ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.09.2023

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4231/2023

HOTĂRÂRE
29.09.2023
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4231/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 29 septembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș sub nr. x/2022 la data de 28.12.2022, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Apărării Naționale-prin Direcția Generală Juridică, Ministerul Apărării Naționale-Direcția Generală Management Resurse Umane prin Direcția Generală Juridică și Ministerul Apărării Naționale - U.M. 02286 Bascov-prin Direcția Generală Juridică, solicitând:

- obligarea pârâților să stabilească postul contractual pe care îl ocupă ca funcție publică de stat - corespunzătoare clasei și gradului profesional ale funcției publice raportat la condițiile de vechime în specialitatea studiilor începând cu data de 15.11.2019 (trei ani anteriori plângerii prealabile) și să comunice ANFP- modificările intervenite;

- obligarea pârâților să emită ordinul de numire al reclamantei pe funcția publică de stat astfel stabilită, în condițiile prevăzute de art. 612 din actul normativ invocat începând cu data de 15.11.2019;

- obligarea pârâților la achitarea diferenței dintre salariile efectiv încasate și cele datorate - corespunzătoare funcției publice rezultată în condițiile menționate anterior actualizate cu dobânda legală penalizatoare și indicele de inflație, începând cu data de 15.11.2019 până la data plății efective;

- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

2.1. Hotărârea Tribunalului Argeș, secția civilă

Prin sentința civilă nr. 246 din 27 martie 2023, Tribunalul Argeș, secția civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că finalitatea urmărită prin formularea primului capăt de cerere este aceea de modificare a organigramei unității militare la care reclamanta este angajată, prin stabilirea postului de natură contractuală pe care îl ocupă, ca funcție publică, celelalte capete de cerere fiind subsecvente primului capăt de cerere.

Potrivit art. 52 din Legea nr. 546/2006, Statele de organizare ale structurilor Ministerului Apărării Naționale se elaborează, se avizează și se aprobă conform prevederilor ordinului ministrului apărării naționale.

Prin urmare, tribunalul a apreciat că raportat la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și la obiectul cererii de chemare în judecată, competența soluționării cauzei aparține Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, întrucât actul administrativ asimilat este emis de o autoritate publică centrală, respectiv Ministerul Apărării Naționale.

2.2. Hotărârea Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința nr. 73/F-CONT din 22 iunie 2023, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, secția civilă, complet specializat contencios administrativ și fiscal.

Instanța a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut că reclamanta pretinde că ar fi trebuit să obțină calitatea de funcționar public prin transformarea postului de natură contractuală pe care îl ocupă, în condițiile legii, prezentul litigiu fiind unul care privește raportul de serviciu al funcționarului public, mai exact nașterea acestui raport și dobândirea calității de funcționar.

Prin urmare, instanța a apreciat că sunt incidente prevederile art. 536 din Codul administrativ, în conformitate cu care, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, secția civilă, complet specializat contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluționarea unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ. dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Înalta Curte apreciază că, pentru stabilirea instanței competente să soluționeze prezenta cauză, nu este relevantă calitatea de autoritate publică centrală a autorității chemate în judecată, ci prezintă relevanță obiectul cauzei, din perspectiva scopului urmărit de reclamantă prin promovarea acțiunii, care constă în dobândirea calității de funcționar public prin transformarea postului de natură contractuală pe care îl ocupă în cadrul Ministerului Apărării Naționale - U.M. 02286 Bascov.

Potrivit dispozițiilor art. 536 din Codul administrativ "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe."

Codul administrativ adoptat prin Ordonanța de urgență nr. 57/2019 reprezintă dreptul comun ce reglementează nașterea, modificarea, suspendarea, sancționarea și încetarea raporturilor de serviciu privind funcționarii publici. Este stabilită astfel o competență generală de soluționare a unei sfere largi de raporturi juridice în favoarea tribunalului, ca instanță de drept comun, nașterea raportului de serviciu fiind circumscrisă sferei de reglementare a prevederilor art. 536 din Codul administrativ.

În raport cu obiectul litigiului, sub aspectul competenței de soluționare, raportat și la efectele hotărârii, cauza intră sub incidența dispozițiilor art. 536 din Codul administrativ, coroborate cu art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel încât, competența materială și teritorială în soluționarea prezentei cauze aparține secției civile, complet specializat contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Argeș, în a cărui rază teritorială se află domiciliul reclamantei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, secția civilă, complet specializat contencios administrativ și fiscal.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. și pe pârâții Ministerul Apărării Naționale-prin Direcția Generală Juridică, Ministerul Apărării Naționale-Direcția Generală Management Resurse Umane prin Direcția Generală Juridică și Ministerul Apărării Naționale - U.M. 02286 Bascov- prin Direcția Generală Juridică în favoarea Tribunalului Argeș, secția civilă, complet specializat contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 29 septembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-06-22
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3480/2023
Ședința publică din data de 22 iunie 2023 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Obiectul litigiului Prin cererea înregistrată inițial pe r
ÎCCJ 2024-06-05
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3091/2024
Ședința publică din data de 5 iunie 2024 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolu
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal
Deliberând asupra admisibilității sesizării din oficiu a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, constată următoarele: I. Expunerea succintă a procesului I.1. Prin cererea înregistrată pe rolul
ÎCCJ 2023-02-02
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 531/2023
Ședința publică din data de 2 februarie 2023 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Obiectul litigiului Prin cererea înregistrată la data d
ÎCCJ 2023-09-12
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3776/2023
, pentru următoarele considerente: Înalta Curte constată că în cauză ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență câ
Sursă