ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4078/2022

Ședința publică din data de 21 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12 aprilie 2019, pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ. și KK., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției - Ministrul Justiției, au solicitat:

(i) anularea în parte a ordinului nr. 85/C/04.02.2019;

(ii) obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare cu stabilirea indemnizației de încadrare brute lunare prin raportare la o valoare de referință sectorială de 440,154 RON începând cu 09.04.2015, respectiv de 484,169 RON începând cu data de 01.12.2015;

(iii) obligarea pârâtului la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor salariale rezultate la zi sau până la data pensionării, după caz.

La data de 24 februarie 2020, reclamanții au depus cerere precizatoare în cuprinsul căreia au arătat că, întrucât Ministerul Justiției a emis Ordinul nr. 4988/C/29.11.2019 prin care s-a recunoscut cuantumul unei valori de referință sectoriale de 484,18 RON începând cu decembrie 2016, solicită admiterea acțiunii pentru intervalul ianuarie 2016 - decembrie 2016.

La data de 9 aprilie 2020, pârâtul Ministerul Justiției a depus note scrise prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, având în vedere că a fost introdusă la data de 12.04.2019, iar respectarea termenului de prescripție de 3 ani ar impune ca cererea să fie respinsă pentru perioada anterioară datei de 12.04.2016.

Prin sentința civilă nr. 529 din 1 iulie 2020, Curtea de Apel București:

- a admis acțiunea formulată de reclamanți, astfel cum a fost precizată;

- a anulat în parte ordinul nr. 85/C/04.02.2019;

- a obligat pârâtul să emisă un nou ordin prin care să realizeze încadrarea salarială a reclamanților în perioada 01.01.2016 - 30.11.2016 prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,18 RON.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2 a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate, în sensul înlăturării obligației Ministerului Justiției de emitere a unor noi ordine de salarizare a indemnizației de încadrare recalculată, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,169 RON, pentru reclamanți.

Printr-o primă critică se susține că instanța de fond în mod eronat a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, reținând neîntemeiat că pârâtul nu a invocat formal excepția prescripției dreptului material la acțiune, fiind nesocotite dispozițiile art. 2513 C. civ. în ceea ce privește momentul invocării acestei excepții, în condițiile în care această excepție a fost invocată prin întâmpinare, în termenul de 25 de zile de la comunicarea acțiunii, fiind îndeplinite astfel dispozițiile legale privitoare la prescripție.

Prin cea de-a doua critică se susține că drepturile salariale invocate au fost acordate prin OMJ nr. 4988/2019 începând cu data de 01 decembrie 2016, astfel încât se impunea respingerea acțiunii.

Susține recurentul că în baza Legii nr. 284/2010, O.U.G. nr. 57/2015, O.U.G. nr. 99/2016, O.U.G. nr. 9/2017, O.U.G. nr. 114/2018, a Deciziei CCR nr. 794/2016 și Decizia nr. 365/26 septembrie 2019 a președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, precum și Ordinul nr. 276/21 octombrie 2019 al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și faptul că prin hotărâri judecătorești definitive a fost acordată valoarea de referință sectorială de 484,18 RON, a fost emis Ordinul ministrului justiției nr. 4988/C la data de 21.11.2019, al cărui conținut este redat în cuprinsul cererii de recurs.

Invocă recurentul și dispozițiile Ordinului nr. 1803/C din data de 13 mai 2020 al ministrului justiției prin care a fost modificat art. 4 alin. (2) din Ordinul nr. 4988/C/29.11.2019, fiind redat conținutul acestui articol după modificare.

În ce privește acordarea drepturilor pentru perioada 01.01.2016 - 30.11.2016, susține recurentul că instanța de fond a dispus greșit și fără o motivare întemeiată, obligarea Ministerului Justiției la emiterea unui nou ordin prin care să se realizeze încadrarea salarială a reclamanților în perioada arătată, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,18 RON.

Prin urmare, recurentul solicită să se constate că pretențiile reclamanților pentru perioada 01.01.2016 - 12.04.2016 sunt prescrise, iar pentru perioada 13.04.2016 - 30.11.2016 acestea nu au temei în legislația incidentă în materia salarizării categoriei profesionale a magistraților.

Intimații-reclamanți A. ș.a. nu au formulat întâmpinare, însă au depus în scris concluzii scrise, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Se arată faptul că într-adevăr în timpul procesului Ministerul Justiției a emis ordin de salarizare și a implementat în sistem valoarea de referință sectorială de 484,18 RON începând cu data de 1 decembrie 2016, însă Ordinele emise în timpul procesului nr. 4988/C din 29.11.2019 (cu caracter general) și Ordinul nr. 3349/C din 24 august 2020 (cu caracter individual privind Curtea de Apel Craiova) se referă la o perioadă mai mică decât cea în litigiu, începând cu 1 decembrie 2016.

Așadar, perioada 01.01.2016 - 30.11.2016 nu este prevăzută în ordinele invocate, astfel că acțiunea formulată are obiect pentru această perioadă, și de asemenea, intimații-reclamanți au și interes legitim în continuarea procesului, ținându-se seama și de faptul că ordinul contestat se referă la o perioadă începând cu data de 09.04.2015, deci anterior datei de 01.01.2016, dată de la care s-au acordat drepturile și la care se referă sentința recurată, aceasta operând până la data de 30.11.2016, întrucât de la 01.12.2016 produce efecte ordinul contestat și anulat doar în parte.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru următoarele considerente:

Intimații-reclamanți, în calitate de judecători, au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect, în esență, anularea în parte a Ordinului nr. 85/C/2019 și obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unui nou ordin de salarizare cu stabilirea indemnizației de încadrare brute lunare prin raportare la o valoare de referință sectorială de 440,154 RON începând cu 09.04.2015, respectiv de 484,169 RON începând cu data de 01.12.2015.

În ce privește prima critică formulată, referitoare la greșita respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune, susține recurentul-pârât că această excepție a fost invocată prin întâmpinare, în termenul de 25 de zile de la comunicarea acțiunii, fiind îndeplinite astfel dispozițiile legale privitoare la prescripție.

Înalta Curte reține, pe de o parte, că excepția prescripției nu a fost invocată cu respectarea prevederilor art. 2513 C. civ., întrucât excepția nu a fost invocată nici prin întâmpinare, contrar susținerilor recurentului, și nici la primul termen de judecată la care pățile au fost legal citate, respectiv la termenul din 11.12.2019, ci a fost invocată abia prin note scrise, depuse de pârât la data de 09.04.2020, iar pe de altă parte, Ordinul nr. 85/C/2019, acoperă o perioadă mai lungă decât cea a ultimilor 3 ani anteriori datei emiterii sale, iar pârâtul a recunoscut dreptul a cărui acțiune s-ar fi prescris, astfel că, potrivit art. 2537 C. civ., prescripția a fost întreruptă. În concluzie, această primă critică urmează a fi respinsă ca nefondată.

Nefondate sunt și criticile ce vizează fondul pretențiilor formulate.

Reține Înalta Curte că prima instanță și-a fundamentat soluția de admitere a acțiunii pe dispozițiile Legii nr. 71/2015 de aprobare a O.U.G. nr. 83/2014, care reglementează situația salarizării personalului bugetar ce beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație. Curtea a avut în vedere prevederile art. 1 alin. (5

1

) din Lege, care statuează că personalul aflat în situația menționată va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Prevederile din legile de salarizare anuale a personalului bugetar reglementează dreptul beneficiarilor de a fi salarizați la nivelul salariului maxim acordat pentru activitate desfășurată în aceleași condiții, or, în condițiile în care reclamanții au făcut dovada că personalul din cadrul familiei ocupaționale de funcții bugetare "Justiție" a beneficiat de hotărâri judecătorești prin care drepturile le-au fost calculate prin raportare la o valoare de referință sectorială mai mare, respectiv 484,18 RON, aceste rețineri sunt fondate.

Într-adevăr, dispozițiile O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015, menționează expres acest principiu, în art. 1 alin. (5

1

), dar și art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013, privind salarizarea pe anul 2014, face referire la nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare. Această sintagmă este definită în art. 5 alin. (1

1

)

din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea nr. 71/2015, potrivit căruia, prin nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare se înțelege același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum și sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplinește aceleași condiții de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale, de vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.

Este de observat că legiuitorul a avut în vedere, la adoptarea Legii nr. 71/2015, că au existat situații de aplicare neuniformă a legii de salarizare și interpretări eronate și că aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 cu modificările aduse prin Legea nr. 71/2015 se impun pentru eliminarea diferențele salariale între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime.

Instanța de contencios constituțional a statuat, în Decizia nr. 794/2016, că "hotărârea judecătorească, chiar dacă are efecte inter partes, interpretează norme de lege cu aplicabilitate generală. În procesul de aplicare a legii, scopul interpretării unei norme juridice constă în a stabili care este sfera situațiilor de fapt concrete, la care norma juridică respectivă se referă, și în a se asigura astfel corecta aplicare a acelei norme, interpretarea fiind necesară pentru a clarifica și a limpezi sensul exact al normei, și pentru a defini, cu toată precizia, voința legiuitorului. Or, Curtea constată că hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare, cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5% și respectiv 11% acordate magistraților și personalului asimilat, au aplicabilitate generală și se deosebesc de ipotezele în care, tot prin hotărâre judecătorească, ar fi fost recunoscute anumite drepturi în baza unor situații de fapt particulare, fără aplicabilitate generală."

Curtea Constituțională a concluzionat că "întrucât hotărârile judecătorești invocate de autoarea excepției de neconstituționalitate se referă la majorarea indemnizațiilor de încadrare, vizând, de fapt, și întreaga Familie ocupațională a "Justiției", aceste majorări salariale trebuie avute în vedere la stabilirea nivelului maxim de salarizare corespunzător fiecărei funcții, grad, treaptă, gradație, vechime în muncă și în specialitate."

Se impune, de asemenea, a se reține că prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dezlegarea unei chestiuni de drept, admițându-se sesizarea Curții de Apel București, s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membrii ai personalului auxiliar indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.

Prin urmare, elementul de calcul al indemnizației de bază, valoarea de referință sectorială, este unic la nivel național pentru familia ocupațională Justiție, fiind necesară egalizarea drepturilor salariale prin luarea în considerare a acelorași componente ale indemnizației.

Judecătorul fondului are dreptul dar și obligația de a interpreta textul normativ atât în litera sa, cât și în spiritul său, urmărind ca aplicarea efectivă a legii să fie în concordanță cu intenția legiuitorului, astfel cum rezultă aceasta atât din textul supus analizei, cât și din celelalte prevederi ale actului normativ, dar și din expunerea de motive ori din celelalte acte normative incidente în domeniul vizat.

Către această dezlegare conduc și principiile reglementate de art. 3 din aceeași Lege-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, în special cel definit la lit. c):

"echitate și coerență, prin crearea de oportunități egale și remunerație egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor și normelor unitare privind stabilirea și acordarea salariului și a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetari."

În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 529 din 1 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 septembrie 2022.