ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 430/2023

Ședința publică din data de 31 ianuarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecata înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 25.09.2020, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate că nu respectă Legea nr. 127/2019 în ceea ce privește majorarea valorii punctului de pensie.

Prin sentința civilă nr. 263/25.02.2021 Curtea de Apel București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 305 din 25 mai 2021 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal Admite excepția inadmisibilității.

S-a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul.

In motivarea căii de atac a arătat că sentința atacată nu este semnată de președinte, iar ștampila instanței este aplicată pe grefieri și nu pe președinte.

S-a arătat că hotărârea a fost pronunțată de secția de contencios administrativ, dosarul fiind tranzitat la această secție pentru a nu avea câștig de cauză.

De asemenea, Curtea de Apel București, legal învestită, a declinat soluționarea dosarului către Curtea de Apel Timișoara, deși domiciliază în județul Caraș Severin, iar nu în județul Timiș.

A susținut recurentul - reclamant că era necesar ca Avocatul Poporului să sesizeze Curtea Constituțională pentru a fi obligat Guvernul României să respecte legile.

Intimatul - pârât Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului a depus întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării recursului, excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar, în subsidiar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluției primei instanțe.

Recurentul reclamant a depus răspuns la întâmpinare prin care a arătat că a timbrat în mod legal calea de atac. A precizat că a formulat recurs împotriva sentinței intrucât transferul de la o secție de litigii de muncă la secția de contencios administrativ s-a făcut tendențios și nelegal.

În temeiul art. 248 C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare, actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele invocate, cu apărările formulate prin întâmpinare și prin raportare la dispozițiile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul formulat este nul.

Argumente de fapt și de drept relevante

Instanța de control judiciar amintește că potrivit art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din același act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părților.

Astfel, deși există formal o declarație de recurs, nu se indică explicit, raportat la textul art. 488 C. proc. civ. care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanței de fond fiind astfel imposibil de realizat, exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie și prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., neputând echivala cu motivarea recursului.

Înalta Curte constată că în declarația scrisă de recurs, înregistrată la dosar, în care nu indică niciun motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 C. proc. civ., încadrate în articolul antereferit.

Din parcurgerea motivării căii de atac și a răspunsului la întâmpinare, se constată invocarea unor critici pur formale, neîntemeiate pe vreo dispoziție legală, cum ar fi soluția de declinare pronunțată de Curtea de Apel București, în condițiile în care Curtea de Apel Timișoara este instanța în a cărei rază teritorială se află județul Caraș-Severin, sau aspecte formale privind modalitatea de comunicare a sentinței.

În ceea ce privește soluția pronuțată de Curtea de Apel Timișoara sau modalitatea de soluționare a cauzei la această instanță, Înalta Curte constată că nu a fost indicat niciun caz de nelegalitate și care să fie încadrat în vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., nefiind indicate niciuna dintre ipotezele prevăzute la pct. 1-8 ale acestui articol, nici afirmată și dezvoltată ca atare pentru ca, în mod real, recursul să poată fi încadrat în textul de lege menționat.

Înalta Curte reține că sunt date în competenta instanței de control judiciar exclusiv chestiunile care țin de legalitatea soluției instanței de fond.

Conform art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să corecteze eventualele greșeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres și limitativ prevăzute de lege în art. 488 din C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt și critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.

Înalta Curte constată că argumentele invocate de recurent prin memoriul de recurs, în esență, se referă la greșita calificare a cererii de chemare în judecată, deși referirea la Legea nr. 554/2004 este realizată de recurent în răspunsul la întâmpinare depus în fața Curții de Apel București, precum și la opinia acestuia în sensul că la sesizarea Avocatului Poporului, Curtea Constituțională ar putea obliga pârâtul Guvernul României să respecte dispozițiile Legii nr. 127/2019, în ceea ce privește valoarea punctului de pensie, aspecte pe care le-a prezentat în aceeași formă și în fața instanței de fond, și care nu se referă la nelegalitatea sentinței atacate.

Instanța de control judiciar reține că judecătorul fondului a arătat motivul pentru care constatat că excepția inadmisibilității acțiunii este întemeiată, respectiv că anularea unei ordonanțe de urgență a Guvernului, act cu caracter normativ cu putere de lege, nu poate face obiectul analizei instanței de contencios administrativ și, cu atât mai puțin obligarea Guvernului la emiterea unui act normativ, care ar echivala cu depășirea limitelor puterii judecătorești.

Așadar, aceste argumente ar fi trebuit să fie combătute de către recurentul - reclamant prin calea de atac declarată, însă acesta nu a formulat nici o critică concretă de nelegalitate în privința motivării reținute, nearătând motivul pentru care acțiunea este admisibilă.

Așa fiind, instanța de control judiciar constată că aspectele reținute de către instanța de fond în justificarea soluției de admitere a excepției inadmisibilității acțiunii nu au fost contestate, pe calea recursului, de către reclamant.

Din această perspectivă, așa cum s-a constatat în precedent, recursul declarat în cauză este inform din punct de vedere procedural și, ca atare, nu satisface exigențele pentru validarea sa.

În consecință, reținând că recursul promovat nu este explicit în vreo critică compatibilă cu materia recursului, Înalta Curte va constata nulitatea recursului.

Față de toate aceste considerente, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va constata nulitatea recursului formulat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 305 din 25 mai 2021 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 31 ianuarie 2023.