ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4174/2022

Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată la data de 20.08.2019 pe rolul Curții de Apel București contestatorul A. a solicitat în contradictoriu cu intimatul Fondul de Garantare a Asiguraților anularea în tot a deciziei nr. 20614, emisă de pârât la data de 16.07.2019 și obligarea la plata sumei de 10.910 RON cu titlu de daune materiale dovedite cu înscrisurile depuse la dosarul de daună și care sunt în legătură de cauzalitate cu accidentul rutier a cărui victimă a fost, după cum urmează: - 1446 RON, reprezentând contravaloare medicamente, conform bonurilor fiscale atașate în original la dosarul de daună; - 4034 RON, reprezentând contravaloare controale medicale, rapoarte IML, ochelari de vedere conform prescripțiilor medicale de specialitate, dovedite cu bonuri/facturi fiscale atașate în original la dosarul de daună; - 2430 RON, reprezentând diferența dintre veniturile realizate și indemnizația de asigurări sociale aferentă lunii aprilie și mai 2015, așa cum rezultă din adeverința de la serviciu, depusă la dosarul de daună; - 3000 RON, contravaloare onorariu avocat în faza de urmărire penală și în demersurile/acțiunile promovate împotriva F.G.A., conform facturii fiscale existente la dosarul de daună; dar și la plata de daune morale în valoare de 20.000 euro (echivalent în RON la cursul BNR din ziua plății), sumă ce reprezintă prețul durerii, suferinței și vătămării fizice produse, pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială, a imposibilității de a participa pe deplin și de a se bucura de viața socială, de a-și continua munca în aceleași condiții pe care le-a avut înainte de accident.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 562 din data de 08 iulie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de contestatorul A., împotriva Deciziei nr. 20614, emisă de intimatul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii și rejudecarea acțiunii, în sensul admiterii acesteia astfel cum a fost formulată. În motivarea recursului s-a arătat că, în mod greșit a reținut prima instanță că nu au fost aduse critici concrete, susținute de dovezi cu privire la sumele de bani cheltuite și solicitate cu titlu de daune materiale, aflate în legătură directă cu evenimentul în care a fost implicat, limitându-se la susțineri conform cărora nu s-ar fi prezentat un mod de calcul al valorilor admise, atâta timp cât la dosarul de daună au fost transmise facturi, chitanțe și bonuri fiscale în original totalizând suma de 10.910 RON daune materiale, toate în legătură directă cu evenimentul rutier al cărui victimă a fost. Prezenta speță intră sub incidența Normei ASF 23/2015 care la art. 50 alin. (1) lit. a) și d) și alin. (2) menționează că, "la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele: 1. în caz de vătămare corporală: a) diferența dintre veniturile nete ale persoanei vătămate, probate cu documente fiscale, și indemnizația primită din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul își desfășoară activitatea și/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării și a concediului medical; b) … ; c) ... d) eventualele cheltuieli prilejuite de accident - cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, cu tratamentul, cu spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentație suplimentară, conform prescripțiilor medicale, probate cu documente justificative, și care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare; 2) daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din România." Nu reiese dacă prima instanță a efectuat o minimă verificare a documentelor justificative pentru suma solicitată de 10.910 RON depuse în original la dosarul de daună, nu rezultă dacă au fost avute în vedere certificatele de concediu medical pentru cele 36 zile îngrijiri care au afectat veniturile pe care recurentul le realiza înainte de accident, nu rezultă dacă instanța a efectuat o minimă verificare asupra valorii de 2430 RON solicitată cu titlu de "diferență dintre veniturile nete și indemnizația primită din fondurile persoanei juridice la care își desfășoară activitatea." Valoarea admisă de pârât F.G.A. de 724 RON cu titlu de pierdere salarială a fost "însușită" de instanță fără să rezulte din cuprinsul hotărârii dacă această valoare este conformă cu prevederile legale invocate și cu înscrisurile depuse la dosar, preluând pur și simplu susținerile și calculul efectuat de pârât. Înșiruirea unor bonuri fiscale și a valorii acestora până la concurența sumei de 4566 RON - admisă de pârât și "însușită" de instanță, nu este suficientă pentru a lămuri sau justifica diferența de 6344 RON neacceptată la plată de pârât. De asemenea, nici pârâtul și nici prima instanță nu au arătat motivele pentru care onorariul achitat avocatului din faza urmăririi penale și ulterior, în etapele privind avizarea și deschiderea dosarului de daună, soluționarea pe cale amiabilă, urmată de fazele de judecată, nu a fost acceptat la plată, cu toate că această cheltuială este în strictă legătură de cauzalitate cu evenimentul rutier și dovedită cu documentul justificativ depus la dosar. A mai susținut recurentul că hotărârea primei instanțe este nelegală și sub aspectul nerespectării de către pârât a prevederilor art. 37 din Norma ASF 2312015, prevederi care nu au fost avute în vedere la soluționarea contestației. Este adevărat că pârâtul nu preia funcțiile asigurătorului RCA, dar prevederile legale speciale în materia asigurării obligatorii de răspundere civilă auto sunt de strictă aplicare și interpretare, iar despăgubirile materiale și morale cuvenite creditorilor de asigurări ca urmare a unor vătămări corporale sau decese, sunt stabilite prin raportare la prevederile legale invocate, la jurisprudența și practica societăților de asigurare și a instanțelor de judecată. Or, în cuprinsul sentinței atacate cu recurs, instanța nu arată care au fost cheltuielile neacceptate la plată ca fiind "fără legătură directă cu evenimentul rutier" și nu rezultă care au fost criteriile în baza cărora instanța și-a format propria convingere cu privire la cuantumul despăgubirilor morale, având în vedere că Norma specială ASF nr. 23/2015 - aplicabilă speței deduse judecății, are în vedere criteriul jurisprudențial național sau legislația în vigoare.

Apărările formulate de intimat Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu solicitarea de anulare a Deciziei nr. 20614, emisă de pârât la data de 16.07.2019 și de obligare la plata sumei de 10.910 RON cu titlu de daune materiale (1446 RON - reprezentând contravaloare medicamente; 4034 RON - reprezentând contravaloare controale medicale, rapoarte IML, ochelari de vedere; 2430 RON - reprezentând diferența dintre veniturile realizate și indemnizația de asigurări sociale aferentă lunii aprilie și mai 2015; 3000 RON - contravaloare onorariu avocat în faza de urmărire penală și în demersurile/acțiunile promovate împotriva F.G.A., conform facturii fiscale existente la dosarul de daună; precum și daune morale în valoare de 20.000 euro (echivalent în RON la cursul BNR din ziua plății), sumă ce reprezintă prețul durerii, suferinței și vătămării fizice produse, pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială, a imposibilității de a participa pe deplin și de a se bucura de viața socială, de a-și continua munca în aceleași condiții pe care le-a avut înainte de accident. Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând, referitor la daunele materiale acordate prin actul administrativ în litigiu, că partea reclamantă nu a adus critici concrete care să fi fost susținute de dovezi cu privire la sumele de bani cheltuite, în legătură directă cu evenimentul și consecințele suferite. Referitor la cuantumul daunelor morale, s- a reținut că situația recurentului-reclamant se încadrează în pragul 2: între 210 și 500 RON/zi de îngrijire medicală, având în vedere că acesta a suferit vătămări ce au necesitat pentru vindecare un număr de circa 70-80 zile de îngrijiri medicale, pentru care s-a stabilit acordarea unei sume de 450 RON/zi de îngrijire medicală, iar suma rezultată este de 36.000 RON daune morale. Analizând criticile recurentului-reclamant din calea de atac promovată, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față acest motiv nu este incident, iar interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă. Astfel, critica recurentului-reclamant vizând dovedirea tuturor sumelor solicitate cu titlu de daune materiale, Înalta Curte constată că într-adevăr prin cererea de chemare în judecată, recurentul-reclamant a solicitat suma de 10.910 RON ca reprezentând daume materiale, însă din cuprinsul cererii de plată adresată intimatului-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților la data de 22.06.2017 înregistrată sub nr. x, reiese faptul că recurentul-reclamant nu a indicat cuantumul sumei de plată solicitate, ci a lăsat la aprecierea intimatului-pârât stabilirea cuantumului pe baza înscrisurilor depuse. Totodată, prin cererea de chemare în judecată, deși a menționat ce reprezintă fiecare sumă solicitată, reclamantul nu a defalcat și nu a precizat în mod expres de unde rezultă diferența solicitată prin acțiunea pendinte. Același aspect rezultă și din cuprinsul cererii de recurs în cadrul căreia se solicită să se observe că la dosarul de daună au fost transmise facturi, chitanțe și bonuri fiscale în original totalizând suma de 10.910 RON daune materiale, însă recurentul-reclamant nu detaliază care facturi, chitanțe sau bonuri fiscale au fost respinse la plată. De asemenea, Înalta Curte nu poate primi nici criticile recurentului-reclamant conform cărora instanța de fond nu a arătat care au fost cheltuielile care neacceptate la plată, considerate ca fiind fără legătură directă cu eveniementul rutier și care au fost criteriile în baza cărora instanța și-a format propria convingere, având în vedere că în mod corect prima instanță a respins cererea dedusă judecății, apreciind că stabilirea despăgubirilor morale s-a bazat pe mențiunile cuprinse în raportul medico-legal depus la dosarul cauzei, din care rezultă vătămări ce au necesitat pentru vindecare circa 70-80 zile de îngrijiri medicale și care se încadrează în pragul 2 din Anexa 3 a Deciziei nr. 74/02.08.2018, privind Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, iar încadrarea făcută de intimatul-pârât corespunde situație reale. Pentru considerentele expuse, constatând că sentința recurată nu este afectată de nelegalitate și nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare invocat, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.