2), organizațiile sindicale au calitate procesuală activă.(...)"

Observând așadar prevederile Legii nr. 62/2011 a dialogului social, dar și mențiunile Statului, la care face trimitere art. 28 din Lege, Înalta Curte va constata că legiuitorul recunoaște calitatea procesuală activă a Sindicatului doar în acțiunile în justiție care privesc aspecte ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici.

Or, în prezentul litigiu se constată că Raportul recurentei ANI, prin care s-a concluzionat asupra inexistenței conflictului de interese, nu face parte din categoria actelor emise în vreunul dintre domeniile reglementate de Legea nr. 62/2011 sau la care fac referire prevederile statutare.

Contrar concluziilor instanței de fond, se va reține că în cauză nu rezultă că soluția de constatare a inexistenței conflictului de interese ar fi de natură a afecta interesele vreunuia dintre membrii de Sindicat, ori că ar putea influența activitatea Sindicatului, iar aspectele referitoare la caracterul anulabil al contractelor semnate de intimatul C. și afectarea intereselor membrilor de Sindicat care au desfășurat activități în proiectele angajate de acest intimat, încasând drepturi salariale pentru muncă prestată nu au decât caracter eventual/speculativ, la dosarul cauzei neexistând nicio dovadă potrivit căreia intimatul C. ar fi fost implicat în adoptarea de decizii de natură a influența raporturile de muncă ale acestora.

În aceste condiții, se confirmă criticile din recurs ale recurentei-pârâte Agenția Națională de Integritate, potrivit cărora nu există legătură între interesele private, recunoscute prin Lege sau Statut, ale Sindicatului și emiterea Raportului de constatare a inexistenței conflictului de interese, astfel că în aplicarea art. 1 alin. (1) și (2) și art. 8 alin. (1) și alin. (1)/1 din Legea nr. 554/2004, intimatul-reclamant nu justifică deținerea calității procesuale active pentru introducerea cererii în anulare, nici în temeiul Legii contenciosului administrativ.

Pe cale de consecință, reținând că încheierea din data de 10.12.2021 a curții de apel a fost dată cu greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor legale anterior menționate, în cauză fiind incident cazul de casare reglementat de art. 488 alșin 1 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul promovat de recurenta pârâtă ANI, va casa actul de procedură al instanței și, în rejudecare, va admite excepția lipsa calității procesuale active a reclamantului A., cu consecința respingerii acțiunii ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Va observa instanța de recurs că odată cu soluționarea excepției lipsei calității procesuale active, în sensul admiterii, devine inutilă orice analiză a criticilor privind celelalte două excepții invocate și soluționate prin aceeași încheiere, care nu sunt de natură a schimba soarta litigiului.

Totodată, se va mai constata că potrivit art. 179 alin. (3) C. proc. civ.: "Desființarea unui act de procedură atrage și desființarea actelor de procedură următoare, dacă acestea nu pot avea o existență de sine stătătoare".

Având în vedere așadar deființarea Încheierii interlocutorii din 10.12.2021 a curții de apel, Înalta Curte va dispune inclusiv casarea sentinței civile nr. 583 din 18.03.2022, dat fiind că respingerea acțiunii prin admiterea unei excepții cu efect peremptoriu lipsește de relevanță modul de dezlegare a fondului cererii de chemare în judecată, considerentele privind fondul cauzei impunându-se a fi înlăturate din ordinea juridică, neputând dobândi autoritate de lucru judecat.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 20 din legea nr. 554/2004 rap. la art. 498 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte încheierea din data de 10 decembrie 2021 și în tot sentința recurată și, în rejudecare, va admite excepția lipsei calității procesuale active și va respinge acțiunea reclamantului A., prin președinte B., ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate împotriva încheierii din 10 decembrie 2021 și împotriva sentinței civile nr. 583 din 18 martie 2022, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte încheierea din data de 10 decembrie 2021 și în tot sentința recurată.

În rejudecare, admite excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâta Agenția Națională de Integritate.

Respinge acțiunea reclamantului A., prin președinte B., ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 15 noiembrie 2023.