ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4169/2023
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4169/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 28 septembrie 2023
Asupra contestației de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Prin cererea înregistrată în format electronic la Consiliul Superior al Magistraturii în cadrul sesiunii de transfer a judecătorilor organizată în perioada ianuarie- martie 2023, doamna A., judecător cu grad profesional de curte de apel la Tribunalul Galați, a solicitat transferul la Curtea de Apel Galați.
În motivarea solicitării formulate, în esență, doamna judecător a invocat motive de ordin profesional, respectiv faptul că are gradul profesional corespunzător instanței la care solicită transferul și a apreciat că a acumulat experiența necesară pentru desfășurarea activității la instanța superioară. Totodată, și-a exprimat disponibilitatea de a activa în oricare dintre secțiile Curții de Apel Galați, fiind de acord ca transferul să opereze efectiv cu data de 01.01.2024.
II. Hotărârea atacată în cauză
Prin Hotărârea nr. 643 din 28 martie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători, s-a respins cererea de transfer formulată de doamna A., judecător la Tribunalul Galați.
În motivare s-a reținut că au fost analizate cele 5 cereri de transfer la Curtea de Apel Galați prin raportare la criteriile legale ce vizează vechimea în funcția de judecător, vechimea la instanță și vechimea în grad de curte de apel, evaluate comparativ și cumulativ, precum și cu luarea în considerare a necesității menținerii unui echilibru între interesul public și asigurarea bunei funcționari a instanțelor și interesul legitim privat al magistraților care au formulat cereri de transfer.
Având în vedere că la Tribunalul Galați, instanța de la care s-au solicitat transferurile, sunt vacante 16 posturi, secția pentru Judecători a apreciat că pentru asigurarea bunei funcționari a acestei instanțe, cu luarea în considerare și a încărcăturii de dosare pe judecător, este oportun transferul a trei judecători de la respectivul tribunal. Astfel, în urma analizei concomitente a cererilor de transfer formulate, în raport de motivele invocate de solicitanți, a considerat că se impune transferul domnilor judecători NDG,B. și DR, iar în privința doamnei judecător A. a reținut că are o vechime de doar 1 lună în gradul profesional corespunzător instanței la care a solicitat transferul și că nu este oportună admiterea în prezent a transferului acesteia.
III. Contestația formulată în cauză
Împotriva Hotărârii nr. 643 din 28 martie 2023 a secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, publicată la 12 mai 2023, doamna judecător A. a formulat contestație, în temeiul art. 191 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor raportat la art. 29 alin. (7) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii.
În motivarea contestației, se susține încălcarea prevederilor art. 192 lit. c) - g) din Legea nr. 303/2022 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, prin raportare doar la o parte dintre criteriile reglementate, în condițiile în care norma juridică impune în analiza unei cereri de transfer, menținerea unui just echilibru între criteriile de ordin obiectiv referitoare la situația instanțelor implicate în procedura de transfer și criteriile de ordin subiectiv, personale ale solicitantului, ceea ce impune analiza tuturor motivelor invocate în cererea de transfer.
Hotărârea contestată nu este motivată, în conținutul acesteia nu se găsește o minimă analiză a motivelor de ordin profesional invocate în cererea de transfer, simpla prezentare a unor date statistice vizând activitatea celor două instanțe, fără a analiza în concret motivele invocate, nu constituie o argumentație corespunzătoare pentru soluția adoptată.
Caracterul formal și incomplet al motivării se observă și din conținutul aproape identic al hotărârii contestate cu cel al Hotărârilor cu nr. 641, nr. 645 și nr. 644, singura diferențiere fiind cea a vechimii în funcție, instanță și grad.
Intimatul s-a rezumat la expunerea detaliată a dispozițiilor legale incidente, precum și la reluarea unor date statistice referitoare la instanțele implicate în procedura de transfer (posturi ocupate/vacante, încărcătură medie/judecător, încărcătură medie/schemă), fără să se analizeze și specializarea judecătorilor care au solicitat transferul.
Potrivit disp. art. 192 lit. c) și g) din Legea nr. 303/2022, unul dintre criterii îl reprezintă specializarea judecătorului, specializările complementare ale acestuia și disponibilitatea de a activa în secția sau în completul corespunzător specializării postului vacant.
În anunțul privind organizarea sesiunii de transfer s-a menționat numai numărul total de posturi vacante în cadrul Tribunalului Galați și al Curții de Apel Galați, astfel că solicitanții nu au cunoscut secțiile în care există posturi vacante și nu au formulat o opțiune în cunoștință de cauză.
Mai mult, s-au aprobat cererile de transfer a doi dintre colegii contestatoarei care își desfășurau activitatea în cadrul secției I civile a Tribunalului Galați, fiind transferați la o altă secție a Curții de Apel Galați, deși la această din urmă instanță erau disponibile două posturi la secția I civilă.
Contestatoarea mai susține că aprecierile asupra vechimii solicitanților este nelegală, avându-se în vedere că motivarea pentru care au fost admise cele trei cereri de transfer a ținut cont de vechimea în funcție, la instanță și în grad, însă față de dl. judecător DR, contestatoarea are o vechime superioară în funcția de judecător și la instanță.
Față de dna judecător B., contestatoarea susține că are o vechime superioară în funcția de judecător și egală la instanță.
Se susține că există avize favorabile de la cele două instanțe, există premise pentru ocuparea posturilor vacante de la Tribunalul Galați în urma desfășurării concursului de promovare efectivă, iar locurile de la Curtea de Apel Galați vor fi ocupate în urma aceluiași concurs, deși contestatoarea deține deja grad de judecător de curte de apel.
IV. Cererea modificatoare
Prin cererea înregistrată la 29 iunie 2023 contestatoarea a solicitat următoarele:
- suspendarea Hotărârii nr. 1789/22.06.2023 a secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a respins definitiv contestația pe care a formulat-o împotriva Hotărârii nr. 3/14.06.2023 a Comisiei de organizare a concursului de promovare efectivă a judecătorilor în funcții de execuție, din perioada mai - octombrie 2023, până la soluționarea definitivă a cauzei, cu consecința obligării pârâtului să-i permită participarea la concursul de promovare efectivă;
- constatarea faptului că îndeplinește condițiile legale de participare la concursul de promovare efectivă organizat în perioada mai- octombrie 2023;
- anularea Hotărârii nr. 1789/22.06.2023 a secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a apreciat că nu îndeplinește condițiile legale de înscriere la concursul de promovare efectivă.
În subsidiar, a solicitat anularea pentru nelegalitate a Hotărârii nr. 643/28.03.2023 și obligarea pârâtului să-i aprobe cererea de transfer la Curtea de Apel Galați într-un termen de maxim 30 de zile de la pronunțare.
Cu privire la cererea de suspendare a executării Hotărârii nr. 1789/22.06.2023 a secției pentru Judecători a CSM, cu consecința participării la concursul de promovare efectivă din perioada mai - octombrie 2023, contestatoarea susține îndeplinirea condițiilor impuse de disp. art. 15 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.
Contestatoarea invocă faptul că, potrivit disp. art. 282 alin. (1) din Legea nr. 303/2002, judecătorii [...] în funcție la data intrării în vigoare a legii, se consideră că îndeplinesc condițiile pentru funcția pe care sunt încadrați și păstrează gradul profesional și drepturile câștigate aferente statutului profesional.
Or, atât timp cât s-a obținut gradul de curte de apel, în condițiile legii în vigoare, a fost obținut și dreptul de a participa la concursul de promovare efectivă, iar refuzul acestui drept conduce la o temporizare excesivă a evoluției profesionale.
În ceea ce privește cererea de anulare a Hotărârii nr. 1789/22.06.2023, contestatoarea invocă disp. art. 282 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, precum și faptul că nu a avut posibilitatea de a alege între concursul de promovare pe loc și cel de promovare efectivă, iar obiectivul său a fost întotdeauna promovarea efectivă a Curtea de Apel Galați.
V. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea înregistrată la 10 iulie 2023 intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestației formulate de contestatoarea A., considerând că în speță nu a fost răsturnată prezumția de legalitate a actului atacat. În esență, a reținut că sunt neîntemeiate criticile contestatoarei referitoare la greșita analiză a parcursului său profesional, având în vedere că în procedura transferului, prin prisma criteriilor legale, se dă relevanță vechimii la instanța de la care se solicită transferul, vechimii efective în funcția de judecător sau procuror și vechimii în gradul aferent instanței sau parchetului la care s-a solicitat transferul, care sunt coroborate cu celelalte criterii legale.
Intimatul a formulat întâmpinare și față de cererea modificatoare depusă de contestatoare, prin care a solicitat: disjungerea primelor capete din cererea adițională și formarea unui alt dosar care să aibă ca obiect anularea Hotărârii nr. 1789/22.06.2023, obligarea Consiliului Superior al Magistraturii să constate că reclamanta îndeplinește condițiile legale de participare la concursul de promovare efectivă a magistraților din perioada mai- octombrie 2023, precum și suspendarea acestei hotărâri până la soluționarea definitivă a cauzei; respingerea ca inadmisibilă a cererii de suspendare a Hotărârii nr. 1789/22.06.2023, iar, în subsidiar, respingerea acestei cereri ca neîntemeiată; respingerea ca neîntemeiată a contestației formulate atât împotriva Hotărârii nr. 1789/22.06.2023, cât și a Hotărârii nr. 643/28.03.2023.
Contestatoarea a depus răspuns la întâmpinare prin care a combătut apărările intimatului formulate cu privire la inadmisibilitatea cererii de suspendare a Hotărârii nr. 1789/22.06.2023 și, în subsidiar, la netemeinicia acesteia, precum și în ceea ce privește cererea de anulare a celor două hotărâri contestate în cauză.
La rândul său, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus note scrise prin care a reiterat solicitările formulate prin întâmpinarea la cererea modificatoare și a solicitat respingerea contestației pentru argumentele arătate.
VI. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra contestației formulate
Prealabil, se reține că sunt îndeplinite disp. art. 99 alin. (1) și (2), coroborate cu disp. art. 198 C. proc. civ., cauzele se află în strânsă legătură, au fost deduse judecății, printr-o unică cerere de chemare în judecată, de competența Înaltei Curți și se află în stare de judecată, prin urmare cererea de disjungere nu va fi primită.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării Hotărârii nr. 1789/22.06.2023 a secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, Înalta Curte o va respinge ca inadmisibilă.
Prin hotărârea a cărei suspendare a executării s-a solicitat a fost respinsă contestația împotriva Hotărârii nr. 3/14.06.2023 a Comisiei de organizare a concursului de promovare efectivă a judecătorilor în funcție de execuție, organizat în perioada mai- octombrie 2023, prin care a fost respinsă cererea de înscriere a contestatoarei la acest concurs.
Hotărârea nr. 1789/22.05.2023 nu este susceptibilă de executare, iar o eventuală suspendare nu poate conduce la admiterea cererii de înscriere a contestatoarei la concursul de promovare efectivă a judecătorilor în funcții de execuție.
Cu privire la cererea de anulare a Hotărârii nr. 1789/22.06.2023 a secției pentru judecători a CSM și a constatării faptului că solicitanta îndeplinește condițiile legale de participare la concursul de promovare efectivă, organizat în perioada mai - octombrie 2023, Înalta Curte va respinge cererea ca neîntemeiată.
Concursul de promovare efectivă a fost organizat în temeiul disp. art. 40 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 305/2022 și disp. art. 37 alin. (3), art. 16 alin. (3) și (4) din Regulamentul pentru organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor aprobat prin Hotărârea CSM nr. 1434/2023, precum și a normei tranzitorii prevăzută de art. 282 alin. (1) și art. 284 alin. (3) din Legea nr. 303/2022.
Actuala reglementare permite organizarea concursului de promovare efectivă, ce are drept consecință și obținerea gradului de judecător de curte de apel în cadrul contestatoarei.
Având în vedere că solicitanta are deja grad de curte de apel, nu mai este posibilă înscrierea la acest concurs, ci doar participarea la sesiunea de transferări, întrucât potrivit dispoziției tranzitorii de la art. 282 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, îi este recunoscut dreptul câștigat anterior.
Prin urmare, actul administrativ atacat a fost emis în concordanță cu prevederile legale incidente, cererea de anulare urmând să fie respinsă.
Referitor la cererea de anulare a Hotărârii nr. 643/28.03.2023 a secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, Înalta Curte urmează să constate temeinicia acesteia și să o admită pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Prin Hotărârea nr. 643/28.03.2023 s-a respins cererea de transfer a contestatoarei de la Tribunalul Galați la Curtea de Apel Galați, reținându-se că au fost formulate cinci cereri de transfer la Curtea de Apel Galați de către judecători din cadrul Tribunalului Galați, respectiv de către B. - 14 ani vechime în funcția de judecător, 8 ani și 7 luni vechime la instanță și 3 ani vechime în grad de curte de apel; C. - 13 ani și 6 luni vechie în funcția de judecător, 7 ani și 8 luni vechime în instanță și 10 luni vechime în grad de curte de apel; A. - 10 ani și 7 luni vechime în funcția de judecător, 8 ani și 7 luni vechime în instanță și 1 lună vechime în grad de curte de apel; D. - 16 ani și 4 luni vechime în funcția de judecător, 9 ani și 9 luni vechime la instanță și 5 ani și 1 lună vechime în grad de curte de apel; E. - 11 ani vechime în funcția de judecător, 5 ani și 1 lună vechime în instanță și 1ună vechime în grad de curte de apel.
S-a arătat în cuprinsul hotărârii contestate că toate aceste cereri de transfer sunt analizate prin raportare la criteriile legale prevăzute de disp.art. 192 din Legea nr. 303/2002, fiind evaluate comparativ și cumulativ, precum și cu luarea în considerare a necesității menținerii unui echilibru între interesul public, asigurarea bunei funcționari a instanțelor și interesul legitim privat al magistraților care au formulat cereri de transfer.
Prin urmare, s-a ținut seama de împrejurarea existenței a 16 posturi vacante la Tribunalul Galați și încărcătura acestei instanțe, peste media națională, hotărându-se admiterea a trei cererii de transfer.
În concret, s-a apreciat că dl. judecător HDG are cea mai mare vechime în funcție, la instanță și în grad, dar nu s-a ținut seama în totalitate de aceste criterii în cazul dl. judecători B. și C., în timp ce contestatoarea are o vechime de doar 1 lună în gradul profesional corespunzător instanței la care a solicitat transferul, dar are vechime în funcție de judecător mai mare decât a celorlalți doi solicitanți.
Înalta Curte reține că la data analizării cererilor de transfer, la Tribunalul Galați erau vacante 16 posturi de judecător, iar la Curtea de Apel Galați erau vacante 13 posturi de judecător, încărcătura efectivă pe judecător și pe schemă era mai are la Tribunalul Galați, însă posturile urmau să fie ocupate în urma concursului de promovare efectivă ce se desfășoară în perioada mai - octombrie 2023, cum se arată în avizul Tribunalului Galați.
Toate persoanele care au solicitat transferul de la Tribunalul Galați la Curtea de Apel Galați au primit aviz favorabil de la cele două instanțe.
Contestatoarea a primit aviz favorabil de la Tribunalul Galați, în cuprinsul acestuia solicitându-se ca transferul să devină efectiv de la 01.01.2024, după validarea rezultatelor concursului de promovare efectivă.
Se mai reține că, deși intimatul arată că criteriile cuprinse la art. 192 din Legea nr. 303/2022 au fost analizate comparativ și cumulativ, nu există nicio motivare în privința criteriilor de la punctele c) și g), respectiv specializarea judecătorului și disponibilitatea de a activa în secția sau în completul corespunzător specializării postului vacante, nicio analiză comparativă a cererilor formulate, mai ales că solicitanta avea și specializare pentru secția a II-a civilă, judecător sindic și litigii cu profesioniști, fiind singura dintre persoanele care au fost transferate.
În schimb, la secția a II-a civilă a fost transferat un judecător fără această specializare.
În plus, doi dintre judecătorii transferați la Curtea de Apel Galați au fost delegați să funcționeze în continuare la Tribunalul Galați, pe o perioadă de 6 luni, aceeași cerință și disponibilitate existând și din partea contestatoarei.
Înalta Curte remarcă, reținând rolul și atribuțiile intimatului în gestionarea resurselor umane din sistemul judiciar, precum și viziunea de ansamblu și unitară a acestuia asupra tuturor cererilor de transfer formulate în cadrul unei sesiuni de transfer, că aceste atribuții au fost evidențiate numai la nivel de principiu, fără să existe o aplicare concretă la cererea de transfer a solicitantei și fără să se demonstreze și motiveze opțiunea pentru luarea în considerare, în final, numai a vechimii în gradul aferent instanței la care s-a solicitat transferul.
Prin hotărârea contestată nu s-a motivat opțiunea de respingere a cererii de transfer a contestatoarei din perspectiva impietării asupra bunei funcționari a instanței de la care se solicită transferul, în condițiile în care aceasta a solicitat delegarea la Tribunalul Galați, până la 01.01.2024.
În concluzie, se confirmă susținerile contestatoarei, în sensul că la analizarea cererii sale de transfer nu au fost respectate disp. art. 192 din Legea nr. 303/2022, raportarea la criteriile de transfer s-a făcut selectiv și arbitrar, fără să existe o motivare reală, ci doar o simplă prezentare a unor date statistice care nu pot conduce la concluzia că respingerea cererii de transfer s-a făcut în scopul menținerii unui just echilibru între criteriile de ordin obiectiv și cele de ordin subiectiv ale solicitantei.
Față de acestea, în temeiul disp. art. 29 din Legea nr. 305/2022, se va admite contestația împotriva Hotărârii nr. 643/28.03.2023, urmând a se anula hotărârea și a se obliga intimatul la emiterea unei noi hotărâri prin care să se dispună admiterea cererii de transfer a contestatoarei de la Tribunalul Galați la Curtea de Apel Galați.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea formulată de contestatoarea A. privind suspendarea executării Hotărârii nr. 1789 din 22 iunie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători, ca inadmisibilă.
Respinge cererea de anulare a Hotărârii nr. 1789 din 22 iunie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători, formulată de aceeași contestatoare, ca neîntemeiată.
Admite contestația formulată împotriva Hotărârii nr. 643 din 28 martie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători.
Anulează Hotărârea nr. 643 din 28 martie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători.
Obligă intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători să emită o nouă hotărâre prin care să admită cererea de transfer a contestatoarei, de la Tribunalul Galați la Curtea de Apel Galați.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 28 septembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.