ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1195/2021

Ședința publică din data de 26 februarie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea formulată, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând instanței anularea deciziei contestate și obligarea intimatului Fondul de Garantare a Asiguraților la plata sumelor de 75.000 de RON cu titlu de daune morale, către victima A., în calitate de persoana vătămată, în urma producerii accidentului rutier din data de 13.12.2014, precum și a sumei de 88 RON cu titlu de daune materiale, către victima A., sumă compusă din: 50 de RON reprezentând contravaloarea certificatului medico-legal eliberat de către S.M.L. Gorj, 38 de RON reprezentând contravaloarea serviciilor medicale prestate de către C.M.I. "B." în data de 09.02.2015.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 1867 din 18 aprilie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în parte.

A anulat, în parte, Decizia nr. 6262/31.05.2017, emisă de pârât, în sensul că a majorat daunele morale acordate reclamantului, de la suma de 2700 RON la suma de 3600 RON, cât și daunele materiale, de la suma de 50 RON la suma de 88 RON.

A menținut în rest decizia atacată.

1.3. Cererile de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 1867 din 18 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au formulat recurs reclamantul A. și pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

1.3.1. Reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, cu consecința obligării FGA la plata despăgubirilor solicitate, în cuantum de 75.000 RON cu titlu de daune morale.

Susține, în esență, că instanța de fond a acordat despăgubiri disproporționat de mici în raport de suferința reclamantului, fără a efectua o analiză proprie a circumstanțelor producerii accidentului rutier și a gravității prejudiciului produs victimei și fără a se raporta la oferta emisă de societatea de asigurări intrată în faliment, pe care reclamantul a refuzat-o ca fiind prea mică.

Mai susține recurentul-reclamant, că instanța de fond și-a întemeiat soluția pronunțată pe criterii referitoare la condițiile de viață ale victimei și nivelul de trai existent în România, neprevăzute nici de legislația în vigoare și nici în jurisprudența în materie.

Totodată, afirmă că, în speță, nu are relevanță procedura internă a pârâtului de stabilire a despăgubirilor, câtă vreme legea nr. 213/2015 nu prevede că stabilirea despăgubirilor se face pe baza unui ghid lipsit de orice valoare juridică.

Recurentul-reclamant reiterează și susținerile formulate în fața primei instanțe, referitoare la gravitatea prejudiciului moral suferit și la durata îndelungată pe care se întinde acesta, invocând dispozițiile art. 1385 din C. civ. privind repararea integrală a prejudiciului, inclusiv pe cel viitor, dacă producerea sa este neîndoielnică.

1.3.2. Pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea cererii de recurs, recurentul-pârât a susținut că nu există raporturi juridice între FGA și creditorii de asigurări decât urmare procedurii administrative urmată de aceștia, pârâtul fiind o instituție publică, având ca scop protejarea unui interes public, gestionând fonduri fără obținerea de profit, nefiind un succesor sau reprezentant al asigurătorilor în faliment, iar în soluționarea petițiilor creditorilor de asigurări emite acte administrative.

Fondul de Garantare a Asiguraților procedează la plata indemnizațiilor/despăgubirilor cuvenite creditorilor de asigurări ai asigurătorului în faliment, cu respectarea prevederilor Legii nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, a Normei ASF 16/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, a condițiilor de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare și a normelor aplicabile în materie.

În consecință, asigurătorul și implicit FGA, care conform Legii nr. 213/2015 are obligația de constatare, instrumentare a daunelor, este obligat să țină seama în oferta de despăgubire că despăgubirea se acordă la o valoare justă și echitabilă, condiții în care aceasta nu trebuie să depășească valoarea prejudiciului suferit de persoana păgubită, astfel încât să reprezinte sursă de îmbogățire fără just temei pentru petent.

În toate situațiile în care FGA nu aprobă chiar și parțial pretențiile de despăgubire, acesta are în conformitate cu prevederile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, privind Fondul de Garantare a Asiguraților, obligația de a comunica decizii părții prejudiciate motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parțial, pretențiile de despăgubire.

În prezenta speță, având în vedere prejudiciul moral suferit de către petent, ca urmare a vătămării corporale, F.G.A. s-a raportat la procedura de soluționare a pretențiilor izvorâte din vătămări corporale adoptată în cadrul FGA raportat la jurisprudența în materie și practica societății de asigurări. În cadrul procedurii de soluționare a pretențiilor izvorând din vătămări corporale sau decese, au fost stabilite praguri valorice în funcție de gravitatea vătămării și numărul de zile de îngrijiri medicale.

Având în vedere că vătămarea corporală a provocat drept consecință, Plaga regiunea sprancenoasă stg. și piramida nazală cu laterodeviere spre dreapta dupa TCF prin accident de circulație; Fractura piramida nazala; Deviație sept nazal posttraumatica, partea vătămata necesitând un număr de 16-18 zile de îngrijire medicală, s-a stabilit acordarea unei sume de 150 RON/zi de îngrijire medicală, rezultând un cuantum al despăgubirii în valoare de 2.700 RON cu titlu de daune morale.

Potrivit Anexei 2 - Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, urmare a vătămării corporale ce a necesitat un număr mai mic de 30 de zile de îngrijiri medicale (respectiv 16-18 de zile medicale), în cazul vătămării corporale cu recuperarea integrală a funcționalității, ce se încadrează în Pragul 1, cuantumul daunelor morale ce se acordă persoanei vătămate este de 125 RON - 200 RON/zi de îngrijire medicală.

Față de prejudiciul moral suferit de către petent, F.G.A. s-a raportat la Procedura de soluționare pe cale amiabila a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese și la cele menționate la alineatele precedente, stabilind că, pentru acest caz, se justifică acordarea sumei de 2.700 RON, cu titlu de daune morale.

Este mai mult decât evident că stabilirea cuantumului daunelor morale s-a făcut printr-o evaluare complexă a situației de fapt, ținând cont de numărul de zile de îngrijiri medicale, și, prin raportare la consecințele negative suferite în plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situația familială, profesională și socială etc., fără ca sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale să depășească sfera unor compensații destinate a alina suferința fizică și psihică, în caz contrar ajungându-se la o îmbogățire fără just temei a persoanei prejudiciate. Din perspectiva jurisprudențială, atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeana a Drepturilor Omului, atunci când au avut de soluționat cauze similare, au procedat la o judecată mai degrabă în echitate.

Soluția instanței de fond de acordare de daune morale majorate la 3.600 RON este greșită, având în vedere, pe de o parte, dreptul de apreciere de care dispune FGA, care nu a fost exercitat discreționar sau prin abuz/exces de putere, ci în baza unor reguli clare și concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal și nediscriminatoriu față de oricare victimă a accidentelor rutiere, iar pe de altă parte, rolul Fondului de Garantare a Asiguraților, lipsa criteriilor și limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor morale. Astfel că recurgerea la o procedură internă standardizată nu contravine vreunei prevederi legale și nici nu este de natură a leza dreptul persoanei îndreptățite de a primi daune morale, ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparența în procesul adoptării soluției administrative, precum și a unui tratament echitabil pentru fiecare dintre persoanele îndreptățite la primirea unor astfel de despăgubiri.

4.1. Prin întâmpinările înregistrate la dosarul cauzei, atât recurentul-reclamant, cât și recurenta-pârâtă au solicitat respingerea recursului declarat de partea adversă, ca nefondat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Instanța de control judiciar constată că prin cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraților sub nr. x/26.05.2016, reclamantul a solicitat să fie despăgubit din disponibilitățile Fondului de garantare a asiguraților, cu suma de 20.000 RON, reprezentând prejudiciul moral și material suferit ca urmare a accidentului rutier din data de 30.10.2014.

Prin decizia nr. 6262/31.05.2017 a fost admisă cererea de plată formulată de reclamant pentru suma de 2700 RON daune morale și a fost respinsă cererea de plată cu privire la diferența dintre suma solicitată și cea acordată.

În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat instanței anularea deciziei nr. 6262/31.05.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, cu consecința obligării Fondului de Garantare a Asiguraților la emiterea unei decizii de aprobare integrală a plății daunelor morale solicitate și de majorare a daunelor materiale la suma de 88 de RON.

Prin sentința recurată, acțiunea a fost admisă în parte, iar prin cererile de recurs înregistrate la dosar, atât recurentul-reclamant cât și recurentul-pârât critică cuantumul sumei acordată de instanța de fond cu titlu de daune morale, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu privire la motivele de recurs invocate de recurenți, Înalta Curte, pentru o mai bună logică a redactării, urmează să le examineze împreună și să răspundă criticilor prin argumente comune raportat la finalitatea lor concretă.

De principiu, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de prima instanță, conform circumstanțelor particulare, reprezintă o chestiune ce ține de temeinicia hotărârii și nu de nelegalitate și este necenzurabilă pe calea de atac a recursului.

Cu toate acestea, analizând recursul din perspectiva normelor de drept apreciate a fi fost încălcate, Înalta Curte reține că rolul Fondului, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, este acela de protejare a creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător, acesta garantând, potrivit art. 2 alin. (3) din lege, plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății, potrivit art. 5 din lege.

Recurentul-reclamant este creditor de asigurare, potrivit art. 4 alin. (1) lit. b) pct. iii) din Legea nr. 213/2015 și are dreptul să primească despăgubiri morale, în urma insolvenței asigurătorului C., ca efect al producerii evenimentului rutier din data de 13.12.2014.

În ceea ce privește cuantificarea și acordarea daunelor morale solicitate de creditorii de asigurare este important a se reține, pentru început, că fiecare cauză comportă particularitățile sale din perspectiva gradului de severitate al atingerilor aduse drepturilor nepatrimoniale protejate de lege și de aceea nu poate fi stabilit un cuantum fix, general valabil pentru orice situație în care sunt vătămate drepturile cu conținut nepatrimonial.

Întinderea prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale nu poate fi cuantificat potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcție de împrejurările concrete ale speței, instanța acordă despăgubiri apte să constituie o indemnizație pentru satisfacție echitabilă. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil a fi echivalate material.

Așadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenția însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

În cauză, prima instanță a făcut o corectă apreciere a cuantumului lor, în raport de circumstanțele particulare relevate de probatoriul administrat în speță.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul CSA nr. 14/2011 (în temeiul căruia a fost emisă decizia contestată), daunele morale se acordă "în conformitate cu legislația și jurisprudența din România". În literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească, s-a reținut constant că, în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situația familială, socială și profesională.

Așadar, în stabilirea cuantumului daunelor morale se au în vedere circumstanțele particulare ale cauzei, despăgubirile trebuind să fie rezonabile, juste și echitabile, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Recurentul-pârât a contestat despăgubirile stabilite de instanță pentru prejudiciul moral, invocând pragurile valorice stabilite prin Anexa nr. 2 la Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, aprobată prin Decizia nr. 258/16.11.2016, emisă de directorul general al Fondului de Garantare a Asiguraților. A susținut recurentul că, raportat la numărul de 16-18 de zile de îngrijiri medicale, stabilit prin certificatul medico-legal, necesar pentru vindecarea leziunilor post-traumatice suferite de reclamant, precum și consecințele negative suferite în plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situația familială, profesională și socială etc., acesta se încadrează în pragul 1 din procedură, prag căruia îi corespunde o valoare de 125-200 de RON pe fiecare zi de îngrijire medicală, însă instanța de fond a apreciat că vătămarea suferită de reclamant a produs un prejudiciu moral mai mare.

Înalta Curte constată că în cauză nu poate fi identificat vreun motiv de nelegalitate al soluției de fond prin care s-a dispus plata unei despăgubiri suplimentare în sumă de 3600 RON pentru prejudiciul moral suferit de reclamant.

Astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul a suferit o serie de consecințe negative ale accidentului auto, indicate în cuprinsul sentinței recurate, ceea ce face ca acordarea daunelor morale în raport de valoarea pragului 1 din procedura internă să fie inadecvată situației relevate în speță.

Totodată, instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei.

Principiul ce se degajă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanțele naționale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiași jurisprudențe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.

Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei - aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție - o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea și durata suferințelor psihice încercate de persoana păgubită și altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogățire a victimei.

Având în vedere aceste criterii, Înalta Curte constată că prima instanță în mod corect a reținut că suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie, într-adevăr, să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Prin urmare, pentru a-și păstra caracterul de "satisfacție echitabilă", daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul și finalitatea prevăzute de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit și consecințele acestuia.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința instanței de fond este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., soluția pronunțată fiind temeinică și legală.

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurentul-reclamant A. și de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 1867 din 18 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 februarie 2021.