ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5067/2022

Ședința publică din data de 2 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 3 septembrie 2018, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a solicitat:

- anularea hotărârii nr. 1483/2018 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție;

- obligarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la revocarea ordinului colectiv nr. 247/2018, mai sus menționat, în ceea ce privește poziția 56, a procurorului stagiar A., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor;

- emiterea unui nou ordin de salarizare individual prin care să i se recunoască integral vechimea în muncă, de la data de 14.09.2009, cu toate consecințele care decurg din aceasta, anume acordarea gradației 2 de vechime (5-10 ani), stabilirea corespunzătoare a indemnizației lunare de bază (8556 RON), recalcularea celor două sporuri aferente, plata retroactivă a sumelor neacordate, cu dobânda legală (ca urmare a calculului greșit), toate începând cu data de 01.01.2018, care coincide cu numirea în funcție, și cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2086 din 25 iunie 2019, Curtea de Apel București:

- a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

- a anulat Ordinul nr. 247/2008 emis de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în ce privește pe reclamant, precum și decizia de respingere a plângerii prealabile;

- a obligat pârâtul la emiterea unui ordin prin care să se recunoască vechimea în muncă a reclamantului începând cu data de 14.09.2009, cu consecința modificării gradației și stabilirii corespunzătoare a indemnizației lunare de bază și a sporurilor aferente;

- a obligat pârâtul la plata sumelor neacordate începând cu data de 01.01.2018 și a dobânzii legale calculate de la data exigibilității fiecărei sume până la data plății efective.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2 și a încheierii din 28 iunie 2019, a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a sentinței atacate și, rejudecând, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Printr-o primă critică susține recurentul că dispozițiile art. 38 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 153/2017 se aplică etapizat, începând cu data de 01.07.2017.

Astfel, prin ordinul contestat, începând cu 01.01.2018, drepturile salariale ale procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă curțile de apel, tribunale și judecătorii au fost stabilite având la bază drepturile salariale aferente lunii decembrie 2017, respectiv cuantumul brut al indemnizației de încadrare, precum și cuantumul brut al sporurilor, majorate cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții. În situațiile în care, începând cu 01.01.2018, indemnizațiile de încadrare au fost mai mari decât cele stabilite pentru anul 2022, au fost acordate cele din urmă.

Se arată de către recurent că intimatul reclamant a fost încadrat cu gradația 1 corespunzătoare vechimii în muncă de la 3 la 5 ani, iar prin contestația formulată a solicitat încadrarea cu gradația 2 corespunzătoare unei vechimi în muncă de la 5 la 10 ani. Reclamantul a îndeplinit funcția de jurisconsult în perioada 14.09.2009-01.01.2016 (6 ani, 3 luni, 17 zile) lucrând cu timp parțial 2 ore/zi (adică 10 ore/săptămână) iar în perioada 01.01.2016-01.012018 a avut calitatea de auditor de justiție.

Prin urmare, la încadrarea în funcția de procuror, vechimea în muncă a reclamantului era de 3 ani, 6 luni și 29 de zile, fiind corect încadrat cu gradația 1 corespunzătoare tranșei de vechime în muncă de la 3 la 5 ani, încadrare ce respectă dispozițiile art. 10 alin. (4) lit. a) și lit. b) din Legea nr. 153/2017.

Susține recurentul că sunt incidente cauzei și dispozițiile art. 106 alin. (2) din Codul muncii conform cărora "Drepturile salariale se acordă proporțional cu timpul efectiv lucrat, raportat la drepturile stabilite prin programul normal de lucru". Prin "program normal de lucru" se înțelege normă întreagă, respectiv durata normală a timpului de muncă stabilită de art. 112 alin. (1) din Codul muncii la 78 ore pe zi, respectiv 40 de ore pe săptămână.

În raport de aceste dispoziții legale, susține recurentul că drepturile salariale se acordă în funcție de timpul efectiv lucrat, vechimea în muncă stabilindu-se prin raportare la durata normală a timpului de muncă.

Prin cea de-a doua critică se susține faptul că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru plata dobânzii, sens în care se arată că dobânda este o sancțiune civilă constând în daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată. Daunele moratorii reprezintă echivalentul prejudiciului pe care creditorul îl suferă ca urmare a executării cu întârziere a obligației, iar această dobândă nu poate fi prezumată, ea reprezentând un sistem de reparație atașat răspunderii contractuale, întrucât vizează doar obligații bănești contractuale in obligatione.

Având în vedere că între reclamant și pârât nu este încheiată nicio convenție care să determine angajarea unei eventuale răspunderi civile contractuale, nu se pune problema analizei întrunirii condițiilor existenței acestui tip de răspundere.

Sunt invocate de către recurent dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 13/2011 și susține faptul că această dispoziție legală se aplică, pe de o parte, întârzierii în executarea obligației oricărei creanțe bănești (dobânda penalizatoare), iar pe de altă parte, se aplică ori de câte ori o creanță bănească este producătoare de dobândă, oricare ar fi caracteristicile creanței sau motivul pentru care aceasta generează dobândă (dobânda remuneratorie).

Totodată, invocă recurentul și dispozițiile art. 197 pct. 11 din Legea nr. 71/2011, normă juridică în raport de care susține că termenul de dobândă este definit în două moduri, ca dobândă remuneratorie sau ca dobândă penalizatoare, însă ambele au ca factor comun preexistența unei convenții încheiate între părți, condiție ce este cerută și de dispoziția art. 1535 alin. (1) C. civ., redată în cuprinsul cererii de recurs.

Întrucât în cauză nu există nicio convenție între părți cu privire la acordarea unor dobânzi, dispozițiile referitoare la dobânda legală nu sunt aplicabile.

Intimatul-reclamant A. nu a formulat întâmpinare în dosarul de recurs.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin Ordinul de salarizare contestat nr. 247/2018, intimatul reclamant a fost încadrat cu gradația 1 de vechime (3-5 ani de muncă), încadrare pe care acesta a înțeles să o conteste în raport de înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Prin Hotărârea nr. 1483/2018, recurentul pârât a respins contestația formulată, iar împotriva acestei hotărâri a fost formulată prezenta contestație, intimatul reclamant solicitând instanței de judecată admiterea contestației, anularea Hotărârii nr. 1438/2018 și obligarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la revocarea Ordinului nr. 248/2018 în ceea ce privește poziția 56 a procurorului stagiar A., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, emiterea unui nou ordin de salarizare individual prin care să i se recunoască integral vechimea în muncă, de la data de 14.09.2009, cu toate consecințele care decurg din aceasta, anume acordarea gradației 2 de vechime (5-10 ani), stabilirea corespunzătoare a indemnizației lunare de bază (8556 RON), recalcularea celor două sporuri aferente, plata retroactivă a sumelor neacordate cu dobânda legală (ca urmare a calcului greșit), toate începând cu data de 01.01.2018 care coincide cu numirea în funcție.

Prin sentința atacată, Curtea de Apel București a admis acțiunea, a anulat Ordinul nr. 247/2008 (nr. 247/2018, cum este corect, eroare materială îndreptată prin încheierea de ședință din 28.06.2019) emis de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în ce privește pe reclamant, precum și decizia de respingere a plângerii prealabile; a obligat pârâtul la emiterea unui ordin prin care să se recunoască vechimea în muncă a reclamantului începând cu data de 14.09.2009, cu consecința modificării gradației și stabilirii corespunzătoare a indemnizației lunare de bază și a sporurilor aferente; și totodată a obligat pârâtul la plata sumelor neacordate începând cu data de 01.01.2018 și a dobânzii legale calculate de la data exigibilității fiecărei sume până la data plății efective.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești cât și împotriva încheierii de ședință din 28.06.2019 a formulat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, criticând-o pentru nelegalitate prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurs pe care Înalta Curte îl găsește nefondat.

Prioritar, va observa Înalta Curte că deși a fost declarat recurs și împotriva încheierii de ședință din data de 28.06.2019, prin recursul formulat nu s-a adus nicio critică împotriva acesteia, astfel că instanța de recurs va avea în vedere doar recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 2086/25.06.2019 a Curții de Apel București.

Amintește Înalta Curte că potrivit motivului de recurs invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Criticile formulate sunt nefondate.

Va reține Înalta Curte că anterior încadrării în funcția de procuror, intimatul reclamant a îndeplinit funcția de jurisconsult în perioada 14.09.2009-01.01.2016 (6 ani, 3 luni, 17 zile) lucrând cu timp parțial 2 ore/zi (adică 10 ore/săptămână) iar în perioada 01.01.2016-01.012018 a avut calitatea de auditor de justiție, pentru aceste perioade intimatul reclamant solicitând recunoașterea drept vechime integrală în muncă.

Conform dispozițiilor art. 16 alin. (5) din Codul Muncii:

"Munca prestată în temeiul unui contract individual de muncă constituie vechime în muncă".

După cum se poate observa, legiuitorul nu face vreo diferență după cum contractele sunt cu normă întreagă sau cu timp parțial, vechimea în muncă reprezentând totalitatea perioadelor în care o persoană a desfășurat activități în temeiul unui contract individual de muncă.

Diferența care există între cei care lucrează cu normă întreagă și cei care lucrează cu timp parțial se referă la drepturile salariale pe care aceștia le obțin în momentul desfășurării activității respective, însă vechimea în muncă și alte drepturi se acordă și se recunosc în aceleași condiții, așa cum rezultă în mod clar și din prevederile art. 106 din Codul Muncii:

"(1) Salariatul încadrat cu contract de muncă cu timp parțial se bucură de drepturile salariaților cu normă întreagă, în condițiile prevăzute de lege și de contractele colective de muncă".

(2) Drepturile salariale se acordă proporțional cu timpul efectiv lucrat, raportat la drepturile stabilite pentru programul de lucru".

Așa cum a reținut și instanța fondului în motivarea hotărârii, acordarea sporului de vechime nu se acordă în raport cu orele de muncă prestate.

Potrivit art. 7 lit. j) din Legea 153/2017 "gradația reprezintă salariul de bază corespunzător funcției, acordat în raport cu vechimea în muncă, în condițiile prezentei legi".

Conform dispozițiilor art. 10 alin. (4) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice "Tranșele de vechime în muncă în funcție de care se acordă cele 5 gradații, precum și cotele procentuale corespunzătoare acestora, calculate la salariul de bază avut la data îndeplinirii condițiilor de trecere în gradație și incluse în acesta, sunt următoarele:

a) gradația 1 - de la 3 ani la 5 ani - și se determină prin majorarea salariului de bază prevăzut în anexele la prezenta lege cu cota procentuală de 7,5%, rezultând noul salariu de bază;

b) gradația 2 - de la 5 ani la 10 ani - și se determină prin majorarea salariului de bază avut cu cota procentuală de 5%, rezultând noul salariu de bază;

c) gradația 3 - de la 10 ani la 15 ani - și se determină prin majorarea salariului de bază avut cu cota procentuală de 5%, rezultând noul salariu de bază;

d) gradația 4 - de la 15 ani la 20 de ani - și se determină prin majorarea salariului de bază avut cu cota procentuală de 2,5%, rezultând noul salariu de bază;

e) gradația 5 - peste 20 de ani - și se determină prin majorarea salariului de bază avut cu cota procentuală de 2,5%, rezultând noul salariu de bază", iar potrivit art. 8 din Anexa nr. 5/2017 Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" și Curte Constituțională "(1) Judecătorii, procurorii și magistrații-asistenți au dreptul, pentru activitatea desfășurată, la o indemnizație de încadrare stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor sau, după caz, cu gradul profesional obținut, cu funcția deținută și, după caz, cu vechimea în muncă și în funcție, potrivit prevederilor prezentei legi".

Așa cum rezultă din interpretarea, acestora prevederi legale, gradațiile aferente tranșelor de vechime în muncă se acordă prin raportare a vechimea în muncă a salariaților, și nu prin raportare la numărul de ore lucrate, nefăcându-se vreo distincție între salariatul încadrat cu contract de muncă cu timp parțial și cel cu contract de muncă cu normă întreagă.

Cât privește critica referitoare la "program normal de lucru", va reține Înalta Curte, contrar susținerilor recurentului, că există contracte cu normă întreagă și contracte cu normă partială, ambele cu "program normal de muncă".

Dispozițiile art. 103 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii precizează că "Salariatul cu fracțiune de normă este salariatul al cărui număr de ore normale de lucru, calculate săptămânal sau ca medie lunară, este inferior numărului de ore normale de lucru al unui salariat cu normă întreagă comparabil.", referindu-se, astfel, la numărul de "ore normale de lucru", atât pentru salariatul cu "normă întreagă", cât și pentru salariatul cu "fracțiune de normă".

Potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, "Munca prestată în temeiul unui contract individual de muncă constituie vechime în muncă".

Vechimea în muncă este perioada în care salariatul a prestat muncă în temeiul unui contract individual de muncă. Vechimea în muncă se raportează la totalitatea perioadelor în care o persoana a desfășurat o activitate în temeiul unui contract individual de muncă, se calculează în raport de întreaga perioadă de timp lucrată în temeiul unor asemenea contracte, și nu în raport de timpul efectiv lucrat.

Dispozițiile art. 106 alin. (1) din Codul muncii precizează că "Salariatul încadrat cu contract de muncă cu timp parțial se bucură de drepturile salariaților cu normă întreagă, în condițiile prevăzute de lege și de contractele colective de muncă aplicabile".

Drepturile salariale, potrivit art. 106 alin. (2) din Codul muncii, "se acordă proporțional cu timpul efectiv lucrat, raportat la drepturile stabilite pentru programul normal de lucru".

În ceea ce privește vechimea în muncă, salariații beneficiază de aceeași vechime în muncă, în raport atât de munca prestată în temeiul unui contract cu normă întreagă, cât și de munca prestată în temeiul unui contract cu normă parțială. Sporul de vechime în muncă, procentul care se aplică la indemnizația de încadrare, se acordă în funcție de vechimea în muncă, stabilită în raport de întreaga perioadă de timp lucrată în temeiul unui contract individual de muncă, cu normă întreagă sau cu normă parțială.

Pe cale de consecință, la stabilirea vechimii în muncă nu se ține cont de tipul contractului de muncă, cu normă întreagă sau cu timp parțial, durata timpului de muncă nu influențează calculul vechimii în muncă, vechimea în muncă pentru un salariat cu timp parțial se calculează în același mod ca pentru un salariat cu normă întreagă.

Prin urmare, vechimea în muncă se raportează la totalitatea perioadelor în care o persoană a desfășurat activitate în temeiul unui contract de muncă, fără a exista vreo distincție între contractul individual de muncă cu norma întreagă și cel cu fracțiune de normă.

Recurentul pârât are obligația de a lua în calcul la stabilirea vechimii în muncă întreaga perioadă lucrată anterior, și nu să condiționeze acordarea procentului corespunzător sporului de vechime de contractele de muncă cu normă întreagă, vechimea în muncă referindu-se la toate perioadele în care salariatul a avut contract de muncă, drepturile salariale fiind cele care se acordă proporțional cu timpul efectiv lucrat.

Pentru aceste motive, în condițiile în care durata timpului de muncă nu influențează calculul vechimii în muncă, care privește toate perioadele în care reclamantul a avut contract de muncă, cu normă întreagă sau cu timp parțial, sentința recurată este legală, în mod corect instanța de fond a obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea unui nou ordin prin care să se recunoască vechimea în muncă a reclamantului începând cu data de 14.09.2009 cu consecința modificării gradației și stabilirii corespunzătoare a indemnizației lunare de bază și a sporurilor aferente.

În privința criticilor referitoare la dobânda legală pe care pârâtul a fost obligat să o achite reclamantului, Înalta Curte le va respinge ca nefondate.

Susținerile recurentului-pârât referitoare la necesitatea preexistenței unei convenții între părți, în vederea aplicării normelor referitoare la dobânda legală, vor fi respinse, ca nefondate, Înalta Curte reținând că obligațiile de plată a drepturilor salariale derivă din raportul de muncă al intimatului reclamant cu recurentul pârât, care se derulează în temeiul ordinelor de numire în funcție și a prevederilor Statului judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Legea nr. 303/2004. Acestor dispoziții li se adaugă prevederile generale în materia reparării prejudiciului suferit de un creditor prin întârzierea plății făcute de un debitor, respectiv dispozițiile art. 1531 și următoarele din C. civ.. De asemenea, dispozițiile art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011 reglementează dobânda penalizatoare, respectiv dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea acesteia la scadență, situație regăsită în speța de față, în care pârâtul nu a respectat obligația de achitare a drepturilor salariale cuvenite reclamanților în cuantumul prevăzut de lege.

Instanța de recurs are în vedere și faptul că, în cazul executării cu întârziere a obligației de plată a unei sume de bani, prin decizia nr. 2/2014 a Înaltei Curți de Casație si Justiție - Completul competent sa judece recursul în interesul legii s-a statuat că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflație acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naționale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale, acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans).

În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 2086 din data de 25 iunie 2019 și a încheierii din 28 iunie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 noiembrie 2022.