ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 469/2023

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 22.03.2022, reclamantul, A., a formulat contestație împotriva rezoluției emise la data de 17.01.2022 de către inspectorul-șef al Inspecției Judiciare cu ocazia soluționării lucrării C22/50, prin care a fost dispusă respingerea plângerii formulate de reclamant împotriva Rezoluției emise la data de 07.12.2021 cu ocazia soluționării lucrării nr. x, prin care s-a dispus clasarea sesizării disciplinare formulate împotriva procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, B., solicitând în temeiul dispozițiilor art. 45 1 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 admiterea contestației, desființarea rezoluției inspectorului-șef și a rezoluției de clasare și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor referitoare la săvârșirea de abateri disciplinare în exercitarea funcției de către procurorul B.. 1.

Hotărâtrea instanței de fond Curțea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civile nr. 706 din 6 aprilie 2022 a admis în parte contestația formulată de reclamantul, A., în contradictoriu cu pârâta, Inspecția Judiciară și, în consecință, a desființat în parte Rezoluția Inspectorului Șef din data de 17.01.2022 emisă în lucrarea nr. C22-50 și în parte Rezoluția Inspectorului judiciar emisă la data de 07.12.2021 în lucrarea nr. x și a dispus completarea verificărilor cu privire la săvârșirea abaterii disciplinare prevăzută de dispozițiile art. 99 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 317/2004, respectiv: - să se analize în raport de data la care i-a fost repartizat dosarul - 22.06.2020 - și la posibilitatea împlinirii termenului prescripției răspunderii penale în cauza penală nr. 8600/P/2015 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, la ce interval de timp de la repartizarea cauzei a dispus domnul procuror B. primele măsuri în cauza penală, prin raportare și la cele două contestații împotriva tergiversării cauzei admise de către judecătorul de drepturi și libertăți; - să se analizeze modul de soluționare cu celeritate a cauzei penale nr. 8600/P/2015 de către domnul procuror B. în funcție de măsurile dispuse în cauză începând cu data de 22.06.2020, în raport de volumul de activitate pentru fiecare procuror în cadrul Parchetului Sectorului 1 București în perioada indicată și de numărul dosarelor soluționate în perioada indicată de către domnul procuror B. raportat la numărul de dosare soluționate în același interval de timp de ceilalți procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București; - să se analizeze în susținerea dificultăților financiare invocate în efectuarea urmăririi penale, ce costuri au trebuit a fi suportate, cine le-a achitat în cauză și la ce interval de timp de când acestea au fost dispuse. Totodată, a respins în rest contestația ca neîntemeiată. 1.

Calea de atac excercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 706 din 6 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în termenul legal, a promovat recurs pârâta Inspecția Judiciară, în condițiile art. 493 C. proc. civ. Susținând că aceasta a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea in parte a sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea în tot a contestației formulate de reclamant, ca neîntemeiată. Criticile formulate de recurentă au vizat, în esență, următoarele aspecte: -instanța de fond în mod netemeinic și nelegal a considerat că prin rezoluțiile contestate nu au fost analizate în concret circumstanțele cauzei care să deceleze elementele prevăzute de dispozițiile art. 99 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 303/2004; -contrar aprecierilor instanței de fond, inspectorul judiciar a depus toate diligentele necesare în vederea stabilirii situației de fapt, examinând sesizarea și actele depuse de petent, solicitând conducerii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București relații cu privire la aspectele semnalate, în conformitate cu dispozițiile art. 73 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, republicată, care prevăd faptul că: "Inspectorii judiciari pot solicita, în condițiile legii, inclusiv conducătorilor instanțelor sau parchetelor, orice informații, date, documente sau pot face orice verificări pe care le considera necesare în vederea efectuării cercetării disciplinare ori a exercitării celorlalte atribuții prevăzute de lege sau regulamente". -prin raportare la rezultatul verificărilor prealabile, nu au rezultat indiciile săvârșirii de către procurorul indicat a vreuneia dintre abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 și cu atât mai puțin a celor indicate de petent, lit. h) și t) ale art. 99 din Legea nr. 303/2004; -în referire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, analizând datele și relațiile transmise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, inspectorul judiciar a reținut că în cauză cercetările penale au fost efectuate cu ritmicitate obiectivă și că nu au existat perioade de timp semnificative în care dosarul să fi fost lăsat în nelucrare; - în aprecierea temporizării urmăririi penale au fost avuți în vedere factori obiectivi precum complexitatea cauzei, volumul activităților de desfășurat, obiectul urmăririi penale, numărul și atitudinea persoanelor implicate în procedură, între care și numărul și diversitatea cererilor formulate de acestea. - așadar, a fost avută în vedere atât data sesizării, data începerii urmăririi penale în cauză, data efectuării în continuare a urmăririi penale, precum și celelalte date în legătură cu momentele îndeplinirii unor activități/obligații procedurale, cum ar fi cele ale aducerii la cunoștință a obiectivelor, ale comunicării concluziilor expertizelor dispuse în cauză, ale comunicării calității procesuale și a drepturilor prevăzute în legătură cu aceasta (a ceior de părți civile și a celei de suspect). -în acest context a arătat inspectorul judiciar că este necesar a se stabili dacă temporizarea urmăririi penale este datorată unor factori de ordin obiectiv ori subiectivismului procurorului de caz, a cărui existență nu a fost constatată în urma verificărilor efectuate; -în lumina celor expuse, ca urmare a verificărilor efectuate nu au rezultat indicii în sensul că procurorul reclamat și-ar fi exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență, urmărind și/sau acceptând vătămării intereselor petentului. Totodată, s-a constatat că nu au existat perioade de timp în care cauza să fi fost lăsată în nelucrare, neexistând o tergiversare a procesului penal, procurorul depunând eforturile necesare pentru soluționarea cu celeritate și în termen rezonabil a cauzei; -în ceea ce privește rezoluția nr. C22-50 a inspectorului șef al Inspecției Judiciare, prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva rezoluției de clasare emisă în dosarul nr. x, recurenta a învederat că aceasta a fost emisă cu respectarea condițiilor legale speciale în materie, neexistând astfel niciun motiv de nelegalitate care să conducă la desființarea acesteia. 1.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant A., a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat. Apreciază că, refuzul procurorului de a proceda la soluționarea cauzei astfel cum s-a dispus de către judecătorii de drepturi si libertăți conduce, în mod indiscutabil, la concluzia relei sale credințe în instrumentarea acesteia, prin nerespectarea în mod repetat si imputabil a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor si prin încălcarea cu bună-știință a normelor de drept material sau procesual, acesta urmărind sau acceptând vătămarea persoanelor vătămate/părților civile. 1.

Procedura derulată în recurs. În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția din 26 iulie 2022 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 1 februarie 2023, cu citarea părților. În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de pârâtă și față de întreg probatoriul administrat, prin raportare la normele legale incidente, Înalta Curte, în urma propriului demers de verificare a actelor și lucrărilor dosarului reține că recursul de față este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. În prealabil, așa cum reiese din art. 483, art. 488 C. proc. civ., scopul recursului este acela de a supune instanței de recurs doar examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, ceea ce presupune realizarea doar a unui control de legalitate cu privire la hotărârea atacată, fără a se putea reaprecia starea de fapt stabilită de instanța de fond, și, în mod implicit, fără a se putea reanaliza probele întrucât reanalizarea probelor implică reanalizarea situației de fapt. Înalta Curte constată că prin criticile de recurs formulate, recurenta procedează la reiterarea aspectelor invocate în fața instanței de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect în considerentele hotărârii recurate. Totodată, analizând sentința atacată prin prisma criticilor expuse de către recurentă, referitor la criticile de nelegalitate, prin prisma motivului de casare, cel reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., verificate de către instanța de control judiciar, au un caracter nefondat, nefiind relevată nicio încălcare sau aplicare greșită a normelor de drept material în chestiunea invocată de titularul căii de atac. Considerentele curții de apel sunt judicioase, reflectând aplicarea adecvată a cadrului normativ la situația de fapt care se degajă din înscrisurile administrate. Este de necontestat că, prin sesizarea înregistrată la Inspecția Judiciară - Direcția de inspecție pentru procurori sub nr. x, reclamantul A. a solicitat efectuarea de verificări față de procurorul B. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, "pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de dispozițiile art. 99 lit. h) (...) și lit. t) (...) din Legea nr. 303/2004, cu prilejul instrumentării cauzei ce formează obiectul dosarului penal nr. x/2015 S-a solicitat efectuarea de verificări sub aspectul celor de mai sus, pentru refuzul procurorului B. de a dispune extinderea urmăririi penale pentru alte fapte și efectuarea în continuare a urmăririi penale față de persoana cercetată, situație care ar produce întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, deși sunt întrunite toate condițiile legale pentru acestea. Totodată, petentul s-a plâns și de "tergiversarea nejustificată a procesului penal (ce trenează în lucrul PJS1 din anul 2015), inclusiv prin administrarea unei probe (respectiv a confruntării) complet inutile (...) și care conduce la nesocotirea drepturilor părților și subiecților procesuali principali". Lucrarea a fost soluționată de către inspectorul judiciar desemnat în baza art. 6 alin. (1) din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție,fiind avute în vedere sesizarea și înscrisurile anexate, precum și relațiile și înscrisurile transmise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București la solicitarea inspectorului judiciar, în temeiul art. 73 alin. (4) din Legea nr. 317/2004. Prin rezoluția din data de 7 decembrie 2021, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, modificată și republicată, inspectorul judiciar a dispus clasarea sesizării, întrucât, din verificările efectuate nu s-au conturat indiciile săvârșirii vreunei abateri disciplinare dintre cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată și modificată. Împotriva măsurii de clasare dispuse, petentul a formulat plângere în temeiul art. 451 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicat și modificată, care a fost respinsă prin rezoluția inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. C22-50 din data de 17.01.2022. Reclamantul a formulat, în temeiul art. 45 1 din Legea nr. 317/2004, contestație atât împotriva rezoluției de clasare din data de 7 decembrie 2021 emisă în dosarul nr. x al Inspecției Judiciare - Direcția de inspecție pentru procurori, cât și față de rezoluția inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. C22-50 din data de 17 ianuarie 2022, solicitând desființarea acestora și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor prealabile. Înalta Curte constată că nu există argumente pentru reformarea hotărârii de fond, prima instanță aplicând judicios dispozițiile de drept substanțial la momentul pronunțării soluției de admitere în parte a contestației cu consecința desființării în parte a Rezoluției Inspectorului Șef din data de 17.01.2022 emisă în lucrarea nr. C22-50 și în parte a Rezoluției Inspectorului judiciar emisă la data de 07.12.2021 în lucrarea nr. x, dispunând, totodată completarea verificărilor cu privire la săvârșirea abaterii disciplinare prevăzută de dispozițiile art. 99 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 317/2004,astfel cum au fost prezenate la pct. 1.2 din prezenta. Din necesitatea respectării principiului independenței procurorului rezultă, în privința inspectorului judiciar, doar interdicția de a se erija într-un organ de control al legalității și temeiniciei soluțiilor adoptate de această categorie de magistrați, ipoteză care nu trebuie confundată cu situația în care încălcările normelor de drept material ori procesual ori din alte probe relevante (întrucât legea nu distinge și nu prevede limitări sub aceste aspecte), situație în care, precum în speță, inspectorul judiciar nu se poate limita la expunerea cerinței respectării principiului independenței magistratului, ci, potrivit legii, trebuie să stabilească dacă sunt îndeplinite elementele constitutive ale abaterii disciplinare sesizate ori a celor care se desprind din cuprinsul sesizării, sens în care trebuie să administreze toate probele necesare. În acest context, Curtea precizează că cercetarea disciplinară a magistraților se poate realiza doar în condițiile Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, care reglementează atât competența Inspecției Judiciare și atribuțiile inspectorilor judiciari, cât și procedura cercetării disciplinare, rezultând că inspectorii judiciari, desfășurându-și activitatea în mod independent (conform art. 72 alin. (1) din actul normativ menționat, fiind esential ca aceștia să stabilească, în raport de chestiunile din sesizare, dacă există indiciile săvârșirii de către magistrați a vreunei abateri disciplinare iar nu dacă încadrarea juridică din sesizare se confirmă sau nu. Se observă că, ceea ce a analizat instanța învestită cu soluționarea contestației prevăzute de art. 45 1 din Legea nr. 317/2004 a fost dacă, în raport de verificările efectuate, au fost avute în vedere toate argumentele petentului, precum și dacă în raport de aspectele invocate de reclamant se impun a fi efectuate verificări în continuare, întrucât acestea nu sunt suficiente pentru inspectorul de caz pentru a-și putea forma convingerea că sunt sau nu întrunite elementele constitutive ale unei abateri disciplinare. Este de menționat aici că, prin rezoluția de clasare s-a reținut că, din verificările efectuate că actele/activitățile de urmările penală au fost efectuate cu ritmicitate și nu s-au înregistrat perioade semnificative de timp și nejustificate de temporizarea acestora - f. x - aceste concluzii nu sunt susținute de niciun argument concret bazat pe înscrisurile depuse în dosar și nici prin raportare la cursul în timp al actelor de urmărire penală efectuate ori la cele două hotărâri pronunțate de către judecătorul de dreptul și libertăți prin care au fost admise contestațiilor cu privire la tergiversarea cauzei. Or, din referatul depus la dosar și întocmit de către doamna procuror C. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, reiese că domnul procuror B. a fost desemnat în cauză pentru supravegherea urmăririi penale la data de 22.06.2020. De asemenea, din fișa întocmită de domnul procuror, f.137, reiese că, deși dosarul avea 5 ani vechime la momentul la care l-a preluat, primul act de procedură a fost efectuat în octombrie 2020, la 4 luni de la repartizarea dosarului, și a constat în audierea suspectului D.. Din aceeași informare - fila x, că domnul procuror a emis prima notă de dispoziții în decembrie 2020, la 6 luni de la preluarea dosarului. Tot din referatul întocmit de către doamna procuror C. din cadrul Parchetului de pe lângă curtea de Apel București, rezultă că începând cu data de 22.06.2020, data de la care i-a fost repartizată cauza domnului procuror, acesta a avut de soluționat un număr de 242 de dosare, față de media celorlalți procurori din cadrul PJS1 care a fost de 752 de dosare de soluționat. De asemenea, domnul procuror a soluționat în perioada indicată 153 de dosare, față de media dosarelor soluționate de către ceilalți procurori din cadrul PJS1 care a fost de 633 de dosare - f. x. Așadar, simpla afirmație a recurentei în sensul că procurorul a depus efortul necesar pentru soluționarea cu celeritate și în termenul rezonabil neexistând perioade de timp în care cauza a fost lăsată nelucrare, nu este suficientă, câtă vreme înscrisurile administrate au avut aptitudinea de a proba întrunirea elementelor constitutive ale abaterii și au fost calificate drept indicii ale săvârșirii unei abateri disciplinare Astfel, așa cum rezultă din cuprinsul hotărârii judecătorești atacate, instanța a reținut că în analiza termenului de soluționare a cauzei, deși au fost depuse la dosar, nu au fost analizate prin rezoluția de clasare în care s-a reținut, din contră, că au fost derulate cercetările penale cu o ritmicitate obiectivă și că nu au existat perioade de timp semnificative în care cauza să fi fost lăsată în nelucrare, deși prima notă de dispoziții a fost emisă de către procurorul de caz la aproximativ 6 luni de la preluarea dosarului care avea 5 ani vechime. Mai mult decât atât, cum bine a punctat judecătorul fondului, toate aceste aspecte au o relevanță cu atât mai mare cu cât în cauză există riscul împlinirii termenului de prescripție al răspunderii penale. Raportat la aceste rețineri, recurenta nu aduce niciun fel de critică concretă iar susținerile generice cu privire la faptul că inspectorul judiciar a reținut că in cauză cercetările penale au fost efectuate cu ritmicitate, nu își găsește corespondent în probatoriul administrat. În ceea ce privește a doua abatere disciplinară indicată în sesizarea reclamantului, respectiv art. 99 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 303/2004, in mod corect a reținut judecătorul fondului că motivele invocate sunt în cea mai mare parte comune cu cele indicate pentru reținerea abaterii disciplinare prevăzute la art. 99 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 317/2004, adăugând-se în plus aspecte în sensul că tergiversarea cauzei s-a făcut cu intenție de către domnul procuror, prin încălcarea cu intenție a dispozițiilor legale în scopul împlinirii termenului prescripției răspunderii penale. În final, Înalta Curte înlătură ca nefondate criticile expres menționate ca fiind subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de articolul 488 aliniatul 1 punctul 8, față de toate considerentele deja amintite cu privire la competența Inspecției judiciare în activitatea de cercetarea a abaterilor disciplinare. Contrar poziției recurentei, instanța de fond a aplicat prevederile legale care limitează competența instanței în verificarea nelegalității soluției de clasare dispusă de inspecția judiciară. Deși litigiul este unul în materia contenciosului administrativ, aceasta se completează cu dispozițiile speciale care au prioritate. Așa fiind, Înalta Curte apreciază că examinarea sesizării reclamantului s-a efectuat în concordanță cu atribuțiile și competențele în materie, existând din partea autorității pârâte o neîndeplinire a obligațiilor conferite de lege, iar instanța de fond a identificat corect atât limitele verificărilor pe care le putea realiza într-o cauză precum cea pendinte, precum și corecta interpretare a prevederilor art. 45 și 45 1 din Legea nr. 317/2004 și a celor ale art. 99 lit. h) și t), coroborate cu art. 99 1 din Legea nr. 303/2004. III. Temeiul procesual al soluției date recursului Pentru toate aceste motive, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., constatând că nu sunt incidente motivele de casare invocate de pârâta Inspecția Judiciară, va respinge recursul formulat de acesta, ca nefondat.