ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 351/2023

Ședința publică din data de 26 ianuarie 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin contestația înregistrată la data de 13.12.2019, reclamanta Parohia Romano Catolică Turda, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile ce au aparținut cultelor religioase din România, a solicitat instanței anularea Deciziei nr. 8810 din 05.09.2019 emise de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile ce au aparținut cultelor religioase din România, prin care s-a respins Cererea de retrocedare nr. x din 19.01.2006 depusă de către Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia pentru Parohia Romano-Catolică Turda privind retrocedarea imobilului situat administrativ în Turda, str. x, fosta str. x, înscris în cartea funciară nr. x Turda cu nr. top. x; constatarea preluării abuzive a imobilelor solicitate la retrocedare; stabilirea existenței și întinderii dreptului în favoarea sa și stabilirea calității de sale de persoană îndreptățită; retrocedarea imobilului situat administrativ în Turda, str. x, înscris în cartea funciară nr. x Turda cu nr. top. x în natură a casei de locuit compuse din 2 camere, 2 bucătării și 2 cămări existente în prezent în posesia parohiei și a imobilului teren în suprafață de 705 mp, folosit parțial de societatea A. ca parcare și în echivalent a imobilului casă de locuit compus din 4 camere, 4 bucătării și 4 cămări, demolate de Statul Român; obligarea pârâtei să emită decizia de retrocedare: în natură a casei de locuit compuse din 2 camere, 2 bucătării și 2 cămări cu terenul aferent, existente în prezent în posesia parohiei și a imobilului teren în suprafață de 705 mp, folosit parțial în prezent de S.C. A. ca parcare și în echivalent a imobilului construcții compuse din 4 camere, 4 bucătării și 4 cămări demolate, situate administrativ în Turda, str. x. În ipoteza în care nu se poate restitui în natură terenul aferent construcțiilor demolate, reclamanta solicită acordarea de despăgubiri și pentru teren, imobile preluate abuziv de stat, în termen de 3 luni de la pronunțarea hotărârii, în baza art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.

Ulterior, reclamanta Parohia Romano Catolică Turda a depus precizare la contestație și răspuns la notele de ședință formulate de pârâtă prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 8810 din 05.09.2019 emise de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile ce au aparținut cultelor religioase din România, constatarea preluării abuzive a imobilelor solicitate la retrocedare, stabilirea existenței și întinderii dreptului în favoarea sa și a calității sale de persoană îndreptățită și astfel, retrocedarea imobilului situat administrativ în Turda, str. x, înscris în cartea funciară nr. x Turda cu nr. top. x;

- în natură a casei de locuit compuse din 2 camere, 2 bucătării și 2 cămări existente în prezent în posesia parohiei și a imobilului teren în suprafață de 2mp conform celor două raporturi de expertiză și

- în echivalent a imobilului casă de locuit compus din 4 camere, 4 bucătării și 4 cămări, în suprafață construită de 216 mp și teren în suprafață de 703 mp, prin acordarea de despăgubiri în valoare de 571.540 RON evaluată prin Raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de expert B..

De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei să emită decizia de retrocedare:

- în natură pentru casa de locuit compusă din 2 camere, 2 bucătării și 2 cămări, existente în prezent în posesia parohiei și a imobilului teren în suprafață de 2 mp, situate administrativ în Turda, str. x;

- în echivalent prin acordarea de despăgubiri în valoare de 571.540 RON pentru imobilul construcții compus din 4 camere, 4 bucătării și 4 cămări demolate, în suprafață construită de 216 mp și teren în suprafață de 703 mp, conform Raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat de expert B..

Parohia a solicitat acordarea de despăgubiri prin puncte, în valoare de 571.540 RON, pentru imobilul construcții compus din 4 camere, 4 bucătării și 4 cămări, în suprafață construită de 216 mp, demolate de stat și pentru teren în suprafață de 703 mp, imobile preluate abuziv de stat, în termen de 3 luni de la pronunțarea hotărârii, în baza art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 53/2021 din 25 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția III-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă cererea formulată și precizată de reclamanta Parohia Romano Catolică Turda, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile ce au aparținut cultelor religioase din România.

A fost anulată Decizia nr. 8810/05.09.2019 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile ce au aparținut cultelor religioase din România.

A fost obligată pârâta să emită decizie de retrocedare în favoarea reclamantei prin care să propună restituirea în natură a casei de locuit compusă din 2 camere, 2 bucătării și 2 cămare existentă în prezent în posesia reclamantei și a imobilului teren în suprafață de 2 mp situate administrativ în Turda, str. x, înscris în cartea funciară nr. x Turda cu nr. top. x și acordarea de măsuri compensatorii pentru imobilul construcție compusă din 4 camere, 4 bucătării și 4 camere demolate, în suprafață construită de 216 mp și teren în suprafața de 703 mp.

A fost obligată pârâta să plătească în favoarea reclamantei Parohia Romano Catolică Turda, suma de 8.263 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au formulat recurs Parohia Romano Catolică Turda și Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile ce au aparținut cultelor religioase din România.

3.1 Parohia Romano Catolică Turda a declarat recurs întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinței, rejudecarea contestației cu menținerea sentinței civile nr. 53/2021 și obligarea intimatei să emită decizia de retrocedare pentru 571.540 puncte în favoarea intimatei.

În motivare, a arătat recurenta că hotărârea instanței este nelegală întrucât instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii privind acordarea de despăgubiri în valoare de 571.540 RON, reprezentând 571.540 puncte despăgubiri stabilite prin raportul de expertiză.

A susținut recurenta că instanța de fond nu a luat în considerare faptul că prin sentința civilă nr. 87/2019 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, Comisia Specială de Retrocedare a fost obligată să emită decizia de soluționare a notificării reclamantei înregistrată sub nr. x/19.01.2006.

3.2 Comisia Specială de Retrocedare a declarat recurs întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinței și respingerea acțiunii.

În motivare, recurenta a arătat că, în speță, reclamanta a modificat cererea de chemare în judecată nu în procedura prealabilă dedusă judecății, ci după administrarea probatoriului, după întocmirea raportului de expertiză. În esență, a apreciat recurenta, precizarea la contestație este o veritabilă cerere de modificare a cererii de chemare în judecată, cu regim juridic diferit. Numai în măsura în care recurenta-pârâtă și-ar fi dat acordul expres cu privire la modificarea cererii, putea instanța de fond ține cont de această modificare.

Astfel, instanța de fond a aplicat în mod eronat prevederile art. 204 alin. (3) din C. proc. civ.

A mai susținut recurenta că imobilul ce face obiectul litigiului a trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 506/18.10.1957 al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române prin care s-a dispus autorizarea Ministerului Industriei Grele să efectueze un schimb.

Din CF nr. x a localității Turda a reieșit faptul că respectiva convenție stabilită între Întreprinderea de Stat Electro-Ceramica din Turda și Biserica Romano-Catolică din Turda a fost încheiată. Înscrierea din cartea funciară certifică faptul că respectiva convenție s-a concretizat.

Prin urmare, a susținut recurenta, instanța de fond a constatat în mod greșit existența unei preluări asupra imobilului solicitat prin cererea de retrocedare, imobilul făcând obiectul unui schimb între Biserica Romano-Catolică din Turda și Statul Român conform Decretului nr. 506/1957 și convenției încheiate, așa cum reiese din CF nr. x a localității Turda.

A apreciat recurenta că imobilul în cauză nu a fost preluat în mod abuziv potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, în speță operând un schimb de imobile realizat între Statul român și Biserica Romano-Catolică, aceasta având posibilitatea să denunțe convenția încheiată în situația în care aceasta nu ar fi fost finalizată/perfectată.

A mai arătat recurenta că instanța de fond a aplicat în mod greșit prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 atunci când a obligat-o la emiterea unei decizii de retrocedare în favoarea reclamantei.

În ceea ce privește obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată prin sentința de fond, recurenta a solicitat exonerarea sau diminuarea cuantumului acestora, arătând că aceasta apare ca o necesitate imperativă și ca o protecție a bugetului de stat.

În aplicarea criteriului echității și cel al caracterului rezonabil al sumelor solicitate, a solicitat recurenta să fie cenzurată modalitatea de calcul a onorariului avocațial, să fie reevaluat cuantumul cheltuielilor de judecată și să se constate că, în raport cu actele și lucrările dosarului, nu se poate reține existența unui prejudiciu cauzat de recurentă și cu atât mai mult o faptă ilicită acesteia, săvârșită cu vinovăție.

4.1 Parohia Romano Catolică Turda a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității, solicitând în subsidiar respingerea recursului declarat de Comisia Specială de Retrocedare ca nefondat.

4.2 Comisia Specială de Retrocedare a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de Parohia Romano Catolică Turda.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de Parohia Romano Catolică Turda, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată și urmează să o respingă, având în vedere că motivele de nelegalitate invocate de recurenta-pârâtă pot fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

Pe fondul recursurilor, analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte reține următoarele:

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

În ceea ce privește recursul declarat de reclamanta Parohia Romano Catolică Turda

Recurenta-reclamantă Parohia Romano Catolică Turda a invocat faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii sale privind acordarea de despăgubiri în valoare de 571.540 RON, reprezentând 571.540 puncte despăgubiri stabilite prin raportul de expertiză.

În ceea ce privește acest aspect, Înalta Curte reține că reclamanta avea posibilitatea de a formula o cerere de completare a hotărârii instanței de fond.

Autoarea căii de atac nu a solicitat completarea hotărârii pronunțate, ci a contestat în calea de atac a recursului pretinsa omisiune a instanței de a se pronunța asupra cererii privind acordarea de despăgubiri, nesocotind prevederile art. 445 din C. proc. civ., potrivit cărora "îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 442 - 444."

Astfel, legiuitorul a instituit obligativitatea procedurii de completare a hotărârii în condițiile prevăzute de art. 444 din C. proc. civ., în sensul că partea nu poate opta între a solicita completarea hotărârii sau a declara apel ori, după caz, recurs.

Or, dată fiind obligativitatea parcurgerii acestei proceduri în fața instanței care a pronunțat sentința de fond, Înalta Curte constată că este inadmisibilă invocarea unor astfel de critici pe calea recursului, argumentele referitoare la omisiunea primei instanțe de a se pronunța asupra petitului menționat, dezvoltate prin intermediul prezentului demers judiciar, neconstituind motive de nelegalitate a hotărârii din această perspectivă, care să determine soluția de casare pretinsă de recurentă și, totodată, nu pot substitui lipsa de diligență a părții de a solicita completarea sentinței de fond sub acest aspect și a uza, prin urmare, de prevederile art. 444 din C. proc. civ., care reglementează această procedură obligatorie.

În ceea ce privește recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare

Cu privire la motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. privind faptul că instanța de fond ar fi aplicat în mod eronat prevederile art. 204 alin. (3) din C. proc. civ., instanța de control judiciar apreciază că este nefondat.

A invocat recurenta faptul că reclamanta a modificat cererea de chemare după administrarea probatoriului, respectiv după întocmirea raportului de expertiză. În esență, a apreciat recurenta, precizarea la contestație este o veritabilă cerere de modificare a cererii de chemare în judecată, cu regim juridic diferit și numai în măsura în care recurenta-pârâtă și-ar fi dat acordul expres cu privire la modificarea cererii, putea instanța de fond ține cont de această modificare.

Cu privire la aceste susțineri, Înalta Curte împărtășește opinia instanței de fond în sensul reclamanta nu și-a modificat cererea de chemare în judecată, obiectul acesteia constituindu-l tot anularea Deciziei nr. 8810/05.09.2019 emise de pârâtă, ci această cerere a fost precizată în ceea ce privește maniera în care se poate dispune restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri, precizare care a survenit probațiunii administrate în cauză.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța de control judiciar apreciază că este nefondat.

Critica recurentei-pârâte privește faptul că instanța de fond ar fi constatat în mod greșit existența unei preluări asupra imobilului solicitat prin cererea de retrocedare, imobilul făcând obiectul unui schimb între Biserica Romano-Catolică din Turda și Statul Român conform Decretului nr. 506/1957 și convenției încheiate, așa cum reiese din CF nr. x a localității Turda.

În opinia recurentei, imobilul în cauză nu a fost preluat în mod abuziv potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, în speță operând un schimb de imobile realizat între Statul român și Biserica Romano-Catolică, aceasta având posibilitatea să denunțe convenția încheiată în situația în care aceasta nu ar fi fost finalizată/perfectată.

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.

Reclamanta a fost proprietara imobilului situat administrativ în mun. Turda, str. x, fosta str. x, înscris în CF nr. x Turda sub A+1 cu nr. top x, compus din: curte și casă cu 6 camere, 6 bucătării și 6 cămare, iar în față casă cu etaj compusă din: la parter cu 2 prăvălii, una cameră, bucătărie și cămară; la etaj 4 camere, bucătărie, baie și cămară, la mansardă 2 camere, bucătărie și cămară, cu fundație din beton, pereții din cărămidă și acoperișul din țiglă.

În anul 1966, în baza art. 4 din Decretul nr. 506/1957, Prezidiul Marii Adunări Naționale a autorizat Ministerul Industriei Grele să facă următorul schimb: să primească în proprietatea statului și să dea în administrarea C. imobilul situat în Turda, str. x, înscris în CF nr. x Turda, nr. top x, în suprafață totală de 918,74 mp din care suprafața clădită de 204 mp proprietatea Bisericii romano-catolice din Turda. În schimbul acestui imobil, C. va construi o clădire identică....pe terenul proprietatea bisericii aflate în Turda, str. x din fondurile Ministerului Industriei Grele, în condițiile arătate în convenția încheiată între Întreprinderea de stat C. și Biserica Romano-Catolică din Turda, convenție care face parte integrantă din decret.

În baza acestui Decret, imobilul a fost dezmembrat în 2 corpuri separate, respectiv: imobilul cu nr. top x, casă familială: în față, casă cu etaj; la parter-2 prăvălii, o cameră, bucătărie și cămară; la etaj-4 camere, bucătărie, baie și cămară; la mansardă-2 camere, bucătărie și cămară și curte de 172 stj.p, adică 619 mp, care a rămas în proprietatea reclamantei și imobilul cu nr. top x, casă de locuit, compusă din 6 camere, 6 bucătării, 6 cămare și curte de 196 stj.p., respectiv 705 mp teren, a fost transcris în CF nr. x Turda în favoarea Statului și 4 camere, 4 bucătării și 4 cămare au fost demolate din casă.

Imobilul cu nr. top x casă de locuit compus din 6 camere, 6 bucătării, 6 cămare și curte de 196 stj.p reprezentând 705 mp teren a fost înscris în CF nr. x Turda în favoarea statului și în baza Decretului nr. 506/1957 a fost dat în administrarea C..

Potrivit dispozițiilor Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate cu privire la imobile aparținând cultelor religioase care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945-22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referință, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste și echitabile în raport cu perioada preluării.

În condițiile în care, deși aparent imobilul ar fi fost preluat în baza unui schimb, în realitate C. nu și-a îndeplinit obligația corelativă prevăzută în Convenția de schimb, este evident că preluarea a avut loc fără acordarea unor despăgubiri juste și echitabile în raport cu perioada preluării, fiind, prin urmare, abuzivă. Este necontestat în litigiu faptul că reclamanta nu a mai primit nimic în schimb, în realitate nici Ministerul Industriei Grele și nici C. neîndeplinind obligația prevăzută în Convenția de schimb, respectiv de a construi cu suprafața identică, pe terenul proprietatea Parohiei din Turda, str. x, 4 apartamente compuse din câte o cameră, bucătărie, cămară, clozet și baie.

Prin urmare, sunt nefondate susținerile recurentei-pârâte în sensul că imobilul în cauză nu a fost preluat în mod abuziv potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 întrucât în speță ar fi operat un schimb de imobile realizat între Statul român și Biserica Romano-Catolică Turda.

Altă critică a recurentei-pârâte privește faptul că instanța de fond ar fi aplicat în mod greșit prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 atunci când a obligat-o la emiterea unei decizii de retrocedare în favoarea reclamantei.

Instanța de control judiciar reține că, din moment ce organul administrativ a realizat o soluționare în fapt și în drept a cererii de retrocedare printr-o decizie obligatorie potrivit legii, instanța de contencios administrativ (care are deplină jurisdicție) învestită cu verificarea legalității acestei decizii se substituie de plin drept în atribuțiile date de legiuitor organului administrativ, conform prevederilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, putând să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ.

În acest sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care a statuat principiul jurisdicției depline, potrivit căruia singurul care se califică pentru denumirea "instanță" în sensul art. 6 § 1 este un organism care beneficiază de jurisdicție deplină (Beaumartin împotriva Franței, pct. 38). Astfel, art. 6 § 1 impune instanțelor judecătorești un control judiciar efectiv (Obermeier împotriva Austriei, pct. 70). Exercitarea deplinei jurisdicții de către o instanță presupune să nu renunțe la niciuna din componentele funcției de a judeca (Chevrol împotriva Franței, pct. 63). 133. Art. 6 § 1 impune în principiu un recurs în cadrul căruia instanța să aibă competența de a analiza toate problemele de fapt și de drept pertinente pentru litigiul asupra căruia este sesizată (Terra Woningen B.V. împotriva Țărilor de Jos, pct. 52; Sigma Radio Television Ltd împotriva Ciprului, pct. 151- 157). Aceasta implică în special că judecătorul trebuie să aibă competența să analizeze punct cu punct asupra fiecăruia din capetele de cerere ale reclamantului pe fond, fără a refuza să examineze pe vreunul din ele, și să ofere motive clare pentru respingerea lor. Hotărârea trebuie să permită examinarea punct cu punct a fiecăreia din solicitările reclamantului pe fond, (…) și să ofere motive clare pentru respingerea lor. În jurisprudența Curții, nu a fost considerată ca bucurându-se de "jurisdicție deplină" o instanță administrativă care nu poate examina decât dacă autoritățile administrative s-au folosit de puterea lor discreționară într-un mod compatibil cu obiectul și scopul legii (Obermeier împotriva Austriei, pct. 70).

În raport de aceste principii, din moment ce s-a reglementat că deciziile de respingere a cererilor privind restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru imobilele naționalizate pot fi atacate la instanțele judecătorești, instanța învestită cu cenzurarea deciziei emise de Comisia Specială nu este limitată doar la posibilitatea de a obliga entitatea învestită de lege să emită o altă decizie, ci, în virtutea dreptului său de plenitudine de jurisdicție poate dispune ea însăși, în mod direct, obligarea la emiterea deciziei de retrocedare prin care să propună restituirea în natură a imobilului și acordarea de măsuri compensatorii, ținând seama și de faptul că retrimiterea cauzei la recurentă în vederea emiterii unei noi decizii ar conduce la prelungirea nejustificată a procedurii de restituire și ar contraveni principiului soluționării cererii într-un termen rezonabil, principiu consacrat prin art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în condițiile în care de la data formulării cererii au trecut 17 ani, decizia atacată fiind emisă după 13 ani de către recurentă.

În ceea ce privește obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată prin sentința de fond, recurenta-pârâtă a solicitat exonerarea sau diminuarea cuantumului acestora, arătând că aceasta apare ca o necesitate imperativă și ca o protecție a bugetului de stat.

În aplicarea criteriului echității și cel al caracterului rezonabil al sumelor solicitate, a solicitat recurenta să fie cenzurată modalitatea de calcul a onorariului avocațial, să fie reevaluat cuantumul cheltuielilor de judecată și să se constate că, în raport cu actele și lucrările dosarului, nu se poate reține existența unui prejudiciu cauzat de recurentă și cu atât mai mult o faptă ilicită a acesteia, săvârșită cu vinovăție.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că, fiind o cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele anume prevăzute de lege, iar potrivit art. 483 alin. (3)-(4) și art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., prin intermediul acestei căi de atac poate fi dedusă analizei instanței de control judiciar doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În consecință, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, or aprecierea de către instanța care a pronunțat hotărârea recurată a cuantumului cheltuielilor de judecată pe care le are de plătit partea care a pierdut procesul, constând în onorariul avocațial, nu este un aspect de legalitate a hotărârii, care să poată fi cenzurat de instanța de recurs.

Această critică nu vizează deci conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile și nu poate fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fiind legată de exercitarea de către judecătorul fondului a dreptului de apreciere asupra onorariului avocațial solicitat de parte.

Asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților s-a pronunțat Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii al Înaltei Curți de Casație și Justiție, care, prin decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020, a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.." În motivarea soluției astfel dispuse, Înalta Curte a reținut că: "proporționalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților cu complexitatea și valoarea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate".

Având în vedere obligativitatea dezlegărilor date instanțelor de judecată prin decizia anterior menționată, conform art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că motivul invocat de pârâtă, referitor la cenzurarea cheltuielilor de judecată, nu reprezintă o critică de nelegalitate, astfel încât nu se circumscrie niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În fine, în ceea ce privește argumentele referitoare la inexistența unui prejudiciu cauzat de recurentă și a unei fapte ilicite a acesteia care să fie săvârșită cu vinovăție, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 453 din C. proc. civ. dispun că "partea care pierde procesul" este obligată la plata cheltuielilor angajate de partea care a câștigat.

În speță, recurenta-pârâtă a căzut în pretenții și are obligația suportării cheltuielilor de judecată, câtă vreme s-a dovedit nelegalitatea actului administrativ emis de această autoritate și contestat de reclamantă.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de reclamanta Parohia Romano Catolică Turda și de pârâta Comisia Specială de Retrocedare împotriva sentinței civile nr. 53/2021 din 25 februarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Cluj – secția III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului declarat de Comisia Specială de Retrocedare.

Respinge recursurile declarate de reclamanta Parohia Romano Catolică Turda și de pârâta Comisia Specială de Retrocedare împotriva sentinței civile nr. 53/2021 din 25 februarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Cluj – secția III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 26 ianuarie 2023.