ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5093/2022

Ședința publică din data de 2 noiembrie 2022

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 2 septembrie 2018, pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor,

- A. în ceea ce privește obligațiile fiscale principale, anularea parțială a Deciziei de impunere nr. x/21.06.2018 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/21.06.2018 emise de ANAF-DGAMC și anularea Deciziei nr. 76/28.02.2019 privind soluționarea contestației sale, înregistrată la ANAF-DGSC sub nr. x/30.08.2018, prin care a fost respinsă contestația.

- B. în ceea ce privește obligațiile fiscale accesorii, anularea parțială a Deciziei nr. 5809/01.10.2018 referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând penalități de nedeclarare și a Deciziei nr. 5809/01.10.2018 referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere, și anularea Deciziei nr. 187/15.05.2019 privind soluționarea contestației sale, înregistrate la ANAF-DGSC sub nr. x/26.11.2018, prin care i-a fost respinsă contestația, anulare parțială corespunzător anulării parțiale a sumelor principale indicate la pct. A.

A solicitat reclamanta admiterea acțiunii și anularea parțială a obligațiilor fiscale principale indicate, privind neîncadrarea alocației individuale de hrană acordate în baza prevederilor Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, și neaplicarea tratamentului fiscal aferent tichetelor de masă acordate potrivit legii ca și a obligațiilor accesorii aferente acestora și exonerarea de la plata respectivelor sume.

În subsidiar, a precizat că, în ipoteza în care s-ar considera că alocația individuală de masă caldă acordată de societate nu ar îndeplini condițiile Legii nr. 142/1998, contestă modalitatea de calcul a obligațiilor fiscale suplimentare și accesorii, respectiv al venitului brut pentru scopul determinării impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale obligatorii, ca și a accesoriilor.

1.2. Prin sentința civilă nr. 130 din 9 octombrie 2020, Curtea de Apel Cluj a anulat în întregime Deciziile nr. 76/28.02.2019 și nr. 187/15.05.2019 emise de pârâta de rândul 2 privind respingerea contestațiilor formulate de reclamantă vizând obligațiile fiscale principale în sumă de 12.508.323 RON, respectiv obligatiilor fiscale accesorii în cuantum de 5.324.153 RON, respectiv 2.102.188 RON.

A anulat parțial Decizia de impunere nr. x/21.06.2018 și Raportul de inspecție fiscală nr. x/21.06.2018 ambele emise de pârâta de rândul 1 pentru suma de 12.508.323 RON, reprezentând următoarele obligații fiscale stabilite suplimentar: contribuția de asigurări sociale datorată de angajator, în sumă de 5.179.074 RON, contribuția de asigurări sociale datorată de angajat, în sumă de 3.020.013 RON; contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de angajator, în sumă de 1.500.083 RON; contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de angajat, în sumă de 1.586.627 RON; contribuția pentru șomaj angajator, în sumă de 144.239 RON; contribuția pentru șomaj angajat, în sumă de 144.239 RON; contribuția pentru accidente de muncă și boli profesionale, în sumă de 85.442 RON; contribuția pentru Fondul de Garantare, în sumă de 72.119 RON; contribuția pentru concedii și indemnizații, în sumă de 245.206 RON; impozit pe venit, în sumă de 531.281 RON.

A anulat parțial deciziile referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând penalități de nedeclarare nr. 5809/01.10.2018 și referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere nr. 5809/01.10.2018 pentru următoarele sume:

- 2.102.188 RON, reprezentând penalități de nedeclarare pentru obligații fiscale principale, nedeclarate sau declarate incorect și stabilite de organul de inspecție fiscală prin decizii de impunere;

- 5.324.153 RON, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere, respectiv: suma de 3.927.183 RON - dobânzi aferente contribuțiilor sociale obligatorii și impozitului pe veniturile din salarii; suma de 1.396.970 RON - penalități de întârziere aferente contribuțiilor sociale obligatorii și impozitului pe veniturile din salarii.

A obligat pârâtele în solidar la plata către reclamantă a sumei de 96.269,42 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

1.3. Împotriva sentinței anterior menționate au declarat recurs ambele pârâte, Agenția Națonală de Administrare Fiscală și ANAF-Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

1.4. Prin decizia civilă nr. 751 din 10 februarie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal:

- a constatat nulitatea recursurilor formulate de pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinței nr. 130 din 9 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal;

- a obligat recurentele-pârâte la plata sumei de 14.000 RON către intimata-reclamantă A. S.R.L., reprezentând cheltuieli de judecată admise în parte.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2022, la data de 13.05.2022, recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., solicitând anularea deciziei menționate la pct. I.1.4., cu consecința rejudecării recursului promovat de recurenta-pârâtă ANAF împotriva sentinței civile nr. 130/09.10.2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2019, casarea acestei sentințe și respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Susținând incidența dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatoarea învederează că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale săvârșite de instanța de recurs care a constatat nule recursurile formulate de ANAF și DGAMC, reținând în mod eronat că recurentele-pârâte au invocat în mod formal motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., precum și că recurentele s-au limitat la a arăta o parte a considerentelor primei instanțe și la a reitera aceleași argumente formulate în fața instanței de fond, fără a circumstanția în niciun mod critica de nelegalitate și fără a motiva de ce instanța de fond ar fi încălcat sau ar fi aplicat greșit normele de drept material incidente cauzei.

Contestatoarea susține că recursul ANAF a fost motivat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care se referă la încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, iar din economia acestui text de lege nu rezultă că ar trebui indicate cu exactitate normele legale încălcate de instanță, din lecturarea recursului formulat de ANAF rezultând fără echivoc care sunt normele legale pe care instanța de fond le-a încălcat în soluționarea cauzei.

Astfel, la pagina 2 din recursul ANAF se arată în mod clar și expres faptul că instanța de fond a pronunțat hotărârea atacată cu încălcarea dispozițiilor art. 55 alin. (1) alin. (2) lit. k), alin. (3) lit. b) și alin. (4) lit. b) și lit. e) din Legea nr. 571/2003, respectiv art. 76 alin. (1), alin. (2) lit. s) și alin. (3) lit. b), alin. (4) lit. b) și lit. e) din Legea nr. 227/2015, precum și a prevederilor Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă și ale H.G. nr. 5/1999 și H.G. nr. 23/2015 pentru aprobarea Normelor de aplicare a legii, iar în continuarea recursului au fost dezvoltate aceste critici.

În ceea ce privește reiterarea în cadrul cererii de recurs a argumentelor formulate în fața instanței de fond, consideră că această împrejurare este una firească și nu i se poate imputa, în condițiile în care optica ANAF asupra acțiunii și a aplicării legislației incidente este aceeași atât în faza de fond cât și în cea de recurs.

Concluzionând, apreciază că recursul formulat de ANAF îndeplinește condițiile de formă, cuprinde motivele de nelegalitate a sentinței, criticile expuse încadrându-se în mod clar în motivele de casare prevăzute de C. proc. civ., astfel că decizia instanței de recurs care a constatat nulitatea recursului formulat de ANAF este rezultatul unei erori materiale.

Intimata A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare, în principal, ca inadmisibilă, pentru neîncadrarea sa în motivele expres și limitativ prevăzute de lege, iar în subsidiar, respingerea acesteia, ca neîntemeiată.

În ceea ce privește caracterul neîntemeiat al contestației în anulare, se arată că nu poate fi incident motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., întrucât contestatoarea nu face altceva decât să critice pe fond raționamentele instanței de recurs, apreciind că aceasta ar fi fost "în eroare" cu privire la împrejurarea că recursul ANAF ar îndeplini toate condițiile de formă prevăzute de lege, criticile expuse încadrându-se în mod clar, în viziunea ANAF, în motivele de casare prevăzute de C. proc. civ.

În realitate, instanța de recurs a soluționat în mod corect, temeinic și legal excepția nultății recursului, expunând o analiză detaliată a motivelor pentru care a considerat că această excepție se impune a fi admisă.

Prin urmare, nu i se poate imputa instanței de recurs nicio eroare materială în ceea ce privește soluționarea excepției nulității recursului.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora:

"(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: (...) 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; (...)"

Contestatoarea apreciază că aceste dispoziții sunt incidente în cauză, întrucât instanța de recurs a reținut în mod eronat că recursul ANAF nu conține veritabile critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în dispozițiile de casare invocate, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Înalta Curte reține că, pentru a fi incident acest caz de contestație în anulare, este necesar ca hotărârea împotriva căreia se îndreaptă contestația să fie pronunțată în soluționarea căii de atac a recursului, iar contestatorul să invoce existența unor erori materiale, săvârșite de instanța de control judiciar, care au influențat soluția astfel pronunțată. În definirea cazului de contestație în anulare privitor la existența unor erori materiale, textul de lege are în vedere greșelile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ce conduc la retractarea hotărârii pronunțate și pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Contestația în anulare nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs" în favoarea părții care o exercită, ci reprezintă un remediu procedural utilizat în cazuri specifice, limitativ prevăzute de C. proc. civ.. Legiuitorul nu a intenționat ca, pe calea contestației în anulare, să deschidă părților posibilitatea formulării unei noi căi de atac, prin care să fie analizate ori reanalizate aspecte de temeinicie și/sau legalitate ale hotărârii judecătorești, ci acest mijloc procedural a fost destinat exclusiv pentru îndreptarea unor nereguli procedurale expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că în cauză nu se invocă de către contestatoare o greșeală materială a instanței de recurs, cu privire la date sau elemente ale dosarului cauzei. Motivele prezentate în contestația în anulare se referă la însăși legalitatea deciziei atacate, contestatoarea formulând critici asupra modului în care instanța de recurs a înțeles să aplice dispozițiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Contestatoarea solicită, practic, a se da o altă interpretare dispozițiilor legale, invocând, astfel, aplicarea greșită a acestora, și nu o "eroare materială", astfel cum este reglementată această noțiune de prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Prin promovarea contestației în anulare, titularul căii de atac urmărește să obțină rejudecarea cauzei pentru motive de pretinsă nelegalitate a deciziei atacate, demers inadmisibil în raport de condițiile de exercitare ale contestației în anulare, pe calea acestei căi de retractare neputând fi înlăturate presupuse greșeli de judecată și nici cenzurat modul în care instanța de recurs a răspuns motivelor de casare invocate de partea recurentă.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 508 din C. proc. civ., va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor împotriva deciziei nr. 751 din data de 10 februarie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 noiembrie 2022.