Decizia nr. 2313/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la 8 iulie 2016, astfel cum a fost precizată, Parohia Sfântul Spiridon a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Pitești prin primar să se constate că este proprietara terenului în suprafață de 3.917 mp reprezentând curtea parohiei, a bisericii Sfântul Spiridon, construită în anul 1876, a capelei bisericii și a grupurilor sanitare situate pe acest teren, precum și a terenului în suprafață de 26.208 mp, reprezentând cimitirul parohiei, cu cheltuieli de judecată. În drept, acțiunea a fost întemeiată pe prevederile Legii nr. 455/2006 și ale art. 35 din C. proc. civ.

Hotărârea pronunțată de prima instanță Tribunalul Argeș, secția civilă, prin sentința civilă nr. 329 din 20 septembrie 2017, a admis cererea precizată privind pe reclamanta Parohia Sfântul Spiridon în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Pitești. A constatat că reclamanta este proprietara următoarelor bunuri: teren în suprafață de 3917 mp reprezentând curtea Parohiei Sfântul Spiridon, situată în Pitești, cartier Prundu, la ieșirea spre autostrada Al Pitești-București, cu vecinătățile menționate, biserica Sfântul Spiridon situată pe terenul identificat, capela bisericii și grupurile sanitare situate pe teren și terenul în suprafață de 26.208 mp, reprezentând cimitirul parohiei, situat în Pitești, cartier Prundu, cu vecinătățile menționate. Împotriva sentinței, în termen, a formulat apel pârâtul Municipiul Pitești prin Primar.

Decizia pronunțată în apel în primul ciclu procesual Soluția primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, prin decizia nr. 882 din 20 februarie 2019, prin care, cu majoritate, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Municipiul Pitești. Prin opinia separată s-a statuat soluția de admitere a apelului și de schimbare, în parte, a sentinței, în sensul admiterii, în parte, a acțiunii și respingerii acțiunii pentru suprafața de 5.436 m.p. teren pentru care există suprapunere cu un alt teren.

Decizia pronunțată de instanța de recurs în primul ciclu procesual Prin decizia nr. 37 din 15 ianuarie 2020 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2016 a fost admis recursul declarat de pârâtul Municipiul Pitești, prin Primar împotriva deciziei nr. 882 din 20 februarie 2019 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă și a fost casată decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Decizia pronunțată de instanța de apel în rejudecare Prin decizia nr. 4078 din 18 octombrie 2022, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârât împotriva sentinței civile nr. 329 din 20 septembrie 2017 pronunțate de Tribunalul Pitești în dosarul nr. x/2016.

Recursul exercitat în cauză Împotriva deciziei civile nr. 4078 din 18 octombrie 2022 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă a declarat recurs pârâtul Municipiul Pitești prin primar. În cuprinsul cererii de recurs, pârâtul a invocat, în esență, următoarele aspecte: Printr-un prim motiv de recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a considerat că în mod greșit instanța de apel în rejudecare s-a limitat la a prelua, aproape în totalitate, apărările intimatei-reclamante dând o aparență de motivare a hotărârii astfel pronunțate. A susținut că, chiar dacă instanța de apel și-a însușit întru totul apărările intimatei-reclamante, aceasta trebuia să indice, pentru respectarea cerințelor prevăzute de art. 425 alin. (1) C. proc. civ., propriile motive de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătând atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care au fost înlăturate susținerile Municipiului Pitești. Or, argumentele pentru care s-au respins susținerile pârâtului nu au fost arătate, motivele invocate prin cererea de apel, concluziile scrise și concluziile orale nefiind deloc analizate. A arătat că raportat la prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 455/2006, în cauză nu s-a făcut aplicabilitatea acestor dispoziții, nefiind publicat un anunț în Monitorul Oficial și într-un ziar de largă răspândire în sensul celor prevăzute în teza finală a acestui alineat. A mai susținut că este cel puțin subiectivă constatarea instanței referitoare la faptul că "vecinii terenurilor ce fac obiectul rejudecării în cauza de față, nu au nicio pretenție pentru acest imobil", justificând, astfel, de ce reclamanta a formulat acțiunea doar în contradictoriu cu Municipiul Pitești. Recurentul a invocat jurisprudența CEDO arătând că, în mod constant, prin jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut faptul că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenția CEDO, nu se poate realiza decât dacă "cererile și observațiile părților sunt în mod real ascultate", adică în mod concret examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 din CEDO impune, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența. Un al doilea motiv de recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privește faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material și anume nerespectarea art. 929 C. civ., potrivit cărora nu pot fi uzucapate bunurile care, înainte sau după intrarea în posesie, au fost declarate prin lege inalienabile, precum și prevederile art. 1847 C. civ., potrivit cărora pentru ca posesia să fie prescrisă, aceasta trebuie să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar. În acest sens, a precizat că terenul în suprafață de 5436 mp face parte din domeniul public al Municipiului Pitești, evidențiat în HGR nr. 447/2002, la poziția 85 din anexă, unde apare consemnat imobilul spațiu verde cartier Prundu, în suprafață de 88.8000 mp, fiind menționat ca an de dobândire anul 1998. A considerat că instanța de apel nu a avut în vedere prevederile art. 929 C. civ. care face vorbire despre domeniul de aplicare al uzucapiunii, stabilind că efectul achizitiv al posesiei utile nu se va produce dacă la momentul intrării în stăpânirea bunului sau pe parcursul stăpânirii bunului acesta este declarat prin lege inalienabil. Conform art. 861 alin. (1) C. civ., bunurile proprietate publică sunt inalienabile, imprescriptibile si insesizabile. În literatura de specialitate s-a statuat că, față de formularea utilizată de legiuitor în art. 929 C. civ., "Nu pot fi uzucapate bunurile care, înainte sau după intrarea în posesie, au fost declarate prin lege inalienabile", se instituie practic drept caz de întrerupere a uzucapiunii declararea prin lege a inalienabilității bunului, ulterior intrării în posesia acestuia de către uzucapant. Cât privește data adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 194/1999 de inventariere a unor bunuri în proprietatea municipiului, aceasta privește doar momentul întocmirii unui registru de evidență, data întocmirii registrului nefiind aceeași cu data la care aceste bunuri au devenit bunuri proprietate publică, acest caracter fiind dobândit anterior. De asemenea, lipsa unor schițe-anexe la H.C.L. nr. 194/1999 nu atrage nevalabilitatea acestei hotărâri. A menționat că biserica a înțeles să concesioneze locuri de veci pe suprafața de teren în litigiu începând cu anul 2010, moment la care terenul era înscris în cartea funciară, ca bun aparținând domeniului public al Municipiului Pitești, astfel că acesta nu poate fi uzucapat. A mai arătat că au fost depuse la dosar fotogramele ANCPI București din aplicația A., preluate în ani succesivi, înscrisuri din care se poate constata că până în anul 2009, nu s-au făcut înhumări, neexistând pe teren morminte sau cruci, însă instanța nu a făcut vorbire și nu a ținut cont de acestea. A opinat că trebuiau avute în vedere cele menționate de OCPI Argeș în procesul-verbal de recepție nr. x din 3 ianuarie 2022 a raportului de expertiză, depus de către expert pentru termenul din 31 ianuarie 2022, unde în partea finală se precizează faptul că terenurile în litigiu sunt proprietatea Municipiului Pitești, fiind indicate și numerele cadastrale aferente. Astfel, suprafața de 4556 mp face parte din lotul de 5498 mp rezultat în urma dezmembrării, teren care aparține domeniului public al municipiului Pitești. Suprafața de 880 mp face parte din suprafața de 88800 mp, regăsindu-se în inventarul domeniului public al Municipiului Pitești, atestat prin HGR nr. 447/2002, în cadrul Anexei nr. 2, Secțiunea I - Bunuri imobile, Cap. II -Administrația Domeniului Public - la poziția 515, privind atestarea bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului Pitești, inventar care a avut la baza HCL nr. 194/02.09.1999. Or, apelul pârâtului privește suprafața de 5436 mp, pentru care reclamanta nu a reușit sa facă dovada unei posesii de 30 de ani. Așa cum a dovedit, terenul nu a fost posedat de către biserică o perioadă atât de îndelungată, ci abia din anul 2010 au fost realizate locuri de veci pe această suprafață de teren, aspecte nedemontate de către instanță sau de către parohie, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1847 C. civ. de la 1864.

Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă Parohia Sfântul Spiridon a formulat, în termen legal, întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și acordarea cheltuielilor de judecată, fără a depune dovezi în legătură cu cheltuielile solicitate. Nu a fost depus răspuns la întâmpinare.

Procedura de filtru. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 21 septembrie 2023, completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de pârâtul Municipiul Pitești prin primar împotriva deciziei civile nr. 4078 din 18 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, fiind respinsă excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare. A fost fixat termen pentru judecata recursului la 9 noiembrie 2023, complet C4 noul C. proc. civ., în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este întemeiat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. În esență, prin acțiunea dedusă judecății, astfel cum a fost precizată la prin răspunsul la întâmpinare(formulat în fața Tribunalului Argeș), precum și prin cererea precizatoare din data de 13.06.2017, reclamanta PAROHIA SFÂNTUL SPIRIDON Pitești, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Pitești prin primar, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că a dobândit dreptul de proprietate, în temeiul art. 1890 C. civ. 1864, prin uzucapiunea de 30 de ani asupra terenurilor în suprafața de 3.917 m.p.(reprezentând curtea parohiei, din Pitești, Cartierul Prundu, situată la ieșirea spre Autostrada A1 Pitești-București, cu următoarele vecinătăți:N-Str. x, S-Bd. x, E-Rambleu Cale Ferata, V-Bd. x), respectiv în suprafață de 26.208 m.p.(reprezentând cimitirul parohiei, situat în Pitești, Cartier Prundu, cu următoarele vecinătăți: N-Izlaz comunal, S-Proprietăți particulare, E-Izlaz comunal, V-Bd. x). Totodată, prin aceeași acțiune, în contradictoriu cu același pârât, reclamanta a solicitat să se constate că este proprietara următoarelor bunuri: biserica Sfântul Spiridon, construită în anul 1876, capela bisericii și grupuri sanitare, situate pe terenul de 3917 m.p. identificat mai sus. Tribunalul a admis cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, și a constatat că reclamanta este proprietara următoarelor bunuri: teren în suprafață de 3917 m.p. reprezentând Curtea Parohiei Sfântul Spiridon situată în Pitești, cartier Prundu la ieșire spre autostrada A1 Pitești-București cu următoarele vecinătăți: N-str. x, S- Bd. x, E-Cale Ferată, V-str. x și B-dul x(conform B. dosar); Biserica Sfântul Spiridon situată pe terenul identificat mai sus; capela Bisericii și grupurile sanitare situate pe terenul identificat mai sus; teren în suprafață de 26.208 m.p reprezentând cimitirul Parohiei, situat în Pitești, cartier Prundu cu următoarele vecinătăți: N- S.C. C. S.R.L., S.C D. S.A, str. x, proprietăți particulare și domeniul public, S- S.C E. S.R.L., F. și G., E- S.C H., V- Bd. x, S.C. C. S.R.L., S.C D. S.A. Prima instanță de fond a constatat că terenurile au fost dobândite de reclamantă prin uzucapiunea de 30 de ani în temeiul art. 1890 și art. 1847 din C. civ. de la 1864, iar construcțiile prin edificare, reținând incidența art. 492 din același act normativ. Prin decizia pronunțată în apel, Curtea de Apel Pitești a respins apelul pârâtului(care a vizat doar suprafața de 5934 mp cu privire la care apelantul a susținut că face parte din domeniul public al Municipiului Pitești) și a menținut hotărârea primei instanțe. În primul ciclu procesual s-a constatat existența unei suprapuneri parțiale între terenul de 26.208 mp cu privire la care reclamanta a solicitat să se costate dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune și terenul de 5934 mp cu privire la care apelanta a susținut că aparține domeniului public al Municipiului Pitești, respectiv doar pentru suprafața de 5436 mp (compusă din parcele de 4556 mp și 880 mp), iar prin decizia de casare, raportat la apărările invocate de Municipiul Pitești, s-a stabilit pentru instanța de rejudecare obligația de a identifica terenurile, respectiv de a verifica și stabili regimul juridic trecut și actual al acestor terenuri. O primă critică formulată de recurentă este întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Potrivit acestui temei legal, casarea hotărârii se poate dispune când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Textul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. consacră, așadar, ipoteze diferite ale aceluiași motiv de recurs - nemotivarea hotărârii - deoarece astfel trebuie calificată atât o hotărâre care nu este corespunzător motivată, cât și una care cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Înalta Curte reține că, din dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. rezultă elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească pentru exercitarea unui control judiciar, textul menționat referindu-se la necesitatea arătării motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și a celor pentru care s-au înlăturat cererile și apărările părților. Din economia textului citat reiese că obligația instanței de a-și motiva hotărârea are în vedere stabilirea în considerentele acesteia a situației de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților, punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și raționamentul logico-juridic pe care se întemeiază soluția pronunțată, neîndeplinirea acestor condiții atrăgând casarea. Viciile motivării unei hotărâri, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se referă la lipsa motivării, la motivarea inexactă ori motivarea insuficientă, hotărârea fiind casabilă, prin prisma acestui motiv de recurs, dacă există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii duce la o anumită soluție însă, în dispozitiv, instanța s-a oprit la soluția contrară, când cuprinde considerente contradictorii, în sensul că din unele rezultă temeinicia pretențiilor supuse judecății iar din altele netemeinicia acestora și, în consecință, se exclud reciproc, când lipsește motivarea soluției din dispozitiv sau când aceasta este superficială, insuficientă ori cuprinde considerente străine de natura pricinii. Motivarea hotărârii este esențială pentru orice proces, constituie o garanție a dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și presupune, așadar, indicarea cu suficientă claritate a motivelor pe care se întemeiază soluția adoptată, condiție care, în speța de față, nu este îndeplinită, după cum se va arăta în continuare. Invocând acest caz de casare, recurenta susține că instanța de apel, în considerentele deciziei pronunțate s-a limitat la a prelua apărările intimatei reclamante fără a analiza motivele invocate prin cererea de apel de Municipiul Pitești și, implicit, fără a prezenta argumentele pentru care aceste apărări nu au fost avute în vedere. Înalta Curte constată că, în dezvoltarea criticilor din cererea de apel, apelantul a arătat, în esență, faptul că terenul în suprafață de 5934 mp(respectiv 5436 mp) face parte din domeniul public al Municipiului Pitești și nu poate face obiectul uzucapiunii. Exceptând suprafețele de 880 mp și de 4556 mp teren, mai sus menționate, pârâtul Municipiul Pitești a confirmat posesia îndelungată exercitată de reclamantă asupra celorlalte imobile, sens în care acestea nu au făcut obiect al apelului în primul ciclu procesual și nici al rejudecării cauzei de către instanța de apel în al doilea ciclu procesual. Pârâtul apelant a susținut că parcelele de 880 mp, având destinația de drum de acces la cimitir, și de 4556 mp, a cărui destinație nu a fost precis determinată, îi aparțin, fiind inventariate și incluse în domeniul public al unității administrativ-teritoriale potrivit anexelor HCL Pitești nr. 194/2 septembrie 1999 și H.G. nr. 447/16 august 2002 contestând, totodată, exercitarea de către reclamantă a unei posesii îndelungate asupra acestor terenuri. În atare condiții, instanța de apel avea a verifica și statua cu privire la identitatea acestor terenuri cu cele inventariate ca aparținând domeniului public al Municipiului Pitești, respectiv cu privire la apartenența lor la domeniul public al localității. Astfel, cât privește parcela de 800 mp teren, se constată că pârâtul a susținut că se identifică cu terenul evidențiat la poziția 515 din cuprins în H.G. nr. 447/2002, dar a arătat și că are destinația de drum și este intabulat în cartea funciară ca aparținând domeniului public al municipiului cu această destinație. Este de observat că la poziția respectivă din inventar este menționată o suprafață de 88800 mp, cu destinația "spațiu verde cartier ", dobândită de pârât în anul 1980 - HCL nr. 194/2 septembrie 1999 (fila x ds apel rejud). Cu ocazia rejudecării instanța de apel a identificat această suprafață de 880 mp prin raportul de expertiză efectuat în rejudecare și a statuat pe baza concluziilor expertului că nu se include în cei 88800 mp, relevantă pentru această concluzie fiind destinația diferită a celor două suprafețe, cei 880 mp având destinația de drum, iar cei 88800 mp au destinația de spațiu verde. Cu toate acestea, instanța de apel nu a stabilit regimul juridic al suprafeței de 880 mp, respectiv nu a lămurit apartenența sau nu la domeniul public a acestui teren. Acest lucru se impunea cu atât mai mult cu cât terenul în cauză este înscris în Cartea funciară nr. x Pitești pe numele pârâtului, ca aparținând domeniului public, temeiul dobândirii dreptului de proprietate conform mențiunilor din cartea funciară fiind legea, iar în Anexa 1 la Partea I - Descrierea imobilului este menționată categoria de folosință drum și ape curgătoare, respectiv carosabil, trotuar și canal betonat. Totodată, se constată că în Nomenclatorul alfabetic al arterelor de circulație din Municipiul Pitești, actualizat la data de 01.01.2010 și aprobat prin HCL nr. 65/24.02.2010 este inclusă și Aleea episcop I. al Argeșului cu traseu la de str. x, spre vest, până la Cimitirul Prundu, conform HCL nr. 89/26.04.2001, fără a se lămuri dacă aceasta este identică suprafeței de 880 mp care are aceeași destinație de drum către cimitir. Acest nomenclator a fost invocat și depus la dosar de către apelant. Referitor la suprafața de 4556 mp, se constată că pârâtul a înțeles să invoce ca titlu de proprietate actul de dezmembrare întocmit pentru o parcelă în suprafață de 5934 mp (în care s-ar include cei 4556 mp) și actul de schimb autentificat sub nr. x/12 octombrie 2016, încheiat cu S.C. C. S.R.L. (societate care a primit terenuri în strada x nr. 3882/13 iulie 2004 . Totodată, pârâtul susține că parcela inițială, de 5934 mp de teren, aparținea domeniului public al localității, cu trimitere la bunurile din inventar. În urma dezmembrării acestei parcele se constată că au rezultat două loturi distincte de teren, unul în suprafață de 5498 mp, cu număr cadastral x, care a rămas în proprietatea pârâtului, și un altul în suprafață de 436 mp, cu număr cadastral x, care a făcut obiectul schimbului, fiind alipit în CF x, proprietatea S.C. C. S.R.L. . Potrivit mențiunilor actului de schimb, pârâtul a predat către S.C. C. S.R.L. parcela x, având ca vecin la est S.C. C. S.R.L. și drum cimitir (adică parcela de 880 mp), iar la sud și vest se învecinează cu teren de stat și rest domeniu public și a primit la schimb parcela nr. 2615/1, având ca vecin la est drumul cimitirului, adică aceeași parcelă de 880 mp, iar la sud și vest cu domeniul public al Municipiului pitești. Din contractul de donație autentificat sub nr. x/13.07.2004, prin care S.C. C. S.R.L. a fost gratificată de J. cu suprafața de 2025,38 teren în aceeași zonă(din care s-a dezmembrat terenul dat la schimb Municipiului Pitești) se constată acest teren se învecinează la sud și vest cu teren aparținând domeniului public, aceleași vecinătăți fiind înscrise în actul de dezmembrare autentificat sub nr. x/12.10.2006, ambele documente fiind însoțite de documentație cadastrală, conform mențiunilor din cuprinsul acestora. Cu ocazia rejudecării instanța de apel a identificat această suprafață de 4556 mp prin raportul de expertiză efectuat în rejudecare și a statuat, în mod corect, pe baza concluziilor expertului că suprafața de 880 mp având destinația de drum nu se includ în cei 5498 mp teren din vechea parcelă rămași în urma schimbului efectuat între Municipiul Pitești și S.C. C. S.R.L.. Cu toate acestea, instanța de apel nu a stabilit regimul juridic al suprafeței de 4556 mp, respectiv nu a lămurit apartenența sau nu la domeniul public a acestui teren. Acest lucru se impunea cu atât mai mult cu cât pârâtul susține că acesta aparține domeniului public astfel cum rezultă și din actul de schimb anterior menționat. În acest sens, cu privire la terenul predat la schimb de pârât, potrivit mențiunilor actului de schimb autentificat sub nr. x/12 octombrie 2016, acesta ar fi aparținut domeniului public al localității conform H.G. nr. 447/2002 și HCL nr. 54/2004, pentru ca, ulterior, acesta să fie dezafectat de la domeniul public în baza hotărârilor consiliului local indicate în cuprinsul actului de schimb și a mențiunilor actului de dezmembrare autentificat sub nr. x/12 octombrie 2006 de BNP K., neîntabulat în cărțile funciare. Prin art. 1 din HCL nr. 54/2004 privind identificarea, inventarierea și înscrierea în registrul de publicitate special al Municipiului Pitești a unor bunuri aparținând domeniului public, se dispune că bunurile aparținând domeniului public al Municipiului Piteși, prevăzute în H.G. nr. 447/2002 pozițiile nr. 28 din Secțiunea I - Bunuri imobile, Cap. I - Instituții, nr. 357 din Secțiunea I - Bunuri imobile, Cap. I - Instituții și nr. 1500 din Secțiunea I - Bunuri imobile, Cap. II - Administrarea Domeniului Public din anexă, se înscriu în inventarul bunurilor aparținând domeniului public al Municipiului Pitești cu datele de identificare din anexele nr. 1 și 2 la această hotărâre a consiliului local. Relevantă pentru speța de față apare ca fiind Anexa nr. 1 la HCL nr. 54/2004 în care este identificată suprafața de 197.192 m.p. - Pășune Bănănăi, aceasta întrucât din susținerile pârâtului se deduce că suprafața de 5498 mp teren, din vechea parcelă, rămasă în urma schimbului de terenuri făcut cu S.C. C. S.R.L. aparține domeniului public al localității conform H.G. nr. 447/2002, astfel cum a fost identificat și inventariat prin HCL nr. 54/2004. Se constată, totodată, că, deși a solicitat depunerea la dosar a HCL nr. 54/2004, dar și a celorlalte hotărâri menționate în cuprinsul contractului de schimb, cu toate acestea instanța de apel nu a procedat la analiza acestora pentru a verifica susținerile apelantului. În atare condiții, pe lângă identificarea terenurilor în discuție, instanța de apel avea a determina regimul juridic al terenurilor. Prin regimul juridic al terenurilor se înțelege ansamblul de reguli de fond și de formă care guvernează actele juridice cu privire la terenuri. Regimul juridic al dreptului de proprietate publică este reglementat, în linii generale, în art. 136 alin. (4) din Constituție care prevede că "Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condițiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituțiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosință gratuită instituțiilor de utilitate publică". Dintre caracterele specifice ale dreptului de proprietate publică, teza I a textului invocat anterior reglementează doar inalienabilitatea. Enumerarea completă a acestora se regăsea în art. 11 al Legii nr. 213/1998, cu modificările și completările ulterioare, până la abrogarea sa prin Legea nr. 71/2011, iar ulterior în art. 861 alin. (1) din noul C. civ., care se referă la caracterele dreptului de proprietate publică și care le enumeră astfel cum au fost acestea reglementate anterior în Legea nr. 213/1998. Astfel, potrivit art. 861 alin. (1) din C. civ. "bunurile proprietate publică sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile. Proprietatea asupra acestor bunuri nu se stinge prin neuz și nu poate fi dobândită de terți prin uzucapiune sau, după caz, prin posesia de bună-credință asupra bunurilor mobile. În condițiile legii, bunurile proprietate publică pot fi date în administrare sau în folosință și pot fi concesionate ori închiriate." Pe de altă parte, dispozițiile art. 1890 C. civ. recunosc posesorului unui imobil posibilitatea de a prescrie în 30 ani, fără ca acesta să fie obligat a produce vreun titlu și fără să i se poată opune reaua-credință. Pentru a invoca uzucapiunea, posesorul trebuie să facă dovada că a posedat bunul în tot timpul prevăzut de lege, adică 30 ani, că posesia sa a fost utilă în sensul art. 1847 C. civ. și, respectiv, că bunul nu a fost declarat neprescriptibil, astfel cum sunt bunurile care aparțin proprietății publice. Verificarea de către instanța de recurs a modului în care dispozițiile legale relative la uzucapiune au fost aplicate raportului juridic dedus judecății se realizează prin raportare la situația de fapt a imobilelor, astfel cum aceasta a fost stabilită la judecata în fond pe baza probatoriilor administrate de părți sau, după caz, ordonate din oficiu de instanța de judecată. Ca atare, judecătorii fondului au a statua prin hotărârea pronunțată în mod explicit și într-o manieră coerentă cu privire la situația de fapt a fiecăruia dintre imobilele pentru care se pretinde dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, prin detalierea caracteristicilor posesiei exercitate asupra acestora și indicarea perioadei de timp analizate, rezultat al analizei probatoriilor, precum și cu privire la regimul juridic actual al bunurilor, aprofundarea cercetării impunându-se cu atât mai mult cu cât pentru unele dintre imobile se invocă faptul apartenenței lor la domeniul public. Așadar, stabilirea fără echivoc a faptului dacă cele două suprafețe de teren constituie sau nu obiect al proprietății publice a unității administrativ-teritoriale reprezintă un element esențial al cauzei, o apărare relevantă pentru apelant, care necesita o analiză consistentă și o dezlegare precisă din partea instanței de apel. Pe de altă parte, omisiunea instanțelor de fond de a stabili situația de fapt și regimul juridic al tuturor imobilelor pentru care se constată intervenită uzucapiunea se constituie într-o omisiune esențială, întrucât pune instanța de recurs în imposibilitate de a exercita controlul judiciar din perspectiva criticilor de nelegalitate. Înalta Curte reamintește că, deși judecătorul nu trebuie să răspundă fiecărui argument în mod separat, fiecărei nuanțe date de părți probelor și textelor legale pe care acestea și-au întemeiat cererile, cu toate acestea apărările și susținerile decisive ale acestora se impun a fi analizate cu suficientă precizie de către instanță prin expunerea unui răspuns argumentat în cuprinsul considerentelor hotărârii. Considerentele redate în cuprinsul deciziei recurate asupra problemei regimului juridic al celor două terenuri nu au aptitudinea de a constitui un raționament logico-juridic judicios, clar și convingător, de natură a susține soluția pronunțată. În jurisprudența CEDO s-a arătat în mod constant că motivarea hotărârii este un element esențial al dreptului părții la un proces echitabil (Cauza Hadjianastassiou contra Grecia, Hotărârea din 11 ian. 2000) și că noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță de judecată, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea, să fi examinat, totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse și, fără a cere un răspuns detaliat fiecărui argument al părților, această obligație presupune, totuși, ca partea interesată să poată aștepta un răspuns specific și explicit la mijloacele decisive pentru soluționarea procedurii în cauză (CEDO, Cauza Albina contra România, Hotărârea din 28.04.2005, Cauza Vlasia Grigore Vasilescu contra România, Hotărârea din 8 iunie 2006). Așa fiind, constatând că prin insuficienta analiză și motivare sub aspectul regimului juridic al celor două suprafețe de teren raportat la apărările apelantului pârât, împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost pe deplin stabilite, aspect care pune instanța de recurs în imposibilitate de a exercita controlul judiciar asupra hotărârii recurate din perspectiva aplicării corecte a legii, reținând și incidența Deciziei nr. 79/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte, în baza art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Cu ocazia rejudecării instanța de apel v-a stabili cu claritate apartenența la domeniul public sau domeniul privat al localității a suprafețelor de teren de 880 mp, respectiv 4556 mp, continuitatea acestei apartenențe, urmând ca în funcție de constatările de fapt rezultate, instanța să aprecieze asupra pretenției reclamantei, prin raportare la dispozițiile legale incidente cauzei. În ceea ce privește celelalte critici de nelegalitate, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va avea în vedere împrejurarea că față de soluția adoptată și considerentele reținute anterior, aceste apărări, vizând, în esență, caracterul imprescriptibil al terenurilor ca urmare a apartenenței lor la proprietatea publică a municipiului, urmează a fi analizate de către instanța de apel după clarificarea regimului juridic al bunurilor.