ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 471/2023

Ședința publică din data de 1 februarie 2023

asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 29 iunie 2022, sub nr. x/2022 contestatoarea Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., anularea deciziei nr. 427 din 27 ianuarie 2022 a acestei instanțe.

În motivare, contestatoarea a arătat că hotărârea instanței de recurs este rezultatul unor erori materiale, având in vedere următoarele considerente:

Astfel, instanța suprema a constatat nul recursul formulat de ANAF, reținând în mod eronat că, nu s-au formulat veritabile critici la adresa hotărârilor pronunțate de prima instanța, prin care sa arate în ce consta nelegalitatea acestora, prin raportare la soluția pronunțata de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanța în fundamentarea hotărârii.

De asemenea, mai reține, în mod eronat, instanța suprema ca, recursurile pârâtelor nu conțin veritabile critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

O altă greșeală materială constă în faptul că recursul instituției pârâte este motivat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., care se referă la încălcarea sau aplicarea greșita a normelor de drept material in speța.

Se mai susține de către contestatoare că a criticat sentința de fond sub toate aspectele în sensul că, instanța de fond nu a aplicat legislația arătată în apărările noastre de fond.

În acest sens, a arătat că, la paginile 2-4 din recursul contestatoarei A.N.A.F. s-a precizat faptul că, prin sentința instanței de fond s-au încălcat prevederile art. 266

1

alin. (1) lit. a), art. 266

3

si art. 266

4

din Capitolul XII

1

din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, art. 41 din legea nr. 85/2006 coroborat cu prevederile art. 179 din Legea nr. 207/2015.

Prin urmare, recursul formulat de către contestoare cuprinde motivele de nelegalitate prevăzute, criticile expuse încadrându-se în mod clar in motivele de casare prevăzute de C. proc. civ.

În concluzie, susține contestatoarea este mai mult decât evident că decizia pronunțata în prezenta cauza, în ceea ce privește constatarea nulității recursului formulat de ANAF, este rezultatul unei erori materiale.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Regională a Finanțelor Publice București-Administrația Sector 2 a Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală, anularea Deciziei nr. 286/18.07.2019 privind soluționarea contestației formulate de A. S.R.L. emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală și anularea în tot a Deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere nr. 15272/01.04.2019 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrației Sector 2 a Finanțelor Publice.

În subsidiar, a solicitat suspendarea executării Deciziei nr. 15272 din 01.04.2019, emisă de Administrația Sector 2 a Finanțelor Publice București, prin care s-au stabilit obligații fiscale cu titlu de dobânzi și penalități în cuantum de 21.771.681,00 RON, până la soluționarea definitivă a acțiunii în fond.

Hotărârile primei instanțe

Prin încheierea din 28 iulie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de completare a dispozitivului încheierii pronunțate în cauză în data de 12.06.2020, formulată de reclamantă, prin care s-a solicitat ca instanță să se pronunțe cu privire la restituirea cauțiunii în cuantum de 35.271,68 RON, consemnată conform recipisei de consemnare nr. x din 09.08.2019, în sensul că se restituie către reclamantă cauțiunea în cuantum de 35.271,68 de RON, consemnată conform recipisei de consemnare nr. x din 09.08.2019, depuse în original în prezentul dosar.

Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 607 din 10 iulie 2020, a admis acțiunea formulată de reclamantă și a anulat Decizia de soluționare a contestației nr. 286/18.07.20219 emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Decizia referitoare la obligații fiscale accesorii nr. 15272/01.04.2019 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Sector 2 a Finanțelor Publice.

Prin decizia nr. 427 din 27 ianuarie 2022 Înalta Curte de Casație și Justiție-Secția, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019 a luat act de renunțarea la judecata recursului principal formulat de reclamanta A. S.R.L., persoană juridică în faliment, prin lichidator judiciar B. împotriva încheierii din 28 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

A constatat nulitatea recursurilor formulate de pârâtele Administrația Sector 2 a Finantelor Publice prin Direcția Regională a Finanțelor Publice București și Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței nr. 607 din 10 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și a respins recursul incident formulat de reclamanta A. S.R.L., persoană juridică în faliment, prin lichidator judiciar B. împotriva sentinței nr. 607 din 10 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca rămas fără efect.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de recurs a reținut, printre altele, examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepția nulității recursurilor pârâtelor, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Asfel, instanța de control judiciar a constatat că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora, " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat". Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 din același cod.

A mai reținut instanța că, în conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod. Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În cauză, se constată că susținerile recurentelor-pârâte nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., acestea nedezvoltând critici propriu-zise față de hotărârea atacată, ci doar și-au exprimat nemulțumirea în raport cu soluția primei instanțe și au reluat situația de fapt, cu referire la motivele pentru care, în opinia părții, actele administrative contestate au fost emise cu respectarea prevederilor legale, reiterând astfel apărările invocate în fața primei instanțe, fără a formula critici concrete în raport cu aspectele reținute de judecătorul fondului, în realitate nefiind de acord cu raționamentul instanței. Practic, susține instranța, recurentele-pârâte nu circumstanțiază în niciun mod criticile lor, în sensul că hotărârea primei instanțe este pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile cauzei. Aceste critici ar fi presupus identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și, totodată, demonstrarea modului în care măsurile adoptate de prima instanță încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material, critici care însă nu se regăsesc în conținutul cererii de recurs.

Or, deși acestea consideră că prima instanță a nesocotit prevederile art. 266

1

alin. (1) - art. 266

5

din Legea nr. 207/2015 nu argumentează în concret respectiva critică din perspectiva considerentelor avute în vedere de judecătorul fondului, ci reia apărările pentru care consideră că actele atacate sunt legale.

Conchide instanța în sensul că Înalta Cure reamintește că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, neputând conduce la o nouă judecată în fond, ci asigură numai un control de legalitate asupra hotărârii judecătorești atacate, așadar, instanța de recurs este competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual.

Prin motivele de contestație în anulare întemeiate pe dispozițiile art. 503 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., se invocă o serie de greșeli materiale comise de instanța de recurs, despre care susțin că a ignorat faptul că recursul cuprinde veritabile critici de nelegalitate, prin raportare la soluția pronunțată de către curtea de apel ori la argumntele arătate de instanță în fundamentarea hotărârii.

Se mai reproșează instanței de recurs că nu a observat că recursurile pârâtelor cuprind veritabile critici de nelegalitate întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. situația de fapt rezultată din expusă la paginile 2-4 din recursul ANAF.

Erorile materiale la care se referă art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. vizează exclusiv aspecte formale ale judecății, care trebuie să fie evidente și săvârșite de instanță ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale din dosarul cauzei.

Contestația în anulare este o cale de retractare și nu o cale de reformare a unei decizii definitive, ceea ce înseamnă că nu se poate repune în discuție nelegalitatea hotărârii pronunțate ca urmare a invocării unor greșeli de judecată, relative la dezlegarea dată de instanță problemei de drept deduse judecății.

Având în vedere caracterul de cale extraordinară de atac, de retractare, a contestației în anulare, se constată că dispozițiile legale care reglementează motivele pentru care aceasta poate fi exercitată sunt de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extinse la alte situații decât cele prevăzute de expres de lege.

Practic, în prezenta cauză, se reține că prin decizia care face obiectul contestației în anulare s-a constatat nulitatea recursului pentru neîncadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege.

Astfel, criticile formulate de contestatoare, în sensul că s-a dispus în mod greșit constatarea nulității cererii de recurs, deși au fost enumerate și dezvoltate motivele de fapt și de drept ale recursului nu pot fi primite, întrucât prin intermediul lor se încearcă repunerea în discuție a modului în care au fost interpretate și aplicate dispozițiile legale din materia recursului.

Totodată, aprecierea instanței de recurs, în sensul că criticile din cererea de recurs nu puteau fi subsumate niciunui motiv de nelegalitate, întrucât vizau exclusiv aspecte de netemeinicie, nu echivalează cu omisiunea instanței de a analiza motivele de recurs invocate, ci cu respectarea cadrului procesual al recursului, în care se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Or, simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată în recurs nu poate conduce la retractarea hotărârii prin intermediul contestației în anulare, fiind necesară conformarea contestatoarei la cerințele imperative prevăzute de dispozițiile legale anterior evocate.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reține că, pentru a fi incidente dispozițiile anterior evocate, este necesar ca obiectul contestației în anulare să fie reprezentat de o hotărâre pronunțată de o instanță ce a soluționat cauza în recurs.

Prin decizia contestată, s-a respins constatat nul recursul autorităților pârâte, ipoteză care nu se circumscrie textului reglementat de art. 503 alin. (2) C. proc. civ. Obiectul contestației în anulare - hotărârea dată în recurs și motivele pentru care aceasta poate fi retractată nu pot fi extinse, prin analogie, la alte situații decât cele conținute expres în dispozițiile C. proc. civ.

Constatând că, în speță, cererea de contestație în anulare nu îndeplinește cerința prevăzută de art. 503 alin. (2) C. proc. civ. din perspectiva obiectului, instanța o va respinge, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Deciziei nr. 427 din 27 ianuarie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 februarie 2023.