ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4715/2022

Ședința publică din data de 18 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 07.07.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 23834/22.06.2020 emise de către Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea Deciziei de respingere parțială a cererii de despăgubire nr. x/22.06.2020 și obligarea intimatului la plata sumei de 422.457 RON, reprezentând diferență a daunelor morale, pretinse și neacordate, iar în subsidiar, obligarea intimatului la plata sumei de 45.000 RON, reprezentând echivalentul sumei la care a fost obligată pârâta Biroul Național Carte Verde din Spania, prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România de către instanța civilă.

Prin sentința civilă nr. 1018 din 23 octombrie 2020 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată promovată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat parțial decizia nr. 23834/22.06.2020, în ceea ce privește neaprobarea la plată a unei despăgubiri suplimentare în valoare de 18.745 RON, reprezentând daune morale și a obligat pârâtul la plata sumei suplimentare menționate. Totodtă, a respins cererea în rest, ca neîntemeiată.

A luat act că reclamantul și-a rezervat dreptul de a solicita onorariul avocațial pe cale separată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților întemeiat pe motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate, reținerea cauzei spre soluționare, respingerea acțiunii formulate de reclamant, cu consecința menținerii deciziei emise de FGA, cu cheltuieli de judecată.

S-a invocat incidența dispozițiilor art. 13 din legea nr. 213/2015 care stabilesc că aprobarea sau respingerea sumelor pretinse de petenți este de competența comisiei speciale.

Instanța de fond a refuzat să verifice legalitatea si temeinicia susținerilor pârâtului în raport de incidența procedurii adoptate prin Decizia FGA nr. 142/26.05.2016 de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorând din cazuri de vătămări corporale sau deces modificată prin Decizia nr. 549/23.09.2019.

Prin urmare, nu s-ar putea susține că FGA ar fi stabilit în mod arbitrar si netransparent cuantumul daunelor morale, ci s-a raportat la valorile menționate în Anexa 4 a Deciziei nr. 142/26.05.2016, care reprezintă o procedura internă validată de lichidatorul judiciar al asigurătorului în faliment în analiza cererilor de creanță formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală.

În speță, FGA s-a raportat la sumele consemnate în Ghidul elaborat de Fondul de Protecție al Victimelor Străzii și s-a stabilit că se justifică acordarea sumei de 52.510 RON daune morale.

Intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare.

II. Soluția instanței de recurs

Situația de fapt

La data de 11.07.2014 a avut loc un accident de circulație între autoturismul cu număr de înmatriculare x si autoturismul cu număr de înmatriculare x, din culpa comuna a celor doi conducători auto.

La momentul producerii evenimentului rutier, autovehiculul cu număr de înmatriculare x era asigurat RCA la B. S.A., conform poliței seria x nr. x In urma evenimentului, a decedat C., soția reclamantului A..

Urmare a avizării daunei a fost constituit dosarul de dauna nr. x.

Petentul a solicitat sa fie despăgubit din disponibilitățile F.G.A. cu suma de 450.000 RON daune materiale si daune morale, reprezentând prejudiciul suferit pentru decesul soției, ca urmare a producerii accidentului rutier din data de 11.07.2014, cererea fiind admisa in parte si, in consecința, fiind acordate despăgubiri in cuantum de 27.543 RON (daune morale si materiale).

Reclamantul a contestat decizia FGA sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale.

Instanța reține că, prin Rechizitoriul nr. x al Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D. pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.

Prin sentința penală nr. 670/29.05.2018, s-a dispus condamnarea inculpatului D. la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru o culpă în procent de 50% în producerea accidentului, întrucât din expertizele tehnice auto întocmite în cauză a rezultat o culpă comună între cei doi șoferi implicați în accident.

În concret, s-a reținut că, la data de 06.07.2014, inculpatul conducea autoturismul marca x, cu număr de înmatriculare x, pe DN2D, pe raza comunei Tulnici, pe direcția de mers Tulnici-Focșani. Când acesta a ajuns în zona bisericii din localitate, a oprit autoturismul pentru a lua o persoană, apoi a pus în mișcare autoturismul fără a se asigura, deși, în același timp, din spatele său se angajase în depășirea coloanei de mașini staționate numitul E., care conducea autoturismul marca x cu număr de înmatriculare x.

Pentru a evita impactul, E. a virat brusc spre stânga, ocazie cu care a acroșat-o pe defuncta C., care se deplasa în mod legal pe partea stângă a carosabilului, deoarece nu existau trotuare, iar în urma impactului victima a fost proiectată în șanțul din stânga direcției de mers a autovehiculul și, după mai multe zile de spitalizare, aceasta a decedat.

Prin decizia penală nr. 1098/29.10.2018, Curtea de Apel Galați a respins apelurile formulate de către inculpatul D. și partea responsabilă civilmente Biroul Național Carte Verde din Spania, prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România. Prin urmare, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat situația de fapt și culpa de 50% în sarcina inculpatului D..

Prin prezenta cerere, reclamantul solicită despăgubiri întemeiate pe culpa celuilalt șofer implicat în accidentul de circulație din data de 06.07.2014, E., respectiv de la Fondul de Garantare a Asiguraților. Conform înscrisurilor anexate, la data producerii accidentului, autoturismul condus de către E. avea o poliță valabilă, cu numărul x, încheiată pentru perioada 26.11.2013-25.11.2014.

Reclamantul nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, ci a sesizat Tribunalul Vrancea cu o acțiune civilă delictuală distinctă, în dosarul nr. x/2017, fiind pronunțată sentința civilă nr. 18/17.04.2019, prin care s-a dispus admiterea în parte a acțiunii formulate de către reclamantul A. și obligarea pârâtei Biroul Național Carte Verde prin mandatar legal Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România la plata sumei de 45.000 RON cu titlu de daune morale, sumă menținută prin decizia civilă nr. 350/06.11.2019 a Curții de apel Galați.

Din considerentele celor două hotărâri pronunțate de instanțele menționate, rezultă faptul că, printre altele, s-a avut în vedere culpa de 50% reținută față de inculpatul D., care are putere de lucru judecat în fața instanței civile. Suma de 45.000 RON a fost considerată de către instanța civilă ca fiind suficientă a acoperi daunele morale încercate de către reclamant corespondentă a culpei de 50% reținută față de inculpatul D..

Față de cele anterior învederate, Înalta Curte reține că, în mod corect, instanța de fond a apreciat că există autoritate de lucru judecat rezultată din hotărârile penale pronunțate în cauză, în ceea ce privește fapta ilicită, legătura de cauzalitate și vinovăția conducătorilor auto, iar în ceea ce privește prejudiciul există autoritate de lucru judecat în ceea ce privește cuantumul acestuia, ca fiind în totalitate de 90.000 de RON, respectiv 45.000 RON pentru fiecare conducător auto.

Prin sentința recurată, acțiunea a fost admisă în parte, iar prin cererea de recurs înregistrată la dosar, recurentul-pârât critică cuantumul sumei acordată de instanța de fond cu titlu de daune morale, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Analizând recursul din perspectiva normelor de drept apreciate a fi fost încălcate, Înalta Curte reține că rolul Fondului, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, este acela de protejare a creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător, acesta garantând, potrivit art. 2 alin. (3) din lege, plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății, potrivit art. 5 din lege.

Intimatul-reclamant este creditor de asigurare, potrivit art. 4 alin. (1) lit. b) pct. iii) din Legea nr. 213/2015 și are dreptul să primească despăgubiri morale, în urma insolvenței asigurătorului B., ca efect al producerii evenimentului rutier din data de 06.07.2014.

În ceea ce privește cuantificarea și acordarea daunelor morale solicitate de creditorii de asigurare este important a se reține, pentru început, că fiecare cauză comportă particularitățile sale din perspectiva gradului de severitate al atingerilor aduse drepturilor nepatrimoniale protejate de lege și de aceea nu poate fi stabilit un cuantum fix, general valabil pentru orice situație în care sunt vătămate drepturile cu conținut nepatrimonial.

Întinderea prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale nu poate fi cuantificat potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcție de împrejurările concrete ale speței, instanța acordă despăgubiri apte să constituie o indemnizație pentru satisfacție echitabilă. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil a fi echivalate material.

Așadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenția însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

În cauză, prima instanță a făcut o corectă apreciere a cuantumului lor, în raport de circumstanțele particulare relevate de probatoriul administrat în speță.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul CSA nr. 14/2011 (în temeiul căruia a fost emisă decizia contestată), daunele morale se acordă "în conformitate cu legislația și jurisprudența din România". În literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească, s-a reținut constant că, în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situația familială, socială și profesională.

Așadar, în stabilirea cuantumului daunelor morale se au în vedere circumstanțele particulare ale cauzei, despăgubirile trebuind să fie rezonabile, juste și echitabile, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Recurentul-pârât a contestat despăgubirile stabilite de instanță pentru prejudiciul moral, invocând pragurile valorice stabilite prin Anexa nr. 4 la Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, aprobată prin Decizia nr. 142/26.05.2016, emisă de directorul general al Fondului de Garantare a Asiguraților și modificată prin decizia nr. 549/23.09.2019. A susținut recurentul că, raportat la actele fiscale justificative depuse de persoana prejudiciată, precum și consecințele negative suferite în plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, s-a stabilit că se justifică acordarea sumei de 52.510 RON. Totodată, reținându-se culpa comună potrivit înscrisurilor existente la dosarul de daună, culpa aparținând atât asiguratului RCA la asigurătorul în faliment, cât și a celuilalt conducător auto implicat, recurentul a achitat doar jumătate din suma calculată cu titlu de daune morale, rezultând suma de 26.255 RON cu titlu de daune morale și 1288 RON cu titlu de daune materiale.

Instanța de fond a stabilit că potrivit sentinței civile nr. 18/17.04.2019 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. x/2017, având ca obiect același raport juridic delictual, prejudiciul nepatrimonial a fost dovedit, precum și legătura de cauzalitate între accidentul de circulație și acesta - o traumă psihică puternică, care trebuie avută în vedere la determinarea cuantumului total al daunelor morale, reclamantul nu a dovedit prin probe noi o situație de fapt diferită de cea reținută și în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Vrancea, astfel încât a anulat parțial decizia nr. 23834/22.06.2020, în ceea ce privește neaprobarea la plată a unei despăgubiri suplimentare în valoare de 18.745 RON de RON daune morale pentru reclamantul A..

A mai avut în vedere instanța de fond și faptul că în litigiul anterior menționat s-a mai reținut și faptul că fiicele defunctei, F. și G., au încheiat o tranzacție cu Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România tot pentru suma de 45.000 de RON daune morale, făcând practic o autoevaluare a prejudiciului propriu.

Înalta Curte constată că în cauză nu poate fi identificat vreun motiv de nelegalitate al soluției de fond prin care s-a dispus plata unei despăgubiri suplimentare în sumă de 18.745 RON pentru prejudiciul moral suferit de reclamant.

Astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul a suferit o serie de consecințe negative ale accidentului auto, indicate în cuprinsul sentinței recurate, ceea ce face ca acordarea daunelor morale în cuamtumul stabilit de FGA să fie inadecvată situației relevate în speță.

Totodată, instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei.

Principiul ce se degajă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanțele naționale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiași jurisprudențe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.

Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei - aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție - o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea și durata suferințelor psihice încercate de persoana păgubită și altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogățire a victimei.

Având în vedere aceste criterii, Înalta Curte constată că prima instanță în mod corect a acordat despăgubiri suplimentare în valoare de 18.745 RON, reprezentând daune morale solicitate, ținând seama în evaluarea gravității suferinței produse de importanța valorilor nepatrimoniale lezate, de intensitatea și durata suferințelor psihice încercate și de sentințele penale pronunțate în cauză.

Prin urmare, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 1018 din 23 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 octombrie 2022.