ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5358/2023
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5358/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 15 noiembrie 2023
Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
1.1 Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 16.10.2020, sub nr. x/2020, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în baza art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, și astfel cum au precizat prin cererea depusă la data de 28.10.2020, revendicarea valorii punctului de pensie de 1775 RON lunar, stabilite prin Legea nr. 127/2019, valoare modificată prin art. 42 din O.U.G. nr. 135/14.08.2020, la 1442 RON, precum și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 42 din O.U.G. nr. 135/14.08.2020.
1.2 Soluția primei instanțe
Prin sentința civilă nr. 29/2021 din 8 februarie 2021, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea promovată în contencios administrativ de reclamanții A. Și B., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Muncii și Protecției Sociale, ca inadmisibilă.
1.3 Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții A. și B., invocând motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
1.4 Hotărârea Înaltei Curți asupra recursului, atacată cu contestație în anulare
Prin decizia nr. 3568 din 16 iunie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția tardivității întâmpinării Ministerului Finanțelor, invocată de recurenții-reclamanți;
A admis excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât Guvernul României;
A constatat nul recursul formulat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 29/2021 din 8 februarie 2021 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Contestația în anulare
Împotriva deciziei nr. 3568 din 16 iunie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020, au formulat contestație în anulare contestatorii B. și A., întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., solicitând anularea hotărârii atacate și soluționarea cauzei pe fond.
Apărările formulate în cauză
3.1. Intimatul Ministerul Muncii și Protecției Sociale a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea contestației în anulare.
Invocă excepția inadmisibilității, având în vedere că susținerile contestorilor nu vizează niciuna dintre situațiile prevăzute de art. 503 C. proc. civ. și, mai mult, reprezintă o redare fidelă a cererii de chemare în judecată.
3.2. Intimatul Ministerul Finanțelor a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea contestației în anulare, susținând că în cauză nu este vorba de o eroare în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., motiv pentru care apreciază că prezenta contestație în anulare este inadmisibilă.
Procedura de soluționare a contestației în anulare
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a contestației în anulare și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de 503-508 C. proc. civ., coroborat cu art. 194-200 și art. 201 alin. (1), (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.
Prin rezoluția din data de 20 iulie 2023, s-a fixat termen de judecată la data de 15 noiembrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare
Analizând, în condițiile art. 248 din C. proc. civ., cu prioritate, excepția tardivității, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare este tardivă.
Argumentele de fapt și de drept relevante
Potrivit art. 506 alin. (1) C. proc. civ.:
"(1) Contestația în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă."
Potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.:
"Termenele, în afară de cazul în care legea dispune altfel, se calculează după cum urmează: (...) 2. când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește"; iar la alin. (2) se prevede:
"(2) Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează."
Conform art. 184 alin. (1) C. proc. civ. "Termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel."
Potrivit art. 185 alin. (1) din același Cod:
"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate."
În cauza de față, decizia instanței de recurs, nr. 3568 din 16 iunie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020 a fost comunicată contestatorilor la data de 02.08.2022, conform proceselor-verbale de înmânare aflate la filele x verso și 82 verso din dosarul de recurs, iar contestatorii au formulat contestația în anulare la data de 07.06.2023 (conform ștampilei aplicate pe cererea de la dosar.
În acest context, Înalta Curte constată că termenul de 15 zile prevăzut de art. 506 alin. (1) C. proc. civ. a început să curgă de la data comunicării hotărârii pronunțate de către instanța de recurs - 02.08.2022 și s-a împlinit la data de 18.08.2022, ce cădea într-o zi de joi, zi lucrătoare.
În ceea ce privește susținerea contestatorului din ședința publică din data de 15 noiembrie 2023, cu privire la faptul că prezenta contestație în anulare a fost formulată cu respectarea termenul de un an, Înalta Curte constată că termenul de un an prevăzut de art. 506 C. proc. civ. este un termen limită, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii, acesta neconferind părții posibilitatea de a formula contestația în anulare fie în termen de 15 zile de la comunicare, fie în termen de 1 an de la data rămânerii definitive.
Acest termen de un an are rolul de a contribui la certitudinea raporturilor juridice și de a limita în timp durata unui proces, fără a avea semnificația de a lăsa la latitudinea părților posibilitatea să formuleze contestație în anulare alternativ, în 15 zile de la comunicarea hotărârii sau într-un an de la data rămânerii definitive.
Cu alte cuvinte, dacă termenul de 15 zile de la comunicarea hotărârii a fost depășit, contestația va fi privită ca tardivă, chiar dacă la data introducerii sale nu se epuizase termenul de un an de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Cu privire la natura termenului de un an pentru introducerea contestației în anulare s-a pronunțat și Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 398 din 5 iunie 2019, cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 506 din C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial nr. 767 din 20.09.2019, reținând urătoarele:
"18. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că (...) legiuitorul a condiționat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen. Procedând în acest fel, legiuitorul nu a avut intenția de a restrânge accesul liber la justiție, de care, în mod evident, cel interesat a beneficiat în cadrul termenului legal instituit, ci exclusiv de a instaura un climat de ordine, indispensabil în vederea exercitării dreptului constituțional prevăzut de art. 21, prevenind astfel abuzurile și asigurând protecția drepturilor și intereselor legitime ale celorlalte părți. De altfel, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenței ce i-a fost conferită prin Constituție, a condițiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual -, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exercițiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.
Așa fiind, termenele instituite prin textul de lege criticat au în vedere soluționarea procesului cu celeritate, în absența lor contestația în anulare putând fi formulată oricând, fapt ce ar fi de natură a genera o stare de perpetuă incertitudine în ceea ce privește raporturile juridice stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, afectând astfel grav stabilitatea și securitatea care trebuie să le caracterizeze. (. . . . . . . . . .)
În actuala reglementare, termenul de un an prevăzut de art. 506 alin. (1) teza a doua din C. proc. civ. are semnificația unui termen-limită, înăuntrul căruia trebuie să aibă loc comunicarea hotărârii definitive și, totodată, exercitarea contestației în anulare.
Faptul că hotărârea a fost comunicată înainte de împlinirea termenului de un an de la rămânerea definitivă a acesteia nu deschide dreptul părții interesate să formuleze contestația în anulare oricând după comunicare și până la împlinirea termenului de un an, aceasta având obligația să respecte termenul de 15 zile de la comunicare instituit prin art. 506 alin. (1) teza întâi din C. proc. civ.. Așadar, părțile nu pot formula contestație în anulare alternativ, în 15 zile de la comunicare sau într-un an de la rămânerea definitivă a hotărârii. Termenul de un an prevăzut de dispozițiile legale criticate reprezintă un beneficiu acordat de legiuitor pentru a nu afecta accesul liber la justiție al persoanelor, determinat de eventualele erori procedurale."
În același sens, s-a pronunțat instanța de contencios constituțional și prin Decizia nr. 399 din 4 iulie 2023, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 506 alin. (1) din C. proc. civ. și ale art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 869 din 27.09.2023, prin care s-a statuat:
"14. Curtea observă că art. 506 alin. (1) din C. proc. civ. instituie termenul de formulare și motivare a contestației în anulare, respectiv 15 zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai târziu de un an de la data de la care hotărârea a rămas definitivă. În actuala reglementare, termenul de un an prevăzut de art. 506 alin. (1) teza a doua din C. proc. civ. are semnificația unui termen-limită, înăuntrul căruia trebuie să aibă loc comunicarea hotărârii definitive și, totodată, exercitarea contestației în anulare (a se vedea Decizia nr. 398 din 5 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 20 septembrie 2019).
Cu alte cuvinte, Curtea reține că legiuitorul a stabilit un termen unic de prescripție în vederea introducerii contestației în anulare, care începe să curgă întotdeauna de la data comunicării hotărârii și expiră la împlinirea a 15 zile, dar fără a depăși data-limită la care acesta se socotește a fi împlinit, respectiv un an de la data de la care hotărârea a rămas definitivă. Faptul că hotărârea a fost comunicată cu mai mult de 15 zile înainte de împlinirea termenului de un an de la rămânerea definitivă a acesteia nu deschide dreptul părții interesate să formuleze contestația în anulare oricând după comunicare, până la împlinirea termenului de un an, aceasta având obligația să respecte termenul de 15 zile de la comunicare instituit prin art. 506 alin. (1) teza întâi din C. proc. civ.. Așadar, părțile nu pot formula contestație în anulare alternativ, în 15 zile de la comunicare sau până la expirarea unui an de la rămânerea definitivă a hotărârii.
Așa fiind, termenul de un an prevăzut de dispozițiile legale criticate reprezintă un beneficiu acordat de legiuitor pentru a nu afecta accesul liber la justiție al persoanelor, determinat de pasivitatea/omisiunea organului judiciar de a comunica hotărârea judecătorească susceptibilă de a fi atacată cu contestație în anulare. De asemenea, termenul instituit prin textul de lege criticat are în vedere soluționarea procesului cu celeritate, în absența lui contestația în anulare putând fi formulată oricând, fapt ce ar fi de natură să genereze o stare de perpetuă incertitudine în ceea ce privește raporturile juridice stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă, afectând astfel grav stabilitatea și securitatea care trebuie să le caracterizeze. De altfel, art. 126 alin. (2) din Constituție atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenței și procedurii de judecată, inclusiv a condițiilor de exercitare a căilor de atac. Prin urmare, termenele procedurale instituite de textul de lege criticat reprezintă expresia aplicării dispozițiilor constituționale invocate mai sus."
Prin urmare, cele două termene instituite de art. 506 alin. (1) C. proc. civ. nu pot avea semnificația aplicării alternative a acestora, ci contestația în anulare se formulează în termen de 15 zile de la comunicare, iar termenul de un an se aplică în ipoteza în care hotărârea nu a fost redactată și, prin urmare, comunicarea nu a avut loc în termenul de un an de la data rămânerii definitive a acesteia, partea formulând cerere de repunere în termen, cu motivarea că nedepunerea contestației în anulare în termen se datorează unui motiv temeinic justificat, neimputabil ei, respectiv neredactarea hotărârii și, implicit, necomunicarea acesteia în limita termenului de un an prevăzut de lege, astfel cum reiese din Decizia Curții Constituționale nr. 398/2019, parag. 25.
Or, în speță, o asemenea ipoteză nu poate fi reținută, hotărârea instanței de recurs fiind comunicată contestatorilor cu mult înainte de împlinirea termenului de un an.
Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor 496 C. proc. civ. coroborate cu art. 248 și art. 508 C. proc. civ., respectiv art. 506 și art. 185 C. proc. civ., va respinge prezenta contestație în anulare, ca tardivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii B. și A. împotriva deciziei nr. 3568 din 16 iunie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020, ca tardiv formulată.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 15 noiembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.