ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1808/2022

Ședința publică din data de 25 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea deciziei nr. 1840/20.09.2016 și a deciziei nr. 1132/25.05.2016, prin care a fost sancționat cu amenda de 11.000 RON.

Prin sentința civilă nr. 2652 pronunțată la data de 17 decembrie 2019, Curtea de Aprl București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respisn acțiunea formulată că fiind neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul A. întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate cu consecința admiterii contestației și anularea deciziilor emise de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară.

În motivarea recursului, susține că instanța de fond a făcut o aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 297/2004 cu referire la dispozițiile Legii nr. 151/2004. Instanța de fond a ignorat situația de fapt existentă atât la data emiterii Deciziei nr. 1132/25.05.2016 cât și pe cea existentă la data de 17.12.2019. Instanța de fond nu a analizat întrunirea elementelor răspunderii contravenționale, în special, culpa necesară pentru angajarea acestui tip de răspundere.

De asemenea, susține recurentul că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că prin decizia civilă nr. 228/01.02.2018, Curtea de Apel București a constatat nulitatea absolută a Hotărârii AGEA nr. 23/22.01.2015, a hotărârii în baza căreia intimata ASF a impus anumite obligații recurentului. Or, nulitatea absolută a unui act înseamnă repunerea părților în situația anterioară emiterii actului, și are drept consecință anularea tuturor actelor subsecvente. În raport cu această împrejurare, este evident că societatea nu avea obligația de a urma procedura impusă și sancționată de intimata ASF.

Susține recurentul că după ce la data de 22.01.2015, AGEA a hotărât delistarea societății, la data de 13.07.2015, organul deliberativ al societății a revenit asupra hotărârii inițiale și a decis tranzacționarea acțiunilor în cadrul unui sistem alternativ astfel că procedura prevăzută de art. 3 din Legea nr. 151/2014 raportat la dispozițiile art. 134 din Legea nr. 31/1990 nu se mai impunea. Din această perspectivă, susține recurentul că în sarcina acestuia nu putea fi reținută vreo faptă de natură contravențională în condițiile în care organul deliberativ, care este Adunarea generală, a hotărât procedura de urmat, recurentul în calitate de acționar al societății și președinte al CA nu putea adopta o altă conduită decât cea impusă de organul suprem de conducere.

Reținerea de către instanța de fond a faptului că la data de 25.05.2016 exista obligația CA al societății de a solicita ORC numirea unui expert autorizat independent pentru evaluarea acțiunilor nu este reală în raport de existența hotărârii AGEA din 13.07.2015 prin care se revenise asupra hotărârii din data de 22.01.2015. Este adevărat că ulterior, prin hotărâri judecătorești definitive, cele două hotărâri AGEA au fost constatate nule, ceea ce a însemnat pentru societate că nu s-a posibilitatea retragerii acționarilor, astfel că nu a existat nici obligația evaluării acțiunilor.

Afirma recurentul că instanța de fond trebuia să analizeze și culpa recurentului în raport cu fapta imputată, culpă care să determine angajarea răspunderii contravenționale. Astfel, instanța de fond trebuia să stabilească dacă organul administrativ a verificat competențele consiliului de administrație în raport cu cele ale adunării generale în privința conduitei de urmat în legătură cu aplicarea Legii nr. 151/2014, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

Susține recurentul că nu are nicio logică conduita impusă de intimata ASF atâta timp cât acționarii minoritari, care au cerut retragerea din societate, au promovat acțiune pentru a primi drepturile pe care le pretind pentru acțiunile ce le dețin la societate, folosindu-se tocmai de raportul de evaluare întocmit de expertul B..

Concluzionează recurentul că procedura prevăzută de cele două acte normative - Legea nr. 151/2014 și a Regulamentului nr. 17/2014 emis de ASF - nu putea fi urmată din trei motive: termenele prevăzute de lege erau de mul depășite, nu se putea adopta o conduită contrară voinței AGEA, iar scopul Legii nr. 151/2014 a fost atins, drepturile acționarilor minoritari fiind stabilite prin intervenția instanțelor judecătorești.

Intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând în esență că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a normelor juridice incidente cauzei.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Obiectul cauzei îl formează anularea Deciziei nr. 1132/25.05.2016, prin care recurentul-reclamant a fost sancționat cu amenda de 11.000 RON, și a Deciziei nr. 1839/20.09.2016 privind respingerea plângerii administrative, emise de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Prin Decizia ASF nr. 1132/25.05.2016 recurentul reclamant a fost sancționat cu amendă în cuantum de 11.000 RON în calitate de președinte al Consiliului de Administrație al C... Prin această decizie s-a dispus în sarcina Consiliului de Administrație al C. obligația de a solicita Oficiului Registrului Comerțului, în termen de 5 zile lucrătoare de la emiterea deciziei, numirea unui expert autorizat independent în vederea întocmirii unui raport de evaluare, în termen de maximum 30 zile lucrătoare de la desemnare.

Decizia nr. 1132/25.05.2016 a fost emisă în temeiul dispozițiilor art. 2 alin. (5) lit. h), art. 272 alin. (1) lit. g) pct. 7 și art. 273 alin. (1) lit. a) pct. i), art. 275 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art. 272 alin. (1) lit. g) pct. 7 din Legea 297/2004 privind piața de capital, constituie contravenție fapta săvârșită de către entitățile autorizate, reglementate și supravegheate de A.S.F., emitenții de valori mobiliare și/sau de către membrii consiliului de administrație sau ai consiliului de supraveghere, directorii ori membrii directoratului ai entității autorizate, reglementate și supravegheate sau emitenților de valori mobiliare, persoanele fizice care exercită de jure sau de facto funcții de conducere ori exercită cu titlu profesional activități reglementate de prezenta lege sau au legătură cu activitatea entităților autorizate, reglementate și supravegheate de A.S.F. și/sau a emitenților de valori mobiliare, precum și de către entitățile care au obligația de informare cu privire la depășirea pragurilor de deținere prevăzute la art. 228 alin. (1), după caz, în legătură cu nerespectarea reglementărilor și măsurilor emise de A.S.F. cu privire la emitenți și operațiuni de piață.

Împotriva Deciziei nr. 1132/25.05.2016 s-a formulat plângere prealabilă, respinsă prin Decizia nr. 1839/20.09.2016 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Se reține că la data de 27.10.2014 a intrat în vigoare Legea nr. 151/2014 privind clarificarea statutului juridic al acțiunilor care se tranzacționează pe Piața RASDAQ sau pe piața valorilor mobiliare necotate.

Legea nr. 151/2014 este o lege specială care reglementează o procedură legală de urmat într-o situație specifică în legătură cu un domeniu de activitate special, al acțiunilor tranzacționate pe piața de capital. Legea nr. 151/2014 instituie principalele coordonate privind procedura ce trebuie urmată pentru clarificarea situației acțiunilor tranzacționate pe piața acțiunilor necotate în vederea punerii de acord cu dispozițiile Legii nr. 297/2004, Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24.04.2004 privind piețele instrumentelor financiare de modificare a Directivei 85/611/CEE și a Directivei 93/6/CEE, Directiva 2000/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivei 93/22/CEE a Consiliului.

În raport de dispozițiile Legii nr. 151/2014, societatea emitentă avea obligația de a convoca și de a efectua demersurile necesare pentru desfășurarea adunărilor generale extraordinare ale acționarilor în termen de 120 de zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 151/2014 în condițiile stabilite de Legea nr. 31/1990 cu scopul dezbaterii de către acționari a situației create de lipsa cadrului legal de funcționare a Pieței RASDAQ precum și pentru ca aceștia să ia o decizie privitoare la efectuarea de către societate a demersurilor legale necesare în vederea admiterii la tranzacționare a acțiunilor emise de societate pe o piață reglementată sau a tranzacționării acestora în cadrul unui sistem alternativ de tranzacționare.

Constată Înalta Curte, contrar susținerilor recurentului, că instanța de fond a analizat argumentele prezentate de către recurentul-reclamant și a concluzionat că acestea nu sunt de natură să conducă la anularea actului administrativ atacat. Astfel, se reține că C. S.A., la pct. 1, a hotărât în AGEA din 22.01.2015 să nu facă demersurile în vederea admiterii pe o piață reglementată/sistem alternativ de tranzacționare, iar la pct. 2 a fost aprobată procedura de retragere din societate a acționarilor conform prevederilor Legii nr. 151/2014. Așadar, dreptul de retragere al acționarilor a intervenit ca urmare a hotărârii acționarilor din 22.01.2015, hotărâre ce a produs efecte și a intrat în circuitul civil.

C. S.A. era datoare prin organele de decizie să dea eficiență dispozițiilor Legii nr. 151/2014 în scopul determinării prețului pe acțiune și efectuării plăților concrete către acționarii care au solicitat retragerea din societate.

Dreptul de retragere al Acționarilor s-a născut în urma hotărârii din 22.01.2015, iar acest drept de retragere nu poate fi afectat de constatarea nulității absolute a acestei hotărâri prin decizia civilă nr. 228/01.02.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, dreptul de retragere al acționarilor care și-au manifestat intenția de retragere există prin nedesfășurarea unei AGA în termenul de 120 de zile prevăzut de Legea nr. 151/2014.

Referitor la acest aspect, constată Înalta Curte că în mod corect a reținut instanța de fond că "împrejurarea că prin decizia civilă nr. 228/01.02.2018 s-a constatat nulitatea absolută a hotărârii AGEA din 22.01.2015 este irelevantă în prezenta cauză. Motivele de nelegalitate ale actului se apreciază la momentul întocmirii acestuia. Reclamantul a fost sancționat pentru neîndeplinirea obligației stabilite prin Decizia ASF nr. 1526/07.07.2015, decizie a cărei legalitate a fost stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă. Prin urmare, constatarea nulității absolute a hotărârii AGEA a C. S.A. nr. 23/22.01.2015 nu produce efecte asupra sancțiunii aplicate anterior în prezenta cauză".

Ceea ce este important de reținut este faptul că deși instanța de judecată constată nulitatea absolută a hotărârii AGEA nr. 23/22.01.2015, reține faptul că dreptul de retragere al acționarilor subzistă și în aceste condiții, ca efect al Legii nr. 151/2014, drept ignorat de către recurentul reclamant.

Susținerile recurentului referitoare la faptul că nu poate fi reținută vreo faptă de natură contravențională în raport de faptul că "la data de 13.07.2015 organul deliberativ al societății a revenit asupra hotărârii inițiale și a decis tranzacționarea acțiunilor în cadrul unui sistem alternativ astfel că nu se mai impune procedura prevăzută de art. 3 din Legea nr. 151/2014" nu pot fi primite.

Conform dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 151/2014 "În situația în care adunarea generală a acționarilor hotărăște ca societatea să nu facă demersurile legale necesare în vederea admiterii la tranzacționare a acțiunilor emise de societate pe o piață reglementată sau a tranzacționării acestora în cadrul unui sistem alternativ de tranzacționare, acționarii au dreptul de a se retrage din societate în condițiile art. 134 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare"

Ceea ce stabilește norma citată este că dreptul acționarilor de retragere nu poate fi afectat. Așadar, dreptul de retragere al acționarilor nu poate fi afectat prin hotărâri ulterioare, acest drept fiind unul recunoscut de Legea nr. 151/2014.

Nu poate fi primită nici critica recurentului referitoare la faptul că instanța de fond trebuia să analizeze culpa acestuia în raport cu fapta imputată, culpă care să determine angajarea răspunderii contravenționale.

Conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 151/2014: "(1) Consiliile de administrație/directoratele societăților ale căror acțiuni sunt tranzacționate pe Piața RASDAQ sau pe piața acțiunilor necotate au obligația să convoace și să efectueze demersurile necesare pentru desfășurarea adunărilor generale extraordinare ale acționarilor, în termen de 120 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, în condițiile stabilite de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu scopul dezbaterii de către acționari a situației create de lipsa cadrului legal de funcționare a Pieței RASDAQ, precum și pentru ca aceștia să ia o decizie privitoare la efectuarea de către societate a demersurilor legale necesare în vederea admiterii la tranzacționare a acțiunilor emise de societate pe o piață reglementată sau a tranzacționării acestora în cadrul unui sistem alternativ de tranzacționare, în baza prevederilor Legii nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare, și a reglementărilor emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.)".

Legea nr. 151/2014 prevede că activitatea pieței RASDAQ și a pieței valorilor mobiliare necotate încetează de drept în termen de 12 luni de la data intrării sale în vigoare, respectiv la 27 octombrie 2015. În acest context, societățile listate pe piața RASDAQ sau pe piața valorilor mobiliare necotate sunt supuse obligației de a efectua demersurile necesare în vederea listării pe o piață reglementată sau, după caz, pe un sistem alternativ de tranzacționare. În situația în care nu sunt întreprinse aceste demersuri, societățile emitente în cauză se transformă în societăți de tip închis.

Având în vedere intrarea în vigoare a Legii nr. 151/2014 (Monitorul Oficial al României Nr. 774/24.10.2014), la data de 27.10.2014, societatea emitentă avea obligația de a convoca și de a efectua demersurile necesare pentru desfășurarea adunărilor generale extraordinare ale acționarilor, în termen de 120 de zile de la intrarea în vigoare a legii.

Este de necontestat faptul că recurentul-reclamant era președinte al Consiliului de administrație al C., la data la care Legea nr. 151/2014 a intrat în vigoare. Recurentul reclamant nu neagă aplicabilitatea dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 151/2014 în virtutea funcției de conducere pe care acesta o deține.

În raport de prevederile Legii nr. 151/2014 reține Înalta Curte că legiuitorul a instituit în sarcina persoanelor nominalizate la art. 2 din Legea nr. 151/2014 atât obligația concretă de convocare, cât și pe cea de efectuare a demersurilor necesare anterioare desfășurării ședinței AGA.

Prin urmare, potrivit normei legale în discuție, recurentul-reclamant avea obligația de a convoca și de a efectua demersurile necesare pentru desfășurarea adunării generale extraordinare a acționarilor, în termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a Legii nr. 151/2014, în vederea adoptării de către acționari a unei decizii referitoare la efectuarea de către societate a demersurilor legale necesare în vederea admiterii la tranzacționare a acțiunilor emise de societate pe o piață reglementată sau a tranzacționării acestora în cadrul unui sistem alternativ de tranzacționare.

Împrejurarea că acționarii minoritari au fost nevoiți a formula cerere de chemare în judecată pentru a primi drepturile pe care le pretind pentru acțiunile ce le dețin nu constituie o cauză de înlăturare a răspunderii recurentului, dimpotrivă demersul lor juridic s-a impus ca urmare a nerespectării de către recurent a obligațiilor impuse de Legea nr. 151/2014.

Refuzul de a îndeplini obligațiile impuse de lege privitoare la modalitatea de determinare a prețului și de realizare a plății acțiunilor către cei îndreptățiți reprezintă o contravenție continuă, caracterizată prin faptul că încălcarea obligației legale durează în timp, momentul încetării fiind marcat de data la care titularul obligației prevăzută la art. 2 și art. 3 din Legea nr. 151/2014 se conformează prevederilor legale.

Prin urmare, Înalta Curte constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 2652 din 17 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 martie 2022.