ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4337/2023

Ședința publică din data de 4 octombrie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. 1. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22.12.2022 pe rolul Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, să se constate vătămarea drepturilor și intereselor sale prin măsura reglementată de art. XXIV pct. 12 și 13 din O.U.G. nr. 130/2021, respectiv prin modificarea Codul fiscal cu privire la aplicarea cotei de contribuție la sistemul de sănătate de 10 %, în cazul pensiilor ce depășesc suma lunară de 4000 RON; obligarea pârâților să restituie sumele reținute din pensie cu titlu de C.A.S.S. începând cu luna ianuarie 2022 și până la momentul încetării reținerii, actualizate cu indicele de inflație și cu plata și a dobânzii legale penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011

În considerentele acestei sentințe s-a reținut că obiectul acțiunii îl constituie pretenția reclamanului de restituire a contribuțiilor la asigurările sociale de sănătate reținute lunar, actualizate cu rata inflației, precum și plata dobânzii legale penalizatoare asupra sumelor astfel reținute.

A reținut Decizia nr. 402/10.06.2021 a Curții Constituționale și faptul că prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu au instituit o competență materială a curților de apel în soluționarea acțiunilor întemeiate pe acest text de lege, ci a stabilit că astfel de acțiuni sunt de competența instanței de contencios administrativ competente, astfel că, în lipsa unei dispoziții speciale derogatorii cuprinse la art. 9 din Legea nr. 554/2004, regulile de competență aplicabile sunt cele de drept comun în materia contenciosului administrativ, respectiv cele de la art. 10 din același act normativ.

De asemenea, a reținut că o asemenea interpretare rezultă și dintr-un argument de topografie a textelor, art. 9 fiind situat în cuprinsul legii menționate anterior articolului 10.

Astfel, a reținut că, pentru stabilirea instanței competente să soluționeze acțiunile întemeiate pe art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, sunt aplicabile, în funcție de obiectul acțiunii, criteriile de la art. 10 alin. (1) din același act normativ, respectiv criteriul rangului emitentului actului administrativ contestat și criteriul valorii obiectului litigiului, acest din urmă criteriu fiind aplicabil doar în cauzele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora.

Prin urmare a constatat că prezentul litigiu are ca obiect contribuții, consecința fiind aplicarea criteriului valoric în stabilirea competenței materiale de soluționare a cauzei, reținând că în speță, valoarea obiectului litigiului este sub pragul de 3.000.000 RON, stabilit conform art. 10 alin. (1) din Legea 554/2004, situație în care competența materială de soluționare a cauzei revine tribunalului.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Bihor, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a reținut că, potrivit susținerilor reclamantului, temeiul juridic al acțiunii îl constituie prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, a reținut că la data de 28 decembrie 2022, în Monitorul Oficial nr. 1262, a fost publicată Decizia nr. 650 din 15 decembrie 2022 a Curții Constituționale a României, prin care dispozițiile referitoare la contribuția de asigurări sociale de sănătate, cuprinse în O.U.G. nr. 130/2021, au fost declarate neconstituționale.

Astfel, raportat la dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative, apare ca fiind admisibilă solicitarea de reparare a prejudiciului pricinuit prin punerea în aplicare a dispozițiilor din O.U.G. nr. 130/2021, acțiunea neavând ca obiect anularea acestor dispoziții din O.U.G. nr. 130/2021.

În acest sens, a reținut că trebuie avute în vedere prevederile art. 9 alin. (4), coroborate cu cele ale alin. (5) din Legea nr. 554/2004, impunându-se angajarea răspunderii administrative patrimoniale a emitentului O.U.G. nr. 130/2021, declarată neconstituțională în partea ce îl interesează pe reclamant, respectiv a Guvernului României.

Sub aspectul competenței materiale de soluționare a cererii reclamantului, tribunalul a avut în vedere dispozițiile art. 10 alin. (1) și (3), raportat la art. 9 din Legea nr. 554/2004, în raport cu rangul emitentului actului pretins vătămător, respectiv al O.U.G. nr. 130/2021, emise de Guvernul României, care este o autoritate publică centrală, precum și faptul că acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, reținând, totodată, că primul capăt de cerere atrage competența materială a curții de apel, iar capătul subsidiar cu privire la despăgubiri derivă din primul capăt de cerere.

Astfel, a reținut că ordinea de preferință a legiuitorului este expresă și că nu este permisă inversarea criteriilor sau luarea în considerare cu prioritate față de criteriile amintite a unor argumente de text în aprecierea competenței materiale, aceasta fiind o competența absolută, reglementată prin norme de ordine publică, competența ratione materiae fiind prevăzută prin norme imperative cu prioritate față de alte categorii de competență și în C. proc. civ., în speță de art. 96 pct. 1.

De altfel, Tribunalul a constatat că este relevant în acest context și faptul că există o serie de hotărâri cu obiect identic cu cel al prezentei cauze pronunțate în primă instanță de Curtea de Apel Oradea sau de alte curți de apel.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență

Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va trimite spre competentă soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă cererea formulată de reclamantul A. prin care acesta a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, obligarea pârâților la restituirea sumelor reținute din pensie cu titlu de C.A.S.S. începând cu luna ianuarie 2022 și până la momentul încetării reținerii, actualizate cu indicele de inflație și cu plata și a dobânzii legale penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Înalta Curte constată că, cererea reclamantului se întemeiază pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:

"(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță.

(2) Instanța de contencios administrativ, dacă apreciază că excepția îndeplinește condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, sesizează, prin încheiere motivată, Curtea Constituțională și suspendă soluționarea cauzei pe fond.

(3) După pronunțarea Curții Constituționale, instanța de contencios administrativ repune cauza pe rol și dă termen, cu citarea părților. Dacă ordonanța sau o dispoziție a acesteia a fost declarată neconstituțională, instanța soluționează fondul cauzei; în caz contrar, acțiunea se respinge ca inadmisibilă.

(4) În situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(5) Acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative."

Înalta Curte observă că, cererea reclamantului este grefată pe dispozițiile art. 9 alin. (5) din lege, având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin O.U.G. nr. 130/2021, constând în plata unor sume egale cu reținerile făcute din pensia reclamantului cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuției de 10% din ceea ce depășește suma lunară de 4000 de RON pentru fiecare drept de pensie.

În acest context, în mod corect a reținut Curtea de Apel că obiectul cererii de față constă în plata către reclamant - cu titlu de despăgubiri - a contribuțiilor sociale obligatorii constând în asigurările sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii, pentru partea care depășește suma de 4000 de RON, iar natura sumelor solicitate cu titlu de despăgubiri creează coordonatele procesuale ale litigiului de față, așadar inclusiv în privința competenței materiale în soluționarea cauzei.

Dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează competența materială în litigiile de contencios administrativ și statează în mod expres că:

"(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Sub aspectul competenței materiale de soluționare a cauzei este irelevantă împrejurarea că în calitate de pârât, reclamantul a chemat în judecată Guvernul României, care este o autoritate publică centrală, având în vedere că art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face referire la criteriul valoric al contribuțiilor stabilite prin actul administrativ atacat, și anume de până la 3.000.000 de RON (care se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale) și mai mari de 3.000.000 de RON (care se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel), dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

De asemenea, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 227/2015:

"(2) Contribuțiile sociale obligatorii reglementate prin prezentul cod sunt următoarele:

a) contribuțiile de asigurări sociale, datorate bugetului asigurărilor sociale de stat;

b) contribuția de asigurări sociale de sănătate, datorată bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate;

c) contribuția asiguratorie pentru muncă, datorată bugetului general consolidat."

Pe de altă parte, conform art. 1 din Legea nr. 207/2015:

"administrarea creanțelor fiscale constă în oricare din activitățile desfășurate de organele fiscale în legătură cu:

a) înregistrarea fiscală a contribuabililor/plătitorilor și a altor subiecte ale raporturilor juridice fiscale;

b) declararea, stabilirea, controlul și colectarea creanțelor fiscale;

c) soluționarea contestațiilor împotriva actelor administrative fiscale;

d) asistența/îndrumarea contribuabililor/plătitorilor, la cerere sau din oficiu;

e) aplicarea sancțiunilor în condițiile legii."

În același context, dispozițiile art. 1 pct. 10 din Legea nr. 207/2015 definesc creanța fiscală ca fiind dreptul la încasarea oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat, reprezentând creanța fiscală principală și creanța fiscală accesorie.

Creanța fiscală principală constă în "dreptul la perceperea impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale, precum și dreptul contribuabilului la restituirea sumelor plătite fără a fi datorate și la rambursarea sumelor cuvenite, în situațiile și condițiile prevăzute de lege", iar creanța fiscală accesorie este definită ca fiind "dreptul la perceperea dobânzilor, penalităților sau majorărilor aferente unor creanțe fiscale principale, precum și dreptul contribuabilului de a primi dobânzi, în condițiile legii".

Având în vedere că obiectul cauzei se întemeiază pe dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 și privește plata unor contribuții de asigurări sociale de sănătate, așadar a unor creanțe fiscale în cuantum total de până la 3.000.000 de RON, Înalta Curtea constată că, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din legea contenciosului administrativ, competența materială în soluționarea cauzei aparține tribunalului, secția de contencios administrativ.

În consecință, pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea în favoarea Tribunalului Bihor, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pârâții Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne și Guvernul României în favoarea Tribunalului Bihor, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 4 octombrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.