ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4829/2023

Ședința publică din data de 26 octombrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 17.08.2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, anularea Deciziei nr. 346/10.03.2017 de soluționare a contestației și a Deciziei nr. 2219/08.12.2016 prin care a fost sancționat cu amendă în cuantum de 15.000 RON pentru încălcarea dispozițiilor din Legea nr. 151/2014.

Prin sentința nr. 106 din 24 martie 2021, Curtea a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs reclamantul A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate în sensul admiterii contestației și anulării deciziilor emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

În susținerea recursului, se arată că prima instanță nu a analizat întrunirea elementelor răspunderii contravenționale și, în special, culpa necesară pentru angajarea acesteia.

Recurentul-reclamant susține că deși legalitatea Deciziei nr. 1526/07.07.2015 a fost stabilită definitiv de Înalta Curte, nu înseamnă că Decizia nr. 1132/25.05.2016 este și ea automat legală, iar instanța de fond a reținut în mod greșit efectul pozitiv al lucrului judecat, prin raportare la sentința civilă nr. 745/07.03.2016, pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2015.

Instanța de fond a reținut că a fost anulată hotărârea AGEA din data de 13.07.2015, însă nu a ținut seama și de faptul că prin Decizia nr. 228/01.02.2018, Curtea de Apel București a constatat nulitatea absolută a Hotărârii AGEA nr. 23/22.01.2015, în baza căreia intimata-pârâtă a impus anumite obligații și apoi a dispus sancționarea.

Nulitatea absolută a unui act, susține recurentul-reclamant, presupune repunerea în situația anterioară emiterii actului și are drept consecință anularea tuturor actelor subsecvente în raport cu această împrejurare.

Prin urmare, societatea nu mai avea obligația de a urma procedura impusă și sancționată de intimata-reclamantă, astfel că este contrară teoriei nulității actului juridic civil și efectelor acesteia, concluzia instanței de fond potrivit căreia constatarea nulității absolute a hotărârii AGEA nu produce efecte asupra sancțiunii aplicate în prezenta cauză.

Recurentul-reclamant consideră că de la data admiterii la tranzacționare pe sistemul alternativ al BVB, societatea nu mai avea altă obligație ce derivă din Legea nr. 151/2014, iar acționarii minoritari au formulat acțiune în despăgubire împotriva societății, ce a fost admisă definitiv de Tribunalul Ialomița.

Potrivit disp. art. 2 din Legea nr. 151/2014, consiliile de administrație ale societăților ale căror acțiuni sunt tranzacționate pe piața RASDAQ, piață ce urma să se desființeze, aveau obligația să convoace adunările generale și să aleagă între admiterea la tranzacționare a acțiunilor emise de societatea pe o piață reglementată sau în cadrul unui sistem alternativ de tranzacționare și delistarea de pe piața RASDAQ, împrejurare față de care trebuia parcursă procedura prevăzută de art. 134 din Legea nr. 31/1990.

Organul deliberativ al societății a hotărât tranzacționarea acțiunilor în cadrul unui sistem alternativ, astfel că procedura prevăzută de art. 3 din Legea nr. 151/2014 raportat la art. 134 din Legea nr. 31/1990 nu se mai impunea.

Din această perspectivă, susține recurentul-reclamant, în sarcina sa nu poate fi reținută săvârșirea vreunei fapte de natură contravențională, în condițiile în care organul deliberativ, Adunarea Generală a hotărât procedura de urmat.

Prin urmare, recurentul-reclamant consideră că instanța de fond a aplicat greșit și trunchiat prevederile Legii nr. 151/2014 și ale Regulamentului nr. 17/2014 emis de ASF, deoarece procedura prevăzută de cele două acte normative nu mai putea să fie urmată, termenele prevăzute de lege erau depășite, nu se putea adopta o conduită contrară AGEA, iar scopul Legii nr. 151/2014 a fost atins, drepturile acționarilor minoritari au fost stabilite prin hotărâri judecătorești.

Intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru nemotivare. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu motivele invocate de recurent și cu apărările intimatei-pârâte, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Analiza motivelor de casare

Înalta Curte reține că, urmare a hotărârii AGEA a Societății B. S.A. nr. 23/22.01.2015, s-a dispus să nu se facă demersurile în vederea admiterii pe o piață reglementată/sistem alternativ de tranzacționare, astfel că, în conformitate cu disp. art. 3 din Legea nr. 151/2004 s-a născut dreptul de retragere din societate al acționarilor.

Faptul că această hotărâre a fost anulată de instanța de judecată prin Decizia definitivă nr. 228/01.02.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, anularea hotărârii AGEA nr. 23/22.01.2015 nu are efect, cum în mod corect a arătat și prima instanță asupra dreptului acționarilor de a se retrage din societate, deoarece potrivit disp. art. 4 alin. (1) din Legea nr. 151/2014, acționarii au acest drept și în cazurile în care adunarea generală convocată potrivit art. 2 nu se desfășoară din cauza neîndeplinirii condițiilor legale de cvorum, nu adoptă nicio hotărâre prin neîndeplinirea condițiilor legate de majoritate ori nu se desfășoară în termenul de 120 zile stabilit la art. 2 alin. (1) din lege.

Prin urmare, chiar și în condițiile anulării hotărârii AGEA, acționarii au dreptul să se retragă din societate și să obțină plata acțiunilor deținute, iar culpa recurentului-reclamant subzistă și în această situație.

În ceea ce privește îndeplinirea condițiilor răspunderii contravenționale în raport de Decizia nr. 2219/08.12.2016, prin care recurentul-reclamant a fost sancționat cu amendă în cuantum de 15.000 RON, Înalta Curte constată că motivele de nelegalitate invocate prin cererea de recurs sunt nefondate.

Se reține că prin decizia administrativ-contestată în prezenta cauză, ca urmare a neîndeplinirii de către consiliul de Administrație a obligației impuse de ASF printr-o altă decizie, cu nr. 1132/25.05.2016, a fost amendat recurentul-reclamant, în calitate de președinte al Consiliului de Administrație, cu amendă în cuantum de 15.000 RON.

Prin Decizia nr. 1132/25.05.2016, a fost obligat Consiliul de Administrație să se adreseze Oficiului Registrului Comerțului, în vederea numirii unui expert autorizat, independent pentru întocmirea unui raport de evaluare, în termen de maximum 30 zile lucrătoare de la desemnare.

Această obligație a Consiliului de Administrație nu a fost respectată, motiv pentru care a fost emisă decizia de amendare a membrilor acestui Consiliu, nr. 2219/08.12.2016.

Prima instanță a reținut, în mod corect, întrunirea condițiilor pentru atragerea răspunderii contravenționale, susținerile recurentului-reclamant în sensul inexistenței culpei neputând conduce la o altă concluzie.

Astfel, procedura de urmat este prevăzută de Legea nr. 151/2014, prin dispozițiile art. 2 alin. (1) și (2) din lege, adunarea generală a hotărât neefectuarea demersurilor legale în vederea admiterii la tranzacționare a acțiunilor societății, ceea ce a dat dreptul acționarilor să se retragă din societate și să obțină plata acțiunilor, chiar și în ipoteza în care nu s-a întrunit adunarea generală sau hotărârea acesteia a fost anulată de instanța de judecată, cum este cazul în prezentul dosar.

Răspunderea contravențională a recurentului-reclamant subzistă și în ipoteza în care acționarii minoritari au fost despăgubiți ulterior ca urmare a acțiunilor formulate în instanță, împrejurarea fiind defavorabilă susținerilor reclamantului, având în vedere că acționarii și-au câștigat drepturile prin judecată și nu pe calea administrativă dispusă de Legea nr. 151/2014 și de Regulamentul nr. 17/2014, dacă s-ar fi respectat obligația adresării către ORC, pentru numirea unui expert autorizat independent.

În concluzie, nefiind întrunite motivele de casare întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în baza disp. art. 496 C. proc. civ. coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 106 din 24 martie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 26 octombrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.