ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4069/2022

Ședința publică din data de 21 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23 martie 2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016, prin declinare de competență prin sentința civilă nr. 222/16.01.2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a (fosta secția a IX-a) contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Psihologilor din România, a formulat plângere împotriva acestui pârât pentru nesoluționarea în termenul legal de 45 zile a contestației depuse la 24.06.2014, ce face obiectul dosarului de cercetare disciplinară nr. 1014C/943/2014 solicitând anularea hotărârii Comisiei de Deontologie din data de 17.07.2015, constatarea nulității absolute a pretinsului aviz al Comisiei de Clinică, constatarea culpei compartimentului juridic, constatarea culpei președintelui Comisiei de Deontologie, constatarea lipsei unui aviz la contestația depusă, constatarea faptului că există culpă profesională numai în cazul neplății cotizației, obligarea Colegiului Psihologilor la acordarea de daune morale în valoare de 20.000 Euro, precum și sancționarea psihologului B. și anularea documentelor psihologice.

La data de 20.09.2016, reclamanta a depus o cerere adițională prin care a arătat că solicită anularea hotărârii Conducerii operative a Colegiului Psihologilor din România din 31.05.2016, a solicitat aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 54 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 213/2004, respectiv retragerea definitivă a atestatului, pentru faptul că, în primul rând, își desfășoară activitatea prin încălcarea dispozițiilor Legii nr. 213/2004, care prevede înregistrarea unei forme legale de exercitare a profesiei și pentru faptul că prestează activități incompatibile cu competențele sale și comite fapte penale de: fals intelectual, abuz în serviciu, conflict de interese.

Totodată, a solicitat anularea deciziei de avertisment, înlocuirea acesteia cu prevederile art. 54 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 213/2004, constatarea nulității absolute a documentelor psihologice ce fac obiectul dosarului de cercetare disciplinară nr. 1014C/943/2014 pentru care s-a emis hotărârea din 17.07.2015 și a hotărârii din 31.05.2016.

Reclamanta a arătat că se constituie parte civilă și solicită daune morale pentru tergiversarea cercetărilor disciplinare și depășirea termenului de 45 de zile pentru soluționarea contestației.

Prin cererea adițională depusă de reclamantă la termenul din data de 26.09.2017 reclamanta a solicitat ca pârâtul Colegiul Psihologilor din România să anuleze actele întocmite de psihologul B., pentru încălcarea Codului deontologic al profesiei de psiholog, cu privire la procedura efectuării analizei psihologice, respectiv raportul psihologic de la 03.12.2012, avizul psihologic nr. x/12.09.2012 și fișei de aptitudine nr. x/28.09.2012.

La termenul din data de 21.11.2017, reclamanta a depus o altă cerere adițională prin care a solicitat să se dispună obligarea pârâtului să dispună masuri în sensul certificării documentului numit "concluziile de psihologie clinică" anexa la decizia de la 21.11.2014, emis în dosarul de cercetare disciplinară nr. 1014c/43, respectiv să fie semnat și parafat de cei care l-au întocmit, obligarea pârâtului să dispună măsuri de anulare a actelor încheiate cu nesocotirea legii, respectiv a raportului psihologic de la 13.12 2012, a avizului psihologic nr. x/12.09.2012 și a fișei de aptitudine nr. x/28.09.2012, dar și cu încălcarea codului deontologic de către psihologul B..

Totodată, a solicitat obligarea pârâtului să dispună măsuri, fie pe cale civilă, fie pe cale penală, în vederea anulării actelor anterior menționate, să emită adresă către angajatorul C. S.A. pentru anularea actelor întocmite de psiholog, cu depășirea sferei de competență a psihologului cu drept de liberă practică, obligarea pârâtului să dispună măsuri privind lipsa avizului de funcționare pentru prestarea serviciilor psihologice de către C. S.A..

Prin cererea depusă de reclamantă la dosar CAB, reclamanta a solicitat chemarea în judecată în calitate de pârâtă a D..

Prin încheierea din 12 februarie 2019, instanța a dispus amânarea pronunțării la 27.02. 2019.

Prin sentința civilă nr. 1428 din 11 aprilie 2019, Curtea de Apel București:

- a admis excepția tardivității cererilor modificatoare depuse de reclamantă la termenul din data de 26.09.2017 și la termenul din data de 21.11.2017 și a respins aceste cereri ca fiind tardiv formulate;

- a respins excepțiile inadmisibilității și lipsei de obiect invocate de pârâtul Colegiul Psihologilor din România prin întâmpinare;

- a respins capătul de cerere privind anularea hotărârii Comisiei de deontologie și disciplină din data de 17.07.2015, ca rămasă fără obiect;

- a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B. și Colegiul Psihologilor din România;

- a anulat Hotărârea Conducerii operative a Colegiului Psihologilor din România din data de 12.05.2016, comunicată reclamantei prin adresa nr. 1014c/943/31.05.2016 și a obligat la soluționarea motivată a contestației reclamantei, în ceea ce privește individualizarea sancțiunii disciplinare aplicate pentru abaterea disciplinară reținută;

- a respins în rest cererea modificată.

Împotriva încheierii din 12.02.2019 și a sentinței menționate la pct. I.2 reclamanta A. a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și trimiterea spre rejudecare aceleiași instanțe, a capetelor de cerere enumerate în precizările la acțiune, ce au fost respinse ca tardive, pe considerentul că a fost modificată cererea principală, dar și pentru că instanța nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere privind daunele morale solicitate.

Sub un prim aspect, susține recurenta că cererea principală nu a fost modificată ci a fost depusă o precizare, mai precis o detaliere a cererii de chemare în judecată dat fiind faptul că aceasta a fost depusă olograf, iar instanța de judecată a cerut depunerea unei precizări la cererea de chemare în judecată.

Sub un al doilea aspect, susține că excepția de tardivitate invocată de instanță din oficiu este neîntemeiată în condițiile în care cererea de chemare în judecată nu a suferit nicio modificare.

Sunt prezentate de către recurentă petitele cererii de chemare în judecată și susține că singura cerere asupra căreia instanța de fond s-a aplecat a fost cea admisă, respectiv cererea privind anularea Hotărârii Conducerii operative a Colegiului Psihologilor din data de 12.05.2016, cerere asupra căreia a fost elaborată o motivare amplă și întemeiată, însă în ce privește capătul de cerere privind daunele morale reținerile instanței de fond sunt greșite.

Sub acest aspect susține că exigența motivării hotărârii judecătorești este o garanție a caracterului echitabil al procedurii, iar în cauză hotărârea pronunțată nu respectă dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., sens în care susține că au fost capete de cerere nesoluționate de instanță, cât și greșita soluționare a unei excepții invocată din oficiu de către instanța de judecată.

Situația de fapt din prezenta cauză este prezentată pe larg de către recurentă, respectiv formularea contestației la data de 27.05.2016 pentru nesoluționarea în termen legal a plângerii privind dosarul de cercetare disciplinară a psihologului B., sancționarea acestui psiholog cu avertisment, conform adresei nr. 1014c/943/31.05.2016, și contestația formulată împotriva acestei adrese pe considerentul că sancțiunea avertismentului este mult prea blândă în comparație cu consecințele pe care actele acesteia le-a produs.

Susține în acest sens că pentru culpa deontologică intimata trebuia să emită măsura retragerii atestatului în temeiul art. 54 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 213/2004 motiv pentru care a cerut anularea adresei nr. 1014c/943/31.05.2016 prin care a fost luată măsura avertismentului și aplicarea unei sancțiuni în concordanță cu consecințele produse.

Arată recurenta că la data emiterii documentelor psihologice, psihologul nu avea nicio formă de exercitare a profesiei de psiholog la Colegiul psihologilor, a utilizat neadecvat parafa "psihologie clinică", recomandările făcute în avizul psihologic nr. x/12.09.2012 depășind sfera de competență a psihologului cu drept de liberă practică.

Afirmă recurenta că în virtutea legii a solicitat ca intimata să fie obligată să dispună măsuri de anulare a actelor încheiate cu nesocotirea legii, respectiv a raportului psihologic din 03.12.2012, a avizului psihologic nr. x/12.09.2012 și a fișei de aptitudine nr. x/28.09.2012 dar și cu încălcarea Codului deontologic de către psihologul B..

Prin urmare, solicitarea a fost ca intimatul să fie obligat să dispună măsuri, fie pe cale civilă, fi pe cale penală, în vederea anulării actelor arătate, să emită adresa către angajatorul psihologului B., respectiv C. S.A. pentru anularea actelor întocmite de psiholog cu depășirea sferei de competență a psihologului cu drept de liberă practică.

După promovarea contestației pe rolul instanței de judecată, cu adresa nr. 1014c/943/31.05.2016 recurenta a fost înștiințată că psihologul B. a fost sancționată cu avertisment pentru nerespectarea Codului deontologic al profesiei de psiholog cu privire la procedura efectuării analizei psihologice. În conținutul răspunsului primit de la intimată a fost lăsată nesoluționată cererea prin care a cerut măsuri pentru anularea actelor psihologice emise de psihologul B..

În aceste condiții, instanța de judecată a fost investită fie să oblige intimata să soluționeze cererea prin care a cerut anularea actelor psihologice emise de psihologul B., respectiv anularea avizului psihologic nr. x/12.09.2012 și a raportului psihologic din 03.12.2012, fie să dispună anularea actelor enumerate în baza deciziei Comisiei de psihologia muncii din 21.11.2014, de unde reiese că la data emiterii documentelor psihologice, psihologul nu avea nicio formă de exercitare a profesiei de psiholog la Colegiul psihologilor, a utilizat neadecvat parafa "psihologie clinică", recomandările făcute în avizul psihologic nr. x/12.09.2012 depășesc sfera de competență a psihologului cu drept de liberă practică.

Intimatul-pârât Colegiul Psihologilor din România a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentei-reclamante la plata tuturor cheltuielilor de judecată efectuate în legătură cu soluționarea prezentului recurs.

În esență, arată intimatul că cererile modificatoare depuse de recurenta-reclamantă au fost corect respinse ca fiind tardive, atâta vreme cât prin aceste cereri a fost modificată cererea introductivă de instanță.

Mai arată intimatul că sentința recurată este motivată, Curtea de Apel București pronunțându-se cu privire la toate capetele de cerere cu care instanța a fost investită și motivând exhaustiv toate capetele de cerere astfel cum rezultă din considerentele prezentate în sentința recurată.

În ce privește respingerea capătului de cerere privind acordarea daunelor morale susține intimatul că în mod corect prima instanță a respins acest capăt de cerere în condițiile în care recurenta-reclamantă nu a făcut dovada existenței și întinderii prejudiciului cauzat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Înalta Curte apreciază că motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității", este nefondat.

Acesta vizează neregularități de ordin procedural sancționate cu nulitatea de art. 174 din C. proc. civ., care definește nulitatea ca fiind sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă, fiind absolută, atunci când cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes public, și relativă, în cazul în care cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes privat.

Recurenta a arătat că instanța de fond în mod greșit a admis excepția tardivității cererilor adiționale, în condițiile în care prin cele două cereri depuse la dosar la data de 26.09.2017 și respectiv 21.11.2017, cererea principală nu a fost modificată, ci prin aceste cereri s-a expus o detaliere a cererii de chemare în judecată dat fiind faptul că aceasta a fost depusă olograf și instanța a cerut depunerea unei precizări la cererea de chemare în judecată.

Înalta Curte constată că susținerile recurentei sunt neîntemeiate. Verificând atât încheierea cât și sentința atacată prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., reține instanța de control judiciar că nu a fost încălcată nicio normă de procedură a cărei nerespectare să atragă sancțiunea nulității, ținându-se seama de principiile dreptului la apărare, al disponibilității și contradictorialității ce guvernează procedura civilă.

Sub un prim aspect, va reține Înalta Curte că deși se declară recurs și împotriva încheierii de ședință din data de 12 februarie 2019, prin cererea de recurs formulată nu se aduce nicio critică acestei hotărâri judecătorești.

În ce privește sentința atacată criticile formulate vizează admiterea de către instanța de fond a excepției tardivității cererilor adiționale formulate la data de 26.09.2017 și respectiv 21.11.2017, critici ce nu pot conduce la reformarea hotărârii judecătorești atacate.

Astfel, Înalta Curtea reține că potrivit art. 204 alin. (1) C. proc. civ. reclamantul poate să își modifice cererea sub sancțiunea decăderii numai până la primul termen la care acesta este legal citat. În acord cu prima instanță, Înalta Curte reține că primul termen la care recurenta a fost legal citată a fost 09.01.2017, iar cererile modificatoare au fost depuse după acest termen și anume la data de 26.09.2017 și respectiv 21.11.2017.

Susținerile recurentei referitoare la faptul că prin aceste cereri s-a expus o detaliere a cererii de chemare în judecată nu pot fi primite.

Observând cererea de chemare în judecată așa cum a fost modificată prin cererea formulată la data de 20.09.2016, se constată că recurenta reclamantă a solicitat instanței de judecată:

- anularea hotărârii Comisiei de Deontologie din data de 17.07.2015, constatarea nulității absolute a pretinsului aviz al Comisiei de Clinică, constatarea culpei compartimentului juridic, constatarea culpei președintelui Comisiei de Deontologie, constatarea lipsei unui aviz la contestația depusă, constatarea faptului că există culpă profesională numai în cazul neplății cotizației, obligarea Colegiului Psihologilor la acordarea de daune morale în valoare de 20.000 euro, precum și sancționarea psihologului B. și anularea documentelor psihologice;

- anularea hotărârii Conducerii operative a Colegiului Psihologilor din România din 31.05.2016, aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 54 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 213/2004, respectiv retragerea definitivă a atestatului, pentru faptul că, în primul rând, își desfășoară activitatea prin încălcarea dispozițiilor Legii nr. 213/2004, care prevede înregistrarea unei forme legale de exercitare a profesiei și pentru faptul că prestează activități incompatibile cu competențele sale și comite fapte penale de: fals intelectual, abuz în serviciu, conflict de interese.;

- anularea deciziei de avertisment, înlocuirea acesteia cu prevederile art. 54 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 213/2004, constatarea nulității absolute a documentelor psihologice ce fac obiectul dosarului de cercetare disciplinară nr. 1014C/943/2014 pentru care s-a emis hotărârea din 17.07.2015 și a hotărârii din 31.05.2016.

Observând conținutul cererilor formulate la data de 26.09.2017 și respectiv 21.11.2017 se constată că prin cererea formulată la data de 26.09.2017 a fost adăugat un nou petit, și anume obligarea intimatului la anularea actelor întocmite de psihologul B. cu privire la procedura efectuării analizei psihologice, respectiv raportul psihologic din data de 03.12.2012, avizul psihologic nr. x/12.09.2012 și fișa de aptitudine nr. x/28.09.2012, iar prin cererea formulată la data de 21.11.2017 au fost adăugate noi petite, respectiv: obligarea intimatului la luarea unor măsuri în sensul certificării anexei la decizia comisiei de psihologia muncii din data de 21.11.2014; anularea raportului psihologic din data de 13.12.2012, a avizului psihologic nr. x/12.09.2012 și fișa de aptitudine nr. x/28.09.2012; obligarea intimatului să dispună măsuri fie pe cale civilă, fie pe cale penală în vederea anulării actelor anterior enumerate; obligarea intimatului să emită o adresă către angajatorul C. S.A. în sensul anulării actelor întocmite de psihologul B.; obligarea intimatului să dispună măsuri privind lipsa avizului de funcționare pentru prestarea serviciilor psihologice de către C. S.A..

Rezultă astfel că prin cele două cereri formulate, petitele cererii de chemare în judecată au fost modificate, însă această modificare nu putea fi efectuată decât cu respectarea dispozițiilor art. 204 C. proc. civ., respectiv până la primul termen de judecată - 09.01.2017.

Va avea în vedere Înalta Curte și faptul că cererea de chemare în judecată reprezintă actul de procedură prin care se declanșează procesul civil, iar în conformitate cu art. 194 din C. proc. civ., cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă "numele și prenumele, domiciliul sau reședința părților ori, pentru persoanele juridice, denumirea și sediul lor" (lit. a), "obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului" (lit. c) și "arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea (lit. d).

Unul dintre principalele efecte juridice ale cererii de chemare în judecată formulate de reclamant îl constituie, deci, stabilirea cadrului procesual în care se va desfășura judecata din punct de vedere al părților, precum și din punct de vedere al pretenției concrete dedusă judecății și al cauzei pe care se fundamentează respectiva pretenție, înțeleasă astfel ca situație fapt calificată juridic (cadrul procesual obiectiv).

Înalta Curte constată, totodată, că, întrucât introducerea cererii de chemare în judecată determină cadrul procesual în care se va desfășura judecata, din punctul de vedere al părților, al pretențiilor deduse judecății, și respectiv, al cauzei pe care se fundamentează aceste pretenții, modificarea cererii nu se poate realiza decât cu respectarea cerințelor procedurale prevăzute de art. 204 C. proc. civ.

Având în vedere aceste considerente de drept în cauza de față, Înalta Curte constată că, în speță, prima instanță a stabilit în mod corect, cu respectarea normelor de procedură mai sus evocate, că cererile din data de 26.09.2017 și respectiv 21.11.2017 au fost tardiv formulate, astfel că acest motiv de recurs urmează a fi respins ca nefondat.

Și motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat.

Potrivit acestor dispoziții legale, casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte constată, în primul rând, că acest motiv de nelegalitate, ce are în vedere situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, nu este dezvoltat și sistematizat suficient pentru a permite instanței de control judiciar să aprecieze asupra încălcării dispozițiilor relative la obligația judecătorului de a prezenta motivele de fapt și de drept care au stat la baza soluției pronunțate.

Pentru a se constata incidența acestui caz de nelegalitate, recurenta ar fi trebuit să identifice în mod explicit ipoteza sau ipotezele avute în vedere de textul procedural invocat, să arate în ce constă, practic, nemotivarea hotărârii: care rețineri nu au fost motivate sau care dintre considerentele reținute sunt contradictorii și nu puteau conduce la soluția adoptată.

Susținerile formulate de recurenta-reclamantă potrivit cărora au fost capete de cerere nesoluționate de instanță, și în mod greșit a fost soluționată excepția invocată din oficiu de către instanța de judecată nu echivalează cu nemotivarea avută în vedere de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.. De aceea instanța apreciază că nu li se poate acorda semnificația arătată și, în consecință, nu pot conduce la casarea hotărârii atacate.

Dimpotrivă, analizând sentința atacată nr. 1428/2019, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. au fost respectate de judecătorul fondului acesta răspunzând motivat tuturor capetelor de cerere formulate, motivarea fiind un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum si o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, în lumina art. 21 alin. (3) din Constituția României si art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Indiscutabil, orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul să prezinte judecătorului observațiile și argumentele sale și de a pretinde organului judiciar să le examineze pe acestea în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil, prin urmare, nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță, aceasta având obligația de a proceda la un examen concret al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Chiar și eventualele ipoteze privind motivarea contradictorie sau străină cauzei sunt contrazise de conținutul hotărârii atacate, în care se regăsesc considerentele care susțin soluția instanței de fond pentru fiecare capăt de cerere în parte, argumentarea fiind logică și coerentă, precum și în acord cu normele legale incidente.

De asemenea, din conținutul hotărârii, se constată că faptele au fost examinate prin prisma împrejurărilor rezultate din materialul probator administrat, fiind avute în vedere aspecte esențiale pentru pronunțarea soluției, astfel că, nu se poate reține că ar fi fost încălcate prevederile legale ce reglementează conținutul hotărârii sau că motivele ar fi contradictorii sau străine de natura cauzei.

Ca atare, se constată că nu este incident nici cazul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. motivarea corespunzătoare permițând verificarea conformității hotărârii recurate, cu legea.

Pe de altă parte, instanța de control judiciar va avea în vedere și faptul că potrivit art. 445 C. proc. civ., îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 442 - 444 din C. proc. civ.

În consecință, dacă recurenta-reclamantă aprecia că instanța nu s-a pronunțat asupra vreunui capăt de cerere sau că există contradicție între dispozitivul și considerentele hotărârii avea posibilitatea să formuleze o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 444 sau art. 443 C. proc. civ.

Cu privire la greșita soluționare a excepției tardivității cererilor modificatoare depuse de recurenta reclamantă la data de 29.06.2017 și 21.11.2017, s-a arătat anterior că această excepție a fost în mod corect soluționată de judecătorul fondului, cele două cereri depuse de recurenta reclamantă la data de 29.06.2017 și 21.11.2017 nefiind depuse cu respectarea dispozițiilor art. 204 C. proc. civ.

Criticile formulate privind existența unor capete de cerere nesoluționate de instanța de judecată vor fi analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În ce privește susținerea că instanța de fond nu a soluționat în totalitate cererea de chemare în judecată, lăsând nesoluționate capete de cerere, Înalta Curte va constata caracterul nefondat al acestei susțineri.

Sub un prim aspect Înalta Curte va constata că urmare respingerii celor două cereri modificatoare mai sus menționate ca fiind tardiv formulate, instanța de judecată a rămas investită cu petitele cererii de chemare în judecată formulată inițial la care se adaugă petitele formulate prin cererea de modificare din data de 20.09.2016, respectiv anularea hotărârii Conducerii operative a Colegiului Psihologilor din România din 31.05.2016, aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 54 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 213/2004, respectiv retragerea definitivă a atestatului pentru faptul că, în primul rând, își desfășoară activitatea prin încălcarea prevederilor Legii nr. 213/2004 care prevede înregistrarea unei forme legale de exercitare a profesiei și pentru faptul că prestează activități incompatibile cu competențele sale și comite fapte penale de fals intelectual, abuz în serviciu, conflict de interese; anularea deciziei de avertisment, înlocuirea acesteia cu prevederile art. 54 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 213/2004, constatarea nulității absolute a documentelor psihologice ce fac obiectul dosarului de cercetare disciplinară nr. 1014C/93/2014 pentru care s-a emis hotărârea din 17.07.2015 și a hotărârii din 31.05.2016.

Sub un al doilea aspect, verificând hotărârea judecătorească atacată, Înalta Curte va constata că judecătorul fondului a analizat cererea de chemare în judecată prin raportate la probatoriul administrat în cauză, pronuntându-se pe fiecare capăt de cerere în parte.

Astfel, în ce privește petitele cererii de chemare în judecată (anularea Comisiei de Deontologie din data de 17.07.2015, constatarea nulității absolute a pretinsului aviz al Comisiei de Clinică, constatarea culpei compartimentului juridic, constatarea culpei președintelui Comisiei de Deontologie, constatarea lipsei unui aviz la contestația depusă, obligarea Colegiului Psihologilor la acordarea de daune morale în valoare de 20.000 euro, sancționarea psihologului B. și anularea documentelor psihologice), Înalta Curte constată că judecătorul fondului a dispus respingerea capătului de cerere având ca obiect anularea hotărârii Comisiei de Deontologie din data de 17.07.2015 ca rămasă fără obiect, instanța reținând că prin Hotărârea Conducerii operative a Colegiului Psihologilor din România din data de 12.05.2016 comunicată recurentei reclamante prin adresa nr. x/31.05.2016 a fost admisă contestația formulată de aceasta împotriva hotărârii Comisiei de Deontologie și disciplină din data de 17.07.2015.

În ce privește solicitările accesorii (constatarea nulității absolute a pretinsului aviz al Comisiei de Clinică, constatarea culpei compartimentului juridic, constatarea culpei președintelui Comisiei de Deontologie) capătului de cerere anterior menționat, Înalta Curte va constata că judecătorul fondului a răspuns și acestor solicitări în sensul că nu vor mai fi analizate nefiind veritabile capete de cerere ci argumente în susținerea cererii de anulare a hotărârii Comisiei de Deontologie și disciplină din data de 17.07.2015, hotărâre ce a fost modificată în tot prin Hotărârea Conducerii operative a Colegiului Psihologilor din România din data de 12.05.2016.

Va reține Înalta Curte că soluția dată de judecătorul fondului acestor solicitări, nu a fost contestată de recurenta-reclamantă, prin cererea de recurs nefiind formulate critici cu privire la modul de soluționare a acestor solicitări.

Totodată, analizând sentința atacată nr. 1428/11.04.2019, Înalta Curte va reține că instanța de fond a admis capătul de cerere ce vizează anularea Hotărârii Conducerii operative a Colegiului Psihologilor din România din data de 12.05.2016, hotărâre comunicată reclamantei la data de 31.05.2016 prin adresa nr. x, fiind obligat intimatul la soluționarea motivată a contestației formulată de reclamantă în ceea ce privește individualizarea sancțiunii disciplinare aplicate pentru abaterea disciplinară reținută.

Constată Înalta Curte că și capetele de cerere ce vizează anularea documentelor psihologice întocmite de psihologul B. (raport de evaluare psihologică, aviz psihologic, fișa de aptitudine) au fost soluționate de instanța de fond în sensul respingerii acestora cu motivarea că aceste acte nu au natura juridică a unui act administrativ în sensul dat de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Și capătul de cerere ce vizează acordarea de daune morale în cuantum de 20.000 euro a fost soluționat de judecătorul fondului în sensul respingerii acestuia cu motivarea că la acest moment nu pot fi evaluate daunele suferite ca urmare a pretinsei soluționări cu întârziere a contestației recurentei-reclamante având în vedere că urmare soluției dată asupra capătului de cerere privind anularea hotărârii Conducerii operative a Colegiului Psihologilor din România din data de 12.05.2016, intimatul Colegiul Psihologilor din România va trebui să emită o nouă hotărâre și numai ulterior se poate analiza în ce măsură reclamanta a suferit sau nu un prejudiciu.

În raport de aceste considerente, se constată că judecătorul fondului a soluționat toate capetele de cerere formulate de recurenta-reclamantă, astfel că susținerile formulate nu pot fi primite, sentința atacată reflectând interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente cauzei.

Prin urmare, instanța constată că toate susținerile și criticile formulate de recurenta-reclamantă sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-reclamantă ca parte care a pierdut procesul prin respingerea căii de atac, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.014 RON.

În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat de reclamantă.

De asemenea, va obliga recurenta-reclamantă A. la plata către intimatul-pârât Colegiul Psihologilor din România a sumei de 2.014 RON reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 12 februarie 2019 și a sentinței civile nr. 1428 din 11 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă A. la plata către intimatul-pârât Colegiul Psihologilor din România a sumei de 2.014 RON reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 septembrie 2022.