ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2044/2021

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 17.10.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, a formulat contestație împotriva Rezoluției nr. 1910/A/22.07.2019 prin care s-a dispus clasarea sesizării formulate, împotriva persoanelor vinovate de tergiversarea soluționării dosarului nr. x/2018 aflat spre soluționare pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a solicitat atragerea răspunderii disciplinare a acestora, precum și a Rezoluției din 03.10.2019 dată de inspectorul șef B., prin care i s-a respins plângerea formulată împotriva Rezoluției nr. 1910, solicitând admiterea contestației, desființarea rezoluției inspectorului-șef și a rezoluției de clasare și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 140 din 4 martie 2020, a admis contestația formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, a dispus desființarea Rezoluției Inspectorului șef din 3.10.2019 emisă în dosarul C19-3186 și a Rezoluției de clasare nr. 1910A/22.07.2019 emisă în dosarul nr. 19-2369 al Direcției de Inspecție pentru procurori din cadrul Inspecției Judiciare și a dispus trimiterea dosarului la Inspecția Judiciară pentru completarea verificărilor.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond pârâta Inspecția Judiciară a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În considerarea acestui motiv de nelegalitate, învederează faptul că instanța de fond în mod netemeinic și nelegal a apreciat că verificarea prealabilă realizată în cauză nu este completă și că rezoluțiile contestate sunt insuficient motivate. Contrar celor reținute de instanță, din verificările întreprinse de inspectorul judiciar a rezultat că nesoluționarea dosarului penal nr. x/2018 al secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție s-a datorat unor motive obiective, care vizează administrarea tuturor probelor necesare unei juste soluționări, ce nu pot fi imputate procurorilor, respectiv complexitatea cauzei determinată de multitudinea activităților șî actelor efectuate în cauză, precum și declinărilor succesive între mai multe unități de parchet, apreciate ca necesare în funcție de competența pusă în discuție de către procurori. Astfel, relațiile transmise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au reliefat că în dosarul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, mai multe persoane au formulat plângeri penale împotriva lui C. pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune. Reclamanta a formulat plângere penală la data de 08.10.2012 pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune, fals intelectual și uz de fals. La dosarul nr. x/2012 au fost conexate mai multe dosare, iar prin rezoluția nr. 4999/P/2012 din data de 07.10.2013 s-a dispus începerea urmăririi penale față de C., D., E. și F. S.A. pentru infracțiunile de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată comise prin sustragerea fondurilor clienților și investirea acestora în instrumente financiare cu risc ridicat, generatoare de pierderi, altele decât cele prevăzute în contracte sau ordonate de clienți, pentru obținerea unui folos material injust, urmate de prezentarea unor situații false privind portofoliile de investiții și disponibilul bănesc al persoanelor vătămate. Întrucât a fost apreciată ca fiind o cauză complexă, prin ordonanța nr. 278/XI/2014 din data de 22.01.2014, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a dispus preluarea dosarului nr. x/2012, care a fost înregistrat sub nr. x/2014. În continuare, a fost dispusă disjungerea cauzei prin ordonanța nr. 159/P/2014 din 06.06.2017 și cercetarea infracțiunilor sesizate de persoanele vătămate G. și S.C. H. S.A. într-un dosar separat, înregistrat sub nr. x/2017. Apreciind că în cauză există date privind comiterea, în perioada 2007-2012 a infracțiunilor prevăzute de art. 2791 și art. 279 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 297/2004, prin ordonanța nr. 159/P/2014 din 04.04.2018 s-a dispus declinarea competenței de soluționare în favoarea DIICOT- structura centrală, privind pe suspecții C., D., E. șî F. S.A., I., J., K., L., M.. Astfel, a fost înregistrat dosarul nr. x/2018, iar prin ordonanța cu același număr din data de 31.07.2018 a DIICOT s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la comiterea următoarelor fapte: 9 infracțiuni de spălare de bani comise de suspectul C.; 8 infracțiuni de înșelăciune comise de suspecta D.; infracțiunile de înșelăciune comise de I., J., L. și M.; 8 infracțiuni de spălare de bani comise de suspecta E.; 2 infracțiuni de înșelăciune comise de suspecta F. S.A.; infracțiunile de înțelăciune, fals intelectual, uz de fals și spălare de bani sesizate de persoana vătămată K. și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, unde s-a înregistrat dosarul nr. x/2018. Dosarul nr. x/2018 a fost înregistrat la 24.07.2018 și repartizat spre soluționare procurorului N., iar ulterior a data de 22.10.2018, în conformitate cu art. 64 din Legea nr. 304/2004, dosarul a fost redistribuit procurorului O.. În perioada noiembrie 2018 - februarie 2019 s-a procedat la coaserea și îndosarierea actelor de urmărire penală, care au fost transmise în bibliorafturi, dosarul conținând circa 80 de volume. Prin urmare, în mod eronat s-a reținut de către Curtea de Apel că inspectorul judiciar nu ar fi analizat toate aspectele semnalate prin sesizare, întrucât, acesta a depus toate diligentele necesare în vederea stabilirii situației de fapt, solicitând conducerii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție relații cu privire la aspectele semnalate, în conformitate cu dispozițiile art. 73 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, republicată, care prevăd faptul că: "Inspectorii judiciari pot solicita, în condițiile legii, inclusiv conducătorilor instanțelor sau parchetelor, orice informații, date, documente sau pot face orice verificări pe care le consideră necesare în vederea efectuării cercetării disciplinare ori a exercitării celorlalte atribuții prevăzute de lege sau regulamente", acestea fiind înaintate Inspecției Judiciare prin adresa din 8 iulie 2019. Din cele anterior expuse rezultă că analiza existenței, respectiv inexistenței indiciilor privind săvârșirea unei abateri disciplinare constituie atributul exclusiv al inspectorului judiciar, în urma verificărilor prealabile efectuate cu referire la faptele care fac obiectul sesizărilor, fiind așadar irelevantă, în contextul cadrului și obiectului verificărilor, încadrarea juridică la care se face referire în sesizare. În acest context, analizând aspectele semnalate de petiționară în cuprinsul sesizării, în mod corect a arătat inspectorul judiciar că acestea vor fi analizate din perspectiva abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată. Cu privire la această abatere disciplinară s-a arătat că, sub aspectul laturii obiective, elementul constitutiv al acesteia constă într-o inacțiune neconformă cu îndatoririle profesionale, prin conținutul său legiuitorul dorind să sancționeze omisiunea repetată a procurorului pentru soluționarea cu celeritate a cauzelor repartizate. Dispozițiile art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prevăd necesitatea soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, principiu stabilit și în art. 21 alin. (3) din Constituție potrivit căruia "părțile au dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil", precum și în art. 10 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară conform căruia "Toate persoanele au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil". La nivel de principiu stabilindu-se că, în desfășurarea activității de urmărire penală, procurorul trebuie să asigure un just echilibru între celeritate și legalitate, prioritate având însă dezideratul realizării unui act de justiție corect și imparțial.

Apărările formulate în cauză Intimata A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin sesizarea înregistrată la 8 mai 2019 la Inspecția Judiciară - Direcția de inspecție pentru procurori sub nr. x, petenta A. și-a exprimat nemulțumirea în legătură cu tergiversarea soluționării dosarului penal nr. x/2018 al secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin rezoluția din data de 22 iulie 2019, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, modificată și republicată, inspectorul judiciar a dispus clasarea sesizării, întrucât, din verificările efectuate nu s-au conturat indiciile săvârșirii vreunei abateri disciplinare dintre cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată și modificată. În esență, inspectorul judiciar a reținut faptul că există motive de natură obiectivă care să justifice nesoluționarea plângerii penale a petentei. Având în vedere că în urma efectuării verificărilor prealabile, s-a apreciat că nu se conturează indiciile săvârșirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și modificată, de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în instrumentarea dosarului penal nr. x/2018, în baza art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii, s-a dispus clasarea sesizării petentei. Împotriva măsurii de clasare dispuse, petenta a formulat plângere care a fost respinsă prin rezoluția inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. C19-3186, fiind menținută rezoluția din 22 iulie 2019. S-a reținut de către Inspectorul Șef faptul că rezoluția contestată este motivată, răspunzându-se aspectelor invocate în sesizarea formulată de petiționară, în limitele de competență conferite de lege, precum și faptul că aceasta cuprinde argumentele de fapt și de drept care au stat la baza măsurii de clasare luate de inspectorul judiciar, fiind dispusă cu respectarea condițiilor legale speciale în materie și a Regulamentului privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară, în temeiul dispozițiilor art. 45 1 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată. În cuprinsul Rezoluției Inspectorului Șef au fost reluate aspectele din cadrul Rezoluției din 22 iulie 2019 potrivit cărora nesoluționarea dosarului penal nr. x/2018 al secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a datorat unor motive obiective, ce nu pot fi imputate procurorilor, respectiv complexitatea cauzei, determinată de multitudinea activităților și actelor efectuate în cauză, precum și declinărilor succesive între mai multe unități de parchet, apreciate ca necesare în funcție de competența pusă în discuție de către procurori. Înalta Curte constată în acord cu instanța de fond că, situația de fapt indicată în cuprinsul Rezoluției contestate nu este de natură a lămuri complet și în concret dacă după data de 06.06.2017 au fost respectate în cauză normele procedurale relevante menite să asigure soluționarea cu celeritate a cauzei. Înalta Curte, de asemenea, constată că dosarul abia s-a reîntors la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, de unde a plecat în anul 2012, iar faptele sesizate se prescriu în februarie 2022. Instanța de fond a apreciat în mod corect că rezoluțiile atacate sunt nemotivate, inspectorii nu au arătat în concret care sunt cercetările efectuate, probele pe care își întemeiază soluțiile date și de ce, prin raportare la situația de fapt descrisă aceasta nu se încadrează în dispozițiile art. 99 lit. e), f) și h) din Legea 303/2004. Simpla enumerare a ordonanței nr. 159/P/2014 din 06.06.2017, ordonanței nr. 1349/P/2018 din 31.07.2018 a DIICOT, și a înregistrării ulterioare a dosarului nr. x/2018 la 24.07.2018 la Parchetul de pe lângă I. C. civ..J, nu este de natură a lămuri în mod satisfăcător circumstanțele reclamante de petentă privind lăsarea în nelucrare a cauzei, în absența unor motive obiective care să justifice temporizarea dosarului. Inspectorul judiciar a indicat aspectele teoretice, generale privind garanția procedurală a soluționării unei cauze într-un termen rezonabil, astfel cum rezultă din Convenția Europeană a drepturilor omului, Constituție și Legea nr. 303/2004, precum și o referire la doctrina juridică care apreciază că singurul element relevant în aprecierea termenului rezonabil al procedurii este comportamentul autorităților. De asemenea, s-a referit la principiul liberei aprecieri a probelor și necesitatea asigurării unui just echilibru între celeritate și legalitate. Ulterior, se arată că "nesoluționarea dosarului penal nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a datorat unor motive obiective care vizează administrarea tuturor probelor necesare unei juste soluționări, plângerea penală formulată de A. nefiind soluționată din motive obiective ce nu pot fi imputate procurorilor, respectiv: complexitatea cauzei, determinată de multitudinea activităților și actelor efectuate în cauză precum și declinările succesive între mai multe unități de parchet, apreciate ca necesare în funcție de competența pusă în discuție de procurori. Astfel fiind, Înalta Curte constată că, instanța de fond apreciază în mod corect că referirea inspectorului la existența unor motive obiective care ar justifica nesoluționarea plângerii penale într-un termen rezonabil nu este susținută și prin trimiteri concrete la actele efectuate în dosarul penal. O operațiune de natură administrativă, pur organizatorică, și care ar fi trebuit să aibă oricum caracter prealabil înaintării dosarului Parchetului de pe lângă Î.C.C.J, nu poate fi calificată ca reprezentând "o multitudine de activități" cu relevanță asupra fondului. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile formulate de recurentă sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.