ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4967/2023
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4967/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 1 noiembrie 2023
Asupra conflictului negativ de competență;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin cererea înregistrată la data de 12.10.2022 pe rolul Tribunalului Covasna, secția civilă sub nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, repararea prejudiciului cauzat prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a dispozițiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din data de 17.12.2021, publicată în M. O. nr. 1202/18.12.2021, prin care s-a introdus în Codul fiscal o taxă nouă sub forma contribuțiilor sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii, pentru partea care depășește suma lunara de 4.000 RON, pentru fiecare drept de pensie.
În acest sens, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la despăgubiri constând în plata unor sume egale cu sumele reținute începând cu luna ianuarie 2022 din pensie, rețineri făcute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuției de 10% din partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, despăgubirile urmând a fi calculate începând cu prima reținere din pensia reclamantei până la acoperirea integrală a prejudiciului, indexate cu rata inflației, obligarea pârâtului la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale aferente sumelor reținute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei rețineri și până la acoperirea integrală a prejudiciului și obligarea pârâtului să emită un act administrativ prin care să dispună încetarea reținerilor din pensiile reclamantei a contribuțiilor sociale de sănătate de 10% din partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, începând cu data pronunțării hotărârii.
De asemenea, reclamanta a formulat și cerere de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a art. XXIV din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din data de 17.12.2021, respectiv neconstituționalitatea acelor prevederi din O.U.G. nr. 130/2021 prin care s-au introdus contribuțiile sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii, pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 RON, pentru dreptul de pensie (art. XXIV pct. 11-14, 16-20), respectiv art. XXV din aceeași ordonanța și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Prin sentința civilă nr. 27 din data de 23 februarie 2023 Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Iași a reținut, în esență, că incident în cauză este criteriul valoric de determinare a instanței de contencios administrativ competente, conform art. 10 alin. (1) din Legea 554/2004, relevantă fiind și natura juridică a sumei supuse restituirii, respectiv o taxă fiscală (contribuția la sistemul de asigurări sociale de sănătate) încasată de stat în baza unei dispoziții naționale declarate neconstituționale.
Totodată, prin aceeași hotărâre, Curtea de Apel Iași a respins ca inadmisibilă cererea reclamantei A. de sesizare a Curții Constituționale a României în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. XXIV (pct. 11-14 și 16-20) și art. XXV din O.U.G. nr. 130/2021.
2.2. Prin sentința civilă nr. 460 din data de 5 iulie 2023 Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis, la rându-i, excepția necompetenței sale materiale, a declinat soluționarea cauzei în favoarea Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.
În susținerea soluției adoptate, Tribunalul Iași a argumentat, în esență, în sensul că a operat prorogarea de competență asupra tuturor cererilor cu care a fost învestită instanța, întrucât prin sentința nr. 27 din 23.02.2023, Curtea de Apel Iași s-a pronunțat parțial asupra cererilor cu care a fost învestită, respectiv asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. XXIV (pct. 11-14 și 16-20) și art. XXV din O.U.G. nr. 130/2021, prin respingerea acesteia ca inadmisibilă.
Totodată, Tribunalul Iași a învederat că, în cauză, este incident criteriul rangului autorității față de care reclamanta a solicitat acordarea de despăgubiri și obligarea la emiterea unui act administrativ prin care să dispună încetarea vătămării, în sensul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție
Analizând prezentul conflict negativ de competență, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce succedă:
Din perspectiva determinării cadrului analizei deferite soluționării în prezentul regulator de competență, Înalta Curte observă că aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe care și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces (Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal) îl constituie, în esență, chestiunea competenței materiale, în raport de criteriile reglementate de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Pe de altă parte, Înalta Curte reține că, în cauză, a fost ridicată și problema unei prorogări legale de competență sui-generis, în raport de soluționarea, de către Curtea de Apel Iași, a excepției de neconstituționalitate.
Din această din urmă perspectivă, Înalta Curte reține că prin punctele 64, 65, 71 și 72 ale Deciziei nr. 31/2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, s-a stipulate expres astfel:
Așadar, efectul neinvocării excepției de necompetență materială cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate și pot pune concluzii este acela că instanța sesizată devine competentă să soluționeze cauza.
Drept urmare, dacă excepția de necompetență nu a fost invocată în condițiile menționate mai sus, atunci necompetența instanței sesizate se acoperă definitiv, cu consecința pentru instanța sesizată a definitivării competenței de soluționare a cauzei cu care a fost sesizată, în baza dispozițiilor art. 130 alin. (2) sau (3) din C. proc. civ.
(...)
Așadar, instanța care primește dosarul își poate invoca din oficiu, în condițiile art. 130 alin. (2) și art. 131 din C. proc. civ., necompetența materială procesuală și poate declina competența în favoarea instanței inițial învestite, pentru considerentul că aceasta a devenit competentă prin neinvocarea în termen a excepției de necompetență. Procedând astfel, aceasta nu se transformă într-o instanță de control judiciar, căci nu are a analiza aspecte privind nelegala compunere, respectarea principiilor dreptului la apărare și al contradictorialității etc., ci doar întrunirea condițiilor prevăzute expres de regulile de invocare a excepției necompetenței materiale procesuale.
Pe de altă parte, instanța care judecă conflictul de competență nu poate ignora faptul că instanța inițial învestită a devenit competentă, prin acoperirea necompetenței sale inițiale, neinvocate în termen, ci va trebui să îi trimită acesteia dosarul, pentru că ea trebuie să determine competența în mod concret, în pricina ce se judecă, iar nu in abstracto, într-o pricină similară."
Pe cale de consecință, ipoteza relevantă pentru a se reține incidența unei prorogări legale de competență sui-generis, este cea a neinvocării excepției de necompetență materială la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate în față primei instanțe și la care au putut pune concluzii.
Or, o astfel de ipoteză nu este incidentă în cauză, câtă vreme termenul de judecată din data de 23 februarie 2023 a fost primul în fața Curții de Apel Iași, iar la acesta instanța a invocat și soluționat excepția de necompetență materială, declinând soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului Iași.
Faptul că, la același termen de judecată, instanța s-a pronunțat și asupra unui incident procedural, cum este excepția de neconstituționalitate, nu înlătură efectele pe care invocarea excepției de necompetență la primul termen de judecată le produce și nu generează incidența prorogări legale antereferite.
Pe de altă parte se reține, din analiza cererii de chemare în judecată, că reclamanta a solicitat atât acordarea de despăgubiri (constând în restituirea sumelor reținute din pensia lunară, potrivit O.U.G. nr. 130/2021, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate), susținând existența unei vătămări cauzate prin punerea în aplicare a prevederilor acestui act normativ, cât și obligarea pârâtului la emiterea unui act administrativ prin care să se dispună încetarea reținerilor din pensiile reclamantei a contribuțiilor sociale de sănătate de 10% din partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON.
Raportat la scopul urmărit de reclamantă prin introducerea cererii pe rolul instanței de judecată, respectiv la obiectul principal al acțiunii, constând în obligarea autorităților pârâte la plata de despăgubiri pentru vătămarea produsă prin aplicarea dispozițiilor unei ordonanțe de urgență a Guvernului declarată neconstituțională, competența materială și teritorială de soluționare a cauzei se stabilește în conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. (5), coroborate cu art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004.
Înalta Curte reține că prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilesc două criterii pentru determinarea instanței de contencios administrativ competente să soluționeze o pricină având această natură, respectiv criteriul poziționării autorității publice emitente a actului administrativ (autoritate centrală/locală) și criteriul valoric, constând în cuantumul impozitului, taxei, contribuției care face obiectul actului administrativ.
În speță, suma fiind pretinsă cu titlu de despăgubiri în condițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, nu se aplică criteriul valoric prevăzut de art. 10 alin. (1) din acest act normativ, ci criteriul rangului central al autorității publice emitente a ordonanței de urgență declarate neconstituționale, respectiv Guvernul României, competența materială de soluționare revenind secției de contencios administrativ a curții de apel.
În consecință, în raport și de dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reține că instanța competentă material și teritorial să soluționeze cauza în prima instanță este curtea de apel în a cărei circumscripție teritorială se află domiciliul reclamantei, care, în cauza pendinte, potrivit dovezilor de la dosar, se află în circumscripția teritorială a Curții de Apel Iași.
Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, secția contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. și pe pârâtul Guvernul României, în favoarea Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 1 noiembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.