ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4126/2023

Ședința publică din data de 27 septembrie 2023

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 14.07.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Pensii Publice, obligarea pârâtei la emiterea documentului portabil A1 privind aplicabilitatea legislației române în materie de asigurări sociale pentru angajatul B..

De asemenea, a solicitat obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

Prin sentința civilă nr. 227 din 4 noiembrie 2021, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Pensii Publice, ca neîntemeiată.

II. Calea de atac exercitată și apărările intimatei

A. S.R.L., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă arată că sentința pronunțată este nelegala pentru următoarele motive:

Soluția instanței este greșita, fiind data cu interpretarea si aplicarea greșita a art. 11 alin. (4) teza a ll-a din Reg 883/2004, fiind aplicabilă legislația română.

Instanța de fond retine ca 11 alin. (4) din Reg. 883/2004 in integralitatea sa se aplica exclusiv personalului aflat la bordul unei nave pe mare, imbratisand interpretarea propusa de către intimata.

Or, aceasta interpretare data de instanța cu privire la aria de reglementare a art. 11 alin. (4) din Reg 883/2004 este greșita, intrucat incalca regulile de interpretare literala, logica si istorico-teleologica,

Potrivit Reg CE nr. 883/2004, o persoana poate fi supusa la un anumit moment, legislației in materia securității sociale aparținând unui singur stat membru. Regula generala regăsita la art. 11 alin. (3) din Reg CE nr. 883/2004 este cea tex loci laboris si anume ca, in general si daca nu devin aplicabile situații de excepție, angajatul este supus legislației in materia asigurărilor sociale din statul locului de munca.

În opinia recurentei, interpretarea corecta din punct de vedere literal, logic si istorico-teleologic este următoarea:

Art 11 alin. (4) teza l-a din Reg CE nr. 883/2004 constituie o prima excepție de la regula generala insa care ii vizează in mod strict pe navigatorii pe mare, excepție potrivit cu care activitatea "care se desfășoară în mod obișnuit la bordul unei nave pe mare sub pavilionul unui stat membru se consideră activitate desfășurată în statul membru" respectiv al cărei pavilion este arborat de nava.

Teza a II - a a art. 11 alin. (4) conține o alta excepție care se aplica tuturor navigatorilor inclusiv celor care prestează activități de navigație fluviala care vizează situația in care angajatul "este remunerat pentru această activitate de către o întreprindere sau de către o persoană al cărei sediu sau domiciliu se află în alt stat membru, se supune legislației celui de-al doilea stat membru, în cazul în care își are reședința în statul membru respectiv. întreprinderea sau persoana care plătește remunerația se consideră angajator în sensul legislației menționate."

Din perspectiva literala, in prima teza a art. 11 alin. (4) din Reg 883/2004, legiuitorul european a stipulat expres faptul situația reglementata ii vizează pe navigatorii pe mare.

Textul Reg CE nr. 883/2004, astfel cum a fost preluat in legislația interna, nu menționează in teza a ll-a a art. 11 alin. (4) faptul ca ar fi vorba despre navigatori care prestează activități la bordul unei nave pe mare ci stipulează doar ca este vorba despre marinari la bordul unor nave.

Din perspectiva regulilor de interpretare logica nu se poate retine ca ambele teze ale art. 11 alin. (4) din Reg 883/2004 vizează doar situația navigatorilor pe mare in condițiile in care textul reglementarii precizează expres ca la prima teza se aplica navigatorilor pe mare iar teza a doua se aplica celor care naviga pe vase.

Or, potrivit principiului ubi tex non distinguit nec nos distinguere debemus, de vreme ce teza a ll-a a art. 11 alin. (4) din Reg CE nr. 883/2004 nu menționează expres ca se aplica navigatorilor care isi desfășoară activitatea la bordul unei nave pe mare(cum s-a precizat in cazul tezei I), atunci acesta excepție devine aplicabila tuturor navigatorilor care desfășoară activitatea pe vase, indiferent de domeniul maritim/fluvial in care acestea operează.

Aceasta modalitate de interpretare este corecta intrucat tine cont de atât de textul normei legala cat si de logica intrinseca a reglementarii in funcție de scopurile urmărite la edictarea acesteia.

Teza a ll-a a art. 11 alin. (4) din Reg CE nr. 883/2004 se alica pentru toți cei care desfășoară activități de navigație maritima/fluviala in situația in care sunt îndeplinite condițiile expres prevăzute, intrucat in aceasta ipoteza, legătura cea mai strânsa a raportului de munca al angajatului este cu legislația statului angajatorului care este in același timp si statul sau de reședința/domiciliu.

Daca nu sunt indeplinite condițiile din teza a ll-a a art. 11 alin. (4) din Reg CE nr. 883/2004, respectiv daca angajatul nu isi are reședința in același stat membru cu cel al angajatorului, atunci situația se aplica diferit in funcție de domeniul de activitate al navigatorului.

Daca este vorba despre navigatori care isi desfășoară activitatea pe nave pe mare atunci devin incidente dispozițiile tezei l-a art. 11 alin. (4) din Reg CE nr. 883/2004 respectiv se aplica prevederile legislației statului membru al pavilionului navei, ca stat cu care raporturile de munca păstrează legaturile cele mai apropiate.

Daca este vorba despre navigatori fluviali si domiciliul navigatorului nu este același cu sediul angajatorului care ii plateste remunerația, atunci se aplica fie dreptul comun, fie o alta situație de excepție reglementata in Reg CE nr. 883/2004 cum ar fi art. 13, care vizează situația de pluriactivitate (știut fiind ca in general râurile navigabile europene traversează mai multe tari).

Conchide recurenta că, din punctul său de vedere, aceasta este singura modalitate corecta de interpretare a art. 11 alin. (4) din Reg CE nr. 883/2004, atât din perspectiva literala, logica cat si istorico-teleologica, astfel incat navigatorilor fluviali sa le fie protejate drepturile in sensul de a fi aplicabila legislația in materia asigurărilor sociale din statul membru cu care raportul de munca păstrează cele mai apropiate legaturi.

Din punct de vedere instorico-teleologic excepția reglementata la art. 11 alin. (4) teza a ll-a, care vizează situația personalului navigant care are reședința in același stat in care are sediul angajatorul său, este preluată tale-quale din vechea reglementare, respectiv din Reg 1408/71 unde la art. 14 b pct. 4 care reprezenta o situație de excepție fata de dispozițiile art. 13 alin. (2) lit. c).

Prin urmare, interpretarea instanței potrivit căreia art. 11 alin. (4) din Reg CE nr. 883/2004 s-ar aplica, in integralitatea sa doar navigatorilor pe mare contravine atât interpretării literale, logice cat si teleologice a reglementarii.

Intrepretarea instanței nu poate fi susținuta nici de argumentul potrivit cu care instituția omoloaga intimatei din Olanda ar impartasi aceeași interperetare.

Intimata a atașat o serie de e-mailuri care atesta o corespondenta purtata cu diferite persoane din mai multe state membre, persoane ale căror competente nu au fost făcute cunoscute instanței.

Aceasta corespondenta nu are relevanta intrucat instanța naționala este cea care finalmente va decide asupra modalității corecte de interpretare si de aplicare a art. 11 alin. (4) din Reg CE nr. 883/2004, nefiind ținuta de opiniile proprii ale autorilor acelor e-mailuri cu privire la interpretarea legii aplicabila pe teritoriul României.

Nici jurisprudenta CJUE la care face referire respondentul din Olanda nu are relevanta fata de prezenta cauza.

Cauza C-620/2015 A-Rosa Flussschiff GmbH soluționata de CJUE vizează activități specifice de hotel desfășurate pe o nava plutitoare pe râuri interioare in Franța. Situata de fapt care a dus la soluționarea cazului A- Roșa Flussschiff GmbH diferă esențial de situația de fata, intrucat lucratorii pentru care se solicitase eliberarea certificatului E 101 (corespondentul actualului document portabil A 1) nu desfășurau activități de navigație, ci erau erau lucratori sezonieri in domeniul industriei ospitalității iar certificatul fusese emis pentru ipoteza unor persoane detașate in conformitate cu art. 14 alin. (2) lit. a) din fostul Reg nr. 1408/71 (înlocuit in prezent de Reg CE nr. 883/2004).

Relevanță pentru soluționarea prezentului dosar nu au nici cauzele C-72/14 si C-197/14, intrucat vizează problema emiterii de certificate E 101 (inlocuite de actualul document portabil A1) pentru situația unor navigatori de pe Rin din tari semnatare ale Acordului cu privire la navigatorii de pe Rin.

Intimata-pârâtă Casa Națională de Pensii Publice a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, reluând apărările prezentate instanței de fond și argumentele din sentința recurată.

III. Procedura derulată în recurs

Cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene formulată de recurenta-reclamantă și poziția procesuală a părții adverse

La data de 1 august 2023, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a formulat cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu următoarele întrebări preliminare:

"1. Dacă art. 11 alin. (4) teza a II-a din Regulamentul nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitatea socială trebuie interpretat în sensul că se aplică tuturor navigatorilor indiferent că își desfășoară activitatea pe nave maritime sau pe nave fluviale sau numai navigatorilor care își desfășoară activitatea pe nave maritime.

Intimata-pârâtă Casa Națională de Pensii Publice a depus punct de vedere prin care a solicitat respingerea cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, ca neîntemeiată.

IV. Analiza cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene

Examinând cererea de sesizare a CJUE formulată de recurenta-reclamantă A. S.R.L., Înalta Curte o va respinge pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Conform prevederilor art. 267 TFUE și jurisprudenței în materie, instanța națională sesizează Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară numai în măsura în care se pune în discuție validitatea sau interpretarea tratatelor și actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii și apreciază că o decizie în această privință este necesară pentru pronunțarea unei hotărâri în cauză.

Procedura hotărârii preliminare creează, pentru instanțele statelor membre, cadrul în care să poată adresa Curții Europene de Justiție, în timpul soluționării litigiilor aflate pe rolul lor, întrebări vizând interpretarea sau validitatea normelor de drept al Uniunii, judecătorul național fiind competent să decidă dacă întrebările sunt relevante pentru soluționarea litigiului și să stabilească conținutului acestora, în funcție de circumstanțele litigiului.

Chiar și instanțele naționale ale căror decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern au libertatea de a evalua relevanța unei cereri pentru întrebare preliminară, trimiterea fiind obligatorie doar atunci când aceasta este necesară pentru pronunțarea unei hotărâri în cauză.

În cauza C-283/81, CILFIT și Lanificio di GavardoSpA, soluționată prin hotărârea din 6 octombrie 1982, C.E.J. (în prezent C.J.U.E.) a indicat elementele ce trebuie avute în vedere de instanțele naționale (inclusiv de cele ale căror soluții nu sunt supuse unei căi de atac) pentru a hotărî dacă sesizează sau nu instanța Uniunii Europene cu solicitarea pronunțării unei hotărâri preliminare.

Astfel, Curtea de Justiție a stabilit că nu este suficient ca o parte să susțină că litigiul impune folosirea procedurii întrebării preliminare pentru interpretarea uniformă a dreptului comunitar pentru ca instanța să fie obligată să recurgă la acest mecanism. Instanțele ale căror decizii nu pot fi atacate în dreptul intern se bucură de aceeași putere de evaluare asupra relevanței întrebării, ele nu pot fi obligate să folosească procedura hotărârii preliminare dacă întrebarea nu este pertinentă, răspunsul la întrebare nu este concludent în soluționarea litigiului sau aplicarea corectă a dreptului Uniunii se poate impune într-un mod atât de evident încât să nu lase loc niciunei îndoieli rezonabile cu privire la modul de soluționare a întrebării.

Cu alte cuvinte, instanța națională poate să respingă o astfel de cerere atunci când jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene oferă suficiente repere pentru interpretarea legislației naționale într-un sens care să concorde dreptului Uniunii.

De asemenea, Curtea de Justiție a decis că nu se poate pronunța asupra unei întrebări preliminare când interpretarea sau examinarea validității normei de drept comunitar, cerute de instanța națională, nu au nicio legătură cu situația de fapt sau cu obiectul acțiunii principale (C-126/80, Salonia, Hotărârea din 16 iunie 1981, par. 6 din considerentele Curții).

Întrebarea ce se poate adresa de instanța națională vizează exclusiv probleme de validitate sau interpretare a dreptului Uniunii Europene, iar nu aspecte legate de aplicarea dreptului național sau elemente particulare ale speței deduse judecății care să se constituie într-o veritabilă "decizie de îndrumare" în soluționarea în concret a cauzei de către instanța națională, din partea Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Or, verificând conținutul întrebărilor preliminare, Înalta Curte constată, din modul de formulare a acestora, că recurenta nu urmărește interpretarea art. 11 alin. (4) teza a II-a din Regulamentul nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitatea socială, ci tinde să obțină, de la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, o opinie cu privire la soluționarea în concret a cauzei de către instanța națională.

Pe de altă parte, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a recunoscut instanțelor naționale o marjă largă de apreciere a relevanței unei hotărâri preliminare, acestor instanțe revenindu-le obligația de a înainta o cerere preliminară doar atunci când există dubii în legătură cu aplicarea sau interpretarea unei norme europene.

În cauză, însă, dispozițiile a căror interpretare se solicită sunt clare și neechivoce, iar interpretarea și aplicarea lor sunt evidente.

Mai mult, jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene oferă suficiente repere pentru interpretarea legislației naționale, fiind pronunțate multiple hotărâri cu privire la modalitatea de aplicare a sistemelor naționale de securitate socială.

Astfel, articolul 11 din Regulamentul 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială a făcut obiectul unui număr mare de cauze, cum ar fi Cauza C-784/19 - Administrativen sad - Varna, Cauza C-135/19, Cauza C-6 20/15 A-Rosa, Bakker împotriva Minister van Financien.

Așa fiind, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, iar o statuare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, cu titlu preliminar, nu este necesară pentru pronunțarea unei hotărâri în cauză, cererea de sesizare urmând a fi respinsă.

V. Soluția și considerentele instanței de recurs

Analizând legalitatea sentinței recurate prin prisma actelor dosarului și a susținerilor părților, Înalta Curte reține următoarele:

Prin acțiunea formulată în prezenta cauză, A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Națională de Pensii Publice, obligarea acesteia la emiterea documentului portabil A1 privind aplicabilitatea legislației române în materie de asigurări sociale pentru angajatul B..

Temeiul legal al cererii privind emiterea documentului portabil A1 îl reprezintă dispozițiile Regulamentului CE nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială și ale Regulamentului CE nr. 987/2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială.

Prin sentința recurată, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând în esență că refuzul pârâtei de a emite documentul portabil A1 este justificat de neîndeplinirea condițiilor prevăzute de reglementările europene pentru menținerea salariatului B. la sistemul de asigurări sociale din România, regula de la art. 11 alin. (4) fiind o excepție de la regula lex loci laboris - legea locului muncii/prestării activității, iar această excepție se aplică doar în cazul marinarilor/persoanelor care își desfășoară activitatea pe nave maritime, nu fluviale.

Prin recursul formulat, A. S.R.L. susține că interpretarea instanței de fond, potrivit căreia art. 11 alin. (4) din Reg CE nr. 883/2004 s-ar aplica, in integralitatea sa, doar navigatorilor pe mare contravine atât interpretării literale, logice cat si teleologice a reglementarii.

Recurenta susține că interpretarea corectă a textului de lege menționat este în sensul că navigatorilor fluviali le este aplicabilă legislația in materia asigurărilor sociale din statul membru cu care raportul de munca păstrează cele mai apropiate legaturi.

Criticile recurentei sunt neîntemeiate.

Documentul portabil A1 solicitat de recurentă se eliberează potrivit dispozițiilor Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială și cele ale Regulamentului (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009.

Regula stabilită prin art. 11 alin. (3) lit. a) din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 este că salariații datorează contribuții sociale în statul în care prestează activitate, cu excepția situațiilor stabilite la art. 12-16 din regulament.

Potrivit art. 12 și 13 din regulament, singurele excepții de la regula lexlocilaboris sunt detașarea și desfășurarea în mod obișnuit a unei activități salariate și/sau a unei activități independente în douăsau mai multe state membre (pluriactivitatea).

Menținerea la sistemul de securitate socială din statul de trimitere, ca excepție de la regula generală în materia determinării legislației aplicabile, se atestă prin documentul portabil A1.

Cu alte cuvinte, documentul portabil A1 se emite doar în situațiile de excepție, pentru menținerea la sistemul țării de trimitere.

În prezenta cauză, recurenta a adresat intimatei-pârâte cererea de emitere a acestui document, atașând documentația completă pentru salariatul său (care își desfășoară activitatea exclusiv la bordul unei nave fluviale în apele interioare olandeze), invocând dispozițiile art. 11 alin. (4) din Regulamentul nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială pentru a dovedi că se află într-o situație de excepție de la regula lex loci laboris.

Astfel cum reiese atât din varianta originală în limba engleză, cât și din norma regulamentară rectificată, regula de la art. 11 alin. (4) este o excepție de la regula lex loci laboris - legea locului muncii/prestării activității, excepție care se aplică doar în cazul marinarilor/persoanelor care își desfășoară activitatea pe nave maritime, nu fluviale.

Prima teză a articolului consacră excepția de la regula aplicării sistemului de securitate socială al țării locului în care se desfășoară activitatea și care este justificată de faptul că pe nava maritimă care arborează un pavilion național se aplică legile statului respectiv, atât în apele naționale, cât și în largul mării.

Teza următoare a aceluiași articol instituie o excepție de la regula enunțată în prima teză, aplicabilă așadar tot salariaților de pe navele maritime în situația particulară în care sunt remunerați de către o entitate care își are sediul în alt stat membru decât cel al cărui pavilion îl arborează nava, salariatul având, de asemenea, reședința în primul stat membru.

Așadar, din interpretarea textului regulamentar menționat rezultă că regula din teza finală a art. 11 alin. (4) nu este aplicabilă salariaților de pe navele fluviale, fiind incidentă doar în cazul navelor maritime.

Prin urmare, este neîntemeiată susținerea recurentei în sensul că teza a II-a a art. 11 alin. (4) ar conține o excepție care se aplică și navigatorilor pe fluviu, întrucât teza a II-a constituie o excepție de la situația reglementată în prima teză, adică de la situția activităților salariate desfășurate pe navele maritime.

Susținerea referitoare la utilizarea în teza secundă doar a denumirii "vessel" în locul sintagmei "vessel at sea" din prima teză este lipsită de relevanță în cauză, întrucât ceea ce prezintă importanță este modul de redactare a primei teze, aceasta stabilind aria de reglementare a întregului alin. (4).

Astfel cum corect a reținut prima instanță, distincția dintre cele două teze ale articolului analizat se rezumă, în esență, la aplicabilitatea sau nu a politicii de securitate socială a statutului membru al cărui pavilion național este arborat de nava maritimă, în raport de existența sau nu a unui alt stat membru cu care salariatul navei are legături mai strânse (în sensul că acolo își are domiciliul, respectiv acolo se află și sediul angajatorului său).

Nefiind incidentă ipoteza de reglementare a alin. (4) teza finală a art. 11 din Regulamentul nr. 883/2004, în cauză nu erau îndeplinite condițiile pentru menținerea salariatului societății recurente la sistemul de contribuții sociale din România, țara de trimitere.

Contrar criticilor recurentei, nu rezultă că în cauză angajatul acesteia ar fi fost supus legislației a două state membre în privința sistemelor de securitate socială în același timp și pentru aceleași prestații, regulile expuse mai sus statuând asupra incidenței regulii lex loci laboris (legea locului muncii/prestării activității).

Față de acestea, fiind neîntemeiate criticile recurentei, în temeiul art. 496 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, formulată de recurenta-reclamantă A. S.R.L.

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 227 din 4 noiembrie 2021 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 27 septembrie 2023.